León și… umezeala sa

TIPĂREȘTE

Inițial am vrut să pun drept titlu León – oraș cu nume de rege al junglei, pentru că exact asta înseamnă, leu. Apoi am vrut să scriu León – orașul cu numele monedei noastre naționale. Nu m-a convins nici asta. De ce oare oi fi rămas la León și… umezeala sa? Ia sa vedem de ce.

Întâi să ne situăm pe hartă. Distanțe: 330 km de la Madrid; 137 km de la Valladolid; 122 km de la Oviedo; și 1458 km de la Bruxelles, că tot vorbeam mai deunăzi despre... Nu știu câți din voi/dvs. ați auzit de acest oraș din nord-vestul Spaniei, care e cam cât Piteștiul meu ca număr de locuitori...

Prima mea dată la Leon a fost prin septembrie 2002, și apoi au trecut ani și ani... și mă tot gândeam la o revedere, pentru că amintirile se cam estompaseră. Astfel că atunci când ieșeam să mâncăm tapas prin Valladolid, R. îmi tot făcea comparația: Buah, aici se plătește totul. În Leon ai tapas gratis, și de-alea bune, astfel încât cu cinci euro te saturi și de mâncare și de băutură. Măi să fie, îi răspundeam eu. Ia du-mă, dragă, la Leon, să cunoaștem și noi celebrul Barrio Húmedo, sau Cartierul Umed, nume reprezentativ și fără de egal... Și uite că m-a dus. Și încă ne tot ducem, că doar el acolo și-a făcut veacul în facultate. Ba mă mai duce să mai facem și curat într-un apartament abandonat... ;) Dar eu nu mă plâng, că după muncă vine și răsplata. Iar orașul e frumos tare, ale colțuri minunate, și încă nu l-am preumblat pe tot.

Opt rânduri despre istorie și, mai ales, rivalități;)

Leonul a luat naștere ca tabără militară romană a Legiunii VI Victrix, interesant, așa-i? Iar prin anii 900 (nu 1900) a început o epocă de splendoare pentru orașul care a devenit capitala Regatului cu același nume. Capitala Castiliei și Leonului (că de-aici vine numele) este Valladolidul. Ei bine, leonezii mustăcesc și nu prea le convine; e un fel de rivalitate nescrisă acolo, dar mai mult din partea leonezilor. Ei susțin sus și tare că virgulă Castilia e Castilia, iar Leonul e Leon.

Nu aveam habar că aici s-a ținut prima curte de apel din istoria Europei, sub Alfonso IX, și de aceea a fost numit drept Leagănul Parlamenterismului.

De ce să mergeți la León?

O să vă înșir mai multe motive pentru care merită să treceți acest oraș pe lista excursiilor dvs... Are un patrimoniu istoric și monumental de excepție. Aici se organizează diverse serbări sau sărbători, între care cea mai importantă este Săptămâna Mare. Anu’ ăsta am crezut că poate văd și eu ceva, deși preferata mea va rămâne Valladolidul, în vecii vecilor, amin. N-a fost să fie, alte obligații ne-au ținut mai aproape de casă. Prin Leon trece în mod obligatoriu Camino de Santiago, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dar cel mai atrăgător obiectiv turistic este..., credeți-mă: Cartierul Umed!!! Carevasăzică, acum cu siguranță veți vrea să ajungeți acolo.

Și ca să nu credeți că vă amăgesc, o să încep cu acest cartier, domne, pentru că e un must-must. E o atmosferă aici... zi și noapte. Zona cuprinde împrejurimile Pieței Mari (Plaza Mayor) și Pieței San Martin sau a Magazinelor, în care dau nu mai puțin de șapte străzi. Aici se strângeau artizanii, comercianții și pelegrinii din León, activități astăzi înlocuite cu hoteluri și – mai ales – baruri și restaurante fără de care cartierul umed nu ar fi cartierul umed. Pentru că v-ați prins, cred, de la ce vine numele de umed. Beutura, bat-o vina, beutura. Cea mai atractivă zonă în acest sens este cea cuprinsă între calle La Rúa și calle Caño Badillo, o adevărată vitrină a specialităților gastronomice ale orașului și provinciei. Acest lucru, împreună cu îngustimea străduțelor și a piețelor, și arhitectura lor, formează spațiul cel mai reprezentativ al Leonului, ca să zic așa. Este zonă pietonală de ani de zile, deci vă puteți plimba în liniște, amețiți de aromele de peste tot, de aburii unui vinișor rubiniu care alunecă minunat de bine, și de urbanistica zonei. Mai bine mergem întâi să facem un pic de turism și apoi vă invit la masă. Ah, că vreți direct la masă? Păi atunci... săriți direct la capitolul cu gastronomia, adică spre sfârșitul articolului;).

Și ca să nu zică lumea că vă vorbesc numai de vicii, adaug că tot aici se află și Plaza del Grano (Piața Grâului) , nume popular (ușor de ghicit de unde îi vine), pentru că de fapt numele oficial este Plaza de Santa María del Camino, fiind situată în spatele bisericii omonime. Pietruită, cu terase pitorești pe vreme bună, e un colțișor unde merită să faceți o oprire. Tot în Barrio Húmedo se află și Casa Carmangeriilor (astăzi sedii bancare), palatul Don Gutierre și palatul Conde Luna.

Între amintirile mele destul de vagi de la prima mea vizită se afla Catedrala. Cum altfel? Este impunătoare. Este cel mai bun exemplu de stil gotic francez în Spania. În ultimul nostru tur prin oraș ne-am organizat mai pe dos, deci încă nu am putut revedea interiorul. Când am citit că seamană cu cea din Reims m-am uitat imediat de poze cu asta ultimă, pentru că, deși am fost acolo în ´98, nu aveam poze și nu-mi mai aduceam aminte exact. Ca întotdeauna, nu mă pricep la descrieri de stil, etc., așa încât veți vedea pozele. Citisem doar că la ea au lucrat doi din maeștrii care participaseră la construirea catedralei din Burgos, care e ceva peste măsură de frumos.

În schimb am văzut Basílica de San Isidoro, una din cele mai importante biserici romanice din Spania, unde se află mormintele regilor medievali ai Leonului, și considerată drept Capela Sixtină a Artei Romanice. Aici dăm de o superbă combinație de arhitectură, sculptură și pictură, și dăm de Doña Sancha (una din reginele mele preferate) și de soțul său Fernando I. Ghiciți unde spun leonezii că se află Sfântul Potir? Ați ghicit, fac cinste: în această bazilică, pe care mi-a plăcut s-o vizitez.

Construcția Mânăstirii San Marcos a fost impulsionată de preferații mei din istoria peninsulei, Regii Catolici. Numele îi vine de la Podul San Marcos, pe unde treceau pelegrinii în drumul lor spre Santiago. Scopul original nu a durat mult: a fost apoi închisoare, sediu al jandarmilor (sau cum s-or fi numit pe vremea aia), câmp de concentrație pe vremea Războiului Civil, dar mai ales... (deși R. nu va citi niciodată aceste rânduri)... primul sediu al Facultății de Medicină Veterinară, care a dat lumii minți strălucite (ar zice dragul de R. : Hai că nu e nevoie să mă măgulești, că oricum fac ce vrei tu;); repet, noroc că nu citește).

Casa Botines are stil modernist, realizată fiind de geniul catalan Gaudi, care nu a lăsat opere numai în Catalonia lui, ci și în alte locuri din Spania. Clădirea a fost concepută să adăpostească negstoria cu țesături la parter și subsol, iar etajele urmau să fie locuințe de închiriat.

Palatul Condes Luna este superb. Și el a avut alte întrebuințări de-a lungul vremii: a fost sediul tribunalului inchiziției din oraș, darși locuință particulară. Acum este sediul Universității din Washington.

Haideți în Plaza Mayor. Că doar și León are una, evident. Cam seamănă cu cea din Madrid. De fapt, puteți spune (și nu fără dreptate) că piețele mari spaniole cam seamană între ele. Primăria este superbă și în fiecare dimineață de sâmbătă veghează piața de fructe și legume (și câte ceva pe lângă) ce se ține acolo.

Biserica San Salvador de Palat de Rey este cel mai vechi templu din oraș (sec X). Se poate vizita și Biserica mai sus menționată, Nuestra Señora del Mercado.

Mi-a plăcut foarte mult Arco de Puerta de Castillo, una din fostele porți de intrare în oraș și singura care a supraviețuit (deși reconstruit). Vă puteți face poze cu statuia lui Don Pelayo.

Obiective despre care puteți căuta info pe net sau în ghiduri înainte de a ajunge acolo: Palacio de los marqueses de Prado, care e spital în prezent; Palatul medieval, singura construcție civilă din sec. XII; Palacio del marqués de Torreblanca; Antiguo Edificio de Correos sau Fosta Clădire a Poștei (era să zic Române;)); Palacio de Don Gutierre; Iglesia de San Marcelo; Capilla del Cristo de la Victoria; Convento de los Concepcionistas; Palatul Episcopal; Judería de Puente Castro; zidul roman.

Orașul are foarte multe spații verzi. Mai mult de atât: este recunoscut drept orașul cu cele mai multe spații verzi din toată Spania. Parque del Chantre, Parque de Quevedo, el Jardín del Cid, el Jardín de San Francisco și Parque de La Granja sunt cele mai importante parcuri.

Vreți o plimbare relaxantă? Avem și de-asta. Vă trimit la Paseo de Papalaguinda y de la Condesa de Sagasta, cel mai important plămân verde al orașului. Paralel cu râul, merge de la Mânăstirea San Marcos până aproape de Plaza de Toros. Piața Guzmán el Bueno face distincția între Faleza Papalaguinda și Faleza Condesa de Sagasta (adică acolo se termină una și începe alta, sau invers). Veți poza și admira sculpturi moderne și chioșcuri, sau veți coborî spre râu pe scări așezate din loc în loc. Pomi și păsări, verdeață și liniște, e un loc numai bun de plimbare dacă ați obosit să vedeți biserici.

Acum că v-ați odihnit, treceți la muzee;).

Museo de León, cel mai mare, este și cel mai vechi din toată provincia. Își narează frumos historia prin piese de arheologie, artă și etnografie, preferata mea. Se află în Edificio Pallarés, în centru, și are și două anexe: una în Navatejera, un sat de lângă, unde este amplasată Villa Romana, și alta în Mânăstirea San Marcos, care ar fi sediul istoric al muzeului. Dacă aveți răbdare să vizitați tot, fiți convinși că veți afla toată historia Leonului, din preistorie până în contemporaneitate.

Și dacă mai vreți muzee, poftiți și la Museo Sierra Pambley, unde sper să ajung și eu în curând, pentru că adăpostește portretul (nu la propriu) unei familii din sec. XIX, adică obiecte dintr-o casă de pe acele timpuri.

Cred că ați obosit și fizic și psihic după atâtea biserici și muzee. Haideți la masă, dragii mei, sunt sigură că nu mă veți refuza. León, fie că vor leonezii fie că nu vor, se află în Castilla. Iar Castilla prezintă mâncăruri cu… multă energie, ca să fiu fină în exprimare. Explicația e simplă. De ce la noi se mănâncă iarna slănină, cârnați, maț, etc. ? Din cauza frigului, nu? Păi același lucru se întâmplă și la León. Mezelurile și cârnățăriile sunt la mare rang aici. Să vă zic ce nu trebuie ratat sub nicio formă: cecina de León (nu vă zic din ce carne e făcută; doar că e o carne uscată și sărată;)), morcilla de León (eu sunt înnebunită după mațul ăsta făcut din sângerete și alte alea), care e diferită de cea de Burgos, universal cunoscută, chorizo de León (p-ăsta să-l mănânce R.) și Botillo de Bierzo (o mâncare grea, pe bază de carne de porc). Bineînțeles că mai este și cocido Maragato, supa de păstrăv, păstrăvul prăjit și mielul la cuptor. Iar în partea asta a Spaniei, mai concret în Castilia, sunt cunoscute fasolea de La Bañeza, ardeii din El Bierzo și Fresno de la Vega, și prazul de la… Calafat, ăăăăăăăăă…. de la Sahagún. Așa, nea Mărine.

La capitolul lichide, au și ei vinuri bune. Bierzo și Tierras de León. Acu’, între noi fie vorba, unde e un Riberita... să se dea Bierzo la o parte;). Să nu m-audă iubitul cumnatei, că e de pe-acolo.

Și fiindcă tot a fost de curând săptămâna mare la catolici, se aude mult expresia matar judíos, pe românește a omorî evrei. Ha, ha! Am rămas mască. Înseamnă a merge la băut de limonadă. Dar aici limonada nu e sucul natural de lămâie, îndulcit cu miere, etc. Aici e o băutură pe bază de vin, ceva cam ca sangria, dar cu lămâie în loc de portocală. Interesante sunt variantele care explică originea. Prima vorbește de răzbunarea creștinilor pentru moartea lui Isus: fiecare pahar de limonadă simboliza moartea unui evreu. Cea de-a doua are o explicație mai... istorică, având la bază sângeroasele lupte dintre comunitățile evreiești din Santa Ana, Puente Castro și San Martín. Iar ce-a de-a treia pomenește că, după expulzarea evreilor din Castilia (Regii Catolici nu au reușit de tot, dar Felipe III da), leonezii mergeau la taverne și fiecare limonadă însemna un evreu mort sau dat afară din regat. Ideea e că din vinerea mare până în duminica Paștelui se bea limonadă la greu în Leon. Vreți rețeta tradițională? Așa, rapid, să nu mă audă webmasterul de serviciu: 5 litri de vin, 1 litru de apă, 1 kg. de zahăr, 1 kg. de lămâi și două bețișoare de scorțișoară. Se amestecă într-un vas mare de lut și se lasă o săptămână. Și-apoi dă-i și omoară la evrei cât te țin puterile!

Revenind la mâncare, un capitol aparte merită arhicunoscutele tapas din Leon. Nu vă voi înșira acum o parte din localurile unde puteți încerca bunătăți fel și fel. O singură anecdotă: este un bar mic, mic de tot, unde se îmbulzește lumea la greu, cu un proprietar... singular tare. El e stăpânul, el el bucătarul, el e chelnerul, el e casierul. Ai impresia că trebuie să-l rogi frumos să-ți facă o morcilla la grătar, ai impresia că se uită urât de tot la tine, ai impresia că te va lua la bătaie în orice moment... Ba, când are mulți clienți, încuie ușa pe dinăuntru până mai cere unul altul să plece... Un succes nebun cu preparatele lui. E vestit în tot orașul, toată lumea îi calcă pragul!

Au și deserturi tipice, să nu plecați fără ceva dulce: mantecadas de Astorga, lazos de San Guillermo de Cistierna, imperiales de La Bañeza, Nicanores de Boñar, Rosquillas de San Froilán. Sau orez cu lapte. Sau lapte prăjit (cu asta v-am omorât, așa-i? , deși cred că v-am mai povestit despre el).

Cam atât despre Regatul Leonului, na, ca să le facem hatârul leonezilor și să le dăm regatul înapoi. E un oraș frumos, care vă va surprinde.

---

VIZUALIZĂRI: 2811 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI