La restaurantul de la Poiana Stânii jaf la drumul mare... şi prost

TIPĂREȘTE

Mai fusesem la Stâna Regală. Cu zeci de ani în urma coborâsem din Bucegi de la Piatra Arsă pe o cărare în plin soare şi ţin minte ca am mâncat mămăliguţă aburindă şi brânza cu smântână de la stâna proprie, dar asta a fost prin anii ´60.

Acum câţiva ani am zis să revenim pentru că mai ţineam minte peisajul mirific. Cu excepţia drumului prost, totul a fost OK! începând cu serviciul prompt, diversitatea preparatelor şi preţurile accesibile chiar şi pentru pensionari.

Acum s-a întâmplat că au fost nepoţii la mine la Sinaia şi în ziua plecării ca orice gospodină am golit şi scos din priză frigiderul. Un´sa mergem, un´să mergem să mâncăm? Fiul meu şi nora au propus Poiana Stânii şi eu, în amintirea vremurilor de mai demult n-am făcut decât să-i încurajez.

Am străbătut bul. Carol de pe care am pozat câteva clădiri, am trecut de Peleş, am intrat în şoseaua care duce la Cota 1400 şi la un moment dat un afiş anemic scria alături de o săgeată ˝spre Poiana Stânii˝. Am mers câteva sute de metri şi am întors lămurindu-ne că era o eroare.

Ceva mai sus am găsit un panou-indicator alături de care erau parcate câteva maşini joase de fiţe. Mi-am adus aminte de vorbele gen. Eremia Grigorescu în faţa trupelor lui Mackensen la Mărăsesti ˝Pe aici nu se trece! ˝ Intr-adevăr pe o distanţă de aprox. 4 km erau parcate strangulând drumul care şi aşa era îngust, vreo 20-30 de maşini cu care conducătorii auto n-aveau curaj să înainteze. Fiu-miu, simţindu-se ca la un raliu cu obstacole, având şi maşină înaltă s-a strecurat printre şleauri, pietriş azvârlit anapoda, gropile săpate de ploile musonice din ultimele săptămâni şi a ajuns la punctul terminus.

Cu privire la drum: în urma reabilitării de anii trecuţi, Sinaia poate rivaliza cu staţiunile montane consacrate din Europa. Posibil ca cei 4 km de drum prost spre Cabana Poiana Stânii să nu fi fost prevăzuţi cu fonduri din această reabilitare. Nu înţeleg de ce oficialităţile din oraş nu fac presiuni la Ministerul Dezvoltării Regionale sau la forul competent să aloce fonduri pentru asfaltarea şi lărgirea acestui drumeag. E o adevărată ruşine din nou această faţă a României turistice.

Altfel lume multă, mesele de lemn ocupate, unii mâncau în poieniţă, alţii ziceau ˝văzut, placut, hai la Cotă! ˝.

Am utilizat metoda cunoscută din timpul odiosului (scris cu literă mică) şi m-am postat la câţiva metri în spatele unei mese la care consumatorii plătiseră şi se foiau pe scaune, semn că vor să se ridice. Evrika! Masă de blană de lemn, cu scaune, ferită de soare, ce mai voiam? Mâncare şi băutură rece. Aici e aici.

Ni s-a adus meniul din care ca să vă dovedesc că nu exagerez postez nişte poze. Ilustrativ e că doi mici cu o chiflă şi cartofi prăjiţi făceau 30 lei; cascaval pane 30 lei; salată de ardei copţi, doi la număr, 15 lei; 300 gr. cotlet mangaliţa (adică porc) cu cartofi natur 55 lei. Friptură de cerb 200 gr la grătar cu pleurotus costa 150 lei dar n-aveau. Punct.

Am ales o specialitate tradiţională bosniacă. Aceasta consta dintr-o chiflă mare tăiată pe din două şi unsă cu ulei în care erau 3 mici şi alături cartofi ţărăneşti. A costat 35 lei. Ardeiul copt din poză se volatilizase. Nu aveau niciun fel de dulce iar, după spusele chelneriţei fructele de pădure cu friscă se terminaseră devreme deşi era duminică abia la ora 13.

Cafelele aveau preţuri duble faţă de cele din restaurantele cu ştaif din Sinaia iar Berea Mythos sau Efes de 0.5 l costa 30 lei. Berea românească Ursus, Timişoreana era 15 lei doza.

De ce spun că e jaf la drumul mare şi prost? Pentru că aprovizionarea se poate face din Sinaia la preţuri de supermarket sau en gros şi cu o maşină de teren înaltă nu reprezintă nicio problema 7-8 km din care 4 mai răi. Înţeleg la Omul sau altă cabană la care alimentele se cară cu măgăruşii sau cu spatele.

Buun! Serviciul era asigurat de o fetiţă foarte politicoasă dar împreună cu ajutorul ei, un băiat care debarasa mesele, nu făcea faţă la câte mese servea. La deverul care este sâmbăta şi duminica ar fi necesar mai mult personal. Ce zic patronii? Omul vine să vadă locurile şi cum aerul tare îi face foame, ca să şi-o potolească lasă şi câteva sute de lei.

Cât am aşteptat comanda – peste o oră-copiii au urcat la stâncile Frantz Iosef numite aşa în amintirea intâlnirii împăratului cu regele Carol I. Stâncile (1300m) au fost amenajate cu acces pe o scară cu trepte în 1897, după un an de la vizita de trei zile a lui Franz Iosef cu ocazia inaugurării Porţilor de Fier.

Am rămas la Poiana Stânii vreo două ore, nu că am fi vrut să întârziem până ce DN1 s-ar fi blocat de trafic dar nici nu puteam pleca la drum cu copii mici nemâncaţi.

Cât despre peisaj este mirific. Munţii Bucegi cu Crucea de pe Caraiman parcă ne coborau în palmă, între noi şi ei fiind o poieniţă alpină plină de flori.

---

VIZUALIZĂRI: 2995 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI