Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare

TIPĂREȘTE

Prin diferite hotărnicii şi hrisoave din vremuri de demult, îs des pomenite cuvintele „punte, podişcă, podeţ, poduleţ, podişor, ” şi uneori „pod umblătorul sau pod statornicu”, ca să nu mai zic şi de „hurduzăuri”, podurile alea susţinute de lanţuri. Și pe vremurile celea îndepărtate, podurile fixe sau stătătoare cum li se mai zicea, se făceau „pe capre” puse în albia râurilor, pe ,,căsoaie” umplute cu piatră așezate pe pari, toraci sau şarampoi bătuţi direct în albiile apelor. Ehe, dar peste toate ăste, aveau să vină podurile permanente făcute din chietroaie. Și-acu´, n-o să vă vină a crede cine a fost ,,primul inginer hidrotehnic ,,care le-o făcut. Păi nimeni altul decât, măritul domn Ştefan al III-lea, supranumit cel Mare și Sfânt, fiul lui Bogdan al II-lea Mușat.

Și ca să-și dovedească măiestria și priceperea într-ale construcțiilor hidrografice, luă Măria-Sa niște podari, îi organiză în isnafuri (bresle) conduse de-un maimarbaşă (staroste al meșterilor) și-i puse la treabă. Făcu două poduri de piatră „de laturea Târgului Ieșilor”, câte unul peste pâraiele Cârjoaia şi Zlodica, ca să întărească vechiul "drum al vinului" dintre Hârlău și Cotnari, unde se afla Palatul Domnesc. Apoi, făcu unul peste pârâul din Turtureşti, comuna Girov județul Neamț, (pe drumul pe care voievodul Ştefan călătorea atunci când mergea de la Curtea Domnească din Piatra Neamţ către Iaşi), iar alt pod îl ridică peste Başău (afluent de-a stânga Jijiei care uda județele de-atunci Dorohoiu și Botoșani). Se ,,mută ,,apoi Vodă Ștefan cu lucru´ de poduri și în ţinutul Bacăului, unde construi un pod la Bogdana (Livezi) peste pârâul „Valea Ră” și încă unul la Borzești, locul său natal.

Dar dintre toate ăste construcții, singurul pod care o rezistat timpului și se mai păstrează încă, este cel de de peste Pârâul Podului (Pârâul lui Vodă), lângă hotarul dintre Căiuți și Negoiești, la vreo´30 de metri înainte de vărsarea sa în râul Trotuş.

Podului i se mai spune și "Podul de la Borzești" sau "Podul de la Gârbovana", dar cea mai cunoscută denumire a sa rămâne ”Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare”.

Păi, făcându-mi lecțiile de-acasă, am aflat coordonatele exacte ale podului, i le-am vârât în ,,creieri ,,Ioanei-gipiesa ca acum să vi le împărtășesc și dumneavoastră. Acestea sunt: 46.191446 N, 26.904466 E.

Acum să vă dau și câteva indicațiuni prețioase cum să ajungeți acolo.

Podul lui Ștefan se află în satul Negoiești, comuna Ștefan cel Mare din județul Bacău, pe drumul național 11A, la km 24. Mai precis, venind dinspre mândra capitală București, ajungi în Adjud și în centrul acestuia, o cârmești la stânga pe DN 11A urmând indicatorul către Onești. Treci prin Urechești, Cornățel și Coțofănești și ajungi în localitatea Căiuți. După ce ieși din Căiuți, o lași mai moale, adicătelea mai slăbești oleacă pedala de accelerație, fiindcă, exact din dreptul indicatorului ce anunță sfârțitul localității, cam în 1700 de metri, vei vedea un indicator pe partea dreaptă pe care scrie ”Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare”.

Aici, faci dreapta cu grijă, ajungi la linia ferată, oprești otovehicul la barieră și-ncepi să dai din cap în stânga și-ndreapta pân´ te ia cu amețeală, asigurându-te că nu vine ghezășu´ (trenul) și te pălește. Acu´, traversezi calea ferată și urmezi încet ulița pietruită trecând pe lângă câteva case sărăcăcioase. După vreo 500 de metri ulița pietruită se termină, dar matale nu te oprești aici, ci mai mergi înainte cam 300 de metri pe-un drum de căruțe vai mama lui, plin de gropane. Eu m-am încumetat să-mi bag Loganprise-ul pe drumul acela, având garda la sol destul de înaltă. Și, mai ocolind o ridicătură de pământ, mai cățărându-mă pe malul drumului, mai ,,încălecând ,,sau driblând un gropan, am izbutit destul de ușor să ajung la pod.

Chiar înainte de ,,capul podului,, există un loc viran, un fel de poiană, unde-ți poți priponi mașina ca să nu blochezi drumul căruțelor în caz că mai trece vreuna.

Chiar dacă drumul de acces este accidentat, eu zic că un pic de risc sau aventură se merită asumate, căci monumentul de acolo este o bijuterie arhitectonică.

Păcat însă că locul îți lasă cât de cât un gust amar, fiind neîngrijit, neîntreținut, plin de bălării, tufișuri și copaci răsăriți la întâmplare, gunoaie aruncate pe peste tot.

Și atenție, podul face parte din patrimoniul universal!...

Zicese că domnul Moldovei Ștefan cel Mare cunoștea foarte bine zona aceea, acolo petrecându-și bună parte din copilărie, pe moşia de la Borzești a tatălui său, Bogdan al II-lea. Și-ntro zi, zice o legendă, Ştefan, tânăr fiind, trecu´ prin locul acela înspre herghelia domnească de la Căiuţi, și se-mpotmoli cu armăsaru-i spaniol Catalan. Na´ belea! Păi dacă calul era spaniol, de unde săracu´ să știe starea drumurilor noastre. Oricum, se enervă Ștefan, dă-i scrâșneli din dinți, mărunțele din gură, dar mai ales poruncă ca în acest loc să se ridice un pod.

Se pare însă că, adevăratul motiv pentru care marele voievod a hotărât ridicarea podului, ar fi fost acela de a face mai uşor transportul drobilor de sare de la „Ocnele de pe Trotuş”, una dintre dovezi fiind costul acestuia (al podului): „un kertic domnesc de 2000 oca sare”, asta venind cam 3 tone de sare.

Un alt motiv pentru care Ștefan a hotărât această realizare, poate fi și acela ca în anii 1493-1494 când s-a construit Biserica din Borzeşti, chiar localnicii sau cei care transportau sarea, să-i fi cerut voievodului construirea podului.

Oricum, cert este că la anu´ 1493 se puse Ștefan pe treabă serioasă întru ridicarea construcției.

Podul a fost construit din piatră brută de râu lipită cu mortar de var gros. Mortarul era obținut prin arderea pietrei de var adusă din pădurile din amonte, de apele pluviale care se deversau în pârâul Gârbovanul. O tradiție locală spune însă, că mortarul s-ar fi realizat din var şi albuş de ou. Mamăăă, păi fug repede la țară și dau iama-n cuibarul găinilor, ce să mai dau banii pe CM 11, CM 126 și-alte cimenturi.

Deasemenea, bolta podului și capetele acesteia au fost construite din bolovani de râu rotunzi, lipiți între ei și consolidați cu mortar de var gras.

De-a lungul timpului care s-a scurs, podului i s-au făcut mai multe reparații, deoarece acesta era suprasolicitat de trecerea căruțelor, rădvanurilor (trăsură de lux), poștalioanelor, trupelor și nu numai, dinspre Țara Românească spre Transilvania prin pasurile Oituz și Ghimeș-Palanca.

O reparație importantă a podului, a avut loc în timpul domniei lui Mihail Sturza (aprilie 1834-iunie 1849), când a fost ridicat și un mic monument spre pomenirea clădirii podului, acesta fiind însă distrus odată cu construirea liniei de cale ferată.

“Bine că cel puțin a scăpat podul”, remarca cu tristețe într-un document doctorul C. I. Istrati.

O altă reparație a avut loc în anul 1873, când s-a construit șoseaua Adjud-Onești, apropiindu-se prea mult de prima cornișă a podului, la 5,30 m deasupra radierului (bolții de piatră), având ca parapet înălţimea dintre cele două cornişe de 1,20 m. Dar cu timpul şoseaua s-a înălţat şi a ajuns la cornişa a doua, undeva la 6,50 m deasupra radierului.

Însă cea mai importantă refacere de până atunci, a avut loc se pare între anii 1902-1903, fiindcă malul pe care era șoseaua, se dărâmase din cauza Trotușului (... și Trotușu´ ăsta...). Atunci s-au făcut un dig de apărare și două diguri laterale unite de un palier. Pentru consolidarea podului, la această reparație s-a folosit ca liant cimentul și bolovani rotunzi de piatră, până la 800 kg fiecare.

Continuîndu-și utilitatea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, podul avea să suporte greutatea și traficul tancurilor. În anii ´50, când existau acele Sovrompetrol (societăţi mixte româno-sovietice, înfiinţate în 1945, care au preluat industria românească de petrol), cu sediul la Ploieşti, treceau maşini şi utilaje foarte grele, care transportau petrolul extras din zona Moineşti“,

O altă reparație a podului a fost făcută în perioada 1959-1962, peste acest pod trecând atunci Drumul Naţional 11 A. Modernizarea şi betonarea drumului a necesitat schimbarea cursului șoselei, scurtând-o astfel pe cea veche și evitându-se cele două bariere de la trecerile peste calea ferată Adjud – Ciceu, podul fiind lăsat astfel în afara şoselei.

Dar tot atunci, podul avea să sufere mult după urma localnicilor, devenind o sursă de piatră pentru cei care începeau construcția vreunei case.

Tot atunci, în imediata sa vecinătate s-a construit un soclu, unde ar fi trebuit aşezat un bust al domnitorului Ştefan. Bustul ar fi fost comandat în acei ani, însă urma i s-a pierdut, rămând astfel doar soclul care se poate vedea și acum, plin câteodată de coroane de flori.

O altă reparație a podului s-a făcut în anul 1982, când a fost refacută zidăria prăbușită la culee (infrastructura de la capătul podului, care preia sarcinile transmise de suprastructura acestuia și susține calea de acces pe pod), boltă și timpane (suprafețele de zidărie dintre grinzile orizontale și arcul propriu-zis de deasupra) și s-a executat un pavaj cu dale de piatră peste umplutura de pământ a bolții.

După reparațiile și intervențiile care au avut loc, în prezent, Podul de piatră al lui Ştefan cel Mare are o lungime de 14 m, lăţime de 8 m, înălţime de 11 m, iar deschiderea bolţii este de 5,80 m. Lucrătură frate, nu glumă!

În drumurile dumneavoastră de la Adjud spre Oneşti, opriți-vă câteva minute aici și veţi avea posibilitatea să faceţi o întoarcere în timp.

Nu poți sta aici, departe de grijile zilei, de frenetismul orașelor, fără să-ți arunci privirea peste Valea Trotușului de pe podul domnitorului și să nu te simți departe, acum câteva veacuri, alături de oastea moldovenească întorcându-se de la război. Sau un negustor cu carul său plin de mărfuri orientale urcând spre Suceava sau Neamț, pentru a duce mătăsuri sau giuvaieruri domnițelor de la curte.

Este un moment unic pe care fiecare trecător ar trebuie să-l încerce măcar o dată, dar cât mai curând posibil, fiindcă dacă nu se implică nimeni în amenajarea cât de cât al locului, în maxim 3 ani, podul va fi sufocat de vegetație. Și-atunci lumea nu va mai ști de el...

Și-atunci... ne vom uita istoria și înaintașii? Nu se va răsuci Ștefan cel Mare în mormânt dojenindu-ne că n-am fost în stare să păstrăm o fărâmă de istorie? Căci...

---

VIZUALIZĂRI: 2855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI