ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Spre Muntenegru, de la Vrnjacka Banja la Sveti Stefan.

Ilustrație video-muzicală
Gajde Jano


TIPĂREȘTE URM de aici

De la Vrnjacka Banja, ne-am continuat drumul nostru în Muntenegru-Croaţia, nu tocmai sub cele mai bune auspicii. Subsemnatul eram într-o stare fizică şi spirituală precară şi nici ceilalţi (solidari cu mine) nu se simţeau mai bine din punct de vedere moral.

Seara aflasem de cumplitul accident din Muntenegru şi ca tacâmul să fie complet, o nefrită s-a găsit tocmai acum să recidiveze şi să-mi producă dureri şi frisoane greu de suportat.

Deşi tot „echipajul” a insistat să ne întoarcem, nu am renunţat la excursie, continuînd să bravez şi să fiu eu cel care să aducă buna dispoziţie pe traseu.

Cum nu aveam la noi decât aspirină şi paracetamol (şi nici asigurare medicală), ţinta noastră era acum un prim oraş în care să găsim o "apotekă” (farmacie) de unde să procurăm antibioticele de care aveam neapărată nevoie.

Fiind devreme, în Kraljevo şi Cacak farmaciile erau închise aşa că ne-am continuat drumul, am intrat în defileul Ovcar Kablar şi am făcut un prim popas la unul din cele două lacuri de acumulare ale râului Zapadna Morava (Morava de Vest). Aici am coborât la un ponton şi am făcut poze numeroaselor ambarcaţiuni şi vile din din jurul lacului.

Cum în jurul lacului şi al râului se găsesc numeroase mănăstiri (cca 300) locul numindu-se „Athosul Serbiei”, am ţinut cu tot dinadinsul să vizităm măcar una din ele, pentru a face comparaţie cu ale noastre. De la început trebuie spus că la capitolul mănăstiri stăm mult mai bine ca alţii.

Mănăstirea de călugări Preobrazenje pe care noi am vizitat-o, se află pe marginea stângă a şoselei E671 (E763) pe un mic deal. Are o bisericuţă modestă, câteva chilii, un turn clopotniţă, câteva givece cu flori şi cam atât.

De aici începem să urcăm încet încet, apar serpentinele dar şi imaginile sunt din ce în ce mai frumoase, cu munţi din piatră, câmpii verzi şi păduri de brazi.

Intrăm în oraşul industrial Uzice şi de aici alimentăm cu benzină, având în vedere că este mai ieftină în Serbia, decât în Muntenegru sau Croaţia.

În Serbia benzina CO 95 costa în iunie între 144,8 dinari şi 149 dinari (1,28-1,32 euro), faţă de 1,35 euro în Muntenegru şi 1,37-1,39 euro în Croaţia).

Este de reţinut faptul că dacă în Croaţia şi Serbia preţul benzinei diferă de la o staţie la alta, în Muntenegru preţul benzinei este acelaşi peste tot.

Cu ochii pe „apoteka”, am intrat în oraşul staţiune de munte Zlatibor, unde am încercat să facem rost de antibioticele necesare. La prima „apotekă”nici nu a vrut să audă, însă la a doua, după lungi rugăminţi şi multe explicaţii, am reuşit să facem rost de 10 capsule de amoxicilină.

Nu erau suficiente, dar era un început care mi-a schimbat un pic starea de spirit (şi nu numai mie). După câţiva paşi făcuţi prin centrul oraşului, aflat pe un frumos platou împădurit cu brazi, am purces mai departe până am ajuns la Zlatarski Jezero (Lacul Aurului).

Este un lac artificial foarte frumos în apropierea oraşului Nova Varos, un lac al cărui baraj din piatră este cel mai mare din Europa de acest tip.

De la Knezevici E761 o ia în dreapta, noi mai mergem pe E763 şi după Prijepolje, în localitatea Kolovrat, facem la dreapta pe drumul care duce în Muntenegru prin Pljevlja. Începem iar să urcăm, priveliştile iţi taie răsuflarea şi oprim din ce în ce mai des.

Ajungem la graniţă, o trecem fără probleme si după o altă urcare ajungem într-un vârf de munte, unde pe stânga aflăm un loc amenajat cu masă şi scaune pentru servit masa.

Oprim şi remarcăm lângă noi o mică clădire aflată într-o poieniţă, cu un restaurant rustic, nişte corturi şi alte acareturi. După ce servim masa, curioşi ne îndreptăm spre clădire unde ne-a întâmpinat un tânăr foarte amabil Saşa, care ne-a arătat clădirea şi frumoasele locuri din împrejurimi.

Ne-a spus că după ce a absolvit facultatea de mecanică, nu a găsit de muncă şi s-a retras în acest loc să se ocupe de turism.

Toate construcţiile, picturile de pe pereţii restaurantului, scaunele şi mesele cioplite în lemn erau realizările sale. A fost foarte bucuros să discute cu noi, am făcut poze împreună, ne-a dat cartea de vizită şi ne-a urat vacanţă plăcută.

La plecare, am observat în dreptul meselor unde servisem masa, un panou în care scria kozji sir şi un număr de telefon. Am crezut că e denumirea acestui popas, dar când am tradus pe Google am văzut că acesta era un anunţ pentru brânză de capră.

Printre frumoase serpentine şi pereţi din piatră începem să coborâm şi în faţă ne apare în toată măreţia lui Canionul Tara, înconjurat de păduri de pin şi brad, unicul rival al canionului Colorado din America.

Canionionul Tara numit şi „Lacrima Europei”, este inclus în patrimoniul UNESCO şi vizitat anual de foarte mulţi turişti, atât pentru frumuseţile sale sălbatice cât şi pentru condiţiile care le oferă tumultuosul râu Tara pentru rafting.

Un alt obiectiv de excepţie al canionului Tara este Podul Durdevica, construit înainte de cel de al II-lea Război Mondial şi de pe care putem admira deopotrivă apele vijelioase de culoare turcoaz-verzui ale râului Tara cât şi dealurile împădurite dimprejur.

Despre acest pod s-au scris atât de multe şi cred că tot nu este deajuns să redai în cuvinte frumuseţea şi spectaculozitatea acestuia. Ca să-l evaluezi corect trebuie să-l vezi cu proprii tăi ochi.

De la pod am luat-o la dreapta spre Niksici, pe un drum foarte frumos, care urcă în serpentine înconjurate de pădure şi multă verdeaţă.

Am început apoi să coborâm (a câta oară? , munţii înalţi au dispărut, la fel serpentinele, după care am pătruns pe un platou, unde pe dreapta au apărut într-o frumoasă poiană primele căsuţe turistice urmate de case şi pensiuni, semn că am ajuns în localitatea Zabljak, următorul nostru loc de cazare.

Ne-am cazat şi după o binemeritată odihnă, ne-am urcat în maşină pentru a vizita o parte din Parcul Durmitor şi mai ales cunoscutul Crno Jezero (Lacul Negru), aflat la aproximativ la 3 km de oraş.

Este un lac glaciar la poalele muntelui Meded, cu apa de culoare verde-turcoaz şi înconjurat de brazi şi pini negri. Este cel mai mare din cele 18 ale parcului Durmitor şi totodată şi cel mai vizitat.

În jurul lacului sunt numeroase poteci care duc la alte lacuri mai mici şi unele peşteri. Cele mai apropiate sunt lacurile Jablan şi Zminje iar ca peşteri Titova şi Ledena. Deasemeni mergând în stânga lacului pe o punte din lemn, întâlnim o mică cascadă Celina(?), traseul fiind semnalizat de un indicator.

Intrarea la acest lac costă 3 euro de persoană, plus 2 euro parcarea. De la parcare la lac, se mai străbat încă 2 km pe jos intr-un decor foarte frumos, sau se poate închiria o bicicletă de la un punct de închiriere aflat după poarta de intrare.

De la Zabljak am plecat spre Niksici pe un drum foarte bun cu privelişti de vis. Înainte de localitatea Bogetici urmând un indicator, din E 762 am făcut la stânga spre Manastir Ostrog, pe un drum îngust, fără bariere şi cu pantă abruptă.

Prietenul meu care are rău de înălţime şi cu care avusesem ceva probleme şi pe podul de la canionul Tara, se lamenta tot timpul spunând că acest traseu seamână cu „şoseaua morţii” din Bolivia şi mă ruga să oprim şi să mergem pe jos. Nu aveam cum pentru că de la şoseaua principală şi până la mănăstire erau aproximativ 8-9 km.

Şi totuşi, la un moment dat am dat de o deschidere largă a drumului unde se putea parca. Cum am auzit şi clopotele de la parcare bătând semn că mănăstirea este aproape, am oprit am parcat şi am continuat traseul pe jos.

Am ajuns undeva într-un platou cu nişte chioşcuri şi restaurante, am zărit mănăstirea în munte (care părea aproape), dar cănd am întrebat cât mai este până sus şi ni s-a răspuns 3 km, m-am întors încă 1 km şi am luat maşina.

De data aceasta, supărat mai mult pe mine decât pe prietenul meu, am urcat cu maşina până în parcarea mănăstirii.

De remarcat că această parcare are o barieră dirijată de un paznic, care atunci când este foarte aglomerat, comunică unui coleg din parcarea de jos (aflată la 2 km), acesta interzicând accesul tuturor vehicolelor. În acest caz cei 2 km pot fi făcuţi pe jos, într-o urcare pe serpentine asfaltate destul de uşoară.

Construită în secolul XVII de către monahul Vasile din Herţegovina, care va fi canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Sârbă, Mănăstirea Ostrog este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din lume.

Este aşezatăpe o stâncă aproape verticală a muntelui Ostrog la aproape 2000 de metri altitudine, are trei capele săpate în stâncă pictate pe interior şi o peşteră tainică cu moaştele „Sfântului Vasile”.

Are două biserici. Prima de lângă parcare poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi conţine moaştele sfântului, iar cealaltă puţin mai sus cu hramul „Sfintei Cruci”.

Mai jos lângă parcarea mare, se află o altă mănăstire Donji Manastir Ostrog (Mănăstirea Ostrovul de Jos). Este o mănăstire frumoasă asezată pe un platou, cu o curte plină de verdeaţă, unde se găsesc câteva chilii şi o mică bisericuţă.

Plecarea de la mănăstire s-a făcut pe alt drum situat un pic mai sus de Mănăstirea de Jos, un drum asfaltat şi cu mult mai bun decât cel de la venire. Acest drum oarecum paralel cu E 762, duce la Danilovgrad şi intră de aici pe şoseaua principală E762.

Recomand celor care au teamă de şosele înalte şi înguste şi vor să viziteze această minunată mănăstire, să folosească acest drum.

După ce am trecut de capitala Muntenegrului Podgorica , următoare oprire am făcut-o la Skadar Jezero, cel mai mare lac din Balcani.

Am făcut o scurtă raită în jurul restaurantului Jezero şi a teraselor sale, am admirat plaja, lacul şi ruinele Tvrdava Lesendro, o fostă fortăreaţă care nu poate fi vizitată neavând o cale de acces terestră.

Ne-am îndreptat spre litoralul Muntenegrului nu prin tunelul Sozina , ci prin dreapta, pe şoseaua ce duce la Petrovac.

După un ultim urcuş şi o a ltă coborâre pe numeroase serpentine în sfârşit ne apare în faţa Marea Adriatică.

Am trecut de Petrovac şi după alţi câţiva km am ajuns la al treilea loc de cazare din cele 7 ale sejurului situat în cunoscuta staţiune Sveti Stefan, lângă podul Kamenovo la 1,5 km de insulă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 19.07.13 11:41:57
Validat / Publicat: 19.07.13 15:34:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA. A mai fost în/la: Belgrad, Pozarevac
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3797 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Muntele Meded (încă cu zăpadă la sfârşit de iunie) de deasupra Lacului Negru. Zabljack, Muntenegru.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster [19.07.13 14:04:50] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13 [19.07.13 18:10:37] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

traian.leuca † [19.07.13 18:23:25] »

@webmaster13: Mulţumesc!

marocanu21 [19.07.13 19:52:14] »

@traian. leuca: Revăd nişte peisaje foarte dragi! Îmi pare rău pentru parcarea de la Ostrog - puteam să te îndrum dacă mă întrebai! Mă bucur că ai ales Sv. Ştefan şi nu Sutomore! Aştept continuarea cu interes!

Nasshu [19.07.13 20:55:08] »

@Traian. Leuca:

În acest caz cei 2 km pot fi făcuţi pe jos, într-o urcare pe serpentine asfaltate destul de uşoară.

E drum si prin padurice... amenajat cu trepte si balustrada.

Si eu am gasit bariera pusa, era full sus, dar am luat-o pieptis prin padure pe carare... am ajuns destul de repede si ''gafaiind'', dar pe carare nu sunt mai mult de 800m -1km dupa aprecierea mea.

p.s.

Sotia mea a fost copilot.. niciodata nu am avut parte de asa liniste, nu a scos nici un cuvant pe acel drum ingust , cu muntele in stanga si prapastia in dreapta.. Am avuit bafta sa gasim si niste autocare pe sensul opus..)

La tine cum a fost ) ?

traian.leuca † [19.07.13 21:41:20] »

@marocanu21: Trebuie să-mi fac mea culpa.

Nu am fost suficient de clar cu privire la parcare.

Eu am parcat chiar sus la mănăstire. Paznicul mi-a deschis bariera cu o telecomandă şi am urcat maşina, în iunie nefiind aşa aglomeraţie.

Am anulat rezervarea din Sutomore graţie sugestiei din review-ul tău vezi impresii ..(mulţumesc pentru asta).

Nassu: Am văzut acea potecă şi turişti care urcau pe jos.

Eu nu am avut "norocul" să întâlnesc vreun autocar din sensul opus.

Copilotul meu (un fricos şi jumătate) nu m-a crezut când i-am spus că pe acea şosea îngustă circulă şi autocare.

Avea să se convingă peste vreo două zile pe un drum şi mai îngust în satul Muo (Kotor).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nicu [20.07.13 12:22:21] »

Foarte bun acest review despre o zona mai putin cunoscuta noua romanilor, de multe ori trecem pe linga aceste locuri fara sa oprim si mergem mai departe fiinca ne grabim sa ajungem la destinatia stabilita de acasa.

In general Serbia este... doar... traversata in drumul spre Muntenegru sau Croatia.

Foarte frumoase pozele.

Serbia merita si... vizitata... nu doar tranzit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca † [20.07.13 12:32:28] »

@Nicu: Mulţumesc pentru apreciere!

Într-adevăr şi în Serbia sunt locuri de vizitat. Eu am vizitat câteva şi mi-au plăcut.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
marocanu21, Nicu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Vrnjacka Bania:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055867910385132 sec
    ecranul dvs: 1 x 1