Aventură culinară în Barcelona

TIPĂREȘTE

Săptămâna trecută am dat o fugă până colea, la Barcelona... nu de voie, la plimbare, ci cu treburi. Care treburi mi-au ocupat două zile. Cum aveam trei nopţi de cazare, m-am mai ales cu două jumătăţi de zi, la dispoziţia mea, ca să mai respir puţin aer catalan.

Nu am văzut nimic nou, faţă de ce mai văzusem, dar e plăcut să revezi locuri frumoase, chiar şi doar să te plimbi de voie pe Rambla şi prin împrejurimi.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc acum, ci despre aventura mea culinară barceloneză... pentru că, da, a fost o aventură!

Înainte însă de a începe să vă povestesc, vă rog ca, pe măsură ce veţi citi, să priviţi în acelaşi timp şi fotografiile făcute la faţa locului. Aşa, sunt sigur că efectul va fi maxim!

Două momente mai importante au marcat aventura mea culinară barceloneză, ele fiind constituite de prânzul pe care l-am mâncat (nu l-am "servit", ci ne-a fost servit de către chelneri!) în două localuri în care organizatorii întrunirii s-au gândit să ne ducă (pe banii noştri, totuşi).

În prima zi ni s-a propus un prânz cu specific local, mediteranean, la restaurantul Biblioteca Gourmande, situat în apropiere de Rambla (dar şi doar la 400 m de Hostal Nou Raval, reşedinţa mea barceloneză pentru trei zile), la capătul sudic al străzii Carrer de la Junta de Comerç, la numărul 28 (Coordonate GPS: 41.379288, 2.172004).

Localul restaurantului nu este foarte deosebit, dar încă de când am ajuns acolo, am fost surprinşi să constatăm că masa la care urma să ne aşezăm era situată pe două laturi ale mesei pe care bucătarul şi ajutoarele sale începuseră deja să pregătească felurile de mâncare pe care urma să le savurăm. Pe tot timpul cât a durat prânzul, am putut vedea direct cum ni se prepară mâncarea, ba chiar am putut dialoga cu cei care o pregăteau.

Grupul nostru era unul eterogen, alcătuit din doi turci, doi ciprioţi, doi spanioli, un englez, un danez şi eu. A lipsit doar reprezentanta partenerului francez, rămasă la hotel, motivat însă de faptul că era proaspătă mămică şi nu-şi putea face singură programul, acesta fiind hotărât fără drept de apel de cel mic.

Aşa cum este firesc la o masă cu specific mediteranean, totul a început când ni s-au adus câteva farfurii, în care s-a turnat ulei de măsline. Alături, pe alte farfurii, se găseau feliuţe de pâine prăjită (nu foarte mult). Dacă la masă ar fi fost numai nordicii, probabil aceste farfurii ar fi rămas neatinse, ei neştiind la ce folosesc şi cum se procedează. Eu ştiam asta de astă-vară, când am vizitat Muzeul Vechii Fabrici de Ulei de Măsline, din Parga.

Adică, se procedează astfel: se ia o bucăţică de pâine şi se moaie în ulei, după care pâinea nu se mănâncă direct, ci, mai întâi, se suge uleiul, pentru a-l savura, motiv de mare mirare pentru colegii nordici.

Între timp, după paharul de şampanie introductiv, s-au deschis şi câteva sticle de vin alb, tocmai bun pentru a însoţi salata care sosise între timp, o salată având drept ingredient principal salata verde şi prin care se mai găseau felii de roşii şi castraveţi.

De aici încolo, lucrurile au devenit şi pentru mine ceva cu totul inedit. După antreul foarte clasic, a venit mai întâi tot un antreu, cred, care consta dintr-o felie de vânătă prăjită, cu un sos delicios. A urmat apoi ceva ce nu mi-am închipuit că am să mănânc vreodată: o ceapă coaptă (!), alături de o cremă de brânză. Grozavă! În continuare, ne-am delectat cu cartofi dulci copţi, decoraţi cu bucăţele de peşte şi frunze de mărar, într-adevăr dulci, dar cu gust mai degrabă de dovleac copt, decât de cartof.

Am mâncat apoi o omletă cu ciuperci şi legume. Ciupercile nu erau unele obişnuite, ci unele negre, în formă de trompetă, numite, de altfel, trompeta de la mort, aşa cum văzusem cu o zi înainte în celebra piaţă Boqueria, de pe Rambla. În plus, mai erau şi nişte ciuperci albe, cu forme diferite; fata care ne servea ne-a spus cum se numesc, dar nu am reţinut. În sfârşit, a venit şi rândul felului principal, cel cu carne, la alegere, miel, vită, sau peşte. Eu am ales varianta cu peşte, o specie necunoscută mie, dar oricum era un răpitor, pentru că avea dinţi ascuţiţi :)). Garnitura consta dintr-un amestec de legume fierte: brocoli, conopidă, morcovi.

Între timp s-au desfăcut şi câteva sticle de vin roşu, de Valencia, pe care am trecut şi eu. Ştiu, cunoscătorii vor spune că normal era, la peşte, să rămân la cel alb, dar părerea mea este că asta nu e o regulă, mai ales pentru cei care preferă vinul roşu, printre care mă număr şi eu. E chestie de gusturi, dar, nu-i aşa, de gustibus, non disputandum. Mai ales că vinul roşu se potrivea de minune cu prăjiturica ce ne-a fost servită la desert şi care m-a încântat mai ales prin prezentare.

Poate din prezentarea mea, s-ar părea că masa a fost una uşoară, dar nu a fost deloc aşa. Cert este că ne-am ridicat cu greu de la masă şi apoi ne-a fost destul de greu să intrăm în ritmul de lucru. Costul dejunului la Biblioteca Gourmande a fost 20 de euro de persoană, la care am adăugat fiecare câte 2 euro bacşişul. Cu totul meritat, după o aşa experienţă...

Trebuie să precizez că meniul a fost cel propus de cei de la restaurant, noi lăsându-ne în totalitate în grija lor, pentru a descoperi savoarea unei mese mediteraneene.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi a doua zi, doar locul fiind altul. De data asta, gazdele ne-au propus un restaurant vegetarian, Teresa Carles, situat tot foarte aproape de Rambla, la capătul de nord al Carrer de Jovellanos, la numărul 2, la nici 100 m de Plaça de Catalunya (coordonate GPS: 41.385093, 2.167948).

Dacă cineva mi-ar fi propus aşa, pur şi simplu, să intru într-un restaurant vegetarian, i-aş fi râs în nas. Însă după experianţa anterioară şi la asigurarea gazdelor, m-am decis să fac şi o astfel de experienţă, că oricum nu avea ce să-mi strice. Aşa că, împreună cu alţi şase colegi (câţiva s-au dat bătuţi după prima experienţă), am poposit la restaurantul ce poartă numele patroanei, bucătăreasă (sau, după cum e trendul, chef) de succes din Spania. Restaurantul din Barcelona este recent înfiinţat, în 2011 şi încă de la intrare ţine să-şi arate personalitatea. Aici am fost întâmpinaţi de un chelner şi conduşi la masa rezervată, unde urma să aibă loc "festinul".

Cum era prima mea experienţă vegetariană, am zis să-mi fac curaj, începând cu o bere.

Între timp, în jurul nostru au început să se agite vreo trei băieţi, doi dintre ei mai bruneţi, trădându-şi originile orientale şi care vorbeau o engleză fluentă, lucru mai rar întâlnit prin zona iberică.

Pentru început, ni s-a oferit un gazpacho, o supă-cremă din dovleac şi cartofi, cu puţin chimen, surpriza fiind că ea ne-a fost adusă în pahare. Prima impresie a fost şi una foarte bună, pentru că această supă semăna foarte bine cu ceea ce mâncasem prin Portugalia, sau în Sicilia.

În continuarea antreurilor, ni s-a adus Tartar de Tofu i Alvocat (Tartar de tofu şi avocado) şi Assortiment de Croquetes Casolanes TC (Asortimentul Teresei Carles de crochete de casă). Acesta din urmă este alcătuit din cinci crochete, câte una din dovleac, spanac, cartofi, ciuperci şi tofu, aşezate pe un suport lunguieţ, între doi mici ardei verzi, copţi şi, spre surprinderea mea, deloc iuţi, ba dimpotrivă dulci.

Astfel am terminat cu antreurile (şi eu cu berea) şi am trecut la lucrurile serioase, adică la felurile principale şi la vinul casei, roşu, un fel de Merlot, foarte bun.

Primul fel dintre cele principale a fost Cuore PMB, PMB fiind acronimul cuvintelor Pomodoro, Mozzarella e Basilico, care reprezentau ingredientele principale ale acestui fel de mâncare. A urmat apoi Cuore farcit de Pera de Lleida i Gorgonzola amb salsa de nous (Umplutură de pere şi gorgonzola, cu sos de nuci) şi în final Arros Negre amb Bolets Algues Marines, Carxofes i ll-i-oli de soja (orez negru cu ciuperci, alge marine, anghinare şi ulei de soia).

Abia am găsit un locşor în stomac şi pentru desert, pentru care am avut mai multe variante. Eu am ales Pa de pessic casola vega de xocolata, iogurt de soja i festucs (Prăjitură de casă de ciocolată, cu iaurt de soia şi fistic). Alte variante ar fi fost compot de pere cu iaurt, chefir cu fructe uscate, prăjitură din morcovi, îngheţată de ceai verde cu papaya proaspătă, sau salată de fructe Macedonia. Apropo de aceasta din urmă, am întrebat de ce i se spune aşa, mai ales că am văzut că se vindea cu succes şi în Boqueria, dar nimeni nu a putut să-mi dea un răspuns.

Nota de plată: 25 euro, plus bacşişul (neobligatoriu).

Asta a fost tot! Dar trebuie să vă spun că a fost într-adevăr o aventură, o aventură culinară a papilelor gustative incredibil de interesantă... Atât de interesantă, încât, după cum vedeţi, eu, nicidecum un gurmand, pentru care idealul culinar este un cotlet cu cartofi la cuptor, alături de o salată de roşii şi castraveţi, totul stropit cu un vin roşu (de preferat Merlot, sau Pinot Noir), m-am hotărât să vă povestesc şi vouă despre ea.

Aşa că, dacă ajungeţi la Barcelona, vă invit să-mi călcaţi pe urme şi să testaţi bucătăria catalană. Şi două dintre locurile unde o puteţi face sunt cele două restaurante unde am fost şi eu. Poftă bună!

P. S. denumirile felurilor de mâncare sunt în "limba" catalană, după mine un dialect spaniol mult mai aproape de română decât spaniola însăşi.

---

VIZUALIZĂRI: 7769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI