Sremska Mitrovica, orașul împăraților romani

TIPĂREȘTE

Popasul nostru de o noapte la Sremska Mitrovica a fost ales pur și simplu pentru odihnă, fără ca măcar un moment să mă gândesc să caut ceva informații despre localitate. A fost poate cea mai mare greșeală pe care am făcut-o în vacanța mare de anul acesta și care-mi va fi învățătură de minte pentru eventuale vacanțe viitoare. Dar din greșeli înveți de multe ori așa cum înveți câte ceva dacă îți place să răsfoiești istoria umanității.

După ce ne-am cazat la hotel Posejdon despre care v-am povestit aici, am plecat pe malul Savei să vedem orașul. Eram curioși să vedem podul modern de peste acest râu, crezând că doar el este important aici.

Podul Sf. Irineu este o construcție destul de nouă pe care se circulă intens pietonal sau cu bicicleta, între cartierele de pe cele două maluri ale râului Sava. Poartă numele episcopului Irineu de Sirmium care a fost ucis în timpul prigoanei creștinilor pe locurile acestea unde era un pod, podul lui Basent și apoi a fost aruncat în Sava. Am admirat puțin priveliștea și am coborât spre oraș, primul loc la care ne-am oprit pe malul opus fiind bisericuța veche Sf. Ștefan, loc de unde au început și surprizele.

Biserica Sf. Ștefan este prima pe care am înconjurat-o, în interior n-am putut intra fiind bine ferecată. În fața ei un panou informativ ne-a făcut să înțelegem că suntem într-o localitate cu un trecut bogat. Aceasta este una din primele biserici refăcute în sec. XVIII, pe temelie unei biserici paleocreștine și a fost o bună perioadă moschee, pe vremea otomanilor când aici existau 15 moschei și Stremska Mitrovica era complet islamizat. Refăcută, s-a dovedit că sub altar există o cruce de marmură roz și ceva pietre tombale tot roz, din vremea de început a creștinismului. Se consideră, deși încă nu s-a dovedit, că pe acest loc a fost cel mai vechi templu creștin din oraș, la rândul lui ridicat pe una din băile romane. Dacă vom mai poposi în acest oraș, voi încerca să o văd în interior, se spune - am aflat ulterior scormonind pe net - că are picturi ce nu aparțin cultului bizantin, picturi neînregistrate în patrimoniul bisericesc dar deosebit de interesante și fără o explicație creștină. Poate de aceea era atât de zăvorâtă cu grilaje în două rânduri. În fața ei este o cișmea de la care localnicii iau apă. Se spune că apa este trasă chiar din pânza freatică de la adâncimi foarte mari, peste 150 m.

Pe străduțele de la biserică am ajuns rapid în centrul orașului unde răcoarea parcului ne-a făcut să rămânem puțin pe o bancă și să admirăm fântâna în formă de floare, busturile unor cetățeni de frunte ai orașului și mai ales atmosfera aceea de oraș patriarhal după care tânjim în capitală. Am trecut pe la poarta Muzeului Strem, în centru, însă n-am intrat pentru că doream să vedem mai mult din oraș și pentru că eram conștienți că exponatele ne-ar fi reținut toată după amiaza. Se spune că este unul din cele mai valoroase muzee din Serbia, ne-a fost recomandat la plecarea de la hotel dar noi l-am trecut pe lista unui viitor popas. Lângă parc se află o clădire veche cu arhitectură frumoasă, este biblioteca orașului. Am ajuns apoi la biserica unde sunt câteva din moaștele Sf. Dimitrie, una din cele peste 200 de biserici cu acest hram care s-au înființat în Balcani însă una din cele două care cumva își dispută dreptul de a fi prima deținătoare a moaștelor Sf. Dimitrie.

Biserica Sf. Dimitrie de aici nu are măreția celei din Salonic deși ca vechime sunt la fel iar în popor există credința că aici în zonă a fost torturat și ucis Dimitrie și nu la Salonic. Aprobarea pentru construcția ei s-a dat de Imperiul Habsburgic în sec. XVIII după plecarea turcilor. Terminată clădirea avea să fie lucrată pe interior de cei mai renumiți meșteri bisericești sârbi din sec. XIX. Inițial a avut hramul Sf. Ștefan dar după ce numele orașului s-a schimbat, cu ocazia unei resfințiri, biserica a căpătat această protecție a Sf. Dimitrie. Aici am putut intra și face câteva fotografii. Este interesantă, în stilul bisericilor ortodoxe obișnuite.

Palatul Imperial din Sermium nu l-am vizitat. Nu știam de el, nici mie nu-mi venea să cred că tocmai eu, despre acest orășel nu mă documentasem mai mult înainte de vacanță. Am ales orașul ca loc de popas fiind singurul care m-a atras cu al lui Posejdon dar atât și asta m-a costat. Palatul imperial decopertat nu de mult timp dar bine conservat și unul din locurile cu care Stremska Mitrovica vrea să urce rapid pe culmile turismului istoric, l-am văzut mai apoi la hotel pe câteva filmulețe. Din păcate, nici dacă prelungeam sejurul o zi aici nu-l puteam vizita, era un program special interactiv dedicat școlarilor și studenților chiar în acele zile - în ajun de 1 iunie - și deci închis publicului larg. Despre acest loc am citit apoi multe articole. Pentru că nu l-am văzut, vă propun să urmăriți filmulețul pe care rog să-l încarce articolului și puteți trage singuri concluzii, mai ales cei ce ați vizitat de curând mozaicul roman din Constanța și știți bine că Serbia a fost până acum cam 20 de ani într-un război urât.

Orașul Sremska Mitrovica are o istorie deosebit de interesantă. Orășelul de azi a fost cândva o cetate celebră a unuia dintre marile imperii ale lumii antice, Imperiul Roman, poate cel mai mare din partea aceasta a lumii. Căderea cetății romane în mâinile migratoriilor avari și părăsirea locului de populația autohtonă avea să fie asociat de istoricii sec. XX cu începutul căderii uriașului imperiu, a fost primul semn se zice. Cetatea de atunci, așa cum am spus, strălucitoare, se numea Sirmium (apă curgătoare în una din traduceri, numit așa pentru că era de-a lungul râului Sava, Savus în latină) și a fost locul unde dovedit s-au născut ori au avut reședința 9 dintre împărații romani și au trăit alte câteva personalități marcante ale culturii vechi europene.

Este demn de amintit pentru că mulți trecem prin acest loc în goana spre plajele croate că Sirmium a fost declarat de Dioclețian, cu ocazia reformelor imperiului, una din cele 4 capitale ale Imperiului Roman (anul, așa de amorul artei, 294) și că acea colonie Flavia Sirmium a devenit sediul guvernatorului Panoniei Secunda, locul de comandă al marilor comandanți militari și că de aici au plecat armatele să apere Limesul sudic, danubian, împotriva atacurilor barbarilor.

Perioada de maximă bunăstare a orașului a fost partea a doua a sec. III și prima jumătate a sec. IV când o vreme și Dioclețian a ales să aibă aici “birourile” imperiale dar și alți împărați iar drepturile de care se bucurau locuitorii de orice etnie erau deosebite. Atunci aici apar pe lângă palatul imperial și hipodromul, monetăria, multe băi publice, temple, un amfiteatru mare și multe clădiri frumoase ale celor bogați. Ca orice mare oraș al secolelor de început de mileniu, a fost locul unde a înflorit creștinismul dar și martirajul, cu atât mai mult cu cât împărații erau prin preajmă, Dioclețian și ginerele său, crudul împărat Maximilian. În 313 se dă Edictul de la Mediolanum/ Milano (una din cele patru capitale ale provinciilor imperiului create de Dioclețian), de fapt o formă de scrisoare oficială care venea să reamintească un alt edict din 311, ambiguu, cel al altui persecutor de creștini, Galerius, clarificând situația religiei creștine drept religie tolerată cu drepturi depline și căreia să-i fie redate proprietățile și drepturile. (Este deosebit de interesantă această perioadă istorică, lectura ei o consider necesară vremurilor noastre, deci încercați să răsfoiți “Istoria Bizanțului” de Lemerle).

Părăsit de locuitorii speriați de hoardele asiatice, se pare că Sirmim a făcut parte și din regatul francilor lui Carol cel Mare (vă amintiți articolul meu despre Zadar), apoi puțin din țaratul bulgar care instituie aici o formă de conducere a bisericii ortodoxe balcanice, mai apoi perioade scurte din Imperiul Bizantin până în sec. XII când maghiarii se extind și pe aceste locuri apoi, după ce a fost ars din temelii în sec. XIV de către otomani, câteva decenii mai târziu este ocupat de aceștia pentru mai mult de două secole, fapt ce și-a pus definitiv amprenta asupra cetății.

Nu insist asupra altor perioade istorice de după otomani când a fost parte dintr-un despotat sârb, apoi după retragerea otomanlor parte a Imperiului Habsburgic care a ridicat aici multe clădiri militare specifice zonei de frontieră. Doar că aici a fost un gulag cum spun chiar sârbii, în timpul lui Tito, unde multe suflete aveau de pătimit, fapt ce avea să aducă prejudicii și să treacă spre uitare o localitate așa importantă pentru istoria europeană cum este Sremska Mitrovica.

De ce se numește Sremska Mitrovica? Pentru că aici au fost ascunse o vreme moaștele sfântului militar, general de armată Dimitrie, ucis din porunca lui Dioclețian pentru că s-a recunoscut creștin după mamă. Se spune că gladiatorul Nestor, ultimul creștinat de Dimitrie, a fost ucis și el de Dioclețian, din răzbunare pentru că nu s-a lăsat omorât în arenă de Lie, gladiator dușman de creștini și de aceea Nestor este serbat de biserica ortodoxă în octombrie. Când prigoana s-a potolit un conducător de provincie a dispus ridicarea în sec. V a două mari biserici dedicate sfântului unde s-au adus moaște ale acestuia, cea din Salonic și alta mai mică la Sirmium, Srem cum se spunea în limba sârbă, numele orașului devenit după sfânt Sremska Dmitrovica apoi mai simplu Mitrovica (se pronunță Mitrovița), deci Mitrovica de Sermium, nume care apare oficial ca “Civitas Sancti Demetrii” în 1180.

Întorși la hotel am căutat informații pe net despre acest orășel aparent banal. Am aflat că prin sec. XX, nu contează anul, americanii s-au oferit să suporte mutarea întregii populații într-un oraș nou în apropiere și locul să fie decopertat complet pentru că se bănuiește că aici ar fi unul din cele mai mari tezaure arheologice sârbești dar și europene. Sârbii au refuzat dar își caută singuri comorile.

Vă pot recomanda un popas în această localitate pe lângă care treceți pe E70 în drumul spre punctul de frontieră Lipovac din Croația. Distanța de la Belgrad până în oraș este de aprox. 75 km iar de aici până la Lipovac în Croația cam 55 km. Dacă vă cazați la Posejdon - se mănâncă bine aici - râul Sava este chiar la picioarele voastre și, bănuiesc contra unei taxe, puteți pescui dacă aveți o undiță uitată așa din întâmplare prin portbagaj. Asta doar dacă vă plac astfel de locuri simple unde soarele răsare și apune la fel ca la noi acasă dar pare totuși mai fascinant, doar pare. Și în același timp dacă vă plac locurile atât de bogate în istorie.

Webmaster, te rog dacă se poate youtube.com/watch?v=ctujReyxO1w / Carska Palata Sirmium. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI