Shiraz, capitala artei, culturii și literaturii persane (III)

TIPĂREȘTE

Voi vorbi aici despre celelalte obiective turistice văzute în Shiraz, cele din a treia zi petrecută acolo, continuând vezi impresii, prima vizitată fiind Moscheea Nasir al-Molk, aflată la nici 200 de metri de cazarea noastră.

Moscheea Nasir al-Molk este o foarte cunoscută și tradițională moschee din Shiraz, una din cele mai frumoase moschei din Iran. Este o moschee relativ nouă, din epoca Qajar, ridicată între anii 1876 – 1888.

Se vizitează cu, o taxa de acces de 150.000 riali (3,75 euro), zilnic între orele 8:00 și 11:30 și de la 14:30 la 17:00, vinerea programul de vizitare fiind puțin diferit.

Citisem că dacă ajungi înainte de ora de deschidere și soliciți, pentru a evita aglomerația, moscheea se deschide pentru vizite. Este adevărat; noi am ajuns în jurul orei 7:30, porțile erau deja deschise și în moschee turiști chinezi. După ora 8 au început să vină din ce în ce mai mulți turiști, pentru ca pe la ora 9, când am plecat noi, moscheea să fie plină, mulți turiști se plimbau și prin curte.

În timp ce mă apropiam de ea părea o moschee ca atâtea altele, însă interiorul dezvăluie o capodoperă de design magnific, cu culori uimitoare.

În dorința de a prinde cît mai puțini turiști în moschee și cât mai mult din trezirea ei la viață, atunci când primele raze ale soarelui explodează prin vitraliile colorate în mii de fluturi la fel de colorați, am mers direct la sala aflată pe latura de vest a curții. Ne-am descălțat și am intrat….

Este o sală mare cu pereții și tavanul acoperiți cu ceramică frumos colorată, pictată cu motive florale sau versete din Coran. Douăsprezece coloane de piatră spiralate, așezate în două rânduri de câte șase coloane, susțin tavanul boltit așa cum cei doisprezece imami șiiți susțin credința. Între coloane sunt plafoane diferite, unele pictate, altele ornate cu plăci de mozaic.

Pardoseala de gresie turcoaz este acoperită cu covoare persane de Shiraz. Șapte ferestre din lemn, vitrate, bogat colorate și diferit ornate dau frumusețe sălii. Împreună creează dimineața, la răsăritul soarelui un minunat joc de culori. Era Sala Vestică de Rugăciune, sala unde se fac rugăciunile în timpul verii, o sală în care lumina și cultul se întrepătrund.

Acum am înțeles de ce mai poartă și alte nume: Moscheea Roz se datorează culorii roz trandafiriu ce domină în plăcile folosite în designul interior și exterior, cu intenția de a crea impresia de răsărit și apus de soare, Moscheea Curcubeu vine de la modul magnific în care iranienii combină galbenul strălucitor, albastrul intens, verdele și roșul pe vitraliile ce abundă pe fațada clădirii, vitralii ce reflectă lumina pe covoare, pe pereți, pe arcade, pe coloane și chiar pe vizitatori. Aceștia se pozau drapați în culori. Odată ce lumina soarelui lovește vitraliul, întreaga clădire este inundată de un curcubeu vibrant de culori.

Vrăjită de jocul modelelor și culorilor am ieșit în curtea interioară a moscheii, o curte mare, dreptunghiulară, pavată cu dale de piatră unde se află și un nelipsit bazin cu apă, la fel, mare, dreptunghiular și din piatră. Am mers apoi la Iwanul din partea de sud, împodobit cu arcade decorate cu motive florale și cu muqarnas. Două minarete, nu foarte mari, îi aduc plus de frumusețe. Câteva poze și am plecat spre Sala Estică de Rugăciune, o sală cu șapte coloane așezate pe un singur rând, cu tavanul placat în motive geometrice, care adăpostește un muzeu și este folosită pentru rugăciune în timpul iernii.

Am părăsit moscheea și cu un taxi în mai puțin de 10 minute, cost 100.000 riali (2,5 euro) am ajuns la Altarul Ali Ibn Hamzeh aflat la circa 3,5 kilometri nord, locul unde se află Mormântul lui Ali Ibn Hamzeh, nepotul Șahului Cheragh, vezi impresii, care a murit aici, în urma rănilor primite în luptele cu arabii în timp ce mergea să-l ajute pe Imamul Reza să lupte împotriva lor.

Altarul se află imediat după ce treci râul Uscat și este deschis zilnic între orele 8:00 și 21:00, fotografiatul este permis, nu se percepe taxă de intrare, femeile sunt rugate, și li se oferă, să poarte un chador. Taxiul ne-a dus până la pod, am traversat pe jos, altarul se vedea în zare pe partea dreaptă, știam din documentare unde este. Am fost la început singurii turiști, la plecare a venit un grup de francezi mai tomnatici, ca noi….

Mormântul Emirului Ali nu este la fel de mare ca mormântul unchiului său, dar este la fel de impresionant și seamănă foarte mult. Are deasupra altarului o aceeași cupola acoperită cu sute de mii de bucăți de ceramică colorată, fin prelucrată și cu nenumărate bucăți de sticlă strălucitoare, de culoare verde, lucrări executate în stilul mozaicurilor din perioada Qajar. Are tot două minarete, nu la fel de mari, și intrarea se face tot separat pentru femei și bărbați în altarul cu săli separate pentru femei și bărbați. Se spune că personalul este mai permisiv cu turiștii străini, poate pentru că aici funcționează Centrul Cultural al Coranului, face multe concesii, eu am încercat întotdeuna să respect perceptele și credința vizitată.

Îmi amintesc că în urmă cu ceva ani, la o moschee în Turcia, în Izmir, mie și fetei, avea 16 ani, ni s-au dat basmale și fuste. Fata nu s-a simțit deloc bine, citez: „mamă, ne-au umilit” dar băiatul s-a distrat teribil.

Curtea altarului cu un bazin cu apă și fântână, cu pomi și pavaj din dale de piatră, este locul de unde am admirat și pozat frumoasa cupola a altarului; interesante mi s-au părut și pietrele funerare din curte, pentru care, se spune, că cei care sunt comemorați acolo au plătit mici averi. Am intrat apoi în altarul dedicat femeilor. Am făcut câteva poze, nu am stat prea mult pentru a nu deranja credincioasele aflate la rugăciune lângă mormântul Emirului. În interior era așa plăcut, răcoare, liniște. M-am plimbat prin altar, am stat și pe covor, am ieșit iar în curte și după vreo 45 de minute părăseam acest frumos și liniștit locaș pentru a ne continua plimbarea prin Shiraz. Merită vizitat acest altar pentru că este deosebit și se poate vedea și fotografia interiorul, nu trebuie ratat...

Cu un taxi, cost tot 100.000 riali, am ajuns în alte 10 minute la următoarea noastră destinație, Complexul Vakil, un proiect dezvoltat în centrul orașului Shiraz, capitala Persiei din timpul Dinastiei Zand, de către fondatorul acestei dinastii, Karim Khan. Mai târziu șahul s-a autointitulat „Vakil“ adică „Apărătorul“, denumire acceptată de perșii din perioada respectivă, datorită felului în care a cârmuit țara. Este foarte aproape de Cetatea Karim Khan pe care am văzut-o în prima zi. vezi impresii

Complexul a fost ridicat în a doua jumătate a secolului 18 și cuprinde o baie, o moschee și un bazar, clădiri istorice, deosebite, fiecare având ceva specific, chiar unic.

Baia Vakil este o istorică baie publică care, de-a lungul timpului a avut mult de suferit. Dintr-o baie deosebită prin design, frumusețe și utilitate a ajuns un restaurant. Din restaurant a devenit magazin și expoziție de covoare, pentru ca azi să fie un muzeu ce prezintă baia persană și oamenii din perioada Zand. S-a muncit mult pentru renovarea clădirii și se mai muncește, existând încă zone nerenovate.

Este deschisă zilnic de la ora 8:00 la 17:30, taxa de acces fiind de 150.000 riali.

Voi vorbi aici mai puțin despre arhitectura ei, am vorbit mai mult despre baia iraniană în vezi impresii, unde am prezentat Baia Sultan Amir Ahmad, una din băile de referință din Iran, mai mică decât Baia Vakil dar foarte frumoasă, voi prezenta doar ce are ea specific și activitățile ce se desfășurau acolo, muzeul din baie.

Baia a fost construită în conformitate cu principiile cele mai avansate ale arhitecturii vremii. Intrarea este mică, la fel și holul ce conduce la un vestibul aflat sub nivelul solului pentru a păstra căldura. Intrarea în vestiar este unghiulară pentru a preveni intrarea aerului rece și ieșirea celui cald. Camera caldă este pavată cu pietre pe sub care trece un canal îngust prin care circulă aburul încălzind podeaua. Există două cazane mari în care se încălzea apa și mai multe piscine de marmură, unele cu apă rece, altele cu apă caldă.

Celelalte aspecte, forma dreptunghiulară, tavanele în stilul domului persan tradițional, ceramica turcoaz ce decorează intrarea în clădire, coloanele drepte sau spiralate, pereții și arcadele pictate ornează baia.

Mai multe manechine costumate ilustrează modul în care se desfășurau activitățile în baie, prezintă diferite tipuri de persoane care participau la acestea și arătă hainele purtate, funcție de clasa socială și profesia avută.

Am fost întâmpinați de un „Derviș” care așezat pe covorul lui sărăcăcios își facea rugăciunea sau doar aștepta începerea băilor. Nu avea nici „cutia milei”, nici baltagul sau toiagul însoțitor, nu era un cerșetor ci, îmbrăcat în alb, părea un dansator odihnindu-se, deși se spune că ei nu obosesc niciodată. „Casierul” ne-a poftit să intrăm, taxa o achitasem înainte, iar „Băieșul” ne aștepta cu prosoape curate, calde. „Clienții” erau singuri sau cu băieții lor, vizitatorii erau singuri sau cu familiile lor, activitățile erau diverse, „Meditație, Conversație, Masaj, Tunsori” și chiar „Extracții dentare”. Clienții socializau, se deconectau în atmosfera băii, vizitatorii la fel. Baia era plină de turiști, așteptai pentru anumite poze…

Mi-au plăcut mult „Mireasa și Domnișoarele de Onoare”, care îmbrăcate în costume bogat și frumos colorate așteptau nerăbdătoare să înceapă ceremonia, iar diorama „Judecata lui Khan”, în care apar „Fermierul” și „Căpetenia”, dar și ajutoarele lui, „Supraveghetorii”, te duce cu gândul la epoca lui Karim Khan Zand și la dinastia lui. Mi-au plăcut mult turbanele specifice epocii…

Vizita, privitul, pozatul, admiratul mi-au luat circa 45 de minute, traversarea pieții ce le desparte câteva minute și am început plimbarea prin Moscheea Vakil, moschee deschisă zilnic între orele 8:00 și 17:30, taxa de intrare fiind tot de 150.000 riali.

Este o moschee nu prea mare, dar foarte frumoasă și foarte solidă. Voi vorbi aici despre ce are ea caracteristic, deosebit.

Am ajuns la impresionantul portal înalt, am deschis una din batantele grele ale porții de lemn și am pătruns într-un coridor cu arcade ornate cu stucatură și ceramică roz trandafirie. Câteva poze, mai multe priviri și am înaintat pe lespezile de piatră ce pavează curtea moscheii, curte fără nicio grădină, doar cu o piscină lungă, mare, dreptunghiulară. Mi-a plăcut contrastul dintre simplitatea curții și măreția fațadelor ce o înconjoară. Are două iwanuri diferite, nu patru cum sunt de obicei, unul cu două minarete, deosebit de atractive prin ceramica “Șapte Culori” ce le împodobește și care se regăsește și la ornamentarea porții.

Deosebit la această moschee este “Sala de Rugăciune”, o sală mare, de circa 2.700 metri pătrați al cărei plafon boltit, cu multe arcade, se sprijină pe 48 de coloane de piatră monolitice, spiralate, terminate cu un capitel cu frunze de acant. Au culoarea cărămizilor ce plachează o mare parte din plafonul și arcadele sălii.

Are și un “Minbar” din care predică Imamul, dar pe care nu l-am văzut fiind în zona aflată încă în renovare. Tăiat într-o bucată de marmură verde, cu o scară monumentală, este considerat una din principalele opere ale Dinastiei Zand.

După mai puțin de o oră de plimbat prin moschee, am trecut în Bazarul Vakil. Spun am trecut pentru că moscheea este conectată la bazar printr-un coridor care duce în mijlocul pasajului principal din bazar.

Bazarul Vakil, este bazarul principal din Shiraz, care are curți frumoase, hanuri, case de baie, o piscină și multe magazine vechi, care sunt considerate printre cele mai bune locuri de cumpărături din Shiraz. Se găsesc acolo toate tipurile de covoare, care de care mai frumoase și mai fine, textile, artizanat sau antichități persane din ceramică, sticlă, cupru sau lemn. Se vând și dulciuri tradiționale persane, condimente de toate felurile, amintiri și multe, multe altele.

Ca și celelalte construcții Zand și bazarul are multe caracteristici. Prin suprafața lui și bogăția ornamentațiilor este superior bazarurilor anterior construite și, în plus, le depășește prin aerisirea asigurată de mulțime de cămine și iluminatul dat de lucarnele de pe frumoasele tavane boltite. Magazinele au multe ferestre prin care lumina pătrunde și în interiorul bazarului.

Mai mult de două ore ne-am plimbat, am pozat, am negociat, am cumpărat câte ceva și apoi am plecat, pe jos, spre Casa Parhami aflată la puțin de un kilometru, unde eram cazați. Prin bazar treceam aproape în fiecare seară, era deschis până târziu, erau multe și frumoase produse și prețuri bune. Ne-am mai plimbat prin oraș, am mai stat, am mai pozat și ne-am oprit în cameră pentru puțina odihnă înaintea mesei de seară...

Am dorit să scriu despre tot ce am văzut în Shiraz pentru că este cu adevărat capitala artei, culturii și literaturii persane, pentru că despre Iran s-a scris foarte puțin pe site-ul nostru, Am Fost Acolo, pentru că despre Shiraz, atunci când mă documentam eu pentru plecare erau scrise 8 rânduri și postate 17 poze, pentru că doresc ca aceste scrieri să constituie un mic ghid pentru AFAiștii, și nu numai pentru ei, pentru cei care vor ajunge în Iran și, nu în ultimul rând, pentru că este una din destinațiile din Iran care mi-au plăcut foarte mult, despre care vreau să-mi amintesc cât mai multe și cât mai mult timp...

Cam așa am văzut eu Shirazul, mi-a plăcut mult orașul, un oraș foarte curat, un oraș dinamic, verde în contrast cu zona aridă ce îl înconjoară. …

---

VIZUALIZĂRI: 1122 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI