Valencia = mostenirea generatiei noastre pentru turistii viitorului

TIPĂREȘTE

Alegem sa vizitam un oras, pentru incarcatura sa istorica de cele mai multe ori, ale carei dovezi arhitecturale si artistice s-au pastrat in timp. Ma intrebam mereu, vizitand Egiptul, Italia, Grecia, ce le lasam noi, oamenii secolului XX-XXI, de vizitat, turistilor de peste secole, ce vor afla, ce vor intelege ei despre noi? Noi nu mai pictam pe pereti, nu mai investim decat in cladiri de birouri si stadioane, majoritatea energiei noastre creatoare se disipa pe internet... in cloud. Dar ce ramane pe pamant, palpabil? Ce lasam noi, in orasele noastre, pentru a determina un om, din alt colt al lumii, sa consume timp, bani si energie ca sa le viziteze si mai ales sa se intoarca acasa la el cu amintiri placute despre care sa povesteasca? Bine, noi, romanii, cred ca am scapat de grija asta, de cand s-a construit Casa Poporului. Dar nu stiu daca exact asta am fi vrut noi, oamenii secolului XX sa lasam ca marturie peste timp. Ma rog, de ramas va ramane si vor decide generatiile viitoare de turisti daca ne vor admira pentru realizare sau ne vor compatimi.

N-am insa nici o indoiala, ca toti turistii secolelor urmatoare vor fi la fel de coplesiti de creativitatea arhitecturala si ingeniozitatea constructiva a Orasului Artelor si Stiintelor din Valencia, cum suntem noi in fata Piramidelor Egiptene. Iar daca noi, oamenii de astazi, vom fi judecati dupa acest complex arhitectonic, atunci va asigur ca vom fi mai apreciati in istorie decat meritam. Asa ca eu, ca cetatean al Terrei, traitor la sfarsit de secol XX-inceput de secol XXI, m-am linistit in Valencia.

Initial nu inclusesem Valencia in traseul de vizitare a Spaniei pe care il gandisem, pana cand am citit pe net ca Acvariul din Barcelona este frumos dar este intrecut de departe de Oceanograficul din Valencia, care este cel mai mare din Europa. Asa ca am taiat de pe lista vizitelor din Barcelona Acvariul si am inchiriat o casa pentru doua nopti intr-o suburbie linistita a Valenciei: foarte convenabila, foarte curata si confortabila, cu o iesire pe o terasa placuta si cu un living mansardat generos. housetrip.com/en/rentals/104227.

De foarte dimineata pentru o zi de concediu, am pornit spre Orasul Artelor si Stiintelor, pentru ca aflasem ca o zi s-ar putea sa nu ne ajunga sa vizitam tot ce ar merita vizitat, fie si in fuga, acolo. De la statia de metrou Alameda, am mers pe jos cativa kilometri pe fundul vaii raului Turia, care strabatea candva orasul si care acum e transformata intr-un parc minunat, plin de copaci umbrosi, flori, locuri de joaca originale, terenuri de sport cu acces gratuit, piste de jogging si biciclete si poduri ce il traverseaza legand cele doua foste maluri. Dupa o inundatie devastatoare din 1957, in care raul Turia a inecat o mare parte din oras si a produs multe victime umane, municipalitatea din Valencia a decis devierea cursului acestuia pana la varsarea in mare, prin exteriorul orasului, printr-un sistem canalizat. Si, spre deosebire de alte orase in care astfel de loc poate ar fi ramas ca o cicatrice urata, Valencia a transformat o amintire trista, intr-un paradis verde de care se bucura in fiecare zi, atat localnicii cat si turistii.

Dar, la capatul parcului, ajungand la destinatia vizata, intri la propriu intr-un alt film. E o senzatie pe care o simti in piept, de coplesire, de maretie, de grandios, de mandrie ca esti contemporan cu cei care au realizat asa ceva. Nu stiu cati arhitecti din lume, de-a lungul istoriei, au avut privilegiul de a-si vedea realizate cele mai ambitioase vise. Pentru ca despre vise este vorba in Orasul Artelor si Stiintelor. Nu e realizarea unei comenzi de cladiri cu o anumita functionalitate ci este un lung sir de vise ale unor oameni de geniu, devenite realitate. Si nu e vorba despre cladiri izolate ci despre un mediu intreg de transpunere intr-o stare de gratie, de la mozaicul alb ce te previne inca din statia de metrou si pe care il regasesti tapetand bazinele ce adapostesc intinderile uriase de apa in care se oglindesc muzeele intregind imagini perfecte, pana la mozaicul indigo ce acopera scoicile metalice uriase ce ascund perla Palatului Artelor Regina Sofia.

Merituosul, norocosul si probabil influentul arhitect al carui proiect a fost prezentat la numai patru luni de la aprobarea hotararii de a schimba destinatia vaii raului Turia, la sfarsitul anilor 80, de catre primaria din Valencia, a fost Santiago Calatrava, nacut in 1951 in Valencia, avand studii la Academia de Arta din Valencia si la Politehnica din Zurich.

Ulterior, mai ales pentru Oceanografic i s-a alaturat si arhitectul Felix Candela, nascut in 1910 la Madrid si care si-a afirmat pe deplin vocatia in Mexic. Din pacate, acesta a murit in decembrie 1997 nereusind sa-si vada proiectul finalizat. Oceanograficul a fost inaugurat in 2002, fiind la acel moment al treilea acvariu din lume dupa cel din Atlanta Georgia, din SUA si cel din Okinawa Japonia. Intre timp, a aparut pe locul doi Acvariul din Dubai Mall si Oceanograficul a trecut pe locul 4, pastradu-si insa suprematia in Europa.

Evident ca s-au tesut intrigi politice, s-au consumat pasiuni si pro si contra, s-au iscat barfe si s-au incercat intreruperi ale proiectului tinand cont ca in final acesta a ajuns la cheltuieli de peste 1000 de milioane de euro si a intrat in portofoliul de imagine al Partidului Popular. Dar ce ne pasa noua, celor care beneficiem de aceste minuni? Important este ca, asa cum s-a intamplat mereu in istorie, marile ambitii, bune sau rele, sa lase in urma realizari remarcabile, care sa intre in patrimoniul cultural al umanitatii. Constructiile au inceput in 1996 si complexul a fost inaugurat doar doi ani mai tarziu in 1998 cu cladirea Hemisferic, uriasul ochi a carui pleoapa din aluminiu poate clipi dezvelind sfera in care publicul admira proiectii 3D impresionante.

In 1999 a fost inaugurat Muzeul stiintelor Principe Felipe, dar a fost mai mult un eveniment ce viza capitalul politic in vederea alegerilor, deoarece muzeul nu era finalizat si a fost deschis publicului doar un an mai tarziu.

In 2005 lucrarile iau sfarsit prin inaugurarea Palatului Artelor Regina Sofia, cladire care are in prezent si destinatia de Opera pentru Valencia.

Noi am vrut sa incepem cu Oceanograficul unde am fost intampinati de un grup de dansatori din Hawaii, care ne-au facut asteptarea la coada de bilete mai placuta. N-a durat mult, erau multe case si pe parcurs, oricum, primeam indicatii intersante despre ce si cum putem vedea. Astfel am aflat ca la Oceanografic este deschis pana la 12 noaptea, asa ca merita sa incepem cu Muzeul Stiintelor, care se inchidea la ora 20. Ne-a parut rau ca nu am venit cu maina, pentru ca locuri de parcare libere, fara plata, erau destule. Este mult mai convenabil un bilet combinat pentru doua-trei muzee, fata de biletele separate si ni s-au acordat la casa toate discounturile posibile pentru copii/elevi fara a ni se cere legitimatii sau alte dovezi. Un bilet pentru adulti la Muzeul Stiintelor si Oceanografic costa 29,70E. Gasesti toate tarifele pe site-ul oficial de unde se pot cumpara si bilete online. Si nici o grija, a fost timp pentru cele doua muzee: cel de stiinta si Oceanografic, de la ora 12 pana pe la ora 21. Atentie la orarul spectacolului cu delfini care este inclus in pret si care este o incantare.

Ca tematica, Muzeul Stiintelor seamana mult cu La Cite des Sciences din Paris, pe care il vazusem, cand erau copiii mai mici. Eu n-as mai fi repetat experienta dar... am ramas uimita de cat de interesante ni s-au parut experimentele propuse tuturor.

Au trecut cateva ore bune pana cand ne-am desprins de aceasta empirica lume a stiintei si, pana au dat o fuga baietii la McDonald's, in lumea reala din imediata apropiere, sa-si potolesca foamea, eu mi-am relaxat picioarele obosite intr-un bazin cu apa racoroasa sub soarele de sfarsit de iulie. Asta pana a venit supervizorul paznicului care m-a tratat cu indulgenta si m-a anuntat politicos ca nu am voie sa profanez luciul apei. M-am conformat urgent dar cu parere de rau, nostalgica dupa fantanile din fata Luvrului unde toata lumea isi racorea piciorele. Oricum muzeele ar trebui sa prevada locuri speciale pentru asa ceva, pentru ca altfel, nu reusesti sa-ti mai continui vizita daca este un muzeu ofertant si pierd ambele parti.

La Oceanografic am intrat... la apa, la propriu. Am devenit mici in comparatie cu belugile albe si blande. Ne-a intristat insa, monotonia precisa in care isi refaceau iar si iar traseul de plimbare prin bazinul urias, dar insuficient comparativ cu nemarginirea oceanului din care fusesera aduse ca sa ne incante pe noi.

A fost poate singurul loc in care am putut trai confortabil, minute in sir, in apropierea rechinilor, studiind de la mai putin de un metru cum isi purtau pe pantec puii nascuti de curand.

Mai multe detalii si poze despre pe http://www.styledetector. eu/2013/08/valencia-aici-vor-veni-turistii-sa-afle. html

---

VIZUALIZĂRI: 3717 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI