ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.05.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Romania
ÎNSCRIS: 16.04.14
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Câteva ore printre animale

TIPĂREȘTE

Grădina Zoologică din Barcelona se găsește în Parcul Ciutadella și se poate ajunge aici cu metroul L1, coborând la stația Arcul de Triumf, cu metroul L4 coborând la Ciutadella, cu autobuzele 14,39,40,41,42,51,71,92,141, b20, b25 și v21 sau cu metroul de suprafață T4, coborând în stația Ciutadella/Vila Olimpica.

Prețul este de aproximativ 20 euro pentru adulți (am avut o reducere de 20% cu Barcelona Card), pentru copii între 3 și 12 ani este de 12 euro, persoanele peste 65 ani plătesc 10 euro, iar persoanele cu dizabilități 5,65 euro. Există și reduceri pentru grupuri/familii și abonamente anuale pentru cei care sunt membrii ai clubului zoo. Se poate opta și pentru tabere de vacanță sau pentru serbarea zilei de naștere la zoo. De asemenea, se poate face rezervare și pe site, dar când am fost eu nu era vreo coadă interminabilă ca să fie absolut necesară o astfel de rezervare în prealabil, principalul avantaj al acesteia cred că e constituit de reducerea de 10%.

Prețul e un pic piperat, ca la majoritatea obiectivelor din Barcelona, dar atunci am considerat că a meritat, întrucât grădina dispunea de 315 specii și în total de 2200 animale, de pe toate continentele, pe care le puteam vedea fără să călătorim în habitatul lor natural.

Totodată, grădina are ceva în plus față de un parc oarecare, nu oferă doar posibilitatea unei plimbări prin natură, ci și printre animale, unele necunoscute, unele înfricoșătoare, unele frumoase. Pentru mine a fost o grădină deosebită fiindcă nu mai văzusem până atunci unele animale, cum ar fi cangurul alb, tapirul, varanul de Komodo, țestoasele din Galapagos sau furnicarul gigant. Am admirat în parcul zoo și statuile, bufnițele și păunii care se plimbau nestingheriți și își etalau frumoasa coadă în formă de evantai.

La Parcul Zoo din Barcelona eu am fost în 2013 și acum m-am bucurat să citesc că se fac niște îmbunătățiri și extinderi și că va fi și mai mult spațiu pentru animale. A fost deschisă în 1892, iar astăzi este vizitată de peste 1 milion de oameni anual. Și la Zoo, la fel ca și la acvariu, se pune accent pe educație, pe recreerea habitatului natural al animalelor și pe îngrijirea și conservarea faunei.

Programul e permisiv întrucât grădina e deschisă de la 10 dimineața, iar ceea ce variază pe parcursul anului este ora de închidere: între 1 ianuarie și 28 martie se închide la 17.30, între 29 martie și 15 mai la 19.00, între 16 mai și 15 septembrie la 20.00, între 16 septembrie și 24 octombrie la 19.00, între 25 octombrie și 31 decembrie la 17.30, cu mențiunea că de Craciun este deschisă până la prânz.

Parcul zoo are două intrări, iar lângă acestea se află și două vestiare, în caz că vizitatorii doresc să-și lase bagajele cât timp se plimbă prin grădină, și două parcări pentru biciclete. Tot la capitolul facilități, grădina beneficiază și de un magazin cu suveniruri, un centru de informare, serviciu medical, zone cu wi-fi și toalete.

De asemenea, cei care merg cu copii se pot bucura de spațiile de joacă sau pot face poze haioase folosind diverse decupaje în panourile cu animale.

În interiorul grădinii se găsesc și câteva locuri de luat masa, cum ar fi diverse standuri, barurile Terrarium, Savanah Trattoria, Farm și restaurantul Las Aguilas și de la acestea se pot cumpăra fripturi, salate, pizza, sandvișuri, pui la rotisor, mâncare mexicană, băuturi sau deserturi. Există și cinci zone destinate pentru picnic, pentru cei care doresc să-și aducă mâncare de acasă.

Grădina se poate străbate mergând pe jos, așa cum am făcut noi, sau se poate opta pentru o plimbare cu un trenuleț ori cu mașinuțe. La trenuleț prețul e 3,25 euro pentru adulți și 2,65 euro pentru copii și pensionari și e bine de știut că acesta face doar patru opriri în traseul său prin grădina zoo. Prețul pentru mașinuțe variază și în funcție de numărul de locuri pe care acestea îl au: o mașinuță cu 2 locuri costă aproximativ 16 euro/oră, una cu patru locuri costă în jur de 26 euro/oră.

Și ca amenajare mi-a plăcut, multe animale nu erau în cuști, ci în spații delimitate de șanțuri sau garduri. În grădină am constatat că se pune accent pe recreerea unui habitat cât mai apropiat de cel natural al animalelor, de exemplu în casa reptilelor pe temperatura și umiditatea potrivită. Lângă locuința fiecărui animal se găsesc și câteva cuvinte despre acesta și pe o hartă sunt marcate țările de origine.

În continuare vreau să las la o parte aspectele generale legate de parc și să ma axez pe animalele întâlnite aici. Pentru o mai bună organizare a timpului și pentru a nu rata vreun animal sau vreo zonă care vă interesează, eu recomand să nu uitați să luați de la intrare harta grădinii.

Odată intrați în grădina zoologică, pe partea dreaptă am început vizita cu Grădina Palmierilor, care ne prezintă cei mai frumoși papagali, în culori care mai de care mai vii, printre care papagalul cu coada roșie, papagalul cu ʺobrajii galbeni ʺ din Ecuador, papagalul cacadu alb, cacadu triton, cacadu cu creasta galben-sulf, cacadu cu creasta galben-verzuie, papagalii macaw cu fața roșie, macaw hyacinth (albastru), macaw militar, papagalul auriu, turaco, porumbei, ciocănitoare și graur. Lângă aceasta se află Casa Păsărilor, unde se pot vedea păsări din mai mult de 70 specii diferite. Am descoperit și cel mai mare animal marsupial, originar din Australia, și anume cangurul roșu.

A urmat Pavilionul Gorilelor, unde existau programe interactive prin se pot descoperi aspecte interesante din viața gorilelor.

Apoi am trecut pe lângă mangustă și în stânga am văzut zebra, apoi struțul și dromaderul. Tot în aceași zonă nu am ratat nici cioara, oaia cu coamă, țestoasa lui Hermann, muflonul, care imediat ne-a atras atenția prin coarnele spiralate, vulturul egiptean, mandrilul sau barza albă.

În continuare am cunoscut și maimuța paianjen, iar de aici, în dreapta, se aflau zonele intitulate Aquarama și Amfibienii.

Ce ne-a încântat foarte mult a fost spectacolul cu delfini, al cărui preț e inclus în prețul pentru zoo. Nu mai văzusem până atunci un astfel de spectacol așa că ne-am îndreptat entuziasmați către Delfinarium. Când am ajuns se strânsese destul de multă lume, dar a fost loc suficient înăuntru. Spectacolul durează 30 minute și are loc în timpul săptămânii, în afară de ziua de luni, la orele 12.30 și 16,30, iar în weekend la 12.00,15.30 și 18.00; programul e menționat și pe harta grădinii pe care ne-au dat-o de la intrare. Există și spectacole cu lei de mare, în fiecare zi la 13.30.

Am lăsat în urmă zona cu delfinii și trecând pe lângă pinguini și porumbei, ne-am îndreptat către Terra de Dragones, care e o clădire ce recreaza habitatul unor animale ca dragonul de Komodo și muntiacii, pe care nu-i mai văzusem până atunci și care arătau ca niște cerbi mai mici.

Fără să fie nevoie să călătorim în Africa ne-am bucurat să vedem și rinocerii, elefanții africani, grațioasele girafe și drăgălașele suricate. În apropiere am văzut și elanul american și cămila bactriana, cu două cocoașe.

Pentru prima oara am admirat și broaștele țestoase gigantice și pe cele din Galapagos, pe care le văzusem decât în documentare, dar nu am ratat nici broasca țestoasă mediteraneană, pelicanul și portocaliul flamingo american, care era tare simpatic stând într-un picior. Am trecut și de ursul brun pentru a ajunge la simpaticii pinguini, originari din Chile și Peru și la focă și leul de mare.

După Terrarium (Casa Reptilelor) , unde am văzut iguane, caimani, broscuțe, pitonul, boa, crocodilul pitic, crocodilul siamez, crocodilul cubanez, aligatorul chinezesc, boa de nisip, șarpele Taiwan Beauty, vipera aspis și diverși pești, am poposit să bem o cafea și să ne odihnim puțin.

Lângă Terrarium se găsește Galeria Maimuțelor, unde am văzut maimuța roșie, siamangul, macacii Barbary, cimpanzeul, lemurianul, gorila și urangutanul.

Ne-am îndreptat apoi către lupul iberian, antilopa Bongo, lebăda cu gâtul negru, panda roșu (despre care am aflat că e înrudit cu ratonii și nu cu urșii), hipopotamul, guanaco (un fel de lamă), impala, hiena cu pete, tapirul bazilian, rozătoarea mara de Patagonia, porcupinul, capibara, bizonul european, bivolul de pădure și zimbrul.

Mai departe am ajuns la Piscina Amfibienilor, unde am văzut broscuțe otrăvitoare, cu negru și verde, galben și albastru, salamandre și broasca moașa.

La Fermă copii pot atinge unele animale și pot învăța cum pot avea grijă de animalele domestice într-un mod cât mai responsabil (puteți întreba la ce ora au loc prezentările) sau pot beneficia de face - paint sau pot face plimbări cu poneii. Printre animalele de aici se numără măgarul, porcul, oaia, calul, vaca, șoarecele, iepurele și capra. De aici am continuat către antilopa Nilgai, gazelă și elan.

Partea mea preferată din orice grădină zoologică e cea cu animalele periculoase, cum ar fi cele din Casa Felinelor - jaguarul, ghepardul și leopardul.

Mai departe am dat de Colțul Papagalilor, de Vultur, antilopa Oryx, cerbul axis, piciorong și nagâț.

Grădina mai are și o facilitate denumită Open Classroom, care în esență e o sală în aer liber, și una intitulată Casa Maimuței Titi (CasaTamarin) , unde am văzut pe lângă maimuțele Titi și drăgălașa maimuță pitică și amuzanta maimuță Tamarin, neagră și cu mustățile albe.

Am încheiat cu gazela, tigrul sumatran, leul, nutria, câinele de preerie și vidră, dar nu înainte de a descoperi și furnicarul gigant.

În concluzie, plimbarea prin grădină a fost foarte plăcută, relaxantă si ne-am bucurat că am hotărât s-o strecurăm printre operele lui Gaudi, Montjuic și Tibidabo. E o grădină curată, îngrijită, destul de bine organizată și cu diverse specii de animale si e printre cele mai frumoase gradini zoologice pe care le-am vazut.

Sursa de inspirație și locul unde puteți găsi și mai multe informații referitoare la zoo si la animalele de acolo e chiar site-ul acesteia: zoobarcelona.cat/en/home

## end review sc

[fb]
---
Trimis de DepartureGate7 in 08.05.15 17:54:59
Validat / Publicat: 08.05.15 19:20:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6846 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DepartureGate7); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Un păun care se plimbă nestingherit prin Grădina Zoologică din Barcelona
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[08.05.15 18:05:31]
»

Rog atașarea celor două filmulețe, primul cu prezentarea grădinii zoologice și cel de-al doilea cu spectacolul cu delfini. Mulțumesc.

===

Rezolvat- WebX

webmaster
[08.05.15 19:21:08]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmasterX
[08.05.15 19:27:14]
»

@VMR - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[08.05.15 19:43:05]
»

@webmaster - Mulțumesc, mă bucur mult!

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[08.05.15 19:51:42]
»

@webmasterX - Da, acolo e una dintre intrări.

Dan&Ema
[09.05.15 21:09:26]
»

Foarte interesant articolul si captivant pt copii si nu numai. Intr-adevar o gradina zoo in afara inseamna de cele mai multe ori altceva decat am cunoscut oe meleagurile noastre.

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[09.05.15 22:43:13]
»

@Dan&Ema - Eu la momentul vizitei nu puteam s-o compar decât cu cea de la Bucov, de lângă Ploiești, și diferența a fost colosală.

Ulterior am văzut-o și pe cea din Lisabona (care e cam la același nivel cu grădina din Barcelona atât la preț, cât și la numărul de specii) și pe cea din Praga (care e imensă și mult mai ieftină – 7 euro) și într-adevăr grădinilor din marile orașe poți să le aloci și o zi întreagă.

Am vizitat-o și pe cea de la Brașov de curând și m-am bucurat să aflu că se ʺreinventeazăʺ, cred că are mult potențial, mai ales cu adăugarea Planetariului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, DepartureGate7
Alte impresii din această RUBRICĂZoo Barcelona:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042167901992798 sec
    ecranul dvs: 1 x 1