Rafting pe Bistrița (Vatra Dornei)

TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=w_oHhCtzgC8

Anul acesta mi s-a împlinit una din vechile dorințe și anume de a plutări pe Bistrița. Desigur că aveam antecedente și anume ceva plutărit cu pluta de lemn în zona Ciocănești, satul muzeu, probabil cel mai frumos sat din România și situat pe Bistrița Aurie.

Bistrița este unul din râurile de legendă ale patriei noastre dragi. Izvorăște din Munții Rodnei, în zona Pasului Prislop care face legătura dintre Moldova (Bucovina) și Maramureș. Sectorul de amonte (Cârlibaba, Ciocănești, Iacobeni, Vatra Dornei) se numește Bistrița Aurie, o aluzie la ceva aur sub formă de pepite (la Ciocănești ar fi urmele unor vechi exploatări de aur aluvionar). În continuare spre aval, pe valea Bistriței se găsesc următoarele localități mai importante: Borca, Broșteni, Bicaz, Piatra Neamț, Buhuși și Bacău (confluența cu Râul Siret).

În scop turistic și subliniez că e vorba de agrement și nu de aventuri periculoase, pe Bistrița, în zona Vatra Dornei, se practică plutăritul modern numit rafting (raft = plută). Raftingul se face cu un fel de bărci pneumatice special construite în acest scop, sigure și foarte rezistente (în numeroase cazuri ele pot atinge fără probleme pietrele ascuțite de pe fundul apei).

Raftingul pe cursul superior al Bistriței nu este o activitate foarte dezvoltată și foarte cunoscută datorită mai multor probleme. Principala problemă este adâncimea mică a apei în zona vadurilor, la ape mici bărcile stând mai mult pe pietre decât pe apă. Încă de anul trecut (2017) am dat mai multe telefoane, dar, cu toată părerea de rău și a organizatorilor, apele erau foarte mici (vă aduceți aminte că vara 2017 a fost secetoasă). Vara acestui an a debutat cu ploi multe și abundente, așa că plin de speranță am pus iar mâna pe telefon și... bucurie mare! În plus, dat fiind aceste ape mai mari, traseul era cu plecare chiar din Vatra Dornei. Fac rezervare chiar pentru ultimele două locuri disponibile și ”încălecăm” pe caii putere care să ne ducă rapid la Dorna.

Raftingul pe Bistrița este organizat de ”Agrement Dorna”, o mică societate cu profil turistic care în zona Vatra Dornei asigură și alte servicii de agrement, de exemplu plimbări ecvestre cu caii;). Dacă doritorii sunt mai mulți, ”Agrement Dorna” poate pune la dispoziție trei bărci de mărimi diferite, putându-se pluti simultan, de exemplu, cu turiștii de pe un întreg microbuz.

Plecarea s-a făcut exact din fața Mănăstirii Sfântul Dimitrie, situată în partea sudică a orașului, pe malul stâng (estic) al Râului Bistrița. Dl. Cristi, de profesie biolog, a fost instructorul, însoțitorul nostru și căpitan de ”vas” în această aventură. O figură puțin săbatică, dar foarte prietenoasă, cu multe cunoștințe și dornic să ni le împărășească. Din câte am înțeles, el a lucrat și ca ghid în Parcul Național Călimani.

În timp ce Cristi ne face instructajul, Claudia ne distribuie padelele (vâsle) și echipamentul de protecție obligatoriu (vestă de salvare, cască). Tot Claudia va fi cea care de pe mal (și mai ales de pe podurile peste Bistrița) ne va urmări pas cu pas (vroiam să zic învârtitură cu învârtiură a roților) cu mașina pe tot parcursul călătoriei noastre.

Traseul pe apă a avut circa 12 Km lungime, fiind parcurs în circa 1 oră și 40 minute. Pe parcursul celor 12 Km, după ce am ieșit din Vatra Dornei și am trecut prin următoarele sate:(Vatra Dornei) - Dorna Arini - Cozănești - Ortoaia - Gheorghițeni - Rusca - Sunători.

Acest sector al Bistriței, aval de Vatra Dornei, este unul dintre cele mai liniștite. Pentru cei mai slabi de înger trebuie subliniat că este un traseu ușor, aproape fără pericol și care nu necesită abilități tehnice sau sportive. Din câte am înțeles, la ape și mai mici (dar probabil mai rapide), se alege un alt sector cu mulți kilometri mai în aval, mai jos de Cheile Zugreni, între Crucea și Broșteni.

După ce ne echipăm și ne instruim temeinic pe uscat, ridicăm barca pe umeri și o lansăm la apă. Unul câte unul, ne suim emoționați în ea și facem primii ”pași”. Sub îndrumarea lui Cristi, în scurt timp deprindem tehnica de vâslit cu padela și ne învățăm să lucrăm sincron, în echipă. Eu, în calitate de fotoreporter, fac o notă puțin discordantă, nepunând mâna pe padelă decât în momentele mai dificile. Toată aventura noastră este redată în videoclipul de mai sus.

Parcurgem sectorul superior al Bistriței, numit Bistrița Aurie, nume primit, după cum am spus mai sus, de la fostele exploatări de aur aluvionar.

În scurt timp în partea dreaptă urmează confluența cu Râul Dorna, un important afluent care izvorăște din Munții Călimani.

Pentru a ne pregăti de ceea ce e mai rău, Cristi comandă manevre care simulează evitarea unui obstacol periculos. Lucrând în echipă constatăm că barca răspunde prompt manevrelor noastre. Este o barcă pneumatică profesionistă, special făcută pentru rafting. Barca este în așa fel construită încât apa nu se adună pe fund, ci se scurge singură prin partea din spate.

Videoclipul făcut de mine surprinde în special momentele cu ceva adrenalină, dar în general plutirea este lină, fără probleme.

Plutind agale, Cristi ne povestește despre plutăritul care se făcea odinioară și pentru care Bistrița era vestită. Cantități mari de lemn erau transportate pe Bistrița și apoi pe Siret până la Dunăre. Un convoi de plute avea între 2 - 10 ”table”, fiecare tablă fiind făcută din bușteni de aceeași lungime. Recordul (mondial?!), în 1968, este de 430 metri cubi o singură plută, echivalentul a 22 de TIR-uri. De pe micii afluenți ai Bistriței, plutele erau lansate cu ajutorul unor baraje care acumulau apa, numite ”hait-uri”, de unde și numele Gura Haitii, satul aflat în mijlocul calderei Călimani. Plutăritul a încetat pe Bistrița în 1970 odată cu construirea în aval a barajului hidrocentralei de la Bicaz. În prezent, plutăritul se face ocazional, în scop turistic, de exemplu la Festivalul Național al Păstrăvului, la Ciocănești (luna august).

În curând trecem pe sub podul rutier de pe drumul de centură (capătul sudic al orașului Vatra Dornei) de pe care ne urmărește Claudia (cu mașina, pregătită să intervină dacă este nevoie), iar noi, așa cum am fost instruiți, o salutăm prin ridicarea padelelor.

Apare și un alt observator... măcăitor. Plutim relaxați, admirând frumusețea naturii. Pe malul stâng se vede iarba culcată în urma ultimei viituri. Trecem pe sub o punte suspendată pe cabluri, situată la intrarea în satul Dorna Arini.

În partea dreaptă vedem confluența cu Râul Neagra care vine din caldera Călimani încărcat cu aluviuni, de unde și aspectul tulbure. Parte din aluviuni sunt spălate de pe haldele fostei exploatări de sulf din Călimani, factor poluant. Spre uimirea noastră remarcăm cum pe o bună distanță, apele celor două râuri nu se amestecă.

În depărtare vedem lângă râu turnul-clopotniță de 50 m înălțime al Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din satul Dorna Arini.

Complexul mănăstiresc a fost construit numai din lemn în perioada 1999-2004 la inițiativa arhiepiscopului de Tomis, Teodosie. În turnul-clopotniță se află 24 de clopote și un carilon acționate electronic. Mănăstirea este o replică a vestitelor biserici de lemn maramureșene și în special a Mănăstirii Bogdana.

Mai raftingăm ce mai raftingăm și pe malul drept apare Piatra Stănoaiei de care se leagă o frumoasă legendă. Stănoaia era o femeie a cărei soț era plecat cu oile la munte. De multă vreme nu a mai dat pe-acasă și nu se știa nimic de el. Zi de zi ea s-a rugat pe această piatră la Maica Domnului. După mult timp soțul reapare, slăbit fiind în urma prădării și lovirii la cap de către tâlhari.

Tot Piatra Stănoaiei marchează limita (spre amonte) a sitului natural de importanță comunitară, Bistrița Aurie.

Spre stânga se vede un munte mare care este Giumalăul (1857 m) și după el, niște stânci ciudate pentru care Cristi ne confirmă că sunt Pietrele Doamnei (1634) din Munții Rarău (1651 m), mai vechi cunoștințe ale noastre.

Cristi ne povestește despre rațele sălbatice care s-au obișnuit să rămână peste iarnă pe Râul Dorna, în zona centrală a orașului Vatra Dornei. În fața noastră tot zboară deasupra apei un stârc cenușiu (bâtlan). Este o pasăre neobișnuită pentru această zonă montană, dar Cristi spune că l-a vazut de mai mulți ani. Vedem cum stârcul se ridică și zboară întorcându-se spre amonte. De asemenea ne survolează la joasă înălțime o rață sălbatică.

La intrarea în satul Gheorghițeni trecem pe sub o altă punte suspendată. Pe partea stângă vedem străvechea biserică de lemn din Gheorghițeni dăruită de parohia Sadova (comună lângă Câmpulung Molodvenesc) în 1910. Biserica de lemn adusă de la Sadova (care avea o nouă biserică de piatră) fost reconstruită aici în 1911. Am constat în mai multe ocazii că în Bucovina este o tradiție a dăruirii vechii biserici în momentul în care comunitatea își construia o biserică nouă mai mare. Aceste vechi biserici, în general de lemn, erau demontate, transportate și reasamblate pe noua locație.

Zonele cu apă liniștită alternează cu unele repezișuri. Una dintre colegele din barcă își problema revenirii la mașini după terminarea plimbării cu barca. Răsuflă ușurată când deduce că de fapt nu ne vom întoarce vâslind... și contra curentului. Era totuși o idee, ocazie cu care eu apreciez că am fi putut experimenta și munca vâslașilor sclavi la galere.

Cristi ne prezintă unul din locurile foarte periculoase de pe Bistrița unde apa este aparent calmă, dar foarte adâncă (6 m), cu curenți ciudați și numite popular ”genuni”. În ”genunea” pe lângă care trecem a căzut o mașină și nu toți pasagerii au putut fi găsiți de scafandri...

Claudia, grijulie și răbdătoare, ne urmărește de pe podul din zona satului Rusca.

Probabil că deja am trecut din Bucovina istorică în Moldova istorică. În dreapta apare confluența cu Pârâul Rusca având apă limpede. Ne apropiem de capătul călătoriei noastre, cătunul Sunători. În curând o zărim pe Claudia undeva mai departe, pe malul drept, în zona unui vad unde lucrează și niște utilaje. Noi suntem însă spre malul stâng și ca să ajungem la ea trebuie să tragem tare pentru a ajunge în șuvoiul dinspre malul drept și în același timp să ocolim niște bolovani care ies din apă. Desigur că se poate. Cu așa lup de mare, căpitan de vas, nu avem cum să nu reușim. Vorba aceea: ”Mândră corabia, meșter cârmaciul! ” (din lirica dedicată lui Nicolae Ceașescu). Claudia prinde parâma aruncată din barcă, ne trage spre ea și coborâm din barcă în siguranță.

”Supraviețuitori” ai unei experiențe de neuitat, ne luăm cu drag rămas bun de la gazdele noastre.

---

VIZUALIZĂRI: 3499 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI