Brâncuşi a facut piatra sa cânte pentru omenire

TIPĂREȘTE

Pe drumul judeţean ce şerpuieşte între localităţile Târgu Jiu şi Tismana se află comuna Peştişani. Avem noroc, în această localitate există indicator care ne arată că la 3 km în satul Hobiţa se află casa memorială a lui Constantin Brâncuşi. Drumul nu este perfect: cu gropi puține, majoritatea astupate, existând totusi denivelări astfel că se poate ajunge fără să plângem după suspensiile maşinii. Cine a zis că nu sunt indicatoare? Ne descurcăm cu ajutorul lor, fără să intrebăm localnicii cum se ajunge la punctul turistic cunoscut în întreaga lume, casa unde s-a născut şi a copilărit Brâncuşi.

Ne dăm seama că nu există parcare şi lăsăm maşina chiar pe uliţa din faţa curţii. Ne întâmpină cu voioşie un domn, ghidul, care se bucură că au venit turisti, în timpul săptămânii şi în extrasezon. Plătim 10 lei, pentru patru persoane adulte şi întrebăm dacă avem voie să fotografiem. Păşim în casa memorială şi odată cu povestirea ghidului ne întoarcem în timp.

Următoarele date sunt din broşura cumpărată de acolo şi din spusele ghidului, care dacă era lăsat să povestească ştia o mulţime de istorioare despre copilăria sculptorului.

Astfel aflăm că, în 19 februarie 1879, în satul Hobiţa s-a născut al cincilea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi - Constantin. Au fost şase băieţi şi o fată.

A avut o copilărie obişnuită: împreună cu fraţii săi mergea cu oile la păscut, cu caii la adăpat sau spălat în apele Bistriţei. Avea momente când îşi pierdea timpul urmărind păsările sau cum şerpii înghiţeau broaşte, privea pierdut cerul sau arborii, sau studia atent sculptura crucilor din cimitirul satului. Familia lui se ocupa cu agricultura, creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului. De la tatăl şi bunicul lui a învaţat să cioplească lemnul, a „furat” meserie de la meşterii satului, astfel sculpturile sale prinzând viaţă.

Începe şcoala primară in comuna Peştişani, dar îşi sculptează numele pe bancă şi este pedepsit. Mama lui îl mută la şcoală în localitatea vecină, în Brădiceni. Reuşeşte să facă 2 clase primare, înainte să fugă de acasă, la vârsta de 11 ani. Pleacă la Târgu Jiu, dar este găsit de părinţi şi adus înapoi acasă. Fuge din nou, de data aceasta la Craiova, unde se angajează. Acolo pune pariu cu patronul că este în stare să cioplească o vioară. O face, şi este încercată de un lăutar să vadă dacă este funcţională. Acesta este încântat, considerand că vioara cioplită de Brâncuşi este mai bună decât a lui.

La varsta de 22 ani termină Scoala de arte şi meserii în patru ani, în loc de cinci, şi pleacă la Bucuresti, unde se înscrie la Scoala de Arte Frumoase, pe care o absolvă în anul 1902. Doi ani mai târziu pleacă la studii în Viena şi apoi la Munchen, iar după şase luni o ia pe jos spre Paris. Aici este nevoit să accepte diferite slujbe pentru a se întreţine, are zile când nu are ce mânca, dar nu se lasă, astfel în 1905 reuşeşte la concursul de admitere de la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. O vreme apoi lucrează în atelierul lui Auguste Rodin, dar nu rezistă mult declarând:

„La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.

Începând cu anul 1914, când are prima expoziţie personală la New York, creează cele mai însemnate lucrări ale sale. Are foarte multe expoziţii personale, participă la expoziţii colective, iar în anul 1937 începe la Târgu Jiu ansamblul sculptural bine-cunoscut. Cele trei sculpturi - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit – sunt dispuse pe aceeaşi axa orientată de la vest la est.

Spre sfârşitul vieţii, suferind şi bătran, a spus:

„ Nu mai sunt al lumii acesteia, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucruri esenţiale „.

Opera sculptorului este detaliată şi se poate studia pe Internet la adresa: click aici, sau in limba engleza: click aici

Din pacate, noi nu ne putem bucura de toate lucrările sculptorului, acestea fiind răspândite în întreaga lume.

S-a stins din viaţă la Paris, în anul 1957 şi este îngropat în cimitirul Montparnasse.

Casa memorială pe care am vizitat-o nu este cea în care a locuit sculptorul. Se spune că din casa copilăriei lui Brâncuşi n-a mai rămas nici măcar o piatră. Dar încearcă să fie copia fidelă a casei părinţilor lui şi este adusă pe acest loc, in anul 1971, de un ţăran din Hobiţa. În faţa casei se afla o prispă cu stâlpi din lemn, sculptaţi la capete. Este tipul de casă ţărănească, simplă dar spaţioasă, cu trei încăperi, fiecare cameră fiind plină cu obiecte străvechi din lemn, cu straie şi ţesături ţăraneşti. În camera din dreapta, cu rol de cămară, descoperim uneltele de muncă, obiecte din lemn folosite in bucatărie, o măsuţă şi scaune sculptate. În odaia de locuit (camera de la mijloc) se afla in spate, o vatră micuţa. În camera din stânga, într-un colţ vedem un razboi de ţesut, în alt colţ o ladă de zestre, iar pe pat stau întinse ţoale ţesute manual. Toţi pereţii sunt tapetaţi cu fotografii şi documente referitoare la viaţa şi opera artistului.

În lada de zestre stau acum cuminţele pentru a fi cumpărate: pliante şi magneţi, căni şi icoane, obiecte din lemn sculptate, drept suveniruri cu imaginea casei memoriale de la Hobiţa.

După ce am vizitat casa, am descoperit curtea plină de verdeaţă, cu flori si pomi fructiferi. In dreapta casei un hambar şi o magazie din lemn întregeşte curtea, iar în stânga o fântâna cu cumpană, nefuncţională.

Din Hobiţa am plecat spre Târgu Jiu şi am vizitat din nou in Parcul Municipal operele sculptorului, admirând cu alţi ochi şi cu o altă trăire, dar în acelaşi timp înţelegând cuvintele autorului:

“Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire”

---

VIZUALIZĂRI: 2628 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI