14. Barcelona fascinanta – Ma cutreiera dorul... asa, ca o arsita (din ciclul: “O mie si una de... zile” sau Barcelona la Hechicera)

TIPĂREȘTE

Dragii mei colegi de pe AFA. Dragii mei prieteni. Multumesc ca m-ati urmat. Multumesc ca m-ati urmarit. Uite ca incet-incet, „am batut” Barcelona, cand la pas... cand „pe cai”, la galop (vorba vine). Mai avem un pic. Rabdarica.

Inca sintem pe La Rambla... Sa nu treceti cumva de LA BOQUERIA! Prima atestare documentara este de pe la inceputul secolului 13. Arhitectul Mas Vilà i-a dat o noua forma in anul 1840. Din anul 1911 incep lucrarile de largire, iar in 1914 piata primeste si un acoperis. (cam multe date, dar daca nu va intere’... sariti peste ele!). Piata tipic spaniola, abuda in legume, fructe si tot felul de nastrusnice si delicioase vietati marine: gambas, pulpos, cangrajos, calamares, puntillitas, chipirones, almejas, anchoas, merluzas... Uite-asa, lista este uriasa si nici nu are rost sa o traduc, pentru ca tot nu ati sti despre ce-i vorba. Si daca ochii voastri au obosit citind atatia termeni necunoscuti, sint sigura ca simturile gustative ar fi incantate. Super-incantate! La Boqueria este intr-adevar impresionanta si “pofticiosa”! Si daca dati o raita pe acolo, luati-va aparatul de filmat sau de fotografiat si musai sa nu fiti flamanzi... (oricum mananci totul cu ochii, atat este de colorat, bogat si atractiv).

La capatul Ramblei, statuia semeata a lui Cristofor Columb arata cu mana inspre marile necuprinse si tinuturile necunoscute pe care, le-a descoperit, cucerit si... pana la urma jefuit.

Si apoi, fuguta, in port cu voi, la MAR MAGNUM, L’AQUARIUM, BARCELONETA si PORT OLIMPIA.

Daca-i soare, cald si daca aveti timp, nu-i de lepadat nici o juma’ de zi la plaja pe malul marii celei argintii, calme si calde, Mediterana!

Poate vreti sa va intorceti in timp, acum cateva sute de ani, bine, atunci stati cu printesele si suita de la curte in PARCUL LABIRINTULUI!

Vreti sa hoinariti prin tara povestilor in timp ce strabateti PARCUL GüELL, lasandu-va fara respiratie (pentru a nu stiu cata oara) fantezia lui Gaudí? Pe colina El Carmel, bogatul conte Eusebi Güell, plin der bani, ca stupul de albine, a dorit sa construiasca un cartier rezidential, cu vreo 60 de case, potopite de o gradina luxurianta. Pana la urma visul lui a luat forma a doua casute din povesti si a unui parc urias cu pini, salcâmi, stejari, eucalipti, palmieri, chiparosi, smochini, migdali şi magnolii… aleile sint smaltuite de rozmarin, cimbru sau lavandă. Ce miresme divine se ridica spre cer! Dar sa vedeti “lucratura” lui Gaudí … Nu va descriu… mergeti sa vedeti voi insiva cu proprii ochi! Doar atat va mai spun: toate suprafetele construite sunt rotunjite si acoperite cu bucati de ceramica glazurata sau sticla colorata, in stil mozaic Trencadis. Acolo, in Parcul Güell m-am amestecat printre turistii veniti din toate colturile lumii. Si intr-un mic amfiteatru m-am bronzat stand pe o bancuta de piatra, incununata de ghirlande de leandri. Si m-au incantat trandafirii, arborii exotici, clopoteii albi cat felinarele, portocalii si lămâii care aveau si fructe si flori. Si stiti cum m-am simtit? (sa nu radeti) Ca un licurici in iarba!

Sau vreti sa admirati de pe Muntele TIBIDABO cu al lui Sagrado Corazón panorama incantatoare a orasului? In biserica cu superbe vitralii am asistat la o slujba minunata, de o jumatate de ora. Un sacerdot cu aura senectutii in parul alb, vorbea cu liniste si convingere despre unirea tuturor bisericilor, a tuturor credintelor. Un superb apus de soare si culorile lui de foc insufletea atmosfera un pic cetoasa. Si atunci, si atunci parca l-am zarit printre chiparosi pe bunul Isus Cristos urmat de credinciosii lui apostoli.

Si daca aveti chef de ceva MUZEE ar fi de vazut: Muzeul Picasso, National, de Istorie, de Arheologie, Muzeul Maritim, Muzeul Frederic Marés, Muzeul Muzicii, Muzeul de Stiinta, Muzeul de Arta Catalana, Muzeul de Arta Moderna, Fundatia Joan Miró, Fundatia Antoni Tápies, Muzeul Figurilor de Ceara, Muzeul FC Barcelona, etc., ... oh, dar cate si mai cate ar mai fi de vazut!

Uite, chiar acum va calauzesc si in PLAZA de ESPAÑA cu fantanile ei cantatoare. Sa va bucurati de ape, lumini, muzica, miscare si culoare... iar cand fondul muzical este cu muzica autentic spaniola, (Manuel de Falla, Joachin Rodrigo, Sarasate, Isaac Albeniz, Rubira)... te indragostesti iremediabil de Spania, de ritmurile ei, de grandoarea ei, de focurile ei...

Sa nu ocoliti LA CATEDRAL – catedrala de acum o infinitate de ani, mai bine zis de la sfarsitul sec. al XIII-lea – (in stil gotic catalan din Barri Gotic). Aici se aduna catalanii mandri si patimasi, orgoliosi si convinsi ca meleag si oras ca al lor nu se mai afla pe fata pamantului! Asa ca se prind in “sardaña”, dans specific tinutului.

Sa va mai soptesc ceva: catalanii se simt superiori fata de spanioli si mai ales fata de andaluzi; dispretul se propaga apoi inspre estici, toti sint la fel, nu fac nici o deosebire intre rusi, polonezi, cehi, unguri, români. Pe cei din Sud America ii tolereaza si-i inghit din cauza unui complex de vinovatie care dureaza de sute de ani, de cand le-au furat bogatiile, le-au distrus civilizatiile, dupa care au plecat inapoi. Acum, acei amariti, atrasi ca fluturii inspre lumina, au toooot venit. Valuri-valuri de „furnicute” dispuse sa munceasca ca sa-si castige o paine relativ mai buna si mai usoara: ecuadorieni, argentinieni, peruani, columbieni, etc. Ei sint oarecum acceptati, copiii cei saraci care acum au voie sa trudeasca, sa faca muncile cele mai grele si mai prost platite, de multe ori „la negru”. (Si dupa cum se vede... vin in continuare si alte popoare. Navalesc. Ca hoardele barbare.) Cred ca peste vreo suta de ani, Spania nu va mai fi a spaniolilor. Razbunare tacuta peste secole?

Si mai mergeti pe Montjuic, vizitati Palatul Pedralbes, bantuiti prin Pueblo español, hoinariti prin La Ciudadela (parcul orasului) si admirati cascada monumentala conceputa de Gaudí. Uimiti-va de lucrarile lui Miró care exprima atata veselie, exuberanta, spontaneitate aproape copilareasca, si de ce nu? Molipsiti-va si voi! Si cred ca nici nu mai e nevoie sa va spun sa calcati pe giganticul Stadion Camp Nou!

Sigur, nu am epuizat toate obiectivele. Sint multe. Nenumarate. Va las sa le descoperiti voi. Cu rabdare. Cu dragoste. Despacito. Dar nu ma pot intinde la nesfarsit. Ma asteapta S e v i l i a, patria unor celebre personaje, emblematice personaje, misterioase si tulburatoare personaje: Carmen, Don Juan si celebrul Barbier. Sevilia cu ametitorul flamenco. Dar uite... inca NU POT sa va povestesc despre ea. Pentru ca iar mi-e dor de Barcelona. Si beau pana la fund paharul cu nepretuita otrava a dorului, care ma cutreiera, asa, ca o arsita. Si ma uit la nisipul din clepsidra care se scurge nemilos si dureros de repede. Si ma gandesc: „Cate carti mi-au mai ramas de citit! Cate poezii mai am de spus! Cate calatorii ma mai asteapta, cate apusuri si rasarituri de soare mai am de admirat, cate povesti mai am de depanat, cate flori ma vor ademeni sa le miros, cate cantece ma vor impresiona pana la lacrimi, cate picaturi de vin ma vor imbia sa le degust… Si daca o sa am sanatate si entuziasm, cate relatari mai am de facut pe AFA!”

Si aici, firul povestii se intrerupe. Deocamdata. Dar povestile bune si frumoase nu se sfarsesc niciodata... „NUNCA-JAMAS”... Fiecare dintre noi le depanam cu propria noastra viata.

Si poate va urma. Poate. Dar acum, de momento (deocamdata) spun: FINAL.

F I N A L !!!

---

VIZUALIZĂRI: 2779 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI