Descoperă Sinaia: după treizeci de ani

TIPĂREȘTE

În vara aceasta plină de grație m-am surprins pe mine însămi prin determinarea cu care am insistat să strecor, printre atâtea călătorii și probleme, o excursie de două zile la Sinaia. Întâmplarea face că am fost de mai multe ori la Brașov, în viața mea de "adult", dar niciodată nu m-am oprit în stațiunile de pe Valea Prahovei. Sinaia este pentru mine o amintire bine conturată, fiind unul din puținele concedii turistice în care am fost cu părinții când eram elevă, în perioada comunistă. Așadar, mi-am dorit dintr-o dată să revăd stațiunea, și întâmplarea face că au trecut exact treizeci de ani (până și zilele coincid cu două din zilele sejurului de acum trei decenii).

Am descoperit "o stațiune regală" în adevăratul sens al cuvântului. O stațiune liniștită (noi am fost în timpul săptămânii) și distinsă, în care aproape fiecare cadru natural și fiecare casă pot fi imortalizate într-un album care să mărturisească frumusețea munților Bucegi. Și încă, nu am descoperit decât foarte puțin... a fost doar o "expediție", suficientă pentru a ne asigura că merită să revenim pentru a explora mai în profunzime frumusețea de aici.

Cum era stațiunea acum treizeci de ani? O stațiune modestă (după tiparul comunist) dar în același timp destul de veselă, într-un cadru natural impresionant. Cum românii își făceau concediile în țară pentru că nu aveau voie să iasă în afară, Sinaia era o destinație destul de frecventată. Îmi amintesc cât de plină era vila la care stăteam și cât de mulți turiști ieșeau seara pe bulevard. De asemenea, îmi amintesc de urcarea la cota 1400, pentru care am stat la coadă la telecabina aglomerată mai mult de o oră - iar când am ajuns sus, pe un vânt năpraznic, nu era nici un loc liber pentru mâncat mici la unica și rudimentara terasă existentă. Îmi amintesc de lipsa mâncării din magazine și de cât de dependenți eram de bonurile de masă de la Hotel Sinaia, unde se mânca "în serii" o mâncare la cazan, care pe vremea aceea părea destul de gustoasă.

Dar, mai bine, să dau cuvântul jurnalului meu de elevă, de acum treizeci de ani:

" Sâmbătă, 1 septembrie 1984.

Concluzia: cu părinții mei nu e bine să pleci niciunde, nu prea le plac călătoriile. Ca atmosferă, ori se contrazic încontinuu, ori îmi fac mie observații. Deci: bilet de tratament (pentru ei) între 10 și 27 august, Sinaia. Cazare la vila Carpați, lângă vilele Bucegi și Excelsior, pe bulevardul Carpați (o ramificație a străzii principale din Sinaia). Prima noapte am petrecut-o la camera 31, la etajul 6 (confort doi – cu baie pe hol), fără cearșafuri curate. A doua zi ne-au mutat la camera 23, etaj 4, confort I (cu baie în cameră). Nu știu de ce era trecută la confort I – era mai mică și cu un singur pat de două locuri, am dormit mereu de-a curmezișul. În plus față de prima cameră, un radio hârâit, prosoape (care ne-au folosit, e adevărat), baia și un balconaș cât o coajă de nucă, care dădea în spate, către munte. În minus, 4 pături, un scaun, 2 lămpi, un cuier, un pat de o persoană și priveliștea splendidă către munții din față, spre care era orientată prima cameră. Mâncarea de la pensiune, asigurată tot prin bilet, a fost bună, deși se stătea la coadă și înghesuiala din multe zile era supărătoare. Pensiunea cu restaurantul, la doi pași. Policlinica de tratament unde făceau ai mei procedurile, peste drum. Parcul, în spatele policlinicii. Cinematograful, pe bulevard. Cofetăriile, videoteca, hotelurile Sinaia, Montana, Internațional, tot pe bulevard. Cofetăria Sinaia mi-a plăcut: amandine, înghețată mare de ciocolată, suc de zmeură. Apoi, cinematograful mic unde am văzut două filme mai bune: Marfă furată (comedie polițistă) și Legenda călărețului singuratic (western). Cam la asta (filme, plimbări pe bulevard și librării) s-au limitat acțiunile mele prin Sinaia. Serile mă uitam la televizor în holul vilei, unde se aduna toată lumea din cele trei vile, ca să vadă niște porcării de emisiuni (nu ce vedem noi la sârbi). Mi-am făcut o prietenă, Simona din Tîrgu Mureș, în clasa a IXa, cu care mă întâlneam la masă și seara la televizor, și am vorbit o grămadă, cu toate că ardeleneasca ei mi se părea greoaie. În rest, nimic altceva în afară de vizitat mânăstirea Sinaia și de urcat cu telecabina la cota 1400, dar era foarte frig. Tot timpul aproape a fost un frig de octombrie. Și ploaie. Uniforma mea era formată din pantaloni reiați, pulover de lână și o jachetă albastră tot de lână, cu cordon, lucrată de mama. În final, din cauza frigului, mama a scurtat vacanța și a vândut biletul pe ultimele patru zile. Am plecat când ieșise soarele și începuse să fie mai cald..."

Așadar, pentru cine a crescut în România acelor ani, o călătorie în Munții Bucegi nu este doar o excursie, ci un drum de reamintire și regăsire... și de mulțumire, pentru Cel care ne-a purtat cu grijă prin această viață și ne îngăduie să (re)vedem atâtea frumuseți.

---

VIZUALIZĂRI: 1718 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI