Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai... spre Valea Verde, Cund [MS]

TIPĂREȘTE

De ceva vreme imi doream sa ajung la Valea Verde, mai ales ca era la o aruncatura de bat de locul in care traiesc. Aflasem de acest loc din diverse surse si imi formasem deja o impresie pe care doream sa o verific. Ocazia s-a ivit marti, 9 octombrie. Aveam in vizita un cuplu de prieteni dragi din Elvetia si, stiindu-i iubitori de natura si locuri frumoase, m-am gandit ca acesta ar putea fi unul din ele. Nu doream decat sa vizitam.

Am trecut prin Sighisoara, apoi am mers spre Medias, prin Danes, am intrat in Dumbraveni, am urmat indicatorul spre Viisoara si la prima intersectie am facut stanga pana s-a terminat asfaltul. Aici erau doua drumuri din care noi l-am ales pe cel din stanga, era de altfel si un indicator ceva mai departe, din care am aflat ca pana la Cund sunt 6 km. Peisajul superb, drumul forestier destul de bun, ingust, trece prin vai, urca pieptis dealuri si strabate in curbe un colt minunat de padure. Pana la destinatie nu intalnesti altceva. E de dorit ca masina sa fie una foarte robusta si in niciun caz joasa. A noastra era mai de mijloc, si fiind inchiriata de prietenii nostri, am avut emotii si m-am simtit oarecum vinovata pt eventuale stricaciuni. Din fericire n-au fost. Aproape de intrarea in sat drumul a devenit mai putin prietenos din cauza exploatarii forestiere, dar am putut trece. Dupa atata pustietate ne asteptam sa gasim un sat prapadit, cu case parasite, ruinate, cu ulite pline de gropi. Spre mirarea si usurarea noastra, in sat am dat de asfalt si inca unul bun, nu din acela tot o plomba si o groapa. Casele destul de aratoase, oameni tineri, scoala biserica Am facut stanga si iata-ne la destinatie.

Aerul era foarte curat, liniste deplina. Am intrat, cam cu teama pt ca nu era urma de activitate si ma temeam de ce era mai rau, sa gasim incuiat! Dar nu era. Pe terasa erau doi angajati. Am cerut voie sa aruncam o privire in jur si ni s-a permis.

Erau mai multe case de oaspeti, de mici dimensiuni, in stilul traditional al locului, cu mici terase deschise, frumos mobilate. In interior nu am intrat. Am vazut doar interiorul unui fel de chiosc inchis cu geamuri. Am mers in gradina unde am fost atrasi de lacul amenajat pentru baie. Nu ca o piscina luxoasa, ci ca un lac, pe marginea caruia era chiar si un nufar singuratic.

Era si un spatiu de joaca pt copii, o pista de petanque, cu bilele pe ea, un chiosc dechis, o gradina de legume foarte bine si frumos amenajata, in care am mai gasit cate ceva. N-am luat nimic! Doar am mirosit, am identificat cate ceva.

Apoi am intrat in sala restaurantului. Stiam ca specifice acestui loc sunt mancarurile rafinate dar si dulceturile si siropurile deosebite. Nu era vremea mesei, asa ca ma gandeam la ceva dulce. Dar am aflat ca nu exista o astfel de oferta. Chiar daca am fi dorit sa servim masa nu ar fi fost posibil, pt ca trebuia sa anuntam cu cel putin o zi inainte. Am mai aflat ca de regula, clientilor cazati li se serveste doar micul dejun si cina si doar la comanda speciala pranzul, ca exista doar un meniu al zilei. Impinsa de curiozitate, am dorit sa aflu care era meniul pt ziua in curs si preturile, ca tot omul. Nu am fost refuzata, dar n-am primit nimic si n-am mai insistat, pana la urma nu eram decat trecatori, probabil ca doar statutul de client ii poate obliga la mai mult.

Singura lista disponibila era cea de bauturi, din care noi am ales trei sucuri de cherry, obisnuite, si o cafea pt care am platit 21 de lei.

Restaurantul era placut, intim, decorat cu gust, cu un semineu impozant, nimic din atmosfera unui local public, un fel de sufragerie de conac englezesc. Impecabili la acest capitol!

Ne-am intors pe alt drum, chiar daca a trebuit sa facem o mare bucla pt a reveni la Sighisoara. Am continuat sa mergem prin sat, in directia opusa celei din care am venit, pt ca, evident, asfaltul e mai atractiv decat drumul forestier.

Am mers prin Bahnea, spre Tarnaveni, Medias si spre Sighisoara, cu un scurt popas la Malancrav ca sa vedem o superba biserica saseasca vestita pt fresca interioara. Este ceva deosebit, merita vazut!

Preturile pt cazare si cu siguranta si pentru masa, recomanda aceasta locatie oamenilor cu serioasa dare de mana.

Am citit acolo, intr-un pliant, despre un week end cu cautare de trufe, program, meniu deosebit, care costa169 de euro de persoana. Sunt convinsa ca merita, depinde de buzunar si de preferinte. Am inteles ca solutia meniului unic si precomandat din timp este un mod de a evita risipa inutila, mai ales ca ingredientele sunt doar de cea mai buna calitate. Tot respectul!

Ma consider vinovata ca nu m-am informat temeinic despre specificul acestui loc, pt ca in afara peisajului, n-am putut oferi prietenilor mei mare lucru.

Sucul si cafeaua le puteau bea oriunde. Este singura nedumerire majora cu care am plecat: am inteles ca programul mesei e just, dar o lingurita dintr-una din dulceturile atat de laudate, intr-un pahar de apa nu se poate oferi? Ori in loc de sucul cumparat, fie el si de calitate, un sirop facut de casa?

Sper ca experienta mea sa fie folositoare celor interesati, asa cum mi-a fost si mie din anumite puncte de vedere. Este un loc frumos si un concept turistic aparte. Merita experimentat, nu doar vazut, cum am facut noi. Nu stiu cate stele are de fapt. Am vazut chiar la intrarea in restaurant o placuta metalica pe care era gravat "Club de rotiseurs".

Voi adauga si poze imediat ce voi reusi sa le descarc.

---

VIZUALIZĂRI: 4358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI