Goteborg - #1. Cetatea Skansen Kronan

TIPĂREȘTE

Dacă sunteţi în Goteborg, atunci Skansen Kronan este una din principalele atracţii ale oraşului pe care ar trebui să o vizitaţi iar acest îndemn este valabil pentru orice turist care calcă pe tărâmul vikingilor şi trece prin oraşul râului Gota. Să luăm fiecare aspect pe rând. Ce este acest obiectiv? Skansen Kronan este un turn de apărare, cu pretenţii de cetate, amplasat pe unul dintre cele mai înalte dealuri din oraşul Goteborg. Astfel, ajungem la primul motiv pentru care ar trebui vizitată: pentru că, în zilele cu soare, oferă o privelişte minunată asupra oraşului.

Al doilea motiv, pentru care cetatea ar trebui vizitată, este tot datorită amplasamentului - adică în vârful unui deal, lucru care implică şi ceva mişcare, ceea ce este în conformitate cu orice recomandare medicală - chestia cu 30 de minute de mişcare în fiecare zi, remember? Al treilea motiv, şi nu ultimul, ar fi că cetatea face parte din istoria oraşului şi deci este un punct de reper în istoria Goteborgului, lucru care este posibil să stârnească un oarece interes.

Daca v-am lămurit să o vizitaţi, atunci, pentru mai bună cunoştinţă, am să încerc să vă explic de unde provine şi ce înseamnă numele ei: "Skansen Kronan". "Kronan" înseamnă coroană, aşa cum oricine are posibilitatea să ghicească fără a fi un mare lingvist, şi a fost denumită astfel pentru că, oameni făloşi cei care au construit-o – mai ceva ca ardelenii, i-au plasat în vârf, pe acoperiş, o coroană din lemn aurit, coroană care de-a lungul "vremilor" a fost schimbată de mai multe ori, ajungând ca în ziua de astăzi, coroana să fie confecţionată din metal, pentru economie, în primul rând, şi pentru a rezista mai bine vicisitudinilor vremilor, în al doilea rând, dar şi pentru că aşa arată mai bine, nu în ultimul rând. Cuvântul "Skansen" este un substantiv comun şi înseamnă "redută" sau „punct fix de apărare”.

Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XVII-lea, pe vremea Regelui Karl al XI-lea şi se dorea a face parte din sistemul de apărare al oraşului dar, spre surprinderea şi dezamăgirea iniţiatorilor şi constructorilor şi în schimb spre bucuria citadinilor, cetatea nu a fost atacată niciodată, în toată existenţa ei, deşi iniţial a fost înzestrată cu 23 de tunuri - o adevărată investiţie care s-a dovedit şi ea, la rându-i, nerentabilă. De fapt, cetatea a fost construită în partea de sud a oraşului pentru a apăra oraşul de invazia danezilor, deşi, ciudat lucru, oraşul a fost înfiinţat şi construit în mare parte de către danezi, în liberă asociere cu germanii.

Şi pentru ca dezamăgirea investiţională să fie completă, ulterior s-a mai construit un turn geamăn, tot cu pretenţii de cetate, în partea de nord a oraşului, pe numele lui "Skansen Lejonet", pentru a-i proteja pe citadini de invazia norvegienilor, de astă dată, şi care, nu în ultimul rând, avea rolul de a închide linia de apărare a oraşului. Spre dezamăgirea generală a întregului mapamond, la rândul lui, nici acest foarte frumos turn-cetate nu a fost nici el atacat niciodată, la fel ca şi fratele lui geamăn.

Drept urmare, mai marii cetăţii, şi aici mă refer la conducătorii oraşului Goteborg, i-au dat de-a lungul timpului alte utilizări mai paşnice. Astfel a fost utilizată ca puşcărie, spaţiu de locuit, muzeu militar iar în zilele noastre poate fi vizitată şi poate fi închiriată pentru diferite evenimente. Şi cu asta am cam terminat cu istoria minunatei şi inutilei cetăţi.

Când ne-am hotărât să vizităm cetatea, noi nu ştiam atâtea informaţii despre ea şi pur şi simplu am pornit spre locul unde este amplasată pentru a o vizita, profitând de ziua însorită care se prefigura afară şi dornici de a admira oraşul de la înălţime şi prin urmare a ne „clădi” o idee despre dimensiunea acestuia. Am luat o hartă a citadelei cu noi iar din studierea ei am aflat că trebuie sa mergem în cartierul Haga, cu tramvaiul sau cu autobuzul, şi să coborâm la staţia "Hagakyrkan" care înseamnă Biserica Haga.

Ok, la biserică vom coborî, ochii pe fereastră! Tramvaiul, foarte silenţios, curat şi rapid - asta ţine de vatman, de semafoare şi de trafic, dar mă rog - ne-a dus acolo foarte repede iar de coborât la timp din tramvai nu a fost nici o problemă pentru că în tramvaie sunt instalate mai multe monitoare, pe care sunt afişate în mod continuu următoarele două staţii prin care urmează să treacă, împreună cu timpul estimat de ajungere în fiecare din ele, deci ai timp suficient să te pregăteşti de coborâre, doar să ştii unde trebuie să cobori.

La una din staţii urcă un bărbat şi o femeie care păreau rromi, îmbrăcaţi mai gros, bărbatul ducând pe umăr o geantă asemănătoare cu genţile de poştaş pe o parte a genţii fiind fotografia unui copil lângă care era scris ceva în limba suedeză. Recunosc instantaneu, ca un flash, "metoda" autohton-românească de a strânge bani, apelând la mila cetăţenilor, metodă destul de des întâlnită mai ales pe la noi prin ţară - chestia cu fotografia. "Punem pariu că sunt de-ai noştri? " le spun fetelor şi le fac semn să nu mai vorbească - nu ne place să fim abordaţi de astfel de conaţionali când suntem pe meleaguri străine. Când au început să vorbească am realizat că am câştigat pariul.

Coborâm din tramvai la staţia de destinaţie, ne orientăm în spaţiu, vedem biserica cu numele de staţie, scuzaţi, viceversa şi pornim spre cetate. Mergem cam 200 de metri pe un bulevard cu un nume foarte complicat, "Sprangkullgastan", dăm un viraj uşor la dreapta şi apare cetatea, în câmpul vizual. De aici mai departe este floare la ureche. Realizez câteva foto şi caut, prin obiectivul aparatului, drumul sau poteca pe unde se urcă la ea. Dealul fiind acoperit cu copaci şi vegetaţie nu văd nici o potecă sau drum care să ducă sus. Bănuiesc faptul că urcarea se efectuează prin partea opusă unde suntem noi, deşi la baza dealului, în locul unde suntem, era amenajată o parcare destul de mare.

Întreb un localnic şi-mi spune că sunt mai multe căi de acces până la cetate dar cea mai bună este cea din nord, o urcare pietonală formată din scări. Îi mulţumesc şi plecăm într-acolo. Când ajungem la trepte, să ne ia cu ameţeală: pe lângă faptul că erau multe şi abrupte nici nu li se vedea capătul. De sus tocmai coboara, în alergare, un "stromberg" (aşa le spun eu la nordici indiferent de naţionalitate) echipat sport, gâfâind şi ţinându-se de şale.

Cu jale pornim încet, în sus, pe scări şi încep să număr: prima pauză o facem la 58 de trepte urcate. Stăm câteva minute după care "ne aruncăm" spre a doua serie de trepte. "Strombergul" trece pe lângă noi, în urcare, gâfâind ca o locomotivă cu aburi. De sus coboară o prietenă de antrenament a acestuia, având acelaşi stil de respiraţie doar flăcările îi lipseau, iar când se intersectează se salută - "Hei, hei! "

A doua pauză: după alte 64 de trepte. Se îngroaşe gluma dar prindem curaj deoarece vedem ceva ca o poartă care pare capătul urcuşului. Stau aplecat peste balustradă şi privesc în pădure iar de acolo se "hlizesc" la mine o grămadă de gunoaie. Mda! Pornim cu elan, - "elan" înţeles ca atitudine nu ca animal că se poate subînţelege - spre înălţimi. "Strombergul" coboară în viteză de această dată, şi când trece pe lângă noi ne zâmbeşte. Ori e bucuros că a terminat antrenamentul ori se amuză de feţele pe care le avem noi.

Terminăm de urcat şi a treia serie de 63 de trepte, trecem print-o poartă construită din piatră şi când dăm un viraj la dreapta, stupoare: mai avem 7 trepte. Îmi vine în minte o replică celebră şi o adaptez: "Un fleac, suntem ciuruiţi! " Facem o pauză şi pornim spre cetate. Socotesc rapid efortul: 192 de trepte.

În sfârşit, dăm ochii cu faimosul turn care ni se arată în toată splendoarea lui. În partea pe unde am urcat este un platou pe care sunt amplasate 6 tunuri îndreptate spre râul Gota – probabil pe acolo se presupunea că va năvăli inamicul danez şi în mare parte aveau dreptate. Realizez un efort de orientare spaţială, compar poziţionarea tunurilor cu locul unde ancorează feriboturile care vin, în zilele noastre, din Danemarca şi îmi dau seama că tunurile sunt poziţionate corect şi eficient. Bravo! Dar tot degeaba.

Ne aşezăm pe o bancă, la umbră, să ne tragem sufletul. Fiind sus vântul bate destul de tare, aşa că avem de gând să pornim cât mai repede spre turn. Mă uit de jur împrejur şi mai văd o cale de acces, amplasată undeva la vreo 30 de metri de cea pe care am urcat noi. Am văzut-o deoarece avea şi ea o portiţă din piatră, asemănătoare cu cea prin care am trecut în urmă cu câteva minute.

Portiţele din piatră sunt destul de late aşa că mă caţăr pe ele şi realizez mai multe fotografii înspre oraş. Peisajul este într-adevăr superb, mai ales că este o zi frumoasă. Goteborgul se vede în toată splendoarea lui. Culoarea predominantă roşie a acoperişurilor clădirilor, în diferite nuanţe, alături de celelalte nuanţele de negru, verde şi maro, realizează un tablou superb. Construcţiile par toate identic realizate, după acelaşi şablon. Privind mai atent, am senzaţia că privesc un oraş cu case de muncitori, un oraş muncitoresc.

Dăm un tur cetăţii, deoarece pe poarta de acces sunt puse două lacăte uriaşe şi ajungem în spatele ei. Cetatea are 33 de metri înălţime, are două nivele şi nu este de formă perfect cilindrică, aşa cum pare văzută de la distanţă, ci este formată din şase laturi, intercalate alternativ, o latură mai lată, cu şase ferestre şi una mai îngustă cu doar trei ferestre. Zidurile turnului sunt foarte groase, le apreciez la patru cinci metri, lucru care se vede chiar şi de afară, mai ales în dreptul ferestrelor. În vârf desigur, tronează peste turn dar şi peste oraş, coroana aurită.

Vântul se înteţeşte, deşi afară este soare aşa că, dezamăgiţi că nu o putem vizita şi în interior, coborâm pe o a treia cale de acces, o potecă asfaltată, fără scări. Habar n-am câte căi de acces sunt dar precis trebuie să fie şi o cale de acces cu maşina, dar n-am descoperit-o.

Poteca şerpuieste pe lateralul dealului, printre copaci şi vegetaţie iar din loc în loc sunt bănci unde cei care urcă să se aşeze şi să-şi mai tragă sufletul. Ajungem relativ repede jos, deşi drumul la coborâre este mult mai lung decât cel de la urcare. Trecem printr-o parcare, cea pe care am văzut-o înainte de a începe urcarea, şi lăsăm cetatea în urmă. A scăpat ne-atacată şi de data aceasta, ce bine!

---

VIZUALIZĂRI: 1806 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI