Superba Manastire Dealu

TIPĂREȘTE

Dupa ce am iesit de la Manastirea Viforata, am setat gps ul pe manastirea Dealu. Drumul catre manastire trecand prin satul Viforata in acest caz este un drum foarte bun, asfaltat, cu case foarte frumoase cu garduri vopsite si pomi varuiti.

Asa cum am mai spus Viforata a fost un sat de oameni gospodari de cand il stiu, iar acum este cu mult mai mult daca luam in seama schimbarile care au survenit peste tot in tara dupa 1989. La un moment dat manastirea se vede undeva sus dupa copacii crescuti pe dealul din spatele satului, si este inconfundabila cu cele trei turle ale sale. Cand urcam insa pe soseaua serpuita catre manastire, buna si ea de altfel, la un moment data apare o portiune care s-a surpat si unde asfaltul s-a crapat pe o lungime apreciabila, umfland drumul si ingreunand un pic circulatia. Am vazut ca au pus niste placi in speranta de a-l stabiliza, insa trebuie facuta o reparatie serioasa.

Pana sa ajungem in parcarea destinata vizitatorilor vom intalni un monument impunator ridicat in cinstea ofiterilor, profesorilor si elevilor ai Liceului militar de la Manastirea Dealu ctitorit de gen Filipescu in timpul domniei lui Carol I cazuti pe campul de lupta din primul razboi mondial. Capul acestei liste de eroi este tinut de maiorul Ion Coravu, cazut pe campul de lupta de la Marasti in iulie 1917.

Ajungem apoi in parcare, destul de incapatoare. Acolo se afla si un restaurant unde, probabil in sezon, se poate servi ceva de mancare. Distanta de la Manastirea Viforata pana aici, 2,9 km.

Manastirea Dealu este una dintre marile vechi manastiri ale tarii noastre. Este tot o manastire de maici, se afla in localitatea Viforata, comuna Aninoasa, la sase kilometri de Targoviste, pe un deal din preajma cursului Ialomitei. La poalele acestuia se afla asa numita ‘Vale a Voievozilor’. Avand in vedere importanta acestui edificiu, pentru cei care vor proceda ca mine, in sensul ca am citit inainte toata povestea manastirii, va fi o adevarata placere sa recunoasca locuri si obiecte despre care stia deja din ceea ce lecturase.

Prima biserica de pe acest loc dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea, din timpul domnitorului Mircea cel Batran. Pe locul acesteia, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) construieste din caramida placata cu piatra si impodobita in mod cu totul special o mareata biserica. Aceasta avea sa fie luata drept model de catre urmasul lui Radu, Neagoe Basarab atunci cand a ridicat biserica episcopala din Curtea de Arges.

Totodata, biserica manastirii Dealu este si cea mai mare necropola din Romania, multi voievozi ai Tarii Romanesti gasindu-si linistea in mormintele de acolo.

Mare cunoscator al lumii apusene pe care o cutreierase vreme indelungata, Radu cel Mare si-a dorit sa ridice la Dealu cea mai mareata biserica din Tara Romaneasca, tocmai pentru a sfida legea turcilor cuceritori la sud de Dunare care nu ingaduia inaltarea unei biserici peste care sa nu poata privi un turc calare.

Tot datorita ocupatiei otomane Biserica Tarii Romanesti se afla intr-o mare suferinta, lipsindu-I un om puternic, o personalitate care sa se implice si sa puna ordine in curtea acesteia, de aceea domnitorul s-a orientat catre fostul Patriarh al Constantinopolelui, Sfantul Nifon, care era exilat de Baiazid la Adrianopole.

Pentru a face realizabil acest lucru, Radu ii facu multe daruri in aur si pietre scumpe sultanului si in 1503, Targovistea devenea prima capitala a lumii crestine asezata in fata capitalei islamice a Imperiului Otoman, atunci cand Sfantul Nifon era intampinat cu fast de Radu cel Mare si cu entuziasm de clerici.

Cum lucrurile bune nu pot dura mult, iata ca si la Curtea Domneasca a lui Radu se pripaseste un boier moldovean alungat de catre Stefan Voda, Bogdan Vornicul pe numele sau. Acesta, desi insurat in Moldova si cu cinci copii, intra in voia Domnitorului si mai ales in gratiile surorii acestuia, frumoasa jupanita Caplea, reusind chiar sa puna la cale nunta cu aceasta.

In tot acest timp Nifon, instiintat printr-o scrisoare de catre sotia boierului despre situatia acestuia, il cheama la Mitropolie pe Bogdan Vornicul si in discutia purtata il indeamna pe acesta sa se intoarca la sotia si copii sai. Drept raspuns la sfaturile primite de la Patriarh boierul se infatiseaza in fata lui Radu si se plange de Nifon, reusind prin intrigi si minciuni sa-l orbeasca pe credinciosul domn, in asa fel incat Sfantul Nifon este alungat de la Curte.

Inainte de a pleca in exil, pe Sfantul Munte Athos, Patriarhul ii spune lui Radu “ Blestem va fi pe capul tau si pe neamurile tale. In mari suferinte si dureri vei muri si multe nevoi vor cadea asupra Tarii Romanesti. Atunci ma veti cauta, dar nu ma veti gasi! “

Curand dupa aceasta plecare si lansarea blestemului de catre sfant, Domnitorul cade la pat macinat de o boala necunoscuta. In acest timp boierii incep certuri intre ei, razmerite si epidemii izbucnesc pe teritoriul tarii, moment in care Radu trimite dupa Nifon. Prea tarziu insa; Sfantul Nifon trecuse in lumea celor drepti la Manastirea Dionisiu din Sfantul Munte fiind inmormantat tot acolo. La scurt timp moare si Radu insa blestemul nu inceteaza, dovada faptul ca in fiecare dimineata, cu toata curatenia facuta, deasupra lespedei mormantului ieseau viermi si mai era si zgaltaita de puteri nevazute.

De aceea, Sfantul domnitor Neagoe Basarab, tanarul nou voievod, educat la Scoala Teologica de la Bistrita Craiovestilor care era fascinat de sfantul Nifon si in care gasise si duhovnicul sufletului sau, merge la Athos si cu mare cheltuiala aduce la Dealu osemintele sfantului pe care le aseaza peste mormantul lui Radu cel Mare.

Neagoe porunceste o noapte de priveghi si are un vis in care apar in fata lui, unul langa altul, Radu, intunecat, plin de mizerie si mirosind urat, cu chipul groaznic, si sfantul Nifon, in alb, curat mirosind frumos iar cateva picaturi de apa sfintita se preling din trupul sau peste cel al fostului Voievod. Atunci toate incuietorile si pietrele mormantului se inchid singure, semn ca blestemul incetase.

Aceasta este povestea Manastirii Dealu pe care am scris-o dupa ce la randul meu am citit-o si sper sa va fi fost pe plac. Dupa un scurt istoric am sa continui cu vizita propriu zisa.

Asadar, in anul 1431 manastirea Dealu exista deja, si la 17 noiembrie Alexandru Voda Aldea face donatie acesteia doua sate, Alexeni si Razvad intru pomenirea lui Mircea cel Batran tatal sau si ctitorul manastirii in opinia sa.

In 1451, pe 28 martie Voievodul Vladislav al II lea mai face un dar manastirii, dandu-i alte trei jumatati de sate precum si muntele Brateiul. Este ingropat aici, la moartea sa survenita in anul 1456, iar biserica devine necropola domneasca.

Din pacate aceasta prima constructie a disparut, dar in anul 1501 pe 4 decembrie este sfintit noul lacas. Toate acestea s-au realizat prin eforturile lui Radu cel Mare care a inceput sa construiasca din temelie biserica cu cele mai bune materiale si cele mai frumoase podoabe. Lucrarile au inceput la 26 august 1499.

Asa cum am povestit, Radu a murit inainte de terminarea lucrarilor marii ctitorii de la Dealu, insa acestea au fost continuate de Vladut Voievod si dupa aceea de cel legat atat de mult de istoria Targovistei prin ctitoriile sale, Sfantul Neagoe Basarab.

Biserica Manastirii Dealu a ajuns sa uimeasca pe oricine ar fi vizitat-o prin frumusetea si splendoarea sa iar la mijlocul secolului al XVII lea, diaconul Paul de Alep, acelasi care scria si despre Manastirea Cozia, cucerit de aceasta ctitorie, incepe sa remarce asemanarea cu biserica de la Manastirea Curtea de Arges, notand ca zidurile bisericii erau “lucrate si ornate cu piatra fina, iar ferestrele incadrate cu marmura alba”. Am mai vorbit despre faptul ca biserica de la Dealu a devenit, inca din 1508 necropola domneasca o data cu inmormantarea, aici, a primului sau ctitor, Radu cel Mare. In timp, aici I s-au alaturat jupanita Caplea sora lui Radu, Vladut Voievod, fratele acestuia din urma, apoi fiul lui Radu cel Mare, Radu Voda Badica, Vlad Inecatul, Patrascu Voda cel Bun si Mihai Movila.

Dupa moartea lui Mihai Viteazu, Manastirea Dealu, asemenea surorii mai mici Viforata, a avut de suferit in decembrie 1610 cand ostile lui Gabriel Bathory au pradat manastirea, furand toate giuvaerurile, sfaramand mormintele fostilor domnitori si stricand lespezile sub care credeau ca se afla comori ascunse.

Incepand cu 1611, manastirea va cunoaste reparatii si renovari prin grija lui Radu Voda Mihnea, apoi a marelui ctitor Constantin Brancoveanu, care face o noua ‘zugraveala peste tot “, aici lucrand la picturi zugravii Constantin, Preda Nicolae si Radu, cam aceeasi echipa care a pictat la 1707 si Mitropolia din Targoviste.

A urmat din nou o perioada grea pentru manastire, cand ca si multe altele incepe sa se degradeze.

Dupa ce mai are de suferit de pe urma cutremurelor din 1802 si 1838, intre anii 1844 si 1854 biserica manastirii Dealu este restaurata de George Bibescu. In 1879 in noile cladiri se instaleaza Scoala divizionara de ofiteri, apoi intre 1890-1891 depozitul de arme al armatei, scoala copiilor de trupa si in 1912 Liceul Militar Nicolae Filipescu. Acum cladirile vechi au fost inlocuite cu cladiri noi, iar din toate celelalte constructii de la 1800 ramane doar Biserica.

La inceputul secolului al XIX-lea, biserica Manastirii Dealu se infatisa lui Nicolae Iorga ca o minune a artei orientale. "Lespezi mari de piatra, prinse cu scoabe de fier, alcatuiesc pareti de o putere neobisnuita in grosime si-n injghebarea lor de stanca. Doua turnulete octogonale in fata, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate si mai felurite horbote de piatra inconjoara pisania impartita la dreapta si la stinga usii de intrare sau impodobesc baza, tivesc ferestrele turnurilor. Gustul cel mai ales s-ar opri fermecat inaintea acestei armonii, durate pentru o mie de ani. "

In 1940, cutremurul a cauzat foarte mari daune bisericii, daramandu-I turlele, partea superioara a clopotnitei si cladirile de la 1912. Toate acestea sunt refacute intre 1953 si 1956 cand manastirea reinvie ca pe vremuri.

Prima carte aparuta in Tara Romaneasca si instituirea celui de-al patrulea centru tipografic din Europa de litera chirilica isi leaga numele de Manastirea Dealu. Datorita cartilor aparute la Manastirea Dealu Targovistea Voievodala ajunge un important centru cultural al sud-vestului Europei.

Dupa ce treci de poarta mare a manastirii, de fapt a gradinii ce o inconjoara, vei strabate o alee pietruita, strajuita de un gard viu inalt, tivit cu covor de flori, de toate felurile si de toate culorile. Pe partea stanga, mascate de gardul viu inalt par sa fie niste sere, probabil care asigura cate ceva din necesarul maicutelor.

Turnul clopotnitei se zareste imediat ce cararea pietruita conteneste sa mai serpuiasca, alb, semet, strajuit de zidul inalt si de un alb imaculat. In partea dreapta a intrarii se vede un magazin micut, cu obiecte bisericesti, icoane, cruciulite si altele. Vis a vis de intrare se afla amplasata o statuie cu bustul lui Mihai Vitezul. Dupa ce vei trece de poarta vei ajunge fata in fata cu biserica care ti se infatiseaza in toata maretia ei. Aflata in mijlocul unui covor din iarba, brazdat de alei facute din dale patrate din piatra, cu mici aranjamente florale din loc in loc, biserica este la fel de alba ca si zidul, si de ce nu, ca si sora sa mai mica, biserica Viforatei.

Chiliile se desfasoara pe toata intinderea, intrerupte fiind de spatiile care desi aliniate ca toate celelalte, in pridvorul format din cordoare lungi, si avand in fata aceleasi coloane cu multe muscate rosii atarnate in ghivece, mascheaza usi care adapostesc depozite, birouri administrative, muzeul manastirii si terasa cu vederea panoramica. Pe latura peretelui care adaposteste chiliile dinspre intrare, pe colt, se afla o frumoasa statuie ce il reprezinta pe Mihai Calare, inconjurat de multime. Nu am mari amintiri de aici, pentru ca totul parea schimbat, doar terasa a carei priveliste s-a schimbat radical, cu multitudinea de arbori care probabil ca erau in stadiul de vlastari cand priveam de acolosi biserica nu le-am uitat. De fapt acum 36-40 de ani nu exista acea constructie cu terasa, era doar o balustrada in aer liber de unde scrutai zarea.

