ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.09.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 9 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

La Goteborg cu avionul - tips

TIPĂREȘTE

Goteborg sau Guthenburg - Suedia, indiferent cum se scrie, anul acesta am hotărât să ne petrecem concediul de vară într-un oraş dintr-o ţară nordică, adică o ţară din Peninsula Scandinavă. După o foarte scurtă deliberare, singura şi unica opţiune a fost Suedia, iar ca oraş ne-am gândit, la început, să vizităm Stockholm, capitala ţării. Dar, este foarte bine ştiut faptul că orice capitală este foarte aglomerată şi neavând chiar chef să ne amestecăm cu cohorte de turişti, ne-am "orientat" opţiunea spre alte două oraşe care ni s-au părut mai liniştite, Malmo şi Goteborg şi fără a avea vreo preferinţă pentru vreunul dintre ele, Goteborg a avut câştig de cauză.

Una din problemele importante de rezolvat era cu ce să mergem până acolo? Am cochetat cu ideea de a merge cu maşina dar după mai multe calcule politico-economice, respectiv prin ce ţări trebuie să trecem, asigurări, taxe şi bani de benzină, am concluzionat că este mai economic dar şi mai "sănătos" să ne deplasăm cu avionul iar dacă vom dori să ne deplasăm în Suedia pe distanţe mai lungi vom închiria o maşină de acolo, pe cum avem nevoie.

Referitor la zborul cu avionul aveam două posibilităţi: să zburăm cu o companie din categoria celor consacrate, gen Scandinavian, Lufthansa, etc., sau să ne „aventurăm” cu o companie "low cost". Spun „aventurăm” pentru că anii de capitalism, care au trecut peste mine din 1989 încoace, m-au învăţat un lucru sigur: „ieftin şi bun” nu există iar transpus în transporturile aeriene cuvântul "bun" rezonează foarte delicat cu "siguranţa zborului". Fără a afirma că zborurile companiilor „low cost” nu sunt sigure, a nu se înţelege greşit, mă refer la alte servicii care, deşi sunt colaterale, au implicare directă în siguranţa zborului şi nu doresc să intru în detalii pentru că nu am dovezi în acest sens dar susţin că, pentru mine personal, zborul cu o companie „low cost” prezintă, din punct de vedere psihologic, un risc mai mare decât zborul cu o companie cu renume. Atât!

Mergem la o agenţie de turism şi ne luăm bilete de avion, la Wizz Air, că tot e în vogă, plătim şi două bagaje de 32 de kg pentru cală, asta ca să nu ne ia prin surprindere eventualele cumpărături masive de pe unde mergem, şi cu ocazia respectivă ne facem şi check-in-ul pentru îmbarcare. La acest capitol, achiziţionare bilete de avion, ar fi câteva informaţii care ar fi bine de ştiut de toţi cei care vor să călătorească cu o companie "low cost":

- în primul rând este bine să vă achitaţi taxa de bagaj de cală odată cu achiziţionarea biletelor de călătorie pentru că în preţul biletului nu ai voie să duci la bordul aeronavei decât un singur bagaj şi acela de mână dar şi acela numai de anumite dimensiuni. Astfel, pentru un bagaj de cală, plateşti puţin peste 100 de ron, pentru a-l transporta dus-întors, pe când dacă plăteşti la aeroport, te costă, pentru acelaşi bagaj, în jur de 100 EUR doar pentru dus.

- în al doilea rând, este bine să faci check-in-ul ori când cumperi biletele de la agenţie ori de acasă de pe un calculator, dar obligatoriu înainte de a merge la aeroport, pentru că în acest fel este gratuit. Dacă faci check-in-ul la aeroport, la ghişeu, te mai costă cam 20 de euro de persoană. În plus, dacă faci check-in-ul online ai posibilitatea să-ţi alegi locurile din avion, unde doreşti să stai, contra unei sume de caţiva euro – am impresia că sunt cam 15 – 20 de euro de plătit de persoană. Oricum, dacă sunteţi o familie vi se vor aloca locuri alăturate din start, ceea ce este un lucru bun, pentru că în urmă cu câţiva ani acest lucru era imposibil, fiecare aşezându-se, în avion, pe unde putea sau apuca.

Noi, fiind din Arad, am preferat să plecăm de pe Budapesta din două motive: în primul rând pentru că este mai ieftin decât de pe Timişoara sau Bucureşti şi în al doilea rând pentru că preferăm să zburăm fără escale. Budapesta este mai aproape de Arad decât Bucureştiul şi ca distanţă dar şi ca timp - chiar şi Viena este mai aproape! - şi în plus Budapesta este "legată" prin zbor direct cu Goteborg-ul faţă de Timişoara.

Până la aeroportul din Budapesta am mers cu maşina, ne-a dus un prieten, dar cei care merg cu maşina proprie, se poate şi aşa şi recomand această variantă ca a doua opţiune, au posibilitatea să o lase parcată la una din pensiunile din localitatea Vecses, foarte aproape de aeroport, pentru suma de 1.000 de forinţi pe zi, 10 zile însemnând 10.000 de forinţi, adică 150 de lei. Pentru suma de 5.000 de forinţi (75 lei) ţi se asigură transferul la şi de la aeroport cu maşina pensiunii unde ai parcată maşina. Şi încă ceva, sunt câteva pensiuni în Vecses care au preţuri la cazare mai mult decât rezonabile iar dacă te cazezi la o astfel de pensiune, peste noapte, ai micul dejun asigurat, preţul la parcare este mai mic, cum la fel este mai ieftin şi preţul transferului la şi de la aeroport. Ştiu acest lucru pentru că într-un an am procedat astfel şi ne-a fost foarte comod.

Odată ajuns la aeroportul din Budapesta este bine de ştiut că nu ai voie cu maşina decât la poarta de plecări unde se ajunge urcând pe pasarela de la etajul superior al terminalului, iar la sosiri, în partea de jos a terminalului, nu au voie decât taxiurile, salvarea, poliţia si pompierii. Tot bine de ştiut este şi faptul că accesul pe pasarela de plecări se taxează, în cazul în care se staţionează mai mult de 5 minute, deci dacă transportaţi pe cineva la plecări sau sunteţi dus de cineva este bine bine ca toată”mişcarea” să se efectueze rapid, pentru a vă încadra în cele 5 minute, atfel vă costă - pupici de adio inainte de bariera de acces. La intrarea cu maşina, pe pasarela de plecări, veţi primi un tichet, de la o barieră automată, iar dacă depăşiţi timpul de 5 minute, cât staţi pe pasarelă, va trebui să achitaţi contravaloarea staţionării la unul din automatele de parcare amplasate la coborârea de pe pasarelă.

Dacă aţi ajuns la aeroport cu avionul şi trebuie să vină cineva să vă ia cu maşina este bine ca şoferul să aştepte cu maşina la benzinăria de lângă aeroport iar dumneavoastră să urcaţi la etajul superior al aeroportului, la plecări, cu tot cu bagaje, odată ajunşi acolo să sunaţi persoana care a venit după dumneavoastră, să vină să vă ia, pentru a se încadra în cele 5 minute fără plată – asta e o şmecherie.

Terminalul de plecări pentru pasageri se numeşte Terminalul 2 şi are două corpuri: 2A şi 2B. Terminalul 1 este pentru transport cargo aşa că de aveţi scris pe talonul de check-in că trebuie să vă prezentaţi la Terminalul 1 atunci sigur este o greşeală – verificaţi înainte. Corpurile Terminalului 2 sunt conectate între ele printr-un tunel, aşa că dacă aţi greşit, şi aţi ajuns la corpul de terminal greşit, nici o problemă, nu trebuie să ieşiti afară, în caz că plouă sau este frig, aveţi posibilitatea de a vă deplasa prin tunel de la un corp de terminal la celălalt.

Aeroportul din Budapesta, ca majoritatea aeroporturilor construite în ţările foste comuniste, este prost gândit şi organizat, cel puţin în zona de aşteptare pentru check-in, unde cozile imense de pasageri la ghişeele de check-in blochează culoarele de trecere, nu de puţine ori pasageri grăbiţi înghiontindu-i pe cei care aşteaptă la coadă. Tot în aeroport mai sunt şi câteva automate pentru „self check-in” dar din proprie experienţă vă spun că sunt foarte incomod de utilizat şi nu funcţionează întotdeauna.

Încă ceva: indiferent cum aţi efectuat check-in-ul, on line sau la ghişeu, dacă aveţi cu dumneavoastră bagaje mari tot va trebui să vă aşezaţi cuminţi la coadă pentru a le preda la cală. Fiţi foarte atenţi şi verificaţi foarte bine tichetele care vi se lipesc pe bagajele predate dar şi cotoarele etichetelor care se lipesc pe taloanele de îmbarcare, în aşa fel încât pe ele să fie scris aeroportul de destinaţie unde veţi zbura dumneavoastră pentru că, din proprie experienţă, vă spun că am văzut multe bagaje nerevendicate de nimeni, învârtindu-se pe caruselele de recuperare de prin aeroporturi – marea majoritate bănuiesc că au fost etichetate greşit. Aşa că, aveţi grijă şi verificaţi foarte atent!

Odată scăpat de chinul check-in-ului se trece prin poarta de "security", unde eşti căutat dacă ai cumva cu tine armament uşor sau greu, cuţite, şuricane, lanţuri, securi sau toiege - glumeam. Oricum, întreg procesul de security, aşa cum este el acuma, mi se pare o glumă proastă pentru că pe zborurile Lufthansa primeşti cuţite şi furculiţe de metal atunci când serveşti masa. Şi să fim serioşi, cine crede că un terorist va urca cu arme la bordul unei aeronave trecând prin punctul de control antiterorist? Trebuie să fii retardat să crezi aşa ceva! Nu doresc să spun că un control antiterorist - "security" - nu este necesar, dar să-i pui pe bunicul şi pe bunica să se descalţe şi să-şi scoată cureaua de la pantaloni sau clipsurile de la bretele este deja o exagerare la fel de mare cum sunt multe altele - vezi chestia cu sticlele cu apă care sunt interzise prin "security".

Este bine de ştiut că WizzAir are, pe aeroportul din Budapesta, propriul hangar de îmbarcare, da, aţi citit bine au un hangar de unde îmbarcă pasagerii care zboară cu avioanele lor, indiferent de destinaţie. Astfel, hangarul WizzAir este undeva pe platforna din faţa aeroportului, unde se ajunge printr-un tunel acoperit si mărginit de un gard de sârmă, impresia fiind că te deplasezi pe un culoar asemănător cu acela prin care se deplasează animalele către un grajd. Dar dacă este ieftin, ce mai contează!

Hangarul de pe platformă are mai multe uşi, numerotate fiecare cu cifre şi o literă corespunzătoare porţii de îmbarcare unde trebuie să se prezinte pasagerii pentru a se îmbarca în avion. La fiecare uşă stă un lucrător WizzAir care verifică talonul de îmbarcare, să nu cumva să nimereşti în alt avion şi să ajungi la New York în loc de Londra - de exemplu - glumeam, companiile „low cost” nu operează zboruri trans-oceanice din motive economice.

Acelaşi lucrător îţi verifică "ochiometric" bagajul de mână iar dacă i se pare că este mai mare decât gabaritul admis atunci trebuie să plăteşti o taxă pentru a putea să-l iei cu tine la bord, în cabină. Dacă încerci să comentezi că bagajul se încadrează în limitele admise pentru un bagaj de cabină motivând că atunci când l-ai cumpărat aşa ţi-a spus vânzătorul, nu ţine figura, pentru că au un ochi al naibii de bine format şi în plus pentru a-ţi demonstra că are dreptate există şi un "model", o chestie metalică în care bagajul trebuie să încapă pentru a se încadra în standard - şi de obicei dacă ei spun că geanta este mai mare, atunci au dreptate.

Eu am avut un astfel de bagaj care era cu 2 centimetri mai mare, doar pe o singură dimensiune, iar lucrătorul WizzAir ne-a comunicat că dacă dorim să-l luăm la bord cu noi, în cabină, trebuie să plătim o taxă de 45 de euro - geanta costase 5 dolari. Am scos tot ce aveam înăuntru, am distribuit lucrurile din ea prin celelate bagaje de mână iar respectiva geantă le-am lăsat-o cadou. Am considerat-o "victimă de război", pentru că oricum nu o mai puteam folosi şi pentru alte zboruri fără să plătim, din moment ce era mai mare decât trebuia, aşa că oricum nu mai aveam nevoie de ea. Încă ceva; am impresia că faza cu taxarea bagajelor "agabaritice" are loc aleatoriu pentru că, în timp ce ne goleam "bagajul infractor" de lucruri, au trecut pe lângă noi mai mulţi pasageri cu bagaje de mână mult mai mari decât al nostru fără ca lucrătorul WizzAir să le perceapă vreo taxă.

La bordul WizzAir totul se plăteşte, nimic nu este gratis ca la zborurile companiilor "grele" unde şi preţul biletelor este pe măsură. Dar tot din experienţă, vă spun că se merită pe deplin diferenţa de preţ, asta pentru că de multe ori mâncarea servită gratis este atât de jenantă încât nu se justifică deloc ca preţul acesteia să fie introdus în biletul de avion. La bordul WizzAir, în schimb, deşi am plătit 10 euro pe mâncare, am luat 2 sandvişuri foarte bune şi am băut şi o apă, ceea ce a fost mai mult decât suficient pentru un zbor de 1 oră şi 45 de minute. Diferenţa de aproape 200 de euro, cât aş fi dat-o pe un bilet la o companie cu renume, şi-a găsit un loc foarte sigur şi binemeritat la mine în buzunar.

La bordul aeronavei consumaţia se poate plăti cash sau cu card bancar. Dacă plătiţi cash este bine să aveţi bani potriviţi sau cât mai potriviţi pentru că mai tot timpul sunt probleme cu restul. Când zburaţi spre Suedia, ce cumpăraţi la bord, se poate plăti în euro sau în coroane suedeze iar când vă întoarceţi se poate plăti în euro şi/sau în moneda ţării unde veţi ateriza.

Dupa 1 oră şi 45 de minute, mai mult sau mai puţin în funcţie de vânt, ruta aleasă de companie, aglomeraţie pe căile aeriene sau la aeroportul din Goteborg, ajungem cu bine la destinaţie iar ca să ne arate că suedezii se respectă au tras aeronava la un burduf de îmbarcare/debarcare al clădirii aeroportului. "O ţară civilizată" ne spunem şi pornim spre locul de recuperare al bagajelor, la care loc ni se pare că nu mai ajungem. Cam după 15 minute bune de mers ajungem la caruselul unde vin bagajele şi începem cu rugăciunea "Dă Doamne să vină bagajele" - nu că am fi din cale afară de credincioşi dar am mai păţit-o până acuma de două ori - noi am ajuns la destinaţie dar, de fiecare dată, un bagaj ni s-a "rătăcit"! Aşa că o rugăciune este bine-venită oricând!

Foarte bine de ştiut este şi faptul că aeroportul din Goteborg este cam la 25 de kilometri de oraş, aşa că pentru a ajunge în urbe mai trebuie să mai treceţi un hop. Pentru a călători în oraş aveţi două posibilităţi: cu taxiul sau cu autobuzul. Dacă doriţi să mergeţi cu taxiul este bine să întrebaţi cât o să vă coste cursa şi dacă vi se eliberează chitanţă. Chestiile astea, cum trebuie să procedaţi cu taximetriştii, le găsiţi scrise pe un panou, imediat la ieşirea din clădirea aeroportului, după ce treceţi de uşile automate şi sunteţi "lovit" de aerul suedez de afară. Dacă nu vă convine preţul întrebaţi alt taximetrist.

De obicei, până la Gara Centrală din oraş se plăteşte cam 400 de coroane suedeze, adică în jur de 200 de lei. Dacă mergeţi mai departe de gară, atunci vă va costa mai mult. Odată ajunşi la hotel cereţi neapărat chitanţa taximetristului, bacşisul, în cazul în care vi s-a stabilit un preţ per cursă, înainte de pornire la aeroport, este inclus în preţ.

Dacă doriţi să economisiţi ceva bani atunci puteţi merge cu autobuzul. Din 20 în 20 de minute pleacă spre Goteborg câte un autobuz, şi există două rute diferite pe care acestea le parcurg. Tot la ieşirea din aeroport veţi găsi şi casa de unde să cumpăraţi biletele pentru autobuz dar şi de unde să obţineţi informaţii despre rutele pe care se deplasează acestea spre oraş. Un bilet până în oraş costă 95 de coroane suedeze de persoană, cam 45 de lei, în concluzie, dacă sunteţi 4 persoane, se merită să lăsaţi baltă autobuzul şi să mergeţi cu taxiul. Mai mult, dacă de la locul unde vă lasă autobuzul mai aveţi de mers până la hotel, chiar şi cu tramvaiul, atunci este inutil şi total aiurea să vă "trambalaţi" cu bagajele prin oraş, asta şi pentru că o călătorie cu tramvaiul vă mai costă 28 de coroane suedeze de persoană, cam 14 lei.

Dacă totuşi aţi optat pentru varianta de deplasare cu autobuz combinat cu tramvai, biletele de tramvai aveţi posibilitatea să le achiziţionaţi din staţia de tramvai, unde sunt amplasate automate cu bilete. În fiecare staţie veţi găsi şi o hartă cu rutele tuturor numerelor de tramvaie şi de autobuze care circulă prin oraş dar şi un mic monitor de informare pe care veţi vedea ce număr de tramvai sau autobuz urmează să intre în staţie şi în cât timp.

Este de preferat ca tot ce plătiţi cu bani lichizi să plătiţi în coroane suedeze pentru că dacă plătiţi în euro, se poate şi aşa, veţi fi dezavantajat de cursul de schimb valutar. De aceea cel mai bine este să schimbaţi euro în coroane suedeze, există o casă de schimb valutar în aeroport dar cursul este dezavantajos, totuşi fiind mai bun decât să plătiţi în euro. Ideal ar fi să aveţi coroane suedeze cumpărate din Romania şi să nu vă mai bateţi capul cu schimbul valutar. La unele bănci din Suedia există posibilitatea de a cumpăra coroane suedeze chiar şi cu lei, asta dacă rămâneţi în pană de lichidităţi dar este cea mai dezavantajoasă variantă.

Aţi ajuns la hotel, sunteţi în regulă şi bagajele sunt şi ele cu dumneavoastră, toate? Felicitări! Prima etapă a vacanţei dumneavoastră a început cu dreptul. Fără să vă sperii sau să anticipez, să vedeţi ce şoc veţi avea când veţi da cu ochii de preţurile la mâncare - nu frate, nu la restaurant, în alimentări!!! În restaurante este JALE! Şi nu, n-am greşit deloc mărimea caracterelor!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Utube in 20.09.16 10:06:06
Validat / Publicat: 20.09.16 10:58:09
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE

VIZUALIZĂRI: 1854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38900 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

mprofeanu [20.09.16 11:10:16] »

@Utube: Este binevenit reviewul tău pentru mine partea a doua pentru că fiind din Pitești București sau Craiova este calea de a ieși afară.

Excelent reviewul pentru cei apropiați de Budapesta pentru că de acolo sunt destule companii ce pleacă în lumea întreagă.

Votat cu plăcere și aștept și alte impresii și poze!

mishu [20.09.16 11:19:50] »

@Utube: Un articol perfect, este ceea ce trebuie sa stie orice turist care face acest traseu dar este perfect valabil si pentru altele. Mura-n gura totul.

Astept continuarea si intre timp incep sa-mi gestionez bugetul, deoacamdata am pus de o parte banii de avion, sandvis si taxi.

Astept sa vad restul platilor... si impresiilor

Felicitari, votat cu mare placere.

Rodel [20.09.16 11:22:39] »

Foarte util acest review și foarte bine scris!

Utube [20.09.16 12:35:03] »

@mprofeanu: Mulțumesc pentru ecou! O zi perfectă!

Utube [20.09.16 12:38:17] »

@Rodel: Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri.

O zi frumoasã!

Utube [20.09.16 12:46:04] »

@mishu: Hei, foarte haios ecoul! Mulțam fain!

O zi excelentă și vor mai urma, doar să aveți dispozitia, timpul și răbdarea să le citiți!

elviramvio [20.09.16 18:04:52] »

@Utube:

Nu o lauda pe Mishu, a uitat un lucru esential : banii pentru apa! Ma ofer sa merg eu sa-i duc coroanele, daca vrea.

Bun articol, bune informatii, astept continuarea.

Utube [20.09.16 18:16:13] »

@elviramvio: Toți care au bunăvoința și răbdarea să scrie un ecou la vreun articol merită aprecieri sincere chiar și laude, indiferent ce și cum scriu.

Mishu a scris primul ecou, pe care cineva l-a scris la vreunul din articolele postate de mine, exact în spiritul pe care-l apreciez cel mai mult.

Cu banii despre apă nici nu știi câtă dreptate ai. O sticlă de 2 litri costă, în alimentară, cam 30 de coroane, adică vreo 15 lei.

Mulțumesc pentru ecou!

O zi deosebită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio [20.09.16 18:31:16] »

@Utube:

Pai de aia m-am oferit sa-i duc banii pentru apa!! (daca erau de-o bere, nu!)

Mishu este foarte simpatica si stie de gluma, acum cred ca-i ocupata, altfel primeam un raspuns si de la ea.

O zi frumoasa sa ai!

ANILU [20.09.16 20:49:54] »

@Utube: Multe tips-uri ne-ai mai dat în acest prim articol despre concediul din Suedia, de fapt despre drumul până acolo.

Dar n-am înțeles un lucru, ai început prin a ne spune că acesta este concediu de vară, Păi tot ce ne-ai povestit de la Tușnad ce concediu a fost?

Ce avantaj aveți voi din vestul țării, plecați în concediu cu avionul de la Budapesta, noi din București...

Vroiam și poze.

Aștept continuarea.

Felicitări.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Utube [20.09.16 22:56:33] »

@ANILU: Bună să-ţi fie inima!

Ai un foarte fin şi bun simţ de observaţie. Aşa este precum spui şi îmi este greu a te contrazice. Departe de noi, cei din vestul ţării de a fi avantajaţi în vreun fel părtinic şi mojic faţă de ceilalţi compatrioţi ai noştri. Dar se cuvine o explicaţie.

La Tuşnad a fost doar o ieşire "scurtă" ca urmare a faptului că subsemnatul şi a mea soaţă ne-am permis o mică aroganţă, profitând de faptul că "pupil-a" familiei plecată a fost în tabără la mare.

Aşadar pentru a nu le induce în gravă eroare pe domniile dumneavoastră, concediul de vară al familiei noastre, am avut onoarea a-l petrece într-o ţară de-a vkingilor.

Sper că explicaţiile cu de-amănuntul v-au fost de mare folos şi le-au liniştit pe domniile dumneavoastră, asigurându-le de faptul că privilegiile noastre sunt aşişderea "endeferent" din ce cotlon al ţării ne-am isca.

Cu celelalte doleanţe ale dumneavoastră sunt întru totul de acord dar aşa cum spune un citat celebru: "Răbdare şi tutun, Mon Cher", poze şi alte impresiuni din periplul nostru nordic vor urma, că doară n-am dusără cu noi degeaba două aparte de tras în chip şi 128 de GB de spaţiu de punere la memorie.

Vă mulţumesc tare mult pentru ecou şi pentru aprecieri şi vă asigur că vor mai urma articole din frumosul oraş Goteborg, atât de multe încât webmaster va trebui să-i dedice oraşului o secţiune aparte.

Sănătate, numai bine şi lecturi plăcute!

O seară deosebită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu [21.09.16 08:32:46] »

@elviramvio: Asa este, dar ma gandeam la bere ????, desi cred ca e mai scumpa.

Carmen Ion [21.09.16 14:35:55] »

@Utube: Iată motivul principal (alături de cel legat de climă) pentru care nu m-am aventurat până acum (şi cel mai probabil nu o voi face nici de acum înainte) în ţările scandinave: preţurile!!!

În rest, sunt absolut convinsă că oricare dintre aceste state nordice merită toată atenţia şi aştept cu interes "zicerile" tale viitoare.

Deocamdată felicitări pentru acest review!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici [22.09.16 15:53:23] »

@Utube:

să vizităm Stockholm, capitala ţării. Dar, este foarte bine ştiut faptul că orice capitală este foarte aglomerată şi neavând chiar chef să ne amestecăm cu cohorte de turişti

Dă-mi voie să te contrazic puțin. Am fost tot în august prin țările scandinave, iar în Stockholm am stat 3 zile. Nici vorbă de aglomerație. Peste tot, în toate capitalele scandinave n-am stat la vreo coadă să vedem ceva. Nicăieri, la bilete, n-am avut mai mult de 3-5 persoane în față, n-a fost deloc așa cum știam și noi de prin alte capitale unde am stat la cozi infernale. Deci temerea ta nu a fost chiar justificată.

În rest, multe sfaturi utile și sunt total de acord cu tine în ceea ce privește prețurile. În topul meu Suedia este pe locul 3 după Norvegia și Danemarca și dacă tu zici că-i JALE în restaurantele din Suedia mă chinui să găsesc și eu un epitet pentru o bere (mică) și o ciocolată caldă (la fel de mică) pe care le-am băut la Bergen, în Norvegia, care ne-au costat 178 de NOK, adică vreo 85 de lei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX [28.09.16 12:22:00] »

Mutat în rubrica "Descoperă Goteborg, GOTEBORG" (nou-creată pe sait)

calatorul [19.10.16 15:05:21] »

@Utube: Multumim pentru informatiile oferite si sfaturile impartasite, sunt utile celor care nu au trecut prin asemenea alegeri. Am vazut cu ochii mei cum au ramas unii fara bagaj la imbarcare pentru ca era putin mai mare decat sablonul de masuratoare, si nu stiau ce sa mai faca cu lucrurile personale.

Am vazut si oameni golindu/si valizele la check/in si aruncand la cos obiecte personale, ca sa mai micsoreze din greutatea bagajului.

DAr desi am folosit si eu lowcostul aero de 2 ori, cred ca nu merita folosit si ca este o continua aspirare de bani pentru fiecare pas in parte, pana si o sticla cu apa la pret de... 10. ooo m altitudine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, calatorul, elviramvio, mishu, mprofeanu, Rodel, Utube
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Goteborg:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046805143356323 sec
    ecranul dvs: 1 x 1