ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.11.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Manastirea Sfanta Maria

Ilustrație video-muzicală
MUZICA...DE LINISTE

TIPĂREȘTE

“ As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic. Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur. Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile. M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. ”

Arsenie Papacioc

Sunt convins ca foarte multi dintre voi ati fost macar o data in vizita la aceasta frumoasa manastire in vacantele voastre pe litoral, macar o data ati stat la coada sa intrati pentru cateva minute la parinetele Arsenie Papacioc, unul dintre preotii cu mult har care inca mai sunt in mijlocul nostru.

Cand eram copil am fost adus periodic la manastire de catre parinti la parintele Arsenie, acum este randul meu sa-mi i-au fetele de manuta si sa le duc pentru cateva momente in acest loc sfant unde imi regasesc linistea sufleteasca.

Chiar daca personal eu am o problema cu foarte multi dintre preoti, intotdeuna cand sunt intr-un loc sfant, ma nasc a doua oara, dispar toate problemele, vad lucrurile asa cum trebuie, imi incarc sufletul cu o putere spirituala pe care numai in astfel de locuri o gasesc. Nu sunt un om care merge frecvent la biserica, nu cred in foarte multi preoti care propavaduiesc binele si apoi fac lucruri in perfect acord cu codul penal si codul bunelor maniere, insa in sufletul meu am o credinta, STIU ca undeva sus este cineva, ca exista cineva care are grija de tot ceea ce se intampla. Pe mare ai nevoie sa crezi in ceva, de foarte multe ori doar acel crez iti mai da sperante cand lucrurile merg prost, acasa de foarte multe ori cand rostesc o rugaciune lucrurile merg mult mai bine, inconstient sau putere suprema, eu ma simt mult mai linistit.

Am cunoscut foarte bine doi oameni de valoare, doi preoti care numai daca iti zambeau iti luau orice durere sau teama, iti redau speranta, optimismul, deveneai mai fericit, mai implinit. Unul dintre ei este si Parintele Arsenie Papacioc, unul dintre sfintii aflati in viata.

Localizare

Asa cum am povestit, manastirea se afla localizata in Techirghiol, una dintre cele mai renumite statiuni balneoclimaterice din tara noastra si cea mai mare si complexa din Dobrogea, care asigura servicii medicale atat pentru cetatenii romani cat si pentru cei straini care au descoperit aici miraculosul namol de Techirghiol, foarte bun in ceea ce priveste tratarea reumatismului dar si a problemelor musculare sau ginecologice.

Manastirea este situata la 17 km de Constanta si la 4 km de Eforie Nord si se poate ajunge foarte usor prin doua directii:

Cum ajungem?

Dupa cum spuneam cele doua directii sunt recomandate in functie de anotimp. Daca pe directia clasica E87 Constanta - Eforie Nord si apoi Techirghiol facand dreapta la intersectia semaforizata de pe soseaua de centura a localitatii este recomandabil sa mergi tot timpul anului mai putin vara, pe a doua directie Constanta – Agigea – Techirghiol pe soseaua catre Negru Voda DN 38, se merge in special vara pentru a evita aglomeratia dintre Agigea si Eforie Nord, este si mai aproape cu vreo 3 km, insa mult mai liber.

Din centru, din apropierea teatrului de vara amplasat langa Monumentul Eroilor din primul razboi mondial pastram directia de mers paralela cu lacul apoi pe prima strada facem dreapta apoi imediat stanga, pe langa squarul plin cu flori, iar dupa 100 metri ajungem in fata manastirii, va veti da seama dupa aglomeratia de masini parcate care cum pot. In permanenta exista un rand pentru masinile sosite pentru sfintire, deci acolo nu trebuie sa parcati.

Manastirea

Nu este o manastire foarte mare, insa datorita celui care traieste aici poate fi una dintre cele mai valoroase. Parintele Arsenie Papacioc este considerat ultimul mare duhovnic aflat in viata si cel mai cu har preot care poate transforma un suflet pierdut intr-unul vesel, tanar si plin de sperante.

Manastirea nu este foarte veche, initial a fost un sanatoriu balnear pentru clerici intr-o vila de 16 camere, apoi, mai tarziu odata cu aducerea micutei biserici de la Sinaia de langa Pelisor, a fost resfintita, devenind una dintre atractiile de la malul marii.

Bisericuta a fost construita in zona Muresului si a fost mutata de Carol al II lea langa Peles, legenda spune ca atat de mult i-a placut incat a dispus sa fie adusa langa resedinta sa. Mult mai tarziu a fost adusa la Techirghiol de patriarhul bisericii ortodoxe, a fost refacuta, iar icoanele vechi de aproape 300 de ani au fost restaurate.

Fetele mele ca de obicei au privit icoana Sf. Cristofor, este un lucru inedit pe care nu l-au mai intalnit la nici o alta manastire, sfantul este reprezentat in icoana avand chipul unui caine, care reprezinta moartea.

Si celelalte icoane sunt foarte vechi, sunt reprezentati sfinti cu fete ovale si ochi alungiti, asa cum erau pictate in vechile biserici, bisericuta este foarte mica, in interior nu pot intra mai mult de 20-30 de persoane, fotografiatul este interzis si in permanenta este cineva care iti atrage atentia sa inchizi mobilul si sa nu fotografiezi...

In interiorul manastirii intalnim un hotel de 2 stele, de fapt o baza de tratament numita „ Centrul pastoral de tratament Sf. Pantelimon” care asigura servicii familiilor preotilor dar si celor ce au nevoie de tratament balneoclimateric. Din cate am inteles sunt in jur de 80 de camere dotate cu tv. Fridgider, masa se serveste in regim pensiune completa in sala de mese a manastirii, iar procedeele medicale se executa in salile special amenajate si dotate cu aparatura moderna, unde tratamentul cu namol este cel mai solicitat pe langa celelalte cu saruri minerale sau galvanice unde exista sali speciale de tratament.

Exista doua tipuri de pachete pentru tratament, unul de 10 zile celalalt de 5 zile, pretul este de 100 lei/zi si include masa in pensiune completa (35 lei/zi) cazarea (45 lei/zi) si tratamentul (25 lei/zi). M-am interesat la receptie si inscrierea se face pe baza de programare si de trimitere de la medic, prioritate au fetele bisericesti, si in functie de locurile disponibile ceilalti doritori.

Manastirea cuprinde si un muzeu, nu este foarte mare, insa prezinta cateva exponate foarte vechi, picturi si sculpturi pastrate in conditii exceptionale. Mai intalnim cateva exponate de la vechile biserici din cele doua orase vechi Callatis si Tomis dar vesminte preotesti foarte vechi.

Magazinul de suveniruri este micut dar foarte bogat in carti bisericesti si icoane, toate sfintite, unele pictate pe sticla, altele pe lemn, multe suflate in argint, preturile mi s-au parut cam piperate, insa toate au timbrul bisericii ortodoxe care ii confera statutul de autenticitate.

In gradina din spatele manastirii, primavara si vara plina de flori, intalnim statuia Sfantului Pantelimon, este din bronz si a fost lucrata de marele Jalea, se spune ca daca iti pui o dorinta si apoi lipesti un banut la picioarele Sfantului ea se poate indeplini daca banutul ramane lipit cateva secunde, mai mereu este coada aici pentru o rugaciune sau pentru a bea apa sfintita de la fantana din preajma.

Am intalnit manastiri unde se cerea un pret fix pentru a fi citite acatistele x numarul de citiri, aici fiecare da cat poate si se citesc 30 de zile.

De remarcat faptul ca in fiecare seara se pregateste o masa calda pentru cei saraci si fara adapost din localitate iar acest lucru se intampla numai din sponsorizarile celor cu mult suflet.

La chilia parintelui Arsenie Papacioc de acesta data a fost liniste, aici mereu exista coada pe alee, unde se sta ore bune pentru o intalnire de cateva minute. Insa era foarte mare coada la sfintitul masinilor, foarte multe masini din regiuni apropiate dar si de Constanta.

Ne-a parut ca nu am putut sa-l intalnim pe preotul Arsenie, se odihneste si face rugaciuni, insa noi stim ca este foarte bolnav si lipsit de puteri. Dar se roaga pentru pacatele si pentru sufletele noastre.

„Iubeste vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun - parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.

Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim! ” Arsenie Papacioc

Vacante frumoase oriunde va veti afla!

Fara pma std, multumesc. Poze voi pune mai pe seara cand ajung acasa.


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 09.11.10 12:15:29
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Locul unde este amenajat muzeul si magazinul de suveniruri
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 10204 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster20*
[09.11.10 12:29:12]
»

Retras punctele standard conform dorintei autorului.

kmy
[09.11.10 12:42:15]
»

Negresit trebuie sa ajung si eu acolo!

sandu.53
[09.11.10 13:18:12]
»

am fost de cateva ori acolo, practic in toate verile in care am avut cazare la Agigea sau Eforie Nord! de fiecare data o zi am dedicat-o acestui loc absolut deosebit care cred ca nu este foarte cunosc de turisti! m-a impresionat si emotionat review-ul tau si indeosebi faptul ca ai amintit de parintele Arsenie Papacioc! felicitari!

biancuta
[09.11.10 15:22:54]
»

O manastire de care nu stiam. Cand mai am drum pe litoralul romanesc nu voi ocoli acest lacas special. Sper sa-l pot intalni pe parintele Arsenie Papacioc!

webmasterJr
[09.11.10 20:08:42]
»

Cred ca ar merge o melodie de relaxare pentru acest review, sa fie in acord cu pacea care ne-o aduce fiecare vizita la un lacas sfant!

Sper sa fie pe placul autorului!

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[09.11.10 22:50:22]
»

@pepsi70ro

Desi vreo 2-3 veri ale copilariei mele mi le-am petrecut cu parintii pe litoralul de la Techirghiol (din motive similare celor precizate mai sus chiar de tine: tratament, refacere, ,,romantismul'' de care se tratau si parintii mei), totusi de aceasta manastire chiar n-am stiut si multumita tie, aflu chiar acum.

De apreciat si de stiut facilitatile de care poti beneficia ca turist, daca te cazezi si doresti sa faci tratament la hotelul manastirii-baza de tratament Sf. Pantelimon.

Interesante amanuntele pe care ni le-ai transmis, fapt pentru care nu pot decat sa-ti multumesc si sa sper ca pasii sa ma poarte candva catre acel locas sfant.

Dar in final, un gust amar, dar cat se poate de real, indata m-a cuprins si cu-ntristare mare,

m-a facut sa mai recitesc inc-odata aceste cuvinte ,,intepatoare'' ale parintelui Arsenie:

Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta.

M-au infiorat aceste vorbe, apoi m-au intristat... dar in final maaaare adevar grait-au.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinutzza140*
[10.11.10 08:07:54]
»

Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim! ”

Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit cuvintele parintelui.

irma_ro*
[10.11.10 13:29:53]
»

este atat de multa liniste acolo... si este totul atat de frumos

pepsi70roAUTOR REVIEW
[10.11.10 16:44:56]
»

Va multumesc tuturor pentru aprecieri, constat cu surprindere ca manastirea nu este atat de cunoscuta precum ma asteptam, cand ajungeti pe litoral incercati sa nu ocoliti acest loc sfant, poate fi ultima ocazie cand va poate binecuvanta duhovnicul Arsenie Papacioc. Dupa aceea il vom cunoaste numai din carti...

ninaa
[12.11.10 10:48:34]
»

Ai dreptate, nici eu nu stiam despre aceasta manastire. E drept ca ocolesc Eforie de pe vremea odiosului cand am avut niste experiente horor legate de statiune ca am jurat ca nu mai calc pe acolo in veci. Vara viitoare, intr-o zi noroasa stiu ce obiectiv am sa vizitez. Si apropo de citate, nu numai parintele Arsenie propovaduieste iubirea vrajmasilor, in general perceptele crestine spun "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!" indiferent daca aproapele ti-e prieten, ruda sau dusman. Ideal este sa nu ai vrajmasi sau daca ai sa-i ignori.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinutzza140*, biancuta, dananecula, irma_ro*, kmy, ninaa, sandu.53, trandafir 1970
Alte impresii din această RUBRICĂDescopera Techirghiol:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044829130172729 sec
    ecranul dvs: 1 x 1