Exista o taxa simbolica de vizitare, de un leu. Auzind ca exista si un muzeu ne-am exprimat dorinta de a-l vedea. Desi era inchis si nici noi nu eram vreun grup numeros (6 persoane) maica cu care am vorbit ne-a rugat sa asteptam putin si intr-adevar in doua trei minute a venit o maicuta care ne-a deschis si ne-a povestit mai pe scurt decat am facut-o eu, istoria manastirii Dealu si a obiectelor care se aflau un muzeu. Din pacate in poze nu se vor vedea foarte bine unele obiecte/inscrisuri din cauza faptului ca muzeul nu este foarte mare si imaginile din vitrinele aflate pe latura opusa se reflecta in vitrinele pe care vrei sa le fotografiezi.

La intrarea in muzeu, pe hol se afla o icoana sculptata in marmura reprezentandu-l pe Sfantul Nicolae, patronul bisericii manastirii, realizata in timpul restaurarii manastirii de catre George Bibescu (1844-1854) Muzeul manastirii este foarte interesant, in vitrinele sale aflandu-se fotografii dupa documente de atestare a bisericii, apoi dupa incrisul in limba slavona a lui Mihai care spune celebrele cuvinte “ Pohta ce-am pohtit, Ardealul, Moldova si Tara Romaneasca “ datat si semnat, prima tipografie si cateva din cartile care au iesit de aici la anii 1500. Tot aici, la loc de cinste se afla si crucea daruita manastirii de catre Matei Basarab si Doamna Elena. Pe unul din peretii terasei cu panorama se afla o pictura reprezentandu-l pe Ieromonahul Macarie care intre anii 1508-1512 scoate primele carti tiparite pe teritoriul romanesc. Ieromonahul Macarie mai are o sculptura reprezentandu-I capul pus pe un soclu de marmura.

Paraclisul manastirii, care este o biserica de mici dimensiuni unde se pot ruga grupuri mai mici de oameni este destinat slujbelor din timpul saptamanii la care nu participa multa lume. Este inclus, in cazul manastirii Dealu, in partea sudica a corpului de chili si a fost terminat in 1958. Pictura acestuia este realizata insa abia in anul 1975 de pictorul sucevean Ion Grigore. Iconostasul a fost realizat in atelierele de la Manastirea Plumbuita, imitandu-l pe cel de la Arnota, ctitoria lui Matei Basarab.

Am mers cum era firesc spre intrarea in Sfanta Biserica Sfantul Nicolae. Aici, in pronaos se afla mai multe lespezi de mormant. Pe cea mai apropiata veti vedea scris numele lui Movila, mort in 1608, alta care are numele lui Vlad cel Tanar, fratele lui Radu cel Mare, apoi a jupanitei Caplea de la care a pornit blestemul lui Nifon asupra lui Radu.

In partea dreapta, chiar la intrarea in naos se afla mormantul de marmura ce adaposteste capul marelui Voievod Mihai, ce fusese adus inainte, in anul 1601 de pe Campia Turzii de catre paharnicul Turturea, si asezat mai tarziu sub lespedea de piatra de boierul Buzescu si sotia sa. Inscriptia de pe lespedea de marmura contine marturia celor doi, paharnicul Turturea si boierul Buzescu continuta de cele scrise la porunca celui din urma “ Aici se odihneste ceia ce crima si impietatea au lasat din trupul cel sfant al lui Mihai Voievod cel Viteaz Iar sufletul sau traieste in sufletele unui neam intreg pana ce Scripturile se vor implini, cand va afla in ceruri odihna dreptilor impreuna cu sufletele fericite ale parintilor sai care au fost. ”

Radu Buzescu si sotia sa au indeplinit dorinta lui Mihai de a fi inmormantat la Manastirea Dealu.

Deasupra lespezii se mai afla o placa mica din marmura cu acelasi text, preluat de Nicolae Iorga in monumentala sa sinteza “ Istoria Romanilor”.

Tot aici in pronaos, foarte aproape de lespedea mormantului lui Mihai se afla ramasitele pamantesti ale tatalui sau Patrascu Voievod, iar pe partea cealalta a intrarii in naos intr-un mormant din aceeasi marmura alba se odihneste Radu Cel Mare, ctitorul bisericii si strabunicul lui Mihai.

Mai trebuie adaugat faptul ca in primul razboi mondial, capul lui Mihai a fost invelit in panza cu care era acoperita Sfanta Masa din Altar si dus in locuri tainice pentru a fi ferit de eventuale jafuri sau furturi. In 1920 Regele Tuturor Romanilor, Ferdinand il readuce la Manastirea Dealu.

Inainte de a vorbi despre picturile bisericii vreau sa lamuresc un lucru:In timpurile actuale termenul de ‘zugrav ‘ si-a pierdut sensul de odinioara, cand in vechime, provenind de la radacina sa greceasca, zographos, adica cel care scrie/picteaza viata ii numea asadar pe cei care pictau biserici, zugravi.

Din pictura originala nu s-a mai pastrat din pacate, nimic. Se stie ca Radu nu a apucat sa ‘zugraveasca ‘ nimic, urmand Neagoe Basarab care a zugravit-o in 1515, cronica tarii mentionandca s-au folosit “vapsele si aur “ Pictori au fost un sarb, Dobromir pe numele sau si doua ajutoare, Jitianu si Stanciu. Aceasta pictura s-a deteriorate din pacate, astfel ca domnitorul Constantin Brancoveanu i-a adus pe cei care pictasera si Mitropo; ia din Targoviste, Constantin, Preda, Nicolae si Radu. Insa dupa cate vicsitudini s-au abatut asupra manastirii nici aceasta pictura nu a rezistat prea mult, astfel ca in 1844, cand incepe restaurarea Grigore Bibescu adduce un francez, pictorul Andre Derigny care era insa pictor in ulei, nu in fresca. La sfarsit, ceea ce a iesit in ceea ce priveste picture bisericii nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Nici picture tamplei si a iconostasului, realizare de zugravul Iohan Avild Dorben in 1849 nu au fost mai reusite.

In 1955 cand s-a pus piatra de temelie a paraclisului s-a hotarat sa se picteze atat tampla cat si biserica ca sa se poata ajunge la modelul initial al lui Neagoe Basarab pentru o biserica ortodoxa. In concluzie a fost ales pictorul Iosif Kerber care insa nu a putut sa lucreze decat altarul si iconostasul. Abia intre anii 1985-1989 lucrarile de pictura la biserica s-au incheiat.

Naosul are si el strane pe marginile peretilor laterali. Tot in naos, exista asezata pe un suport o icoana a Sf Nicolae, iar langa ea o cutie adapostind bucatele din sfintele moaste ale mai multor sfinti. Biserica este foarte bine intretinuta, mobilierul deasemenea, iar lumina ce patrunde prin cele trei turle face ca picturile de pe pereti sa capete niste culori si dimensiuni fantastice. Insasi biserica, in care intri stiindu-I istoria te invaluie intr-un miraj, cu putina imaginatie trecand mental prin toate acele perioade pe care le-a traversat. Cand iesiti, pe partea dreapta, in pronaos veti gasi o cutie din lemn ce contine doua feluri de lumanari, foi de hartie si pixuri pentru acatiste. Ca si la manastirea Viforata dupa ce scrieti acatistul il lasati impreuna cu ce bani doriti intr-o parte a cutiei de lemn, dupa ce ati notat in prealabil si suma lasata pentru acatist. Lumanarile care se platesc tot prin aceasta metoda de a lasa banii pentru ele si se vor aprinde in locul amenajat de vis a vis de intrarea in biserica. Sa nu plecati pana nu veti da o 'roata ' prin toata curtea manastirii, sa admirati pridvoarele chiliilor pline cu flori, sa va bucurati de aerul curat si racoros, de mirosul ierbii si de linistea prezenta in acel lacas. Si mai zaboviti un pic, la umbra pe terasa de unde panorama Targovistei se infatiseaza in fata voastra in toata splendoarea ei.

Maicutele care traverseaza curtea manastirii in lung si in lat nemaiprididind cu treaba, iti zambesc de bun venit si isi vad de drumul lor. Desigur ca iti vor sta la dispozitie cu raspunsuri la eventualele intrebari pe care poate vrei sa le adresezi.

O vizita aici, in afara de faptul ca va aduce mai aproape de Dumnezeu, cu siguranta va va relaxa si va va aduce mai multa liniste in suflet.

Am sa inchei in tonul obiectivului vizitat: Pace celor ce vin, Bucurie celor ce raman, Binecuvantare celor ce pleaca...

---

VIZUALIZĂRI: 3394 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI