Solicitare CMR / CIRCUITE MULTI-ȚARĂ

Calatorie in jurul lumii - maxim 6 saptamani

Trimisă în 19.10.16 23:16
autor ascarlatSR [Dublin]
» VIZUALIZĂRI: 3049

Ne-am decis ca la anul sa facem o calatorie in jurul lumii si am avea nevoie de ajutorul si de expertiza acestei comunitati.

Dorim sa plecam pentru 5- 6 saptamani, astfel incat sa nu sara in sus departamentul de resurse umane si ideal ar fi sa alegem august 2017 dar am putea incerca si Decembrie cu prelungire in Ianuarie 2018.

In Aprilie vom avea un concediu de doua saptamani, dar pot cumpara inca 5 zile si daca voi face niste ore suplimentare si ceva lucru in weekend-uri as putea sa ajung la 28 -30 de zile, necesare excursiei. Sotiei ii va expira contractul la sfarsitul lui Iulie si il poate reinnoi cu Septembrie. Din aceste considerente, august este ideal, tinand cont ca ei nu ii este permis sa plece de la birou pentru 5-6 saptamani.

Varianta cu Decembrie si Ianuarie 2018 este demna de luat in seama, dar as prefera sa fe varianta de rezerva. Asta doar daca argumentele primite aici nu o vor transforma in optiunea principala!

A ne da demisia si de a pleca pentru cel putin un an iese din discutie, amandoi am schimbat companiile la care aveam acest beneficiu.

Tot ce am facut pana acum (doau saptamani de studiu) a fost sa ma interesez de pretul avioanelor si de principalele atractii pe care sa le vedem, ce tari sa fie obligatorii si... cel mai important, sa zambesc de fiecare data cand ma gandesc ca la anul chiar vom pleca!

Si am reusit sa scot un pret de 2150 de euro de persoana pentru avioane, detaliat mai jos.

Traseul considerat este urmatorul:

Dublin - Johannesburg - Ho Chi Min - Hong Kong - Jakarta - Bali - Brisbane - Sydney - Auckland - San Francisco - Las Vegas - Los Angeles - Dublin

Ce tari/ orase vom fi vazut pana in August 2017: Seychelles, Singapore+Thailada (Phi-Phi, Bangkok), Miami+Cancun+Playa del Carmen

Tari obligatorii sau semi-oblogatorii pe traseu: O tara din Africa, Vietnam, Australia, Noua Zeelanda si SUA (coasta de Vest)

Ce nu dorim sa includem in traseu: tari din Europa si din Orientul mijlociu pentru ca acestea pot fi folosite ca escala si sunt accesibile oricand, fiind destul de aproape.

Plecarea: de la Dublin

Cazarea: hoteluri de la 2 - 3 stele in sus.

Mancarea: atat sa gatim noi, dar si la restaurante, pensiuni sau de la vanzatorii ambulanti.

Ajunsi la San Francisco, dorim sa inchriem o masina, sa mergem la Las Vegas (macar o zi) si apoi la Los Angeles, de unde sa ne intoarcem la Dublin.

Ce nu am luat in considerare: vremea in luna August

Total zile petrecute in aer: 3

Total zile pierdute spre si prin aeroporturi: 2

Stiu, sunt multe variabile (chiar prea mute), citesc forumurile si impresiile de pe site de saptamani bune si am aprecia sfaturi de natura "in loc de Vietnam ati putea alege... tara X pentru ca este mai ieftina si vezi lucrurile Y si Z... "... "decat sa stati 5 zile la Johannesburg, mergeti la Capetown doar 3 zile, vedeti Table Mountain si Capul Bunei Sperante, inotati cu rechinii si vedeti pinguini si lei de mare pe plaja"...

Da, pot curge sfaturi pe multe directii, dar cred ca cel mai bine ar fi stabilirea traseului.

Mai jos este tabelul cu destinatiile alese momentan, pretul biletului de avion si numarul de zile in fiecare:

DUB Johannesburg 280e

Johannesburg ho chi min 340e 4zile

ho chi min HKG 90e4zile

HKG Jakarta 370e3zile

Jakarta Bali 3 zile

Bali Brisbane 6zile

Brisbane Sydney 4zile

SYDAuckland 180e 4zile

Auckland SFO 565e 5zile

Los Angeles DUB 333e 7 zile

Ar mai fi multe de scris, dar ma opresc momentan.

Multumesc!


  • PERIOADA: August -- NOPŢI CAZARE: 40
  • BUGET: 10000 - 15000 -- TRANSPORT: avion / masina/ barca
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

Pami*SE[20.10.16 12:26]

@ascarlat: aici recomandarile mele

Jakarta poti sa o stergi de pe lista! Orasul e imens si oribil, nu ai ce vedea. Pe insula Java se merge la Yogyakarta unde in apropiere poti vizita Templul Borobudur si Prambanan. Iti recomand sa zbori cu Airasia.com care are preturi extreme de bune si leaga f. multe destinatii din Asia intre ele. Verifica si preturile spre Australia.

Ai scris ca nu ai luat in considerare vremea in luna august. Nu e bine! in Noua Zeelanda e iarna si frig deci nu stiu daca se merita sa faci o escala acolo. In SUA poti sa renunti la Los Angeles - mergi doar la Hollywood si pe malul marii (Venice beach, Monica Pier) orasul LA nu e fain. Mai bine daca to esti in zona sa dai o fuga pana la Grand Canyon sau stai doua nopti in Las Vegas. Aici nu-ti recomand sa faci rezervare de hotel prin Booking ci neapart cu doar putine zile inainte pe Hotwire.com - vei avea cu siguranta o surpriza placuta (mistery hotel). Hotwire.com il poti folosii si in Asia sau in alte orase din SUA. Noi intotdeauna am avut noroc!

Da apropos, NOROC! Iti urez din toata inima, ca vei avea nevoie... la stressul la care te supui- nu te invidiez deloc; -)

Exista si bilete de avion in jurul lumii de ex aici https://www.oneworld.com/flights/round-the-world-fares/oneworld-explorer.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

ascarlatSRAUTOR SOL[20.10.16 14:07]

@Pami: Multumesc pentru sugestii, sunt foarte folositoare!

Jakarta va fi inlocuita si voi cauta alternative. Comaniile aeriene alese pentru Asia de sud-est si Australia sunt AirAsia si JetStar, traseul initial ar fi costat 370 de euro si facand acum o simulare cu Kuala Lumpur in loc de Jakarta, iese chiar putin mai ieftin.

Noua Zeelanda este pe lista de dorinte a sotiei, dar sa vedem daca temperaturile de 15 -17 grade o vor descuraja. In Australia am putea petrece mai mult timp la Brisbane sau chiar Cairns, beneficiind de temperaturi putin mai ridicate in anotimpul racoros, astfel as putea face niste scufundari la marea bariera de corali.

SUA: Los angeles va fi folosit doar ca aeroport de decolare direct spre Dublin, este singura varianta de pe coasta de vest mai ieftina (Ethiopian airlines), incerc sa evit escala la Londra pentru ca de obicei sunt pline avioanele. Aceleasi impresii le-am primit de la un prieten: nu se merita o vizita in Los Angeles, pentru 7-8 zile am putea petrece mai mult timp la San Francisco, Las Vegas si la Grand Canyon.

Nu am folosit pana acum Hotwire, dar cu siguranta voi verifica in urmatoarele saptamani oferte last-minute cand vom fi in Asia. Daca va oferi preturi mai bune decat Booking, de ce nu?!

Am verificat site-urile celor de la OneWorld, Star Alliance, Sky team, dar intotdeauna am obtinut preturi cu mult mai mari decat daca as cumpara eu pe segmente. exemplu: pretul meu a fost de 2150 de euro, la OneWorld a fost de 2800, iar la Star Alliance de 3400. Cele mai bune si ieftine rezultate le-am avut cu http://www.bootsnall.com/, folosind platforma lor calculez traseul, vad cele mai bune zboruri si apoi compar pe segmente de pe Google Flights.

Dedic zilnic cel putin doua-trei ore planificarii acestei excursi si pot spune ca ma consum, este greu sa "aliniezi toate planetele", dar cu sigurnata va fi o rasplata pe masura.

Inca o data, multumesc pentru sfaturi si voi scrie prgresul pe care il vom inregistra.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

  • [2] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.015799999237061 sec
    ecranul dvs: 1 x 1