ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.11.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 79 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 19 MIN

Impresii despre cazarea la hotelul Internațional din Sinaia

TIPĂREȘTE

Salut! Întrucât prezentul articol despre hotelul Internațional de la Sinaia este ceva mai lung, am realizat o compartimentare a acestuia, astfel încât să găsiți mai ușor informațiile care v-ar putea interesa:

I – Introducere, prezentare generală

II – Parcare, recepție, diverse informații

III - Prezentarea camerei

IV – Micul dejun și restaurantele hotelului

V - Internațional Aquarium Zodiac Wellness

VI – Alte informații, distracție și relaxare

VII – Concluzie

I. Pe la începutul lunii august ne-am gândit că a sosit momentul pentru o ieșire la munte. Cu chiu, cu vai, am reușit să legăm două zile de weekend-ul ce urma, așa că problema cea mai mare era rezolvată. Sau cel puțin așa credeam! Întrucât destinațiile la care ne gândisem noi erau deja rezervate, iar cele câteva rămase libere nu ne atrăgeau din diferite motive, am căutat repejor o soluție de avarie. Iar aceasta a constat într-o vizită la o agenție turistică mică din oraș. Am întâlnit acolo o doamnă amabilă căreia i-am transmis cam ceea ce am dori și, în plus, i-am spus că vrem să plătim cu vouchere de vacanță (era afișat faptul că agenția accepta asta). Ok, a spus ea, vă voi contacta peste câteva ore pe numărul dvs. de telefon! Sincer să fiu, am fost cam sceptic, dar telefonul chiar a sunat destul de repede. Ne-a spus că pentru perioada dorită de noi găsise camere libere în două locații din Sinaia și la alte trei unități de cazare de la Predeal.

Discutând variantele prezentate, ne-am hotărât repede – Hotelul Internațional din Sinaia avea să fie opțiunea noastră. În plus, ni s-au alăturat imediat atât socrii mei, cât și finii noștri, așa că trupa de șoc era gata de distracție! În două zile, am rezolvat cu hârtiile la agenție și joi dimineața am pornit la drum! Trebuie să fiu sincer și să vă spun că, foarte probabil, dacă am fi achitat sejurul cu bani, probabil că alta ar fi fost alegerea noastră (una cu preț la cazare ceva mai mic). Dar pentru că am avut la dispoziție voucherele acelea, am zis că merită să încercăm și altceva mai bun (judecând după recenziile citite și după notele de pe site-urile de specialitate).

Despre drum nu vă mai spun prea multe, este binecunoscută aglomerația de pe DN 1. În zona localității Comarnic am stat vreo douăzeci de minute în coloană, apoi traficul s-a mai aerisit (era joi pe la prânz, nu vreau să știu cum a fost vineri după-amiaza). Cert este că pe la ora 13.00 ajunsesem la Sinaia. Adresa exactă a hotelului Internațional este strada Avram Iancu, numărul 1, iar din fața unității de cazare începe bulevardul Carol I.

Conform informațiilor dintr-un pliant existent la hotel, Internaționalul din Sinaia pune la dispoziția turiștilor: 180 de camere de diferite tipuri, 11 săli de conferințe, 3 restaurante, centru Spa, Chocolate bar în lobby, centru de divertisment, parcare privată. Din ceea ce am mai aflat, la etajul 1 este un salon de înfrumusețare, iar la Izvorul Rece (în apropiere de Sinaia) poate fi rezervat un teren de sport acoperit.

II. Din bulevard am virat stânga și am ajuns imediat la parcarea hotelului. Pe strada Avram Iancu, lângă o clădire anexă a hotelului, se află parcarea exterioară. Estimez că ar încăpea acolo 50-60 de mașini, sau poate chiar ceva mai multe. Cert este că am ieșit de două ori cu mașina pe durata acestui sejur și am găsit loc liber în parcare de fiecare dată la întoarcere. Lângă bariera parcării se află un automat care îți eliberează un jeton atunci când intri. Fiind clienți ai hotelului, noi am beneficiat de parcare gratuită; jetonul primit se dezactivează la recepția hotelului atunci când dorești să pleci, apoi ai la dispoziție 20 de minute pentru a părăsi parcarea. Atenție la aceste jetoane, costul unui astfel de obiect pierdut este de 100 de lei!

În ceea ce privește parcarea pentru mașinile ai căror proprietari nu sunt clienți ai acestei unități de cazare, tariful afișat era de 3 lei/oră, iar plata se realizează la recepția hotelului. Mai trebuie spus că există locuri de parcare și la parterul clădirii din imediata apropiere (unde se află centrul de divertisment al hotelului), însă în perioada respectivă întregul spațiu era închis pentru lucrări de renovare.

După ce am parcat în siguranță, am pornit către recepție. Spațiul este elegant și destul de aerisit, iar personalul a fost politicos (sunt totuși puțin cam sobri, ar putea fi un pic mai zâmbitori; oricum, ok în general). Cum intri, în partea dreaptă a recepției se află niște canapele elegante din piele, iar în stânga este Chocolate Bar. Ne-au plăcut mult scara din zona centrală de la parter și un candelabru elegant din fața recepției.

În acea perioadă, la recepție erau afișate următoarele tarife pentru cazare: camera single – 120 de euro/noapte; camera dublă – 140 de euro/noapte; camera dublă deluxe – 150 de euro/noapte; garsonieră – 180 de euro/noapte; apartament – 230 de euro/noapte.

Prin agenție, noi am achitat un preț ceva mai bun: 1370 de lei / cameră dublă standard pentru doi adulți (preț pentru 3 nopți - socrii mei), adică 456 de lei / noapte (mai ok decât cei 140 de euro afișați la recepție) sau 1490 de lei / cameră dublă standard pentru doi adulți și un copil de 8 ani (este vorba despre noi), adică 496 de lei / noapte. În ceea ce îi privește pe finii noștri, ei nu au plătit nimic în plus pentru copilul de 2 ani.

Fără a avea vreo solicitare specială în acest sens, am primit două camere la etajul al treilea și o cameră la etajul opt. A fost ok așa, pentru că încăperea de la etajul opt nu avea balcon, iar finilor le-a plăcut asta deoarece juniorul lor ar fi dorit cu siguranță să exploreze balconul.

Accesul către celelalte niveluri ale unității de cazare se poate face atât pe scări, dar și cu liftul. Hotelul dispune de două lifturi rapide și silențioase. Ca detalii tehnice, un lift poate transporta până la 10 persoane cu greutatea totală de 800 de kilograme. Pentru noi a fost important că nu așteptam prea mult în timpul zilei; cea mai aglomerată perioadă la lifturi era în timpul micului dejun, de pe la ora 08.45 până pe la 10.00.

III. Voi atașa fotografii și cu celelalte două camere (nr. 314 și nr. 806) ocupate de ”trupa” noastră, dar descrierea amănunțită a încăperii o voi realiza pentru spațiul de cazare ocupat de noi, respectiv camera 309. Așa cum vă spuneam, camera ne-a fost repartizată la recepție și chiar au nimerit-o! Încăperea oferă vedere către zona centrală a stațiunii, iar balconul a fost spațiul unde ieșeam dimineața pentru a ne bucura de aerul tare al unei noi și frumoase zile de august. Din ceea ce am observat, camerele duble standard au circa 20 de metri pătrați, însă am avut spațiu suficient, mai ales că juniorul nostru a cam făcut naveta între camera noastră și cea a bunicilor. Accesul în camere se realizează cu ajutorul cartelelor magnetice (am primit câte două pentru fiecare dintre camerele noastre).

Din holul hotelului se intră într-un hol micuț al camerei. Acolo există un cuier și tot de acolo se ajunge în baie. În față se ”deschide” camera propriu-zisă. Fiecare dintre spațiile noastre de cazare era prevăzut cu două paturi twin, însă nu a fost nicio problemă să le unim, iar spațiul dintre ele devenea insesizabil. Lenjeria, saltelele și pernele sunt de bună calitate, iar noi ne-am odihnit foarte bine. Lângă paturi se află noptierele, pe fiecare dintre ele stând câte o veioză cu picior. În fața paturilor există un corp de mobilier în care este încadrat televizorul (marca LG, diagonală probabil 81 cm.), iar partea de jos este prevăzută cu mici spații de depozitare. La sosire, am fost întâmpinați cu un mesaj personalizat de bun venit afișat pe televizorul din cameră.

Pe peretele camerei dinspre baie se află un dulap încăpător, unde am găsit halate albe (pentru piscină), papuci, umerașe, kit pentru cusut și cutie de valori. Tot acolo în dulap am văzut o fișă de spălătorie cu tarife detaliate pentru serviciile de spălat sau ”numai călcat” (exemple: spălarea unui trening costa 24 de lei, călcatul 12 lei; spălare cămașă 20 de lei, numai călcat 10 lei; spălare pantaloni sau fustă 40 de lei, numai călcat 20 de lei).

Lângă dulap, pe colț, se află minibarul în partea de jos, iar deasupra sunt câteva rafturi de sticlă prevăzute în fundal cu oglinzi. În meniul minibarului există produse precum: apă minerală sau plată 0,5 litri – 5 lei; bere Tuborg 330 ml – 9 lei; Coca-Cola sau Fanta 330 ml – 9 lei; Jagermeister – 15 lei; Granini 250 ml – 9 lei; ciocolată Mars – 7 lei sau Prăjitura casei – 5 lei. Pe rafturile de deasupra minibarului există o cană electrică pentru încălzit apă, două cești cu lingurițe, pliculețe de ceai, cafea, precum și un coș cu Prăjitura Casei și Toortitzi.

Dincolo de zona paturilor, către balcon, camera este prevăzută cu un fotoliu și cu birou. Pe birou se află telefonul; tot acolo, am găsit un chestionar de evaluare a satisfacției clienților (pe care l-am completat în ultima dimineață petrecută la hotel). Sub birou există priză în care alimentam laptopul. Și pe peretele cu televizorul erau montate două prize.

Pe jos prin camere este mochetă, iar lumina zilei care pătrunde dinspre balcon poate fi estompată cu ajutorul draperiei. Acestea fiind spuse, să facem câțiva pași până în...

Balconul camerei 309 – un loc destul de larg, unde ieșeam atât dimineața, cât și seara, înainte de culcare. Balconul are podea asemănătoare parchetului, iar balustrada este din sticlă groasă. În balcon erau o măsuță și două scaune elegante din ratan, iar scrumiera era și ea prezentă la datorie. Atenție la faptul că în cameră nu se fumează! În vitrina de deasupra minibarului era afișat un semn cu privire la această interdicție și, în plus, se preciza faptul că ”oaspeții care nu țin cont de acest aspect vor achita la recepție 200 euro, contravaloarea taxei de curățenie și reîmprospătare pentru o cameră în care s-a fumat. ”

Revenind la ieșirile noastre în balcon, trebuie spus că aveam vedere atât spre bulevard, cât și către zona de plecare a telecabinei sau spre parcarea exterioară a hotelului. Cel mai mult însă ne plăcea să privim către piscurile Bucegilor, unde ne-am lipit de o drumeție în sâmbăta acelui miniconcediu.

Baia camerei nu este prea mare, dar este dotată cam cu tot ceea ce este necesar în respectivul spațiu. Prosoapele au fost schimbate zilnic, sticluțele cu produse cosmetice și hârtia igienică erau și ele completate în fiecare zi. Dușul este separat printr-un geam de restul băii și, chiar dacă nu există posibilitatea de a te închide complet în duș, stropii de apă nu săreau decât într-o mică parte a băii. Foehnul era prezent la datorie, iar oglinda generoasă de deasupra chiuvetei mi-a plăcut mult.

În ceea ce privește camerista, noi am fost foarte mulțumiți. Practic părea că o mână invizibilă trebăluiește în urma noastră. Cât zăboveam noi la micul dejun, camera era deja aranjată (luat gunoiul, aspirat, aranjat paturile sau alte mici retușuri). Iar lucrurile acestea se făceau în liniște, nu era vreo zarvă pe hol.

Pentru că, vrând-nevrând, internetul face parte din viața multora dintre noi, trebuie amintită conexiunea wireless bună. Când ne-am cazat, am primit parola de la recepție împreună cu acele cartele magnetice de acces în cameră. Am testat conexiunea atât în cameră, cât și la micul dejun în restaurant, dar și în zona piscinelor, iar lucrurile au fost în regulă.

IV. Micul dejun a fost inclus în prețul camerei, iar această masă am mâncat-o în fiecare zi la restaurantul Panoramic de la etajul 1. Înainte de a detalia, spun că am fost mulțumiți pentru că, din punctul nostru de vedere, aveai ce alege chiar dacă erai mai pretențios.

Micul dejun era la dispoziția turiștilor după următorul program: de luni până sâmbătă, între orele 07.00 – 10.30; duminică – între orele 07.00 – 11.00.

Noi am coborât la micul dejun în jurul orei 08.30 în fiecare zi și am ocupat câte o masă rotundă de șase persoane, la care mai atașam alte două scaune pentru cei mici. În restaurant există și mese dreptunghiulare de douăsprezece persoane, acestea fiind amplasate în apropierea ferestrelor. Nu ne grăbeam deloc, mai ales că aveam cu cine sta de vorbă cu un pahar de suc sau cu o ceașcă de cafea în față, așa că am petrecut în fiecare dimineață cam câte o oră la acest restaurant. Am observat că erau locuri suficiente, chiar și în momentele de vârf (diminețile de sâmbătă sau duminică) existând suficiente locuri libere.

La intrarea în restaurant exista o masă pe care se aflau câteva carafe cu suc neacidulat (piersici, vișine, multivitamine, grepfrut și alte două sortimente pe care nu mi le mai amintesc). Aceste recipiente erau umplute ori de câte ori se goleau. Tot acolo erau așezate paharele, dar și sticle cu apă minerală Perla Harghitei. Pe partea opusă se aflau două expresoare de cafea și recipientul cu apă fierbinte pentru ceaiuri, plus pliculețele și ceșcuțele necesare.

În ceea ce privește mâncarea de la micul dejun, (după cum am mai scris ceva mai sus) apreciez faptul că oferta a fost variată: mai multe feluri de brânză și cașcaval, 2-3 feluri de măsline, salate cu și fără maioneză, cubulețe de brânză topită și pateu, crenvuști, bacon, cârnăciori, omletă și ochiuri, cașcaval pane, câteva feluri de salam, șuncă presată, rondele de pește marinat sau afumat, diferite sortimente de dulceață, cubulețe de unt, cremă de ciocolată, legume (roșii, ardei, porumb, salată, castraveți murați, sfeclă roșie), fructe (mere, piersici, prune, pepene, banane, portocale), iaurturi Zuzu cu și fără fructe, fructe confiate, diverse sortimente de cereale, lapte de origine animală și lapte de soia, prăjituri (diverse și gustoase), pâine, chifle etc. În mod cert am mai uitat câte ceva, însă voi atașa fotografii cu mâncărurile de la micul dejun pentru a vă face o imagine cât mai clară asupra acestei mese.

Personalul de la restaurant era destul de numeros și consider că își făceau treaba în mod corespunzător, în sensul că înlocuiau tăvile cu mâncare atunci când produsele se împuținau. Debarasarea era rapidă, însă nu de genul să îți fie luată farfuria cu mâncare din față înainte de ”terminarea ostilităților”.

În afara restaurantului Panoramic, hotelul Internațional mai are alte două restaurante. Acestea sunt Tirol (la etajul unu) și Cucina Sofia (la parter) . Noi nu am călcat pragul acestor restaurante din două motive: 1 - știam că sunt destul de scumpe și 2 - am preferat să mai ieșim din hotel atunci când ne înduram să luăm câte o pauză de la piscine și jacuzzi  Așa că am mâncat pe la terasele din zona centrală a stațiunii. În ceea ce privește restaurantul Tirol, am găsit impresii destul de recente pe AFA. Nici Cucina Sofia nu a rămas neprezentat – vezi impresii.

V. Pentru că am cam terminat prezentarea spațiului de cazare și a restaurantelor, cred că a sosit momentul să scriu câte ceva despre Internațional Aquarium Zodiac Wellness.

Acest centru Spa se află la subsol și acolo se coboară pe o scară ce pleacă din apropierea lifturilor. Accesul se realizează cu ajutorul cartelei magnetice de la cameră, iar programul de funcționare este: zilnic, între orele 10.00 – 22.00; luni – închis! Așadar, atenție la faptul că luni nu aveți parte de bălăceală dacă sunteți cazați acolo.

Îndată ce am intrat în zona Spa am observat că sunt afișate diferite informații, dar și regulile ce trebuie respectate în acel spațiu: ”Vă rugăm să folosiți dușul înainte de intrarea în piscină, saună sau jacuzzi. Săritul în apă este interzis. Nu lăsați copiii nesupravegheați în incinta centrului Spa. Este interzis accesul minorilor în Zona de Relaxare (aflată la un nivel inferior față de zona Spa). Temperatura saunelor este reglabilă până la 85 de grade. Folosiți sauna în reprize de 15 minute, cu pauză de 30 de minute. În saună, folosiți prosoapele pentru banca pe care vă așezați și grătarul pentru picioare. Nu umblați la setările saunei. Pentru orice nelămurire cereți ajutorul supraveghetorului. Accesul în saune este interzis copiilor. Fumatul interzis! Atenție! Suprafețele sunt alunecoase! ” Aceste informații le-am văzut afișate și în limba engleză.

Scara către centrul Spa nu are treptele foarte alunecoase, iar balustrada este realizată din fier forjat. Prima zonă în care intri este spațiul vestiarelor, cu dulapuri, toalete, dușuri și foehnuri. După dușul de rigoare se ajunge în zona Aquarium. În această parte a SPA-ului există o piscină cu apă dulce având adâncimea de 1,50 metri, iar ca dimensiuni estimez că ar avea cam 7-8 metri lungime și vreo 4-5 metri lățime. Pe o latură a piscinei se află câteva șezlonguri și măsuțe. Este interesantă cupola de sticlă aflată deasupra acestei piscine care permite razelor soarelui să pătrundă în interior. Pereții din jur sunt împodobiți cu diferite desene, iar două ghivece cu flori mărgineau treptele piscinei.

În vecinătate este o altă încăpere unde se află un jacuzzi, o altă cabină de duș, precum și saunele: una umedă și cealaltă uscată. În cele patru zile în care am trecut pe la Spa le-am testat pe ambele.

În apropierea saunelor se află un coș împletit unde lăsam prosoapele folosite atunci când consideram că nu ne mai sunt de folos. Din când în când, supraveghetorul din zona de Spa trecea pe acolo și prelua prosoapele folosite pentru a le duce la spălat. Trebuie spus că prosoape curate primeam din cealaltă zonă a Spa-ului (lângă piscina mare este o masă unde erau așezate prosoape neutilizate).

Din încăperea piscinei cu apă dulce se ajunge într-un spațiu interior mai generos, respectiv locul unde se află piscina cu apă sărată. Această piscină este mai mare decât prima, având 16 metri lungime și 8 lățime, iar adâncimea este de 1,40 metri. În ceea ce privește temperatura apei, termometrele plutitoare din colțurile piscinelor arătau 28-29 de grade, adică era numai bine pentru bălăceală pe cinste.

În apropierea acestei piscine erau mai multe șezlonguri (am găsit locuri libere de fiecare dată), iar în vecinătate se află un alt jacuzzi. Apa din aceste jacuzzi este mai caldă decât cea din piscinele hotelului. După drumeția de pe Platoul Bucegilor am mers seara la Spa și ”ne-am refăcut forțele” ba la piscina cu apă sărată, ba lenevind în jacuzzi. Am observat totodată că această zonă se numește ”I SPA”.

Într-o curte interioară din spatele hotelului se află zona exterioară a Centrului Spa. Acolo se află al treilea jacuzzi. Deoarece era vară, pe margine erau scoase șezlonguri așa că cine dorea un bronz frumos de munte putea obține asta. Tot acolo era amenajat un bar, unde puteai comanda câte ceva de băut. Ca prețuri, aș putea aminti Ice Coffee sau Caffe Latte – 15 lei, Coca-Cola, Fanta, Sprite – 9 lei, Cidru – 12 lei, limonade între 12 și 17 de lei (250-300 ml). Existau și cocktailuri precum Green Apple – 16 lei sau Hugo – 20 de lei.

Programul afișat pentru zona exterioară de Spa era în intervalul 10.00 – 18.00, însă angajații erau permisivi, astfel că am văzut turiști afară și după ora 19.00.

În apropierea piscinei cu apă sărată se află o scară ce coboară la un nivel inferior, respectiv secțiunea VIP/ Zona de relaxare. Nu am intrat acolo însă, conform celor afișate, există în acea secțiune saună umedă și uscată, salină și jacuzzi. În plus, poți face programare pentru masaj. Într-un pliant aflat pe biroul din cameră, erau prezentate câteva tipuri de masaj, precum și tarifele lor: Deep Tissue – 30 de minute, 90 de lei sau 50 de minute cu 165 de lei; Balinese – 50 de minute cu 165 de lei sau 80 de minute cu 225 de lei.

Personalul din zona de Spa nu este numeros (cel puțin nu la vedere). În cele 4 zile am remarcat doi bărbați diferiți și o femeie care se ocupa de masaje. Din punctul nostru de vedere, personalul își făcea treaba (schimbau prosoapele, reglau jacuzzi-urile, dădeau cu mopul pe marginile piscinelor).

Mai trebuie adăugat faptul că lângă zona vestiarelor se află o mică sală de gimnastică, dar nu-mi amintesc să fi văzut vreun turist pe la acele aparate în timpul celor patru zile :)

VI. La capitolul alte informații voi aminti în primul rând faptul că am avut posibilitatea de a face un late check-out gratuit în ultima zi. Mai concret, am aflat de această facilitate în timpul unei discuții purtate cu o altă clientă a hotelului. Cum am procedat? În ultima zi, după ce am terminat cu micul dejun, am mers la recepție pentru a întreba dacă avem această posibilitate. Întrucât nu exista o rezervare imediată pentru camera noastră, ne-a fost acceptată solicitarea – puteam folosi gratuit camera și alte facilități până la ora 14.00 (în loc de ora 12.00, când ar fi trebuit să plecăm). Dacă solicitarea noastră ar fi vizat petrecerea mai multor ore în plus la hotel, acest lucru era posibil, dar existau costuri suplimentare. Finii noștri au plecat mai devreme, iar pentru noi și pentru socri am oprit o singură cameră. Ne-a interesat acest late check-out pentru că astfel am avut posibilitatea să ne bucurăm și în ultima zi de bălăceală la centrul Spa fără să ne grăbim.

În ceea ce privește distracția și relaxarea, mai trebuie amintite alte facilități ale hotelului (pe lângă centrul Spa de care v-am tot povestit). La parter, în dreapta recepției, există o cameră amenajată ca loc interior de joacă pentru cei mici. Am aruncat și pe acolo o privire, dar consider că ar fi loc de unele îmbunătățiri. În primul rând, locul mi s-a părut spațios, însă cam sărăcăcios: existau ”o piscină” cu bile de plastic, o măsuță cu câteva scăunele, niște piese de plastic pentru construcție, un tobogan pentru cei foarte mici și alte două-trei jucărele. În plus, părinții care îi însoțeau acolo pe prichindei trebuiau să stea în picioare sau pe jos, deoarece nu exista nici măcar un scaun pentru adulți.

În exterior, pe marginea aleii către parcare, am remarcat un togoban, vreo trei leagăne cu picior și o groapă cu nisip.

O altă posibilitate de petrecere a timpului liber este Centrul de divertisment al hotelului Internațional. Din păcate, în perioada respectivă acest spațiu era închis pentru lucrări de renovare. Centrul de divertisment este amenajat într-o clădire aflată lângă parcarea exterioară a hotelului. Se poate ajunge acolo fără să ieși afară, printr-o pasarelă acoperită care face legătura cu hotelul. Din ceea ce am citit, Centrul de divertisment pune la dispoziția turiștilor piste de bowling, mese de biliard sau jocuri precum Darts, Air Hockey, Fusball. Din cele afișate pe site-ul hotelului, renovarea s-a încheiat în luna septembrie 2018, iar programul de funcționare este de miercuri până duminică, începând cu ora 15.00 până la ultimul client. Mi-ar plăcea să testez facilitățile acestui centru de divertisment, cine știe, poate cu ocazia unui alt sejur la hotelul Internațional.

Având în vedere că Centrul Spa este închis luni, iar Centrul de Divertisment este închis luni și marți, cei interesați de sejururi la început de săptămână trebuie să aibă în vedere aceste informații!

Tot la capitolul distracție și relaxare mai trebuie amintite posibilitățile de drumeție prin împrejurimile stațiunii Sinaia. Se poate ajunge pe Platoul Bucegilor cu mașina (urcând pe TransBucegi până în zona Piatra Arsă), cu telecabina sau telegondola, chiar și pe jos (urmând vreun traseu marcat, condiția fiind să aveți o bună pregătire fizică). În urmă cu doi ani, noi am făcut o frumoasă plimbare prin pădure până în poiana Stânei Regale, iar în timpul sejurului la Internațional am drumețit până la Crucea Eroilor și apoi pe la Sfinx și pe la vecinele sale, Babele. A fost o drumeție extrem de frumoasă, am avut parte de companie foarte plăcută, din păcate nu am apucat încă să scriu... O să mă revanșez!

Iar dacă vremea nu permite drumețiile pe munte, atunci Sinaia demonstrează că este o gazdă agreabilă: te poți plimba pe bulevardul Carol, pe aleile din parcul central al stațiunii, poți vizita expoziția de trenulețe din gară (am fost acolo mai demult) sau poți admira Castelul Peleș ori Pelișorul. Iar Casinoul din Sinaia merită și el amintit aici.

Deși se află la câțiva kilometri de stațiune, Muzeul Cinegetic al Carpaților de la Posada este unul dintre obiectivele importante ale zonei. Noi am fost acolo în 2015 și intenționăm să revenim!

VII. Concluzie – Noi ne-am simțit foarte bine la această unitate de cazare și sperăm să revenim acolo și cu alt prilej. În ceea ce privește notele acordate, voi depuncta puțin hotelul pentru spațiul de joacă din interior și pentru faptul că nu am putut beneficia în perioada respectivă de dotările Centrului de divertisment (închis atunci pentru renovare). Acestea fiind precizate, recomandăm hotelul Internațional de la Sinaia!

Toate cele bune!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 02.11.18 15:00:47
Validat / Publicat: 02.11.18 17:03:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5173 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Vedere din balconul camerei 309.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 79.20 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    10 ecouri scrise, până acum

    rentea
    [02.11.18 17:07:49]
    »

    @Crazy_Mouse: Am fost si noi, recent si ne-a placut tare mult. Cel putin centrul spa este deosebit. Buna descriere!

    As completa ca este un hotel de 5 stele evidente, declasificat la solicitarea lor pentru a gazdui conferinte, team-buildinguri etc (in conditiile in care multe firme multinationale accepta decontarea numai a activitatilor desfasurate in hoteluri de maxim 4 stele).

    webmaster
    [02.11.18 17:54:19]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Dan&Ema
    [02.11.18 18:19:43]
    »

    @Crazy_Mouse:

    Foarte, foarte, foarte detaliata prezentarea! Felicitari! ????

    Floryn81AUTOR REVIEW
    [02.11.18 19:13:06]
    »

    @rentea: Într-adevăr, spa-ul Internaționalului este un loc deosebit. După părerea noastră, este punctul forte al hotelului, iar juniorul nostru se îndrăgostise de acea zonă. Interesantă informația referitoare la declasificarea unității de cazare, nu știam de așa ceva.

    @webmaster: Mă încântă selectarea articolului ca MiniGhid AFA! Este primul meu articol despre o unitate de cazare ce primește această titulatură.

    @Dan&Ema: Mulțumesc!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nrs †
    [02.11.18 20:57:07]
    »

    un articol excelent! mi-am reamintit cum din noroc am ajuns la acest hotel, de abia aparut, prin '84-'85. avea ceva de neimaginat in acele timpuri: video cu circuit inchis! intre anumite ore erau filme cu karate sau de groaza

    apoi in '94 sau '95 am facut un revelion acolo, dar nu mi s-a mai parut wow. vad ca acum a revenit la standarde inalte

    nicole33
    [03.11.18 10:41:02]
    »

    @Crazy_Mouse:

    Un articol foarte complet despre un hotel excelent. Felicitări!

    Ai făcut o alegere inspirată. Mă bucur să constat că hotelul arată mult mai bine decât îl ştiam. Mi-am amintit cu mare plăcere de un sejur petrecut la Internaţionalul din Sinaia prin februarie 1989 în vacanţa studenţească, când cu greu şi multe intervenţii am reuşit să obţinem două camere aici. Atunci am fost foarte încântaţi de condiţii şi servicii, ca studenţi noi nefiind obişnuiţi cu hoteluri de acest nivel de confort. Nu am mai revenit de atunci de teamă că nu mă vor mai primi după ce am reuşit "performanţa", involuntară, desigur, a primei inundaţii din istoria hotelului

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Floryn81AUTOR REVIEW
    [03.11.18 11:52:59]
    »

    @nicole33: Am încercat să prezint cât mai multe amănunte pentru ca aceia ce doresc să aleagă Internaționalul din Sinaia să își poată face o părere cât mai clară dacă vor citi acest articol. Noi nu am inundat niciuna dintre cele trei camere ocupate, așa că sigur ne vor primi și cu altă ocazie! Doar bănuți să avem pentru cazare, în rest totul e ok!

    Mulțumesc pentru lectură și ecou! Numai bine!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Michi
    [03.11.18 16:44:33]
    »

    Cam aşa ar trebui să fie toate reviewurile despre cazări. Complete şi la obiect. Felicitări!

    Floryn81AUTOR REVIEW
    [03.11.18 18:47:57]
    »

    @Michi: Mulțumesc frumos!

    elenaadinaPHONE
    [09.09.22 17:56:04]
    »

    Din ce am văzut și citit, un hotel foarte bun cu servicii foarte bune!

    Felicitări pentru articolul amănunțit cu informații prețioase! ????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Dan&Ema, elenaadina, Michi, rentea
    Alte impresii din această RUBRICĂInternational Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.094624996185303 sec
    ecranul dvs: 1 x 1