Repere turistice în Barcelona, partea a II-a: spații muzeale și clădiri monumentale

TIPĂREȘTE

Astăzi voi continua plimbarea prin Barcelona, încercând să finalizez capitolul edilitar (urmare de aici)

Spații muzeale

Lăsând la o parte faptul că orașul e el însuși un mare muzeu în aer liber și un adevărat caleidoscop de istorie, Barcelona se mândrește și cu cele peste 40 instituții dedicate prezentării către marele public a unei game extrem de diverse și variate de exponate: istorie, artă veche, artă modernă, știință, natură, arheologie, marină, muzică, artă culinară, parfumerie, erotică, sport, figuri de ceară. Ne-a fost foarte greu să ne decidem pe care dintre aceste lăcașuri de cultură să le abordăm din perspectiva de vizitatori, pentru că toate domeniile ne-au părut atractive și incitante. În cele din urmă, trei au fost motivele pentru care am ales ca domeniul muzeal să-l cam păgubim de... interesul nostru turistic:

-conștiința faptului că muzeele trebuiesc văzute mai pe îndelete, chiar pas cu pas, pentru a putea să descoperi, să contempli, să înțelegi și să guști (la figurativ) din semnificația exponatelor. Ori asta presupune timp mai îndelungat, iar noi, cum am mai spus, eram în... criză de timp!

- din lunga listă a ”țintelor” turistice am preferat să dăm întâietate descoperirii orașului în nota sa comună, umană și cotidiană, adică la suprafață. Clădirile, bulevardele, piețele, parcurile, pub-urile, restaurantele și toate spațiile întrețesute între pașii miilor de trecători, ne-au părut o mai bună măsură pentru a defini orașul, a-l simți și a ni-l întipări în memorie, decât raportându-l la imaginea muzeelor vizitate.

-formam o echipă de patru persoane, iar prioritățile noastre în materie de domenii muzeistice erau puțin... divergente. Nici bugetul disponibil nu era egal, așa încât, raportându-ne la aceste aspecte, am ajuns la un compromis: am sacrificat muzeele și am dat prioritate celorlalte obiective din lunga listă a ofertelor turistice.

Ne-am oprit totuși la câteva muzee care ne-au ieșit în cale pe traseul străbătut în primele două zile de vizitare. Ele nu epuizează nici a zecea parte din oferta de rigoare, așa încât, sub acest aspect review-ul de față nu se poate constitui într-un mini-ghid. Am găsit însă de cuviință să le prezint pentru că și ele fac parte din zestrea Barcelonei, înscriindu-se în lista acelor elemente care conturează profilul și portretul capitalei catalane.

1. CaixaForum (Muzeul și Centrul Cultural Social Obra "la Caixa”) este un vast complex muzeal și expozițional, situat în apropierea Plaçei d'Espagna, pe Av. Francesc Ferrer i de Guardia. Aflându-ne în acea zonă și consultând harta obiectivelor turistice din vecinătate, am decis să vizităm CaixaForum după ce am constatat că acest complex se află pe lista locațiilor muzeale din Barcelona, cu intrare liberă.

Clădirea ce găzduiește puzderia de spații permanente și expoziții temporare care fac din CaixaForum unul dintre cele mai dinamice și mai originale muzee ale Barcelonei este o clădire de patrimoniu, vechea fabrică de textile ”Casaramona”, o bijuterie industrială a stilului arhitectuaral Art-Nouveau, proiectată și construită în 1911 de celebrul Josep Puig i Cadafalch, autor și al altor cunoscute proiecte arhitecturale din Barcelona, cum sunt casele Amatler, Coll i Regàs, Macaya, Punxes, Cavas Codorniu, Quadras și Terradas. Dezafectată de instalațiile industriale, clădirea vechii fabrici a fost achiziționată în scopuri caritabile de fundația ”la Caixa” în 1963, pentru ca abia în 1992 municipalitatea s-o preia în proprietate pentru a o pune la dispoziția publicului ca spațiu muzeistic și de expoziții. De atunci și până azi, sfera și dimensiunile domeniilor culturale expuse s-a lărgit și s-a diversificat atât de mult, încât aproape nu există ramură a artei care să nu-și găsească suportul demonstrativ aici.

Astfel, astăzi la CaixaForum putem interacționa cu o multitudine de proiecte expoziționale prezentate în:

-cele 5 săli de expoziții (spații permanente și temporare): culturi din diverse zone geografice ale lumii, picturi, sculpturi, arhitectură, fotografie, caricaturi, cartografii, desene, hărți, tipărituri;

-o bibliotecă multimedia cu auditorium (23500 cărți, 290 publicații și peste 15000 de aplicații și materiale multimedia)

-laboratoare și ateliere de experimentare a artelor, în care doritorii pot fi ei înșiși artiști sau doar spectatori, în cadrul activităților practice, educative sau demonstrative;

-săli de spectacole cu prezentări de dans, concerte, arte audiovizuale, tradiții folclorice, filme.

-săli de conferințe, simpozioane și prelegeri

Complexul dispune și de un magazin-librărie, precum și de un elegant restaurant cu cafenea.

Accesul în interiorul zonei expoziționale se face printr-o zonă de primire a vizitatorilor, concepută de arhitectul japonez Arata Isozaki, într-un stil modernist contemporan, care mie personal mi s-a părut cam neasortat cu construcția art-nouveau de alături, dar și în perfectă rezonanță cu paleta temporală modernă a expozițiilor găzduite aici. Este un acoperiș de sticlă sprijinit pe brațele unor ”copaci” de metal, pe sub care un sistem de scări rulante ne conduce un nivel mai jos într-o curte interioară. Ea găzduiește o frumoasă grădină în stil englezesc, dar și intrarea propriu-zisă în clădirea complexului. Foaierul de intrare este tot o construcție a zilelor noastre, o vastă sală cu fotolii, un birou de informații și acces spre toalete. De aici putem să ne înarmăm cu teancuri de pliante și chiar broșuri care ne prezintă oferta și programul manifestărilor expoziționale, valabile în momentul vizitei. Tot de aici se pot procura bilete pentru unele expoziții itinerante pentru care se percep taxe de intrare. Pentru accesarea spațiilor expoziționale se folosește o altă pereche de scări rulante care urcă la nivelul superior. Abia sus ne aflăm în spațiul vechii fabrici de textile și putem purcede la vizitare.

Trebuie spus că întreaga clădire poate fi vizitată (inclusiv pe acoperiș), dar numai în tururi preorganizate. Am aflat asta din pliantele achiziționate, iar fotografiile prezentate acolo erau îndeajuns de atractive încât să apreciez că o astfel de vizită merită făcută. Noi însă nu ne-am aflat în postura de vizitatori cu rezervarea de rigoare, așa încât ne-am mărginit să vedem în puținul timp disponibil doar una din expozițiile deschise atunci: galeria de picturi ale artistului francez Eugène Delacroix. Mai mult de cincizeci de lucrări originale ale maestrului, unele mici cât coperta unei cărți, altele mari cât peretele, aduse de la Muzeul Luvre, Muzeul Metropolitan de Artă din New-York, Institutul de Artă din Chicago, Galeria Națională din Londra, dar și din colecții particulare, făceau subiectul acestei impresionante expoziții, pe care am vizionat-o cu plăcere, dar și cu regrețul că…fotografiatul era cu desăvârșire interzis. De altfel, și în celelalte spații expoziționale pe care le-am traversat (ateliere de lucru în principal), utilizarea aparatelor foto-video era prohibită.

Prezența noastră la CaixaForum, coincizând cu aniversarea a 10 ani de funcționare a instituției sub această formă de organizare, a fost o plăcută întâlnire cu arta de cea mai bună calitate și un inedit moment de cugetare: ce bine ar fi dacă și în orașul nostru ar exista un astfel de spațiu expozițional pe care să-l redescoperim din când în când, pentru simplul motiv că oferta lui e în continuă schimbare. N-ai șanse nici să te plictisești vreodată și nici să strâmbi din nas: nu mai merg acolo, am văzut muzeul de trei ori, îmi ajunge!

2. Acvariul din Barcelona (L’Aquàrium de Barcelona) este, se spune, unul dintre cele mai vizitate spații publice de prezentare, educație și agrement. Adulți și copii deopotrivă se pot bucura aici de spectacolul viu al vieții submarine.

Resortul, deschis în 1996, se află în zona portului vechi- Port Vell. Accesul se face parcurgând pasarela ce unește țărmul din dreptul Coloanei lui Columb (Rambla del Mar) cu capătul sudic al minusculei peninsule- Moll d'Espanya. Depășind prin ocolire impozanta clădire a mall-ului Maremagnum, ne regăsim dintr-o dată în fața Acvariului. Este o construcție modernă, care la o primă privire mi s-a părut a semăna cu o gară, din cauza numeroaselor coloane și a spațiului ca un peron din fața intrării.

Pătrunzând în foaier descoperim o sală la fel de amplă ca suprafață și volum, sprijinită și ea pe coloane grațioase. Lateral, se află casa de bilete, pe care nu poți s-o eviți, dacă vrei să pornești mai departe în aventura submarină. Tariful de intrare este de 18,50 euro, dar înfățișarea noastră :) se pare că a convins-o pe funcționara de la ghișeu să ne acorde o reducere până la 15 euro, adică atât cât se percepe persoanelor peste 60 ani.

Pentru a ajunge în zona acvariilor se coboară mai întâi pe o scară rulantă, până într-o mare sală unde este reprodusă flora unui sistem lacustru. La capătul pasarelei, toți vizitatorii au parte de o sesiune de fotografiere, apoi pot porni mai departe. Fotografiile se pot cumpăra la ieșire, dar în ce ne privește, prețul de 8 euro/poză ne-a tăiat orice entuziasm pentru achiziționare, mai ales că făcusem nenumărate fotografii în incintă.

Vizita propriu-zisă este o incursiune plină de farmec și de culoare prin lumea necuvântătoarelor subacvatice. Cele 20 secțiuni ale acvariului (ecosisteme de: coastă-stâncos și nisipos, deltă, peșteri și crevase, pajiști marine, ape de mică adâncime, ansambluri coraligene, postmareice, insulare, cuprinzând peste 11mii de viețuitoare) sunt prezentate publicului pe parcursul unui traseu sub formă de coridor curbat, de-a lungul căruia au fost amplasate 35 tancuri de sticlă, fiecare ilustrând câte un habitat marin diferit. Pe drept cuvânt, vizitatorii se pot simți ca făcând parte din misterioasa lume a adâncurilor, alături de pești multicolori, căluți de mare, corali, viermi, crabi, scoici, meduze, rechini din diferite specii. Această stranie senzație ne-a încercat și pe noi, cu deosebire în zona ”Oceanarium”-ului, un imens tanc acvatic dedicat în exclusivitate faunei și florei subacvatice a Mării Mediterane. Am pătruns în această lume feerică și atât de puțin cunoscută, purtați lin de o bandă rulantă ce șerpuiește de-a lungul unui încântător tunel subacvatic lung de 80 m, în jurul căruia locuitorii adâncurilor pluteau ușor, fără să ne acorde vreo atenție. Depășind banda rulantă și apropiindu-mă de peretele de sticlă n-am putut să nu mă gândesc cât de schimbată ar fi lumea dacă toate viețuitoarele de pe pământ ar putea să trăiască deopotrivă în mediul terestru, aerian și acvatic. Oare vânătoarea reciprocă, conștientă sau doar animalică, ar căpăta amploare? Probabil că da! Hmmm, se vede treaba că echilibrul nu-l poate asigura decât Creatorul!

La ieșirea din zona rezervoarelor acvatice, ne întâmpină două expoziții cu carcater permanent: una este ”Planeta Aqua”, care-și propune să sensibilizeze publicul cu privire la importanța apei pentru toate viețuitoarele Terrei și necesitatea ecologizării și protejării habitatelor lacustre, iar cealaltă, este ”Explora! ”, un spațiu interactiv dedicat în special copiilor (dar nu interzis adulților), în care doritorii pot explora lumea subacvatică prin atingerea direct ă a unor mulaje sau prin simularea unei expediții la bordul unui minisubmarin, ca să dau doar câteva exemple.

Vizita la acvariu nu se poate finaliza fără o achiziție cât de mică din asortatul magazin de la ieșire. Amintiri drăgălașe, jucării mai mici sau mai mari, cărți, brelocuri, magneți, machete de corăbii și multe altele asemenea, toate amintind de minunata lume a adâncurilor mării, au fost și pentru mine ispite cărora nu le-am rezistat.

3. Poble Espanyol este un muzeu al satului în versiune spaniolă, situat pe Montjuic, foarte aproape de MNAC (Muzeul Național de Artă al Cataloniei). A fost deschis în 1929 cu ocazia inaugurării Expoziției Internaționale de la Barcelona. Muzeul reproduce la scară reală imaginea ideală a unui sat spaniol, preluând exemplare de case, străzi și piețe specifice din toate zonele geografice ale țării. În perimetrul unor ziduri ca de cetate s-a realizat astfel un sat autentic, care oferă vizitatorilor nu numai exponate din lumea rurală, ci și posibilitatea interactivă de a lua parte la o mulțime de demonstrații practice legate de meșteșugurile și preocupărilor țăranilor iberici (olărit, țesut, gastronomie, prepararea laptelui, forjat și modelarea fierului, s. a).

Eu personal nu am vizitat muzeul, ci am așteptat la poarta lui până ce ceilalți membri ai echipei au purces la vizitare. Eram la sfârșitul unei zile cu îndelungi preumblări pe jos, iar rosătura de la picior căpătată încă din cursul vizitei la Montserrat, mă deranja atât de tare, încât ideea că urma să străbat pe jos (altfel cum?!) un sat adevărat cu o suprafață de aproape 50000 mp, mi-a temperat definitiv avântul inițial de a mă afla printre vizitatori. Despre momentele petrecute în Poble Espanyol și despre toate cele oferite de acest muzeu, cred că vă poate povesti @Costi, într-un viitor review. Până atunci, cei interesați și mai grăbiți pot consulta site-ul official: poble-espanyol.com.

Aceelași impediment fizic m-a privat și de vizitarea altor spații muzeale pe care tovarășii mei le-au abordat în acea zi.

Clădiri monumentale

Toate orașele lumii au o anumită amprentă unică încriptată și conservată în străzi, parcuri și clădiri. Printre ele, Barcelona mi se pare că se distinge la modul superlativ ca fiind un oraș desenat și plămădit după altă croială și după alt tipar decât oricare alt oraș din lume. Ceea ce în mod special o face unică și de neasemănat cred că este zestrea de clădiri monumentale, în care unii dintre cei mai inspirați și mai originali arhitecți ai lumii și-au lăsat imaginația să plămădească și să coaguleze în cele din urmă, decoruri fantastice, decoruri de basm și legendă, pe care nu le mai poți întâlni niciunde. Așa se face că o plimbare fără țintă specială, cu autobuzul sau pe jos, în orice zonă a orașului, îți va scoate în cale unele dintre cele mai nebănuite, cele mai ieșite din comun, cele mai îndrăznețe, cele mai ciudate construcții ridicate vreodată, transformând acea banală plimbare, într-un adevărat spectacol arhitectonic. Să cunoaștem și noi doar câteva dintre personajele acestui spectacol, dintre care multe au fost incluse pe Lista Patrimoniului Universal UNESCO.

1. Casa Muzeu Gaudi ne-a ieșit în cale îndată ce am trecut de poarta nordică de intrare în Parcul Güell. Nu putea trece neobservată, mai ales din cauza coloritului inedit, un cărămiziu stins spre roz și a ornamentației picturale din jurul ferestrelor și ușilor. Aflându-ne în turul gratuit al Barcelonei oferit de agenția cu care contractasem sejurul, am beneficiat la fața locului și de o scurtă explicație din partea ghidului Cristian.

Am aflat că acestă casă funcționează ca muzeu, întrucât a fost locuită de Gaudi, din 1906 și până în 1925, când rămas singur, genialul arhitect a ales să se instaleze definitiv în atelierul său de pe șantierul Bisericii Sagrada Familia.

Casa a fost construită inițial ca model pentru eventualii cumpărători de spații locative din Parcul Güell și poartă semnătura arhitectului Francese Berenguer, primul asistent al lui Gaudí. ”Torre rosa”, cum mai este denumită, a fost cumpărată în cele din urmă de Gaudi, care s-a stabilit acolo împreună cu tatăl său, nepoata sa Rosita și o servitoare. De-a lungul celor douăzeci de ani petrecuți la Torre rosa, Gaudi și-a pierdut pe rând rudele cu care conviețuia, ajungând să fie ajutat în domeniul casnic de călugărițele carmelite și de călugării Sfântului Iosif, cei cu care împărtășea și entuziasmul proiectelor sale religioase.

Casa Gaudi are subsol, parter și două etaje, la ultimul nivel fiind construit și un turn zvelt cu giruetă și cruce. Fațada este înfrumusețată de un balcon grațios cu balustradă de fier forjat, înconjurat de un chenar pictat cu ghirlande de spirale. Fierul forjat este un element arhitectonic mult apreciat de Gaudi, motiv pentru care se regăsește și în poarta de intrare, precum și în aria pergolei din vecinătatea clădirii, pe care a construit-o el însuși.

Casa funcționează ca muzeu din 1963, când societatea ”Prietenii lui Gaudi” a achiziționat-o pentru această destinație.

Nu am vizitat muzeul în interior, pentru că în timpul de staționare în parcul Güell, acordat de organizatorul turului (doar o jumătate de oră), am preferat să investigăm parcul. Potrivit informațiilor primite de la Cristian, în interior se pot admira odăile mobilate exact ca în vremea în care le-a locuit Gaudi, precum și multe obiecte de uz personal ce au aparținut maestrului. O mare parte din mobilier este creată chiar de artist.

2. Casa Mila, cunoscută mai mult sub denumirea de” La Pedrera” (Cariera de Piatră) este poate cea mai cunoscută operă arhitecturală a lui Gaudi, după Sagrada Familia. A fost construită în perioada 1906-1910 la intersecția bulevardului Passeig de Gràcia cu strada Carrer de Provença, ca bloc de apartamente și birouri.

Fațada este cu adevărat ieșită din anonimat, datorită formei ondulate a pereților și a materialului de construcție, o piatră poroasă de culoarea lutului. Impresia de val este întărită și de numeroasele balcoane asimetrice, care se ondulează de-a lungul celor cinci etaje, etalând frumoase ornamente și balustrade din fier forjat. De la nivelul solului, se pot zări sus, pe acoperiș, numeroase hornuri a căror formă ciudată, fiecare cu ornamentația și coloritul propriu, a fost asociată cu niște santinele medievale. Dintre ele, lipsește imensa statuie a zeiței Pământului, Gaia, pe care Gaudi a inclus-o inițial în proiectul său, dar a cărei amplasare a fost refuzată de autoritățile locale și în cele din urmă definitiv abandonată.

Casa Mila este deschisă publicului spre vizitare. În atic a fost amenajat Espai Gaudi, singurul muzeu din Barcelona dedicat operei integrale a marelui arhitect. Întrucât și aici imensa coadă de la intrare a fost o piedică luată în calcul la gestionarea bugetul nostru de timp, nu am vizitat interiorul Casei Mila.

3. Casa Batlló, o altă capodoperă a stilului modernist din Barcelona a fost proiectată și asistată la construcție (1904-1906) de Antoni Gaudi, la comanda industriașului Josep Batlló.

Ca în toate celelalte proiecte ale lui Gaudi și această construcție iese în evidență prin ineditul fațadei. O mulțime de elemente arhitecturale pline de fantezie decorează această parte a clădirii, făcând-o o altă vedetă a bulevardului Passeig de Gràcia, cel care abundă de altfel în construcții pitorești, captatoare ale atenției generale.

Contrar efectului pământean ilustrat de La Pedrera, Casa Batlló ne sugerează un mediu marin, o mare liniștită și calmă, garnisită cu ornamente arhitecturale colorate și ciudate, ca un adevărat recif de corali. Explozia elementelor decorative pune în valoare conviețuirea pașnică și naturală a diferitelor materiale de construcție: ciment, sticlă, metal, ceramică, lemn.

Casa a fost deschisă publicului în 2002, Anul Internațional Gaudi, iar în 2004 a fost distinsă cu Premiul Europa Nostra pentru cea mai bună conservare a patrimoniului arhitectural. Se înțelege dar, că și interiorul edificiului este unul de poveste și că merită vizitat pe îndelete. Noi nu am făcut-o din aceleași considerente legate de timp.

4. Casa Amatller, opera arhitectului modernist Josep Puig i Cadafalch, este clădirea lipită de zidul lateral stâng al Casei Batló. A fost construită între 1898 și 1900 la comanda producătorului de ciocolată Antoni Amatller, care și-a dorit un palat în stil catalan. Respectând această preferință, arhitectul a ținut să-și impună și el propria-i viziune, alăturând tiparului gotic catalan, balcoanele din fier forjat, dar și elemente ale goticului flamand, așa cum este partea superioară a fațadei, un triunghi în trepte.

Clădirea este azi proprietatea Institutului de Artă Amatller și se poate vizita.

5. Casa Lleó Morera este opera celui de-al treilea architect modernist de renume din Barcelona: Lluís Domènech i Montaner. Fiind situată în imediata vecinătate a Caselor Batlló și Amatller, dar și pentru arhitectura sa unică, a fost inclusă în triunghiul celor mai importante clădiri moderniste civile din Barcelona, așa numitul triunghi al discordiei: Illa de la Discòrdia. Este vorba de clădiri construite în stiluri estetice diferite, dar toate aparținând arhitecturii moderniste.

Casa Lleó Morera se află în proprietate privată și interiorul său nu este deschis vizitării.

6. Casa Calvet este tot opera lui Gaudi. El a proiectat-o în 1898, la comanda unui fabricant de textile, Eduard Calvet, care i-a consacrat și numele. Construcția propriu-zisă a debutat însă un an mai târziu, din cauza unor neînțelegeri între Gaudi și municipalitate, în ceea ce privea înălțimea proiectată a clădirii. Ceea ce a rezultat în final poate fi admirat pe strada Caspe Calle 48, din cartierul nou al Barcelonei, Eixample.

Probabil cele mai impresionante repere arhitectonice sunt balcoanele cu balustrade și elemente decorative din fier forjat imaginând ciuperci. Mai multe balcoane sunt închise cu geam plasat între coloane subțiri spiralate, iar intrarea principală este monumentală, datorită masivei uși de lemn sculptat. Deasupra portalului a fost amplasată o coroană cu trei creste, simbolizând învățătura a trei Sfinți martiri, ocrotitori ai familiei Calvet.

Clădirea se află în proprietate privată, de aceea nu se poate vizita. În schimb, la parterul ei funcționează restaurantul Casa Calvet, care poate oferi o oarecare imagine a ceea ce se ascunde în interiorul clădirii.

7. Les Arenes Bullring sunt foste arene pentru luptele cu tauri, dezafectate azi acestui scop, întrucât începând cu 1 ian. 2012, o lege regională interzice coridele în Catalunia.

În Barcelona au funcționat două arene de acest gen:

- Plaça de Bous La Monumental, cunoscută mai ades sub denumirea simplă de La Monumental, este ultima arenă publică în exploatare (până îm 2010) dedicată luptelor cu tauri. Ea a fost construită în 1914 la intersecția străzilor Gran Via și Marina Carrer din cartierul Eixample, foarte aproape de Sagrada Familia și are o capacitate de aproape 20000 locuri. Clădirea este o lucrare în stil noucentist, realizată de Manuel Joaquim Raspall i Mayol, iar fațada, decorată cu frumoase desesne albastre de inspirație orientală, a fost concepută de Domènec Sugrañes i Gras. Astăzi, arena este rezervată evenimentelor sportive și spectacolelor de mare anvergură. De asemenea, aici funcționează și Muzeul coridelor din Barcelona. N- am vizitat nici muzeul, nici restul clădirii, mărginindu-ne doar la a-i admira încântătoarea fațadă.

-Arenes d'Plaça Espanya, este cea de-a doua fostă arenă consacrată luptelor cu tauri din Barcelona. După cum arată și numele, este amplasată în Plaça Espanya. A fost construită într-o perioadă de aproape zece ani (1889-1900) pe seama proiectului arhitectului Fonturi i Carreras, care a imaginat o arenă impunătoare cu șase etaje pentru cca. 16000 de spectatori și având o intrare monumentală sub formă de potcoavă, placată cu gresie colorată, în stil maur.

1977 este anul ultimei coride ce s-a desfășurat aici, de atunci și până azi, utilitatea arenei schimbându-se pe rând din sală de spectacole, în spațiu în conservare și în zilele noastre în complex comercial modern multifuncțional. Modernizarea arenei sub aspectul renunțării la amfiteatrul interior, dar cu păstrarea integrală a aspectului exterior (forma circulară și placaj al zidurilor cu cărămidă roșie), a fost o lucrare de proporții, derulată pe parcursul unui deceniu (1999-2011).

Noul Arenes a fost inaugurat în martie 2011 și se prezintă ca un complex modern, cu magazine, restaurante, un cinematograf, chiar și cu un muzeu al rock-en-roll-ului, având în vedere că aici s-a desfășurat unul dintre primele concerte din turneul european al formației Beatles.

Am vizitat și noi acest complex, urcând cu un lift cu pereți de sticlă, exterior clădirii, până la terasa circulară de pe acoperiș. Am zăbovit vreo douăzeci de minute acolo, mutându-ne dintr-un loc într-altul, pe măsură ce impresionanta panoramă la 360⁰ ne invita la a descoperi Barcelona de la înălțime. Locul era foarte bine amenajat, cu lunete amplasate în cele patru puncte cardinale și cu panouri pe care erau reproduse în desen principalele repere turistice vizibile din acel unghi, cu denumirea fiecăruia, astfel încât identificarea lor să fie cât mai facilă. Terasa circulară înconjura un spațiu central în care o mulțime de restaurante cu terase își așteptau clienții, foarte puțini la acea oră târzie a dimineții (ora 11).

Folosind sitemul de scări rulante interioare, am coborât pe rând la fiecare din cele șase etaje ale clădirii. Am intrat (cu folos!) în câteva magazine, într-o cofetărie, într-un elegant spațiu destinat necesităților firești și am părăsit în cele din urmă acel loc care nu mai amintește azi de spectacolul sângeros, dar atât de captivant al coridei.

8. Edificio Correos de Barcelona este un frumos palat inaugurat în 1927, opera comună a arhitecților Josep Casals Goday și Jaime Torres Grau. Îl găsim în Ciutat Vella, pe Via Laietana, funcționând ca sediu al unui oficiu poștal central. În mod obișnuit, se află în afara circuitului turistic, dar trecând pe lângă clădire, nu poți ignora frumusețea sa aparte și aerul maiestuos, care ne amintește de clădirea CEC-ului bucureștean. Faptul că părea deschis fără restricții traficului, ne-a îndemnat să-i trecem pragul. Fără a fi excepțional, interiorul merită într-adevăr văzut, întrucât plafoanele înalte, încununate cu un minunat luminator central de sticlă și alte patru, mai mici, pe colțuri, bolțile pictate, coloanele ionice și podeaua din marmură formând frumoase modele geometrice, sunt elemente arhitectonice de mare finețe, pe care nu ai cum să nu le apreciezi.

9. Torre Agbar, cunoscut și sub denumirea de ”Supozitorul”, din cauza formei sale, e o impresionantă construcție caracteristică zilelor noastre, adică un turn ”zgârie nori” de 34 etaje, situat în plin centrul orașului, pe Avinguda Diagonal. Este sediul societății de apă din Barcelona, dar, după spusele ghidului nostru Cristian, clădirea poate fi vizitată, întrucât în afara spațiului afectat birourilor, aici mai funcționează și un vast restaurant cu regim de cantină, mai multe săli de conferințe și spectacole, magazine și zone de observare a împrejurimilor la fiecare etaj. Noi nu am avut prilejul să ne aflăm în imediata apropiere a turnului, căci cu siguranță ne-ar fi tentat o vizită în incinta zidurilor sale de sticlă. În autocar sau în tren fiind, am trecut de mai multe ori pe lângă clădire, iar într-o seară, am avut șansa să admirăm tot în trecere, o parte din spectacolul de lumini oferit pe fațada turnului de cele 4500 instalații electrice, al căror colorit se schimbă continuu, de la galben la albastru, roz și roșu.

10. Închei lista celor câteva edificii monumentale din Barcelona pe care am dorit să le recomand, cu clădirea aflată în fruntea preferințelor mele: Palau de la Música Catalana. Este amplasată la intersecția a două străzi secundare (Carrer d'Amadeu Vives și Carrer de Sant Pere Més Alt), fiind aproape ascunsă privirilor trecătorilor de pe marele bulevard alăturat, Via Laietana. Amplasarea păcătuiește ca și în cazul altor edificii barceloneze, prin spațiul înghesuit, care limitează mult posibilitatea de a evalua construcția în întregime. Din acest motiv, nici fotografiile n-au putut să surprindă decât fragmente din impozanta construcție. Dar probabil, există și o parte bună a lucrurilor, căci apropierea extremă de ziduri îți poate exploata cu folos spiritul de observație: detaliile arhitectonice sunt mai evidente, deopotrivă și imperfecțiunile.

Palatul este capodopera arhitectului catalan Lluis Domenech i Montaner, care l-a conceput ca o sală de concerte decorată în stil Art-Nouveau. În 2008, Palau de la Música Catalana a sărbătorit centenarul, după o perioadă de patru ani de restaurare. Incinta se poate vizita, fie ca spectator la unul din concerte, fie ca simplu vizitator, în tururi ghidate de maxim 55 persoane/tur. Programul de vizitare este însă unul limitat de suprapunerea programelor de spectacole, așa încât de obicei, rezervarea se face cu cel puțin o săptămână înainte de vizita propriu-zisă și doar în intervalul orar precizat de organizatori. Acesta a fost motivul pentru care n-am avut șansa să vedem pe viu marea sală de concerte a cărei frumusețe îmi incitase imaginația, pe când o admiram în diverse fotografii. Forțați de împrejurări ne-am mulțumit așadar cu contemplarea fațadei din cărămidă roșie, intens împodobită cu mozaicuri colorate, statui, stâlpi, arcade, balustrade, busturi de muzicieni. Printre geamurile colorate am aruncat o privire în interiorul foaierului, o lume încântătoare ca decorul unui basm, cu scări monumentale, lampadare de cristal, plafon ormamentat în mozaicuri de faianță multicoloră, mobilă stilată. O scurtă vizită am făcut la Botiga del Palau, un restaurant cu cofetărie și cafenea, perfect integrat peisajului architectural al palatului. Am furat câteva fotografii din interior (da, fotografiatul era interzis, atât în interiorul palatului, cât și în restaurant, dar până să iau act de interdicție, am apucat să imortalizez câteva cadre), singurele amintiri palpabile ale acelui spațiu minunat.

Cu precizarea că nici nu am vrut și nici nu aș fi avut cum să epuizez lista locațiilor edilitare posibil a fi înscrise într-o eventuală ierarhie a obiectivelor de interes turistic, pun punct acestui capitol, invitând cititorii la vizionarea fotografiilor realizate pe traseul de vizitare. Pentru o imagine cât mai cuprinzătoare, mi-am permis să adaug și poze ale altor clădiri deosebite, neprezentate în conținutul acestor impresii, dar la fel de grăitoare despre personalitatea edilitară a Barcelonei.

Va urma….

Rog ilustrarea muzicală de la adresa http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/mythos-the-reality-of-a-dreamer-alchemy

---

VIZUALIZĂRI: 3256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI