Schitul Șinca Nouă - simplitate și frumusețe

TIPĂREȘTE

Schitul Șinca Nouă l-am inclus în programul de vizitare din a doua zi a weekend-ului petrecut în Sâmbăta de Sus, în cadrul unui minicircuit care cuprindea Mânăstirea Dejani, Templul Ursitelor și Schitul”Sfântul Nectarie” Șinca Veche, Schitul Șinca Nouă și Biserica Evanghelică Fortificată din Cincșor.

Am pornit de la Pensiunea Belmonte pe drumul de sub munte, un drum secundar (DJ 104 A), care șerpuiește prin satele Lisa, Gura Văii, Recea, Sebeș, Mărgineni, Bucium, Șercăița, Șinca Veche, iar de aici pe DN 73 A spre Șinca Nouă pe care am parcurs 9 km, distanța dintre cele două localități.

Ajunși în satul Șinca Nouă urmăream indicatoarele către schit, iar în dreptul unui pod acesta apare. Ne arăta că trebuie să virăm la stânga. Ne-am conformat, am traversat podul peste râu și am virat din nou la stânga, intrând pe un drum forestier, paralel cu DN 73 A. Practic mergeam în direcția din care veniserăm. De aici mai sunt aproximativ patru km de parcurs pe drumul forestier, pe ultima lui parte îngust și cu multe gropi.

Partea bună o constituie faptul că puteți să vă abateți din drum pentru a vedea cele mai vechi viaducte feroviare din țară Podu” Ilii și Podu” Negru, inaugurate în anul 1908. În drum veți întâlni indicatoare către acestea, dar sfatul meu este să mergeți în perioade secetoase, la data vizitei noastre drumurile forestiere către acestea erau impracticabile. Așadar, noi nu am putut ajunge la ele, în schimb primul viaduct l-am văzut de la câteva sute de metri, am oprit mașina și l-am imortalizat (fiind destul de departe fotografia nu are o claritate deosebită). Ultima porțiune din drum străbate o pădure deasă, se îngustează și apar gropile.

Schitul a fost înființat în anul 2009, la inițiativa primarului localității, prin efortul obștii și contribuția enoriașilor din parohie, pe locul unei vechi mânăstiri, distrusă de generalul austriac Bucov în campania din perioada 1785 – 1786.

Există o poveste legată de construcția schitului. Astfel, după 250 de ani nimeni nu mai cunoștea locul în care ființase lăcașul de cult distrus de generalul austriac, singurul reper fiind izvorul la care localnicii veneau în timpul verilor secetoase. Locul vechii mânăstiri a fost descoperit în anul 1985 de către un sătean credincios, căruia oamenii îi spuneau Nică a Stanei. Acesta avea obiceiul de a așeza cruci de lemn în diverse locuri, cum ar fi răscrucile de drumuri, obicei care i-a creat probleme cu autoritățile comuniste de atunci. Într-o zi acesta a așezat o cruce mare din lemn în Poiana Mânăstirii, acolo unde a crezut el că a fost mânăstirea. Săpăturile din anul 2009 au scos la iveală faptul că acea cruce a fost așezată chiar în mijlocul altarului.

Lăcașul de cult are hramul ”Duminica Tuturor Sfinților” și adăpostește o obște formată din patru călugări.

Prima impresie pe care mi-am făcut-o luând contact cu acest loc a fost de bun-gust. Deși totul aici este construit la nivel micro, emană simplitate și frumusețe.

Odată ajunși la schit am parcat mașina în fața copului principal de clădire, care găzduiește chiliile călugărilor și paraclisul. După aspectul exterior aș fi spus că acolo sunt chiliile, însă am realizat că acel corp de clădire găzduiește și paraclisul abia atunci când am văzut micuța turlă a acestuia.

Ne-am rotit privirea în curtea micului lăcaș de cult și am făcut câteva fotografii. Era o liniște desăvârșită. Am văzut o ușă deschisă într-un alt corp de clădire ce părea a adăposti spațiile administrative și ne-am îndreptat spre acea ușă. Aici două femei pregăteau masa pentru călugări. Am intrat în vorbă cu ele și am aflat mai multe despre așezământul monahal, acestea dezvăluindu-ne și destinațiile fiecărui corp de clădire în parte. Bănuiala mi se confirmase, acest corp de clădire adăpostește trapeza și toaletele. În continuarea acestui corp de clădire se găsesc aliniate, magazinul de obiecte bisericești, o mică încăpere care are destinația de loc pentru aprins lumânări și un foișor din lemn care adăpostește recipientul în care se păstrează apa sfințită.

Deja aflaserăm că putem achiziționa suveniruri sau obiecte bisericești prin intermediul dumnealor, așa că le-am rugat să ne însoțească în magazin pentru a cumpăra câteva lumânări pe care le-am aprins în locul amenajat de care am făcut vorbire mai înainte.

La câțiva metri de corpul de clădire cu spațiile administrative este izvorul și în prezent se desfășoară lucrări de amenajare a unei cupole care va asigura protecția acestuia. În continuare, la mai puțin de 100 de metri spre pădure se poate observa construcția noii biserici a lăcașului de cult.

După ce ne-am potolit setea, ne-am îndreptat spre micuța biserică. Am urcat câteva trepte din lemn și am ajuns într-un foișor (tot din lemn), care comunică cu pridvorul chiliilor, de acestea fiind agățate mai multe jardiniere cu flori. Din acest foișor se intră în paraclis, a cărui ușă dublă este confecționată din lemn, iar partea interioară a acesteia este de o frumusețe aparte.

Am intrat în paraclis iar sentimentul că totul a fost realizat aici cu mult bun-gust nu ne-a părăsit deloc. Dimpotrivă, s-a amplificat. Micuța biserică impresionează nu numai prin simplitate, ci și prin frumusețea icoanelor și picturilor bisericești. Are o formă dreptunghiulară, iar de o parte și de alta a pereților laterali sunt amplasate strane. Ceea ce atrage atenția aici sunt raclele cu moaștele Sfântului Nectarie (ocrotitorul suferinzilor de boli incurabile) și ale Sfintei Mucenițe Anastasia Romana (izbăvitoarea de otravă), dispuse de o parte și de alta a bisericii.

Poate nu este lipsit de interes să amintesc faptul că numele părintelui Arsenie Boca este legat de Schitul Șinca Nouă, întrucât aici se află și epitrahilul (patrafirul) părintelui numit ”Sfântul Ardealului”.

Nouă ne-a plăcut Schitul Șinca Nouă, un loc deosebit și recomand vizitarea acestuia, însă doar în perioadele fără multe precipitații, întrucât atunci accesul devine anevoios.

Să aveți drumuri bune și călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI