Urlați și împrejurimi

TIPĂREȘTE

Conform Wikipedia, "Urlați este un oraș în județul Prahova, format din localitățile componente Arioneștii Noi, Arioneștii Vechi, Cherba, Jercălăi, Mărunțiș, Orzoaia de Jos, Orzoaia de Sus, Schiau, Ulmi, Urlați (reședința), Valea Bobului, Valea Crângului, Valea Mieilor, Valea Nucetului, Valea Pietrei, Valea Seman și Valea Urloii." Așadar, orașul situat în zona colinară Dealu Mare, se răsfiră pe o bună parte din valea Cricovului Sărat și pe mai toate dealurile din preajmă.

Am făcut această introducere pentru a aviza că dorind să ajungi la obiectivele turistice din Urlați - recomandate de site-urile de specialitate, dar și de cel al primăriei - nu te vei putea limita strict la zona de reședință a acestei mari întinderi, ci va trebui să colinzi mult pe dealuri ajutându-te eventual de o hartă, dar și apelând frecvent la bunăvoința localnicilor pe care adesea nici nu-i întâlnești pe drumuri. Toate acestea ni s-au întâmplat și nouă.

Orașul cu adânci rădăcini în istorie, atestat documentar într-un hrisov emis de Neagoe Basarab (16 martie 1515), apoi într-un altul emis de Radu de la Afumați (1527-1528), fiind situat pe "Drumul Vinului", într-un cadru natural de o frumusețe deosebită, oferă destul de multe oportunități turistice. Atâta doar că trebuie să fii pregătit pentru a le căuta pe toate dealurile și delușoarele din jur. Noi am început cu zona de nord a orașului vizitând Conacul Bellu din Orzoaia de Sus, continuând apoi cu Mănăstirea Jercălăi din localitatea componentă cu același nume. După o abatere la Mănăstirea Vărbila, am luat drumul de întoarcere.

Mai înainte de a ajunge în centru, pe partea dreaptă a șoselei, ne-a atras atenția indicatorul spre Conacul Urlățeanu.

Urcând dealul pe drumul șerpuind printre vii, am ajuns în fața unei frumoase case boierești, astăzi o cramă inclusă în traseul turistic viti-vinicol "Drumul Vinului". Nădăjduiam să găsim acolo ceva de mâncare, dar doamna care ne-a ieșit în întâmpinare ne-a spus că la Conacul Urlățeanu se fac doar degustări de vinuri și vizite. Nu există și posibilitatea de a servi masa altfel decât în cadrul unui eveniment organizat și anunțat cu câteva zile înainte. Cum nici degustări nu puteam face, am acceptat să facem o vizită - gratuit - în încăperile conacului, în sălile de degustare și în beci.

Amfitrioana noastră ne-a informat că domeniul a aparținut boierului Urlățeanu care a construit în 1922 conacul dintre vii. În anul 1999 Cramele Halewood au restaurat Conacul Urlățeanu introducându-l apoi în circuitul turistic viti-vinicol "Drumul Vinului". Prin arhitectura sa, Conacul Urlățeanu reface atmosfera autentică a unei vechi case boierești frumoasă prin ea însăși, dar și prin cadrul natural în care este amplasată. Mobilierul, covoarele, lampadarele, toate sunt vechi, contribuind la autenticitatea locului.

În sala de protocol, pe lângă sumedenie de diplome care amintesc de premiile obținute de vinurile de aici la concursurile internaționale, am văzut - etalate pe rafturi speciale sau într-o căruță decorativă - mai multe soiuri de vinuri îmbuteliate și frumos etichetate. Am coborât și în beci unde vinurile se maturează în butoaie de stejar aliniate, etichetate, clasificate pe soiuri și pe ani de producție. Pentru că nu puteam degusta - noi fiind cu mașina (nici nu știu dacă se fac degustări numai pentru 2 vizitatori) - am cumpărat câteva mostre de vinuri purtând însemnul Cramelor Halewood de la Conacul Urlățeanu urmând a le analiza atunci când timpul și împrejurările ne vor fi favorabile. O mostră de 187 ml costă 5,5 lei.

Biserica Galbenă "Sf. Nicolae și Sf. Dumitru" se află în localitatea componentă Arioneștii Noi, în vestul orașului-reședință. Nu este greu de ajuns acolo, biserica aflându-se chiar în centrul satului, atâta doar că fiind într-o stare accentuată de degradare, nu se poate vizita. Poarta este încuiată, dar poți fotografia peste gard.

Înălțată în 1761 de boierul mazil Stan Urlățeanu, având deci o vechime de peste 250 de ani, biserica a fost declarată monument de arhitectură. Denumirea "Biserica Galbenă" provine de la culoarea cu care a fost zugrăvită inițial. Și în prezent, pe zidul exterior, mai pot fi identificate fragmente vopsite în galbenul original. Anumite dovezi - urme rămase dintr-un zid de incintă specific lăcașurilor monahale, o inscripție de pe frontispiciu care menționează: "această sfântă și dumnezeiască mănăstire... " - îndreptățește pe cercetători să afirme că mai înainte de a fi biserică de mir, sfântul lăcaș a fost al unei mănăstiri.

Ne-am plimbat de-a lungul gardului fotografiind biserica acum fără cruci, remarcând cele trei abside poligonale, acoperișul de șindrilă și ferestrele prelungi ale singurei turle. Citisem undeva că interiorul este acoperit cu frescă, meșteri cunoscuți contribuind în diferite perioade la înfrumusețarea bisericii (C. Lecca, Mișu Popp, Gheorghe Tăttărescu), dar nu am avut posibilitatea de a le vedea.

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" se află în localitatea componentă Valea Seman situată în nord-estul orașului-reședință. Este amplasată într-un loc izolat, în mijlocul unui vechi cimitir, dincolo de un pârâiaș pe care trebuie să-l traversezi pe un podeț de lemn. În drum, chiar lângă podeț, se poate vedea panoul care semnalează monumentul istoric. Nici aici n-am putut vedea mare lucru, biserica și cimitirul fiind bine ferecate. Poarta de sub clopotniță nu se urnește oricât și oricum ai încerca. Am reușit să facem câteva fotografii sfântului lăcaș de lemn, cu ușă fără clanță, acoperit cu tablă cârpită pe ici pe colo pentru a preîntâmpina infiltrațiile.

Se știe că Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" a fost înălțată pe la 1753 și a fost pictată în 1791 de meșterii Mihail și Stancu Zugravu. N-am pătruns în interior, așa încât nu știu cum au dăinuit peste veacuri pictura și sculptura interioară și nici dacă lucrătura în lemn prezintă vreo particularitate comparativ cu alte lăcașuri din lemn pe care le-am mai văzut.

Mai înainte de a aminti despre obiectivele turistice pe care le-am identificat în Urlați, trebuie să spun că am căutat mult și bine - și în zadar - Puțul Frumos din localitatea componentă Valea Mieilor situată în sudul orașului-reședință, mai înainte de a ajunge în centru (venind dinspre Albești Paleologu). Localnicii nu aveau habar despre acest obiectiv menționat de site-urile de specialitate, precum și de site-ul primăriei.

Repurtând o victorie într-o bătălie, domnitorul Constantin Șerban (1654-1658) a dispus înălțarea unei cruci masive de piatră, de dimensiuni considerabile, precum și construirea unui puț în apropierea acesteia. Pe crucea de piatră se poate descifra: "...i-am biruit și am făcut ace(a)stă cruce și acest puțu."

Nu am căutat și Crucea lui Constantin Șerban pentru că fuseserăm informați că - aflat mult timp în curtea unui localnic - monumentul istoric a fost mutat în lapidariul Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.

În schimb am căutat Puțul Frumos, acest monument etnografic refăcut de Dumitru Ștefan în 1862. Se spune că Puțul Frumos păstrază colacul din piatră al vechiului puț, este dotat cu roată și fus fixate pe doi stâlpi din lemn și are un jgheab. Toate acestea sunt adăpostite de un mic pavilion. Cu toate amănuntele pe care le-am furnizat, nimeni nu a reușit să-l identifice și să ne spună unde se află. Un singur bătrân a spus că s-ar putea să fie cel din curtea fermei, dar... la fermă n-am mai ajuns.

Obosită, dezamăgită, nici la Casa Domnească din viile Brâncoveanului nu am mai vrut să merg. Situată în localitatea componentă Valea Crângului, Casa Domnească se pare că a fost una dintre reședințele vremelnice ale lui Constantin Brâncoveanu. Degradată mult odată cu trecerea timpului, afectată și de cutremure, transformată în cămin de nefamiliști ceea ce i-a sporit uzura, Casa Domnească așteaptă să fie renovată și inclusă în circuitele turistice. Până atunci... așteptăm și noi.

În Urlați, orașul-reședință, n-am avut decât un singur eșec de acest gen: Crucea din piatră de Istrița despre care știam că se află în Urlați, pe Str. Soarelui, nr. 14, aproape de centru. Dirijați de internet, cu harta orașului la îndemână, discutând cu localnici, n-am putut descoperi Crucea din piatră de Istrița. Ca să nu mai spun că nici n-am găsit adresa exactă, Strada Soarelui terminându-se într-o intersecțe, la numărul 12. În cu totul alte locuri, pe unde ne-au trimis localnicii, am găsit două troițe de lemn, foarte noi, una dintre ele având marcat anul 2018. Să fi fost mutată la muzeu și Crucea din piatră de Istrița de la Urlați, iar în locul ei să se fi plantat o alta, din lemn?

Și dacă am sfârșit cu căutările, după masa de prânz pe care am servit-o la Restaurant Dealu Mare, relaxați, am pornit la plimbare prin oraș.

Primăria - o clădire foarte frumoasă amplasată în piața centrală, chiar în colțul în care se unesc două străzi, mi-a plăcut foarte mult. Nu dețin date despre acest edificiu, probabil și el un monument de arhitectură. Nu am găsit nimic nici măcar pe site-ul oficial al primăriei. În fața ei, într-un mare rond cu flori, se află Monumentul Eroilor din războiul pentru întregirea neamului 1916-1919. Statuia din bronz reprezintă un ostaș cu drapelul ridicat în semn de victorie, mâna stângă sprijinindu-i-se în țeava puștii. Obeliscul în forma de trunchi de piramidă este instalat pe un soclu. Basoreliefurile din bronz reprezintă chipurile lui Mihai Viteazul și Ferdinand I, precum și scene de luptă. Toate laturile soclului sunt încărcate cu inscripții și simboluri, dar și cu lungi liste cu nume de eroi locali.

Parcul din Urlați, această oază de liniște și de verdeață, se află aproape de centru, în spatele unor blocuri, lângă primărie. Acolo ne-am odihnit și noi revizuind planul zilei și obiectivele pe care am reușit sau nu am reușit să le atingem. Pentru că de Biserica Sf. Voievozi nu ne despărțea decât o portiță, am hotărât să-i trecem pragul. Încadrată de arbori rămuroși, cu umbră deasă, biserica cu trei turle are pereții zugraviți simplu, în alb. Doar micul pridvor deschis este pictat la exterior și în boltă. Am intrat, dar nu am rămas mult pentru că era slujbă și nu am vrut să deranjăm. Am remarcat însă frumoasa podoabă de vitralii cu mărimi impresionante a sfântului lăcaș - în dreapta Sf. Dumitru și Sf. Ștefan, iar în stânga Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe. În absidele laterale, în dreapta scene din Viața Maicii Domnului, iar în stânga Patimile lui Iisus. Nu am fotografii din interior.

Nu pot încheia prezentarea obiectivelor din orașul Urlați fără o scurtă referire la Monumentul Eroilor locali căzuți în cel de-al doilea război mondial. Având în față o parcare, iar în spate un rând de blocuri, acest monument este mult mai simplu decât cel din fața primăriei. Pe un soclu piramidal placat cu marmură se află un vultur cu aripile întinse, gata de zbor. Sub crucea comemorativă de pe fațadă scrie: "Eroilor neamului din orașul Urlați morți în cel de-al doilea război mondial". Pe celelalte laturi sunt liste cu nume de eroi.

Am prezentat la final acest monument pentru că acolo, în parcarea de lângă el, ne lăsaserăm mașina. După ce i-am mai aruncat o privire, ne-am îmbarcat și am pornit spre Valea Călugărească, acolo unde Pensiunea "Fetească Neagră" ne aștepta pentru ultima noapte de cazare din periplul nostru prahovean.

Concluzii

Vizitând orașul Urlați și împrejurimile lui mi-am dat seama o dată în plus că între turismul-teorie și turismul-practică este o mare diferență. Avem o țară frumoasă. Știu. Știu și că avem o istorie bogată. Urmele care au ajuns până la noi (urme pe care noi le numim monumente, obiective…), ne atrag prin poveștile și prin legendele pe care le aduc cu ele din depărtarea veacurilor. Mă surprinde că localnicii trăind în apropierea lor nici măcar nu știu de existența acestora. Dar cel mai mult mă surprinde faptul că informațiile de pe site-urile turistice uneori sunt pură teorie. Ceea ce vezi scris acolo nu vei găsi și în realitate. Mi s-a întâmplat și cu această ocazie, dar și cu altele.

P.S. Știați că...

"Inițial, orașul era deservit de gara ce purta numele de Urlați. În trecut, conductorii trenurilor indicau călătorilor, cu voce tare, următoarea gară și numărul de minute rămas până la aceasta. Conform unei legende spuse de bătrâni, ce pare mai degrabă o anecdotă, numele gării s-a schimbat din cauza combinației hilare, strigate pe culoarele trenurilor, de tipul Urlați 3 minute!"? (Preluat din Wikipedia).

În prezent, chiar dacă nu se mai anunță stațiile în același mod, orașul Urlați este deservit de Gara Cricov.

---

VIZUALIZĂRI: 5895 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI