;
Solicitare CMR / SPANIA

Demipensiune sau BB?

Trimisă în 14.01.16 16:40
de andreuta23GD [piatra neamt]
» VIZUALIZĂRI: 2319

Avand in vedere ca in ultimii 5 ani am fost in Grecia, in diverse zone, si pe insula si pe continent, anul acesta am vrea sa schimbam si sa mergem in Spania. Suntem o familie cu 2 copii, de 4 si respectiv 2 ani, plimbati cu noi peste tot.

In Grecia ne inchiriam diverse apartamente si mancam micul dejun in camera, la pranz si seara in oras, la taverne. Nu agreeam deloc regimul de all-inclusive, copii fiind adaptabili.

Acum cu Spania sunt in ceata - am unde manca daca nu imi iau regim de mancare? E safe mancarea la restaurante?

In Grecia nu mi-a fost niciodata teama, n-am av pb.

Ce zona imi recomandati - o sa merg cu avionul. Hotel de 4 stele sau merge si de 3?


  • PERIOADA: august -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 2000 -- TRANSPORT: avion
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 4,2

Răspunsuri la solicitare

mishuAU[Bucuresti]4r[14.01.16 16:57]

Buna, avand in vedere ca se pare ca deja copii sunt plimbati merge si varianta restaurant. Din cele citite de la alti utilizatori pot fi gasite apartamente si in zone centrale ca sa nu fie nevoie sa mergeti foarte mult (daca mergeti intr-un oras).

Eu am scris 2 review-uri despre cazarea in Barcelona (un hotel de 2* - Bonanova Parc si unul de 4* - Barceló Sants) si mi-au placut amandoua, normal stelele tin de servicii in rest felul lor de a fi era acelasi.

Nu am inteles inca dar presupun ca tot plaja vreti ca la varsta asta copiii nu cred ca agreeaza foarte mult vizitele la muzee, si tinand cont ca Spania este o destinatie turistica nu cred ca vor fi probleme cu mancarea.

Mancati unde vedeti coada este o regula general valabila.

Vacante frumoase

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

ameroPR[Bucuresti]ConsAFA23r[14.01.16 19:06]

Daca va doriti plaja, odihna si relache cu doi copii, o optiune este Andaluzia, eventual inchirierea unui apartament.

Sunt o multime de statiuni cu plaje frumoase si hoteluri rezonabile dar si multe posibilitati de inchiriere.

In privinta restaurantelor nu trebuie sa aveti nici o retinere, preturile nu sunt mari iar mancarea este in general de calitate, bine pregatita si satioasa.

Magazinele cu produse alimentare sunt la tot pasul, va puteti aproviziona cu incredere la preturi bune. Fructele sunt la preturi bune iar branzeturile de asemenea.

Va doresc o vacanta frumoasa.

N.B.: amero este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația SPANIA
EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2100 PMA (3 voturi)]

Carmen IonAU[București]16r[14.01.16 19:45]

@andreuta23 - După părerea mea, o soluţie bună este Costa del Sol - staţiunile Torremolinos, Fuengirola, Marbella etc., toate cu plaje bune de nisip, multe variante de distracţii pt copii (locuri de joacă, parcuri tematice, acvarii etc.), magazine (inclusiv alimentare) şi restaurante.

În Spania mâncarea are preţuri rezonabile atât în supermarketuri cât şi la terase (deşi este mai scumpă decât în Grecia).

Hotelurile de 3 stele sunt OK dar nu ştiu dacă vei găsi la această categorie un apartament sau o cameră cu pat+ canapea extensibil (eventual) pt copii. Poţi căuta pe booking şi variante de apartament cu chicinetă.

Pe Costa del Sol se ajunge cu companii low cost - aterizare la Malaga, de unde se ajunge uşor cu autobuzul sau trenul în staţiuni.

Şi Malaga în sine este o alegere bună - e un oraş frumos şi interesant, cu o plajă bună şi preţuri mai mici la cazare şi mâncare comparativ cu staţiunile. Totuşi e un oraş, deci nu are atmosfera aceea total relaxată specifică staţiunilor, dacă asta vă doriţi...

Merită totuşi vizitat, la fel şi Gibraltarul, Ronda, Granada, Sevilla sau Cordoba - deşi nu ştiu dacă, fiind cu copii aşa de mici, vă veţi încumeta la excursii.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2100 PMA (3 voturi)]

dr.razvanGD[oradea]1r[14.01.16 20:10]

Am fost in Spania de mai multe ori, ultima data, anul trecut in aprilie, in Andalusia si in toamna la Barcelona... Spania, dupa parerea mea este peste Grecia, la un alt nivel. Turismul este o industrie, fata de care grecii mi s-au parut amatori (parere personala).

Mancarea la alimentara este mult mai ieftina decat in Grecia. Si la multe restaurante o sa iesiti mai ieftin.

Noi am stat si la hotel, hostel, apartament, luate prin agentii sau de pe booking...

O problema ar fi ca in august este extrem de cald si f. aglomerat. Singurele zone suportabile ar fi cele din statiuni, cat mai aproape de mare, ca sa beneficiati de briza, altfel la temp. curente de peste 40 grade va fi insuportabil. De aceea cel mai bine ar fi prin agentii, prin care sa luati hotele direct pe plaja. Avand copii mici, poate mai bine ar fi demipensiune.

Lunile cele mai acceptabile pt. litoral ar fi mai si octombrie.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1400 PMA (2 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[14.01.16 20:16]

@andreuta23 - Buna. Nu ne-ai povestit daca vrei sa mergi la mare sau asa... sa descoperi patrimoniul UNESCO, de exemplu.

La mare, in Spania, eu am fost pe Costa Brava si la Marea Cantabrica.

Exista meniul zilei, la pranz, care in functie de zona, poate ajunge de la 8 la 30 de euros. Si consta in felul 1, felul 2, o bautura (apa, vin, suc sau bere), desert sau cafea.

Cel mai ieftin meniu al zilei l-am servit in Chinchon (Patrimoniu UNESCO), langa Madrid, cel mai scump l-am vazut in San Sebastian, si nici nu m-am oprit sa mananc acolo, ca doar nu eram milionara.

Eu in Grecia nu am fost niciodata, deci nu pot face o comparatie.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[14.01.16 20:28]

@dr. razvan - Bun raspuns. Insa in august pleaca toti spaniolii in vacanta si va fi extrem de aglomerat pe litoral. Si foarte scump. Destinatia lor favorita este Alicante (Denia).

Mallorca si Ibiza sunt destinatii pe care spaniolii le evita. Sunt pline de nemti si de alte nationalitati. Daca se duc in Baleares, atunci se duc in Menorca.

Nu i-am auzit sa se duca in sud, este excesiv de cald. Eu am fost doar in Extremadura si deja frigea aerul in august. Adaugati si umezeala de la mare si devine irespirabil.

Lumea buna, lumea boema se duce in Asturias, Cantabria sau Galicia.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

acheliciGD[Bucuresti]1r[14.01.16 20:47]

Buna ziua, intrebarea dvs este mult, mult prea generala pentru a primi raspunsul pe care il doriti. Totusi, dupa mine, alegerea unei destinatii nu este o aruncare de zaruri! Iar Spania este un " continent " care trebuie descoperit.

Ce va doriti? Plaja, cultura, orase, vapoare, muzica, istorie, Rambla, flamenco, tapas, biserici, muzee, Bocheria etc etc.

Cititi putin despre Spania pe internet sau luati-va o carticica despre ea. Vedeti unde simtiti ca vibrati si apoi intrebati.

Va rog sa nu va suparati pe mine, va doresc sa descoperiti Spania prin ochii dvs.

Cu bine si succes.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

cristina iSV[București]1r[14.01.16 21:31]

Depinde ce va doriti de la vacanta ca si recomandari eu as putea sa va sugerez Barcelona orasul meu de suflet sau costa brava lloret del mar. vezi impresii

Nu este necesara demi pensiunea in spania gasiti ca si in grecia locuri de luat masa insa preturile sunt mai mari decat grecia.

Vacanta placuta va doresc!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 350 PMA (1 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[14.01.16 21:43]

@cristina i - Nuuuuuuu! Nu in august!!! Nu, Barcelona.

Barcelona se poate vizita in aprilie, mai, cam atat. La inceputul lui iunie este deja cald, umezeala.

Si ce sa faca o familie cu copii in Lloret de Mar??? Doar daca vor la piscina.

Fiindca plaja din Lloret, ca si cea din Malgrat, Blanes, Santa Cristina, Tossa... e tot un drac. Este oribila.

Se taie copiii la picioare in acel nisip si se ineaca in mare. Intrare abrupta, periculoasa chiar si pentru adulti. N-am mai vazut in viata mea plaje mai oribile ca cele din Costa Maresme, Costa Brava.

Dealtfel acolo se organizeaza un important concurs de Triatlon. Intrarea pe plaja, aruncatul in apa rece, inotul, intoarcerea, iesirea din apa, care este o problema.....iti aluneca picioarele, ti se afunda in pietrisul ala, te poti ineca. Doamne fereste!!!!

Si cu copii mici!!!!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

cristina iSV[București]1r[14.01.16 22:47]

@cristina47: gusturile nu se discuta... ii puteti recomanda altceva caci asta ne si solicita. Referitor la plaja cred ca exagerati un pic cam mult...

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + PMA (0 voturi)]

DabatorSE[București]12r[15.01.16 00:03]

@andreuta23: Hotelurile în Spania sunt foarte bune, sau cel puțin eu așa am nimerit, și cele de 3 stele sunt OK. De asemenea mâncarea la hotel este peste ceea ce am întâlnit în alte părți...

Dacă mergi cu copii mici cred că e mai comod să iei demipensiune, ai mai multe opțiuni pentru cei mici care de multe ori sunt mofturoși. De multe ori a doua masă (în plus față de mic dejun) este foarte ieftină la hoteluri. Apoi dacă găsești și gratuite pentru copii (sau maxim 50% pentru cel de al doilea) faci o economie importantă

La Hotel Bali chiar exista o vitrină frigorifică cu mâncărică pentru copii.

Costa del Sol este cu adevărat superbă, Torremolinos sau Benalmadena sunt alegeri foarte bune fiind și foarte aproape de aeroport. În aceste stațiuni sunt și foarte multe atracții pentru copii, delfinariu, parc de distracții, acvariu etc. Fiind cu copii mici nu cred că puteți face prea multe excursii (deși sunt multe de văzut în Andaluzia), dar chiar și așa, o plimbare prin Malaga vă poate unge pe suflet. Atenție însă, apa poate fi rece, noi am fost la sfârșitul lunii iunie și apa era cam la limită. Poate am avut ghinion. Oricum este mult mai caldă decât în nordul Barcelonei (noi am stat în Santa Sussana și am prins cea mai rece apă din câte am prins vreodată, tremuram.

La sud de Barcelona, pe Costa Blanca sau pe Costa del Azahar apa este mult mai bună.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1400 PMA (2 voturi)]

Radu TudoranPR[Călăraşi]13r[15.01.16 00:40]

Am fost vara asta in Andaluzia, in fiecare zi in alt oras. amfostacolo.ro/user-lista ... ia=spania&tid=8

Am mancat peste tot (fara exagerare) excelent. Fie ca a fost centrul Sevillei sau catunul El Chorro. Deasemenea, dimineata, inainte de a lua trenul sau autobuzul, mancam micul dejun la o patiserie mica, dar cu clientela in continuu. De fapt luam cafea, un sandvis mare, o prajitura, plus ceva pentru drum. Ieftin si proaspat. Seara, tot in Malaga mancam de fiecare data in alta parte si altceva.

Crede-ma, si din punct de vedere al mancarii de abia astept sa ma intorc in Spania. Plus ca peste tot am fost serviti frumos, oamenii au fost amabili, mai ales ca trebuiau sa inteleaga spaniola mea

Si sa nu uit sa specific, am mancat mai ieftin decat in Franta, Germania, Austria, Olanda (nici nu compar), Italia. Ma mai gandesc pentru Grecia.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1400 PMA (2 voturi)]

AlinaP*GD[Bucuresti]2r[15.01.16 10:34]

Buna,

Si eu iti recomanda tot Costa del Sol (Andaluzia). Noi am zburat cu Blue Air pana in Malaga, de unde am inchiriat masina la un pret foarte bun prin MalagaCar si ne-am cazat in Torremolinos, la aproximativ 10 km de Malaga.

Recomand cu drag Bajondillo ApartHotel (vezi impresii), insa cred ca e bine sa luati doar cazare. Aveti hipermarket pe drumul intre Malaga si Torremolinos (cred Auchan) si Lidl la iesirea spre Benalmadena. Plus o multitudine de mici magazinase si taverne.

Calatorie Frumoasa!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

iuliancaGD[Ploiesti]2r[15.01.16 13:35]

Buna,

Avand in vedere ca am fost de 4 ori in Spania in diverse zone pot sa-ti spun urmatoarele:

ai 2 copii destul de mici deci nu cred ca sunteti interesati sa vizizati obiective turistice care sunt din belsug in Spania.

Pentru copii recomand MALLORCA cu staiunea CAN PASTILLA.

- plaja cu nisip fin si lata

- apa calda cu intrare lina in apa

- restaurante mult si bune

NU RECOMAND COSTA BRAVA pentru copii

- plaja cu pietre

- apa cu intrare brusca si adanca

- uneori apa rece

COSTA DEL SOL vezi impresii

- plaja buna cu nisip fin si lata

- apa rece in mai tot sezonul datorita curentilor oceanici

- restaurante bune

COSTA BLANCA - BENIDORM (vezi impresii)

- plaja lata cu nisip

- apa calda cu intrare lina dar mai sunt pietre pe alocuri

- restaurante multe si bune

- cam aglomerat, gen MAMAIA

Asta pot sa-ti spun in cazul in care vrei plaja si baie.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2100 PMA (3 voturi)]

viorica purdelGD[onesti]2r[15.01.16 18:37]

Buna. Am citit recomandarile de mai sus si le consider juste. E bine sa tineti seama de ele.

Eu am plecat prin agentii si-n Costa Brava si-n Costa del Sol cu demipensiune si am fost foarte multumita.

Mancarea e buna, proaspata si variata.

Plaje bune sunt in Costa del Sol. Badelmadena, Marbella, Fuengirola Apa poate fi asa cum s-a scris mai sus rece si de multe ori se adanceste brusc. Dar fiecare hotel are si piscina pt, copii.

In Badelmadena (Holiday world-Hotels) este un mare Parc acvatic cu sezlonguri, piscine si pt. copii si locuri de joaca pt. cei mici. Pt. cei cazati la hotelul de mai sus intrarea e gratuita.

Vezi poze si descrierea in review.

Vacanta frumoasa.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

LauraTGD[Bucuresti]1r[19.01.16 12:35]

@andreuta23 - Daca ai curiozitatea sa parcurgi review-ul meu s-ar putea sa gasesti ceea ce cauti.

http://amfostacolo.ro/hotel.php? d=marfina-apartmentos--castelldefels&id=18681


  • [16] total răspunsuri, până acum
  • Sunteți NELOGAT (neautentificat) -- pagina vă este afișată din cache, versiunea din 20.03.19 -- 11:31:37 (acest segment de cache se va actualiza în 20.03 19:31:37)

    Pentru a accesa versiunea curentă, actualizată „la secundă”: rog logați-vă — folosiți meniul „VIZITATOR” sus-dreapta;
    • Dacă nu aveți un cont AmFostAcolo, vă puteți crea unulCONT NOU

    SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns]
    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre
    [+] GRUP discuții AFA pe FB — neoficial, "al mariei55"
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2019 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată

    pagină generată în 0.263928890228 sec