ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.11.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 25.06.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mănăstirea Solca: o mănăstire cu un trecut greu încercat

TIPĂREȘTE URM de aici

Plecăm din Cacica, după vizitarea Bazilicii „Adormirea Maicii Domnului” (vezi impresii) și ne îndreptăm spre următorul punct al vizitei noastre Mănăstirea “Solca”, așezământ monahal datând din sec. XVII, ctitorie a domnitorului Ștefan Tomșa al II-lea, monument istoric și de arhitectură religioasă.

Urmăm de la Cacica același DN 2E și după cca. 20 min. de mers lejer, admirând peisajul minunat al pajiștilor cu iarbă verde și fân pus în stoguri la uscat, oprim în centrul localității după ce facem stânga din DN 2E pe str. Tomșa Vodă, ulița purtând numele domnitorului ce a ctitorit mănăstirea.

Orașul Solca este amplasat cam în centrul jud. Suceava, la poalele Obcinei mari (spre estul acesteia), în depresiunea Solca – Cacica. Este străbătut de râul cu același nume.

Parcăm lângă Parcul Central al orășelului și o luăm “pi gios” spre locul unde-i amplasat obiectivul de vizitat. În drumul nostru trecem pe lângă Primărie, clădire dotată cu un turn ca al unei mănăstiri și ajungem.

Cu un turn al porții, și clopotniță totodată, nu foarte înalt, mănăstirea îți apare în fața ochilor când te-ai apropiat destul de mult de ea, ascunzându-se, se pare, printre locuințele înconjurătoare, parcă temându-se încă de blestemul arhieresc aruncat asupra sa de fostul mitropolit al Moldovei, Anastasie Crimca.

E o întreagă poveste cu acest blestem și ea sună cam așa.

Alungat de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea undeva la o mănăstire de prin sudul Țării Moldovei, pentru că acesta (mitropolitul) arătase prea multă prietenie voievodului Mihai Viteazul când a cucerit Moldova, arhiepiscopul a rostit următorul blestem: „casa pe care ai făcut-o să ajungă grajd de cai, crâşmă şi să se tragă în ea cu puşca”. Din păcate, de-a lungul timpului, blestemul s-a adeverit. Grajd au făcut din biserică cazacii lui Hmelnițki, veniți în 1653 în sprijinul domnitorului Gheorghe Ștefan, care și-au ascuns în sfântul lăcaș caii, tot ei trăgând cu puștile asupra celor ce-i urmăreau, îndeplinindu-se în acest mod o parte a blestemului mitropolitului. Crâșmă a ajuns mai târziu, după cca. 150 de ani, Bucovina fiind sub ocupație habsburgică, austriecii în căutare de terenuri pentru construirea unor fabrici de bere, au ridicat, pe locul unui vechi Paraclis cu hramul Sf. Gheorghe și lângă zidul mănăstirii, o astfel de instalație. Fabrica era administrată de călugări, iar beciurile mănăstirii au devenit depozit pentru butoaiele cu bere. Iacă deci că s-a împlinit și blestemul cu crâșma.

Fabrica de bere, despre care vorbim, producea, înainte de 1989, poate cea mai bună bere din România (știu pentru că am vizitat fabrica prin 1980, degustând, cu acea ocazie, gustoasa bere ce se producea aici). A funcționat mulți ani, până după anul 2000, când propietarul, un samsar de fier vechi i-a pus cruce (că doar era lângă mănăstire). Scuze! M-am abătut de la scopul review-ului care-i mănăstirea, nu berea. :)

Intrăm în incintă pe sub arcada boltită a turnului porții ce are la nivelul superior clopotnița. Pășind în interiorul curții ni se arată constructia impunătoare a bisericii. Cu înălțimea sa de 36 m, biserica Mănăstirii Solca este considerată, împreună cu biserica Mănăstirii Dragomirna, a fi cele mai înalte din nordul Moldovei. Dealtfel bisericile celor două mănăstiri, construite cam în aceeași perioadă, sunt destul de asemănătoare.

Ca urmare a înălțimii și masivității sale, biserica are contraforturi puternice pe latura scurtă dinspre vest, unde este pridvorul, dar și pe cele două laturi dinspre sud și nord. Ea a fost construită în stil moldovenesc autohton, cu o singură turlă înaltă. Interiorrul are pridvor închis, pronaos, naos, altar dar și gropniță, construită pentru domnitorul Ștefan Tomșa și familia sa, dar rămasă goală pentru că voievodul a murit departe de țară fiind mazilit, iar doamna sa și copii nu au fost îngropați aici.

Turnul clopotniță și biserica au fost ridicate de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea în prima sa domnie (1611 – 1615), iar zidurile împrejmuitoare și cele patru turnuri de sprijin de la colțuri, precum și stăreția (distrusă în timpul primului război mondial) și chiliile (arse într-un incendiu), în cea de-a doua domnie. Zidurile au o grosime de până la 2 metri, pentru a putea face față atacurilor semințiilor de tătari, leși, turci, ș. a., ce au râvnit la bogățiile Moldovei.

Se pare însă că blestemul despre care vorbeam mai sus s-a întins mai departe deoarece, de-a lungul vieții sale mănăstirea a rămas fără cele mai de preț odoare ale sale: iconostasul dus mai întâi la Arbore și apoi la Dragomirna, un tetraevangheliar este la Putna, ș. a. m. d. Actuala tâmplă (catapeteasmă) este adusă, în locul celei vechi, de la Dragomirna și recondiționată în sec. XIX.

Părăsim incinta lăcașului îndreptându-ne nu spre Sucevița (pe Valea Soarecul), nici spre Pietrele Muierilor, așa cum ne arată indicatorul fixat pe stâlpul de la intarea în mănăstire, ci spre mașină, pentru ca pe DN 2K să ajungem la Arbore, un alt punct din lista noastră de vizitat.

Drumuri bune și călătorii frumoase!


[fb]
---
Trimis de Mitica49 in 29.11.17 16:33:16
Validat / Publicat: 29.11.17 17:19:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOLCA [SV].

VIZUALIZĂRI: 2207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Biserica Mănăstirii Solca
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35100 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

liviu49
[29.11.17 17:26:56]
»

@Mitica49: Profit de absenta colegei @mishu, pentru a da startul votului. Voi ajunge in curand acasa si voi putea adauga ceva la acest articol.

Zoazore
[29.11.17 19:31:56]
»

@Mitica49: Frumos și interesant articol! Care marcă de bere se producea la mânăstire? Mărgineni?

webmaster
[29.11.17 19:41:15]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

liviu49
[29.11.17 19:59:53]
»

@Mitica49: Uite ca am ajuns acasa si incep sa folosesc aceasta seara dinainte de cele patru zile de odihna, pentru a citi, vota si a scrie, specialitatea mea, ecouri la articolele citite. Am mai mentionat in alte ecouri despre vizita la biserica Tomsa Voda si la vecina ei, Fabrica de Bere Solca. La data vizitei mele, imi amintesc ca era doar biserica, dar probabil ca neuronul meu imi joaca o festa si ma face de ras ca am uitat de manastire. Fabrica am vizitat-o, dar dupa ce aflasem de calitatea deosebita a berei care se producea acolo. La vizita in fabrica am degustat din produsele fabricii, berea, evident, nu era sa ne umflam cu drojdia de bere care se fabrica tot acolo. Degustarea ne-a facut sa intarziem la casa memoriala Ciprian Porumbescu, unde am ajuns dupa ora inchiderii. In acei ani (1970 - 1980) erau celebre pentru calitatea lor trei soiuri de bere: Azuga, Giurgiu si Solca. Acestora li s-a adaugat dupa 1985 si berea de Reghin. Calitatea acestora era data de calitatea deosebita a apei si fermentarea naturala, fara stimulenti, a hameiului.

Dar povestind de bere, s-ar putea sa suparam pe unii.

Numai bine si calatorii placute!

liviu49
[29.11.17 20:08:33]
»

@Zoazore: Zana draga, berea de Solca se numea, simplu de tot, Solca. Berea Margineni, daca nu m-am ramolit de tot, se fabrica la Piatra Neamt. Berea de Solca, la fel ca si cea de Giurgiu, desi erau foarte bune, nu prea se gaseau nici la vanzare, dar nici la baut. Nu stiu daca in Bucovina, in acel timp se gasea bere Solca, dar la Giurgiu se bea bere Rahova (de care apartinea si fabrica de la Giurgiu), Grivita, Gambrinus, sau Bragadiru, in niciun caz bere de Giurgiu. Aveam prieteni, vecini, care lucrau in Fabrica de Bere, care ne spuneau ca toata productia de bere se imbutelia in butoaie de aluminiu si se exporta in strainatate. Nu stiu daca ati vazut vreodata bazinele de fermentare a hameiului, sau maltului de orz. Eu, dupa ce am vazut la Giurgiu aceste bazine, cateva luni nu am mai putut sa beau bere. Sper ca amintirile mele, antice si de demult, nu ti-au stricat pofta de a bea o bere. Si ca sa te intarat de-a binelea, dupa ce termin acest ecou, merg si iau din frigider o Timisoreana si ii scot aerul.

Numai bine si calatorii placute!

PS. Am revenit si un pahar l-am baut in cinstea lui@mishu, care la ora asta s-ar putea sa fi ajuns la Kufstein. Deja mi-e dor de ea.

Mitica49AUTOR REVIEW
[30.11.17 09:44:48]
»

@Zoazore: Liviu49: Să o iau pe rând.

1. Mulțumesc pentru lectură și vot!

2. Berea de Solca se numea, așa cum spune și Liviu49, Solca. Berea de Mărgineni era din județul Bacău, nu din Neamț, Mărgineni fiind prima comună la ieșirea din Bacău spre Comănești.

3. În momentul de față lângă mănăstire este ce-a mai rămas din fosta fabrică de bere.

4. Și uite că fără să vreau și răspunsul meu la ecourile voastre s-a referit mai mult la bere decât la lăcașul sfânt. De, vorba baladei lui Cașai: "C-așa-i românul... "

liviu49
[30.11.17 11:00:56]
»

@Mitica49: Leatule, ai dreptate! Margineni este pe scurtatura pe care o foloseam pentru a ajunge la Piatra Neamt, la Fabrica de Bere. In Bacau, dupa traversarea podului peste calea ferata, la stop, o luam la stanga spre Aeroport, drumul ne scotea chiar in Margineni, in soseaua de Moinesti, iar de acolo pe o scurtatura ajungeam la Hemeius, in soseaua spre Piatra Neamt.

Multumesc pentru corectura!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[30.11.17 12:34:09]
»

@Mitica49:

Prin anii 80 intr-o tura organizata cu microbuzul pe la Manastirile din Bucovina, punct de plecare Sangeorz Bai, acesta, domnia sa motorizata - microbuzul - s-a defectat in apropierea fabricii de bere Solca. Si asa au cunoscut unii romani cea mai buna bere neagra din Romania. ????

Felicitari pentru articol!

Iaca a venit si cu superbonus! Bravos de doua ori ! ????

Mitica49AUTOR REVIEW
[30.11.17 14:59:38]
»

@Dan&Ema: Iată că am trei bucurii cu acest articol (cum s-ar zice trei în una). Le voi lua în ordine crescătoare:

1. superbonus

2.50 review-uri publicate

3. trecerea la următorul nivel - partener.

Mulțumesc pentru lectură și vot!

Zoazore
[30.11.17 15:01:49]
»

@Mitica49: Felicitări, Partener!

Mitica49AUTOR REVIEW
[30.11.17 15:03:19]
»

@Zoazore:

La Slănic mi-am propus să fac milionul (de puncte) anul ăsta.

Dan&Ema
[30.11.17 16:26:36]
»

@Mitica49: Felicitari, dle Partener! ????????

Mitica49AUTOR REVIEW
[02.12.17 08:06:40]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc!

mishu
[07.12.17 19:26:52]
»

@liviu49: Normal, nu voi mai avea acest privilegiu decat accidental

mishu
[07.12.17 19:29:08]
»

@Mitica49: Astept de ceva vreme sa ajung cu cititul la acest articol si asta pentru ca si eu am trecut pe acolo in urma cu mai multi ani si mi-era dor sa mai citesc despre acest loc.

Cu toata oropsirea ei este un loc care inca rezista si-si duce istora mai departe.

Un articol minunat despre o destinatie care nu trebuie ocolita. Felicitari, votat cu mare drag.

liviu49
[07.12.17 20:00:10]
»

@mishu: Daca promiti ca vei fi cuminte, s-ar putea sa nu se stie si sa reusesc sa gasesc salvate o parte din articolele despre Bucovina. Am primit in seara de ieri, de la Mos Nicolae, un nou stick si la prima citire vad ca e ceva si de Bucovina. Cred ca sunt mai rau ca nepotul care a primit un lego baban si pana nu l-a montat nici nu s-a gandit la culcare. Daca au scapat si articole despre Bucovina, promit ca beau in fiecare seara un pahar cu bere pentru @mishu. Evident si pentru@zoazore care m-a batut atata la cap sa scriu articole, ca daca vine iarna nu mai are loc o caciula pe capul meu.

Da' destul cu vrajeala si la munca!

Numai bine si calatorii placute!

mishu
[07.12.17 21:28:13]
»

@liviu49: Sunt cuminte si vad ca astfel vine si la mine Mosul. O seara frumoasa.

mishu
[07.12.17 21:32:32]
»

@Mitica49: Eu pentru anul acesta am avut 4 obiective care au venit pe parcurs si asta arata ca de fapt noi concuram cu noi si pentru a reusi avem nevoie de niste scopuri bine stabilita.

Dintre cele 4 obiective (pe care nu le voi numi acum) unul sigur nu va fi indeplinit, unul sigur da si celelalte 2 mai am inca de muncit la ele, insa toate 4 se raporteaza la mine si la munca de anul trecut.

Insa asta este farmecul. O seara frumoasa.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, liviu49, mishu, Mitica49, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Solca:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.67142200469971 sec
    ecranul dvs: 1 x 1