Solicitare CMR / ITALIA

Cazare pe plaja in Sicilia

Trimisă în 19.02.17 22:36
autor mitrea_mgmGD [Galați]
» VIZUALIZĂRI: 9694

Salutare dragi prieteni!

Vă rog să mă ajutaţi cu câteva recomandări pentru cazare în Sicilia.

Am achiziţionat deja biletele de avion ptr. perioada 17-28.06.2017. Aterizăm pe aeroportul din Palermo şi la plecare o să decolăm din Catania, motiv pentru care, prima parte a concediului o vom dedica părţii de nord a insulei, iar cea de-a doua parte estului (zona Taormina-Catania).

Ma interesează, pentru ambele perioade, locaţii situate la malul mării, langă plaje bune, cu nisip, dar în acelaşi timp să nu se situeze la distanţe foarte mari de principalele obiective turistice (vom închiria maşină).

Vă mulţumesc anticipat!


  • PERIOADA: iunie -- NOPŢI CAZARE: 11
  • BUGET: 4000 lei
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 8

Răspunsuri

giulianiSR[[DE]]13r[19.02.17 22:52]

Pentru partea de nord, fara discutie, eu votez pentru Cefalu. E un oras de 15.000 de locuitori (maxim), cu un centru vechi superb, cu o plaja cu nisip si intrare lina in mare. Seara e animat, ai ce face, si in plus e la maxim 1h distanta cu trenul de gara centrala din Palermo.

Din Cefalu eu am vizitat Palermo, Insulele Eoliene care sunt absolut fantastice, Castelbuono un micut orasel cu o gastronomie de ghid Michelin aflat in Muntii Madonie sau Agrigento.

Am scris anul trecut mai multe articole referitoare la Cefalu (cazare, locuri de luat masa acolo ori posibilitati de a face alte excursii). Sper sa-ti fie de folos.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

Carmen IonTIT[București]ConsAFA62r[20.02.17 10:26]

@mitrea_mgm: Pentru nordul Siciliei poţi lua în calcul nu numai Cefalu, ci şi Castellammare del Golfo, o staţiune aflată imediat la vest de Palermo, cu plajă de nisip şi o cetate medievală. De aici poţi vizita Palermo, Monreale cu celebra sa catedrală, insulele eoliene şi situl arheologic de la Segesta.

Pentru estul Siciliei eu recomand Catania. Chiar dacă este un oraş mare şi poate pe alocuri mai murdar, are multe obiective turistice şi o plajă frumoasă cu nisip. Încearcă să rezervi cameră la unul din hotelurile care au plaje private. Din Catania poţi face excursii pe Muntele Etna, la Taormina şi Siracusa (insula Ortigia şi situl arheologic). Dacă totuşi nu te tentează Catania, te poţi caza în staţiunea Giardini Naxos sau la Mazzaro, aflat la poalele Taorminei.

Despre Siracusa am postat următorul review: vezi impresii iar despre celelalte locuri vizitate în Sicilia un mini-serial care începe aici: vezi impresii.

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ITALIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

raduconduracheSE[Sfantu Gheorghe]4r[20.02.17 10:35]

@mitrea_mgm: Buna, noi am stat acum 2 ani la Giardini Naxos - La Rusticana Hotel, vezi review.

1 minut de plaja si de zona de promenada.

Vacanta frumoasa si nu ratati o excursie la vulcanul Etna si o vizita la Taormina!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

marimagSR[Piatra-Neamţ]2r[20.02.17 21:14]

@mitrea_mgm: Bună. Cea mai bună plajă cu nisip în apropiere de Taormina este la Giardini Naxos, unde există și multe posibilități de cazare (noi am stat în Mazzaro, dar plaja nu e grozavă-are pietre!) Din Giardini distanta la Taormina este de câțiva km.

Nu-ți recomand Catania ca bază pt cazare deoarece nu are atâtea obiective turistice. O observație: în perioada aleasă temp apei nu este prietenoasă-era chiar mai rece decât litoralul nostru (noi am fost în 2016, sfârșitul lui iunie-începutul lui iulie) ! Vezi review-ul meu

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

giulianiSR[[DE]]13r[22.02.17 09:55]

In plus, de la sfarsitul lunii Martie Ryanair introduce zborul Bucuresti-Palermo. Vor fi trei zboruri pe saptamana (Ma, Jo, Sa).

Eu zic ca e o optiune foarte buna, cel mai bun si rapid mod de a ajunge la Cefalu este de a zbura pe aeroportul din Palermo.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Carmen IonTIT[București]ConsAFA62r[22.02.17 10:10]

@mitrea_mgm: Observaţia unuia dintre colegi este corectă: temperatura apei nu este prea mare în a doua jumătate a lunii iunie. O spun din proprie experienţă! Mai ales pe coasta de nord vânturile sunt destul de puternice, aşa încât poate ar fi mai bine să rezervaţi mai multe zile coastei de est, unde şansele de a face baie în mare în această perioadă a anului sunt mai ridicate.

Îmi menţin recomandarea cu privire la cazarea în Catania - are chiar multe obiective şi o atmosferă vibrantă. În plus, este situată la mijloc între Siracusa şi Taormina. Taormina este categoric un must see iar Siracusa, şi aici mă refer exclusiv la insula Ortigia (de care e legată prin poduri, nu se ajunge cu vaporul), merită cu siguranţă vizitată.

În afară de asta, Catania fiind oraş, nu staţiune, ai şanse mai mari să găseşti o cazare convenabilă ca preţ pentru a te încadra în buget.

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ITALIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

  • [6] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10258507728577 sec
    ecranul dvs: 1 x 1