Casa Cositorarului – călătorie romantică în epoca medievală

TIPĂREȘTE

Prima oară am fost la Sighișoara în octombrie 2011, împreună cu câțiva prieteni de aici, de pe AFA și am stat în condiții foarte bune la o pensiune din oraș. Deși am avut ghinionul ca vremea să nu fie prea prietenoasă atunci, dimineața, după micul dejun, am mers să vedem cetatea, însoțiți de ghidul și prietenul nostru, @Andox, care ne-a spus că ne va duce la cea mai frumoasă cafenea din Sighișoara, Casa Cositorarului. Am petrecut vreo două ore într-o atmosferă de poveste cu iz medieval, am mâncat cele mai bune prăjituri (felii de tort, mai exact) din viața noastră și ne-am simțit foarte bine. Au trecut peste 5 ani de atunci și îmi aduc aminte fiecare detaliu, atât de tare mi-a plăcut acel loc.

Mi-am promis atunci că mă voi reîntoarce la Sighișoara, într-o zi mai călduroasă, dorindu-mi foarte mult să stau în interiorul cetății, pentru a simți mai bine atmosfera de acolo. Anii au trecut și, din păcate, nu am reușit să îmi țin promisiunea. Când a venit @crismis acum 2 ani și a scris atât de frumos despre Casa Cositorarului (vezi impresii), mi-a răscolit amintirile și m-a făcut să îmi aduc aminte de promisiunea pe care mi-o făcusem. Așa că vara trecută, având concediu la început de septembrie, am reușit să aloc două zile unui oraș care mi-a rămas la suflet: Sighișoara.

Iar celor care nu cred în coincidențe le spun că imediat ce am deschis booking-ul pentru a căuta cazare am văzut că prima pensiune care apărea pe listă ca recomandată era Casa Cositorarului, cea a cărei cafenea mă fermecase cu 5 ani în urmă. :) Nu am stat mult pe gânduri și am rezervat, pentru o noapte, o cameră dublă, la prețul de 120 lei. Micul dejun, opțional, costa 30 lei/persoană pe zi, dar l-am achiziționat totuși, gândindu-mă că va fi mai ușor dimineața, mai ales că nu stăteam decât o noapte.

Casa Cositorarului este o pensiune de 4 stele, adăpostită într-o casă încărcată de istorie, amplasată într-o zonă liniștită a cetății, în apropierea Turnului Cositorarilor și a Scării Acoperite, mai exact pe strada Cositorarilor 8-9. Am folosit gps-ul, care ne-a dus fără probleme la destinație. După ce am părăsit șoseaua principală urmărind indicatorul care ne ghida spre cetate, am ajuns într-o parcare cu plată, aflată jos, la baza cetății. Cum în condițiile rezervării era inclusă și parcarea, am continuat cu mașina drumul pavat cu piatră cubică, care începe să urce. Trecem pe sub Turnul Cositorarilor, facem dreapta, apoi stânga și ajungem, la capătul străzii, într-o mică parcare, având pensiunea (o parte ai ei, mai exact) pe partea dreaptă. Intrarea în pensiune se face de pe o străduță îngustă, pe care nu poți intra cu mașina, așa că am lăsat-o în acea mică parcare, situată la 20 metri și am mers să întrebăm în primul rând dacă este ok unde am parcat.

,,Recepția” sau mai bine zis întâmpinarea oaspeților are loc în cafeneaua-cofetărie, unde am găsit o tânără drăguță și extrem de zâmbitoare, care ne-a lămurit imediat în privința parcării. Ne-a spus că accesul cu mașina în cetate este permis doar rezidenților și ne-a înmânat un talon de parcare, pe care ne-a sfătuit să îl punem pe bord. Odată rezolvată problema parcării, am luat bagajele și am mers din nou la domnișoara drăguță, pentru a ne lua camera în primire. Cred că niciodată nu am fost atât de nerăbdătoare ca acum să văd cum arată camera pe care am rezervat-o undeva.

Pensiunea Casa Cositorarului are 4 camere, dispuse pe două niveluri, la parter aflându-se 2 camere duble, iar la etaj două camere de lux. Recunosc că mi-aș fi dorit să găsesc liberă o cameră de lux, pentru că am fost încântată de patul cu baldachin, dar, pentru că am făcut rezervare cu doar câteva zile înainte, erau amândouă ocupate. După ce am îndeplinit formalitățile de check-in, am fost conduși spre pensiune, a cărei intrare se află într-un capăt al frumoasei terase a cafenelei.

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost ușa pensiunii, frumos pictată, care făcea trecerea într-un tărâm de poveste. Pentru că așa mi s-a părut interiorul pensiunii, de cum am pășit în holul de la intrare. Am găsit aici un hol îngust, pe care se aflau un bufet și o măsuță pictate, ușile celor două camere aflate la parter și, evident, scara din lemn, îngustă și spiralată, care ducea la etaj. Atât pe bufet cât și pe pereți se aflau obiecte de decor care te făceau să simți că te-ai întors în timp și care dădeau un aer cald micuțului hol.

Cum ambele camere duble erau libere când am ajuns noi, am fost lăsați să o alegem pe cea care ne place mai mult. Nu erau foarte diferite una de cealaltă, ambele erau foarte frumoase, dar am ales-o pe cea din spate, care era amplasată la distanță mai mare față de ușa de la intrare.

De cum am deschis ușa pictată a camerei și am pășit înăuntru am simțit exact ceea ce am simțit cu ani în urmă, intrând în cafenea. Nu am mai văzut ceva asemănător, nu am mai stat niciodată într-o cameră amenajată în felul acesta: spațioasă, înaltă, cu două ferestre care dădeau spre străduța îngustă, pavată cu piatră, pe care se aflau terasele pensiunii, parchet de lemn acoperit cu covorașe și o floare frumoasă în geam.

Sub geam se află o măsuță cu două fotolii, iar pe aceasta este așezat un frumos sfeșnic cu lumânări. Mobilierul, compus din dulap, noptiere, bufet, este din lemn masiv, frumos pictat. Două oglinzi mari, cu iz de epocă, se află amplasate în încăpere, iar pe pereții camerei sunt câteva tablouri frumoase, care îi conferă acesteia un aer cald. Tavanul înalt, traversat de grinzi de lemn, este și el pictat, iar din mijlocul lui atârnă o lustră care întregește farmecul camerei.

Dar piesa de rezistență a camerei este patul mare, amplasat pe peretele opus intrării. Un pat mare, înalt, din lemn masiv, acoperit cu o saltea groasă, pe care erau câte 3 perne de fiecare, 4, dacă ar fi să le pun la socoteală și pe cele micuțe, de decor și o pilotă mare, care depășea marginile patului. Pe ultima pernă, cea mică, ne aștepta, în semn de bun venit, câte o bomboană de ciocolată, frumos ambalată în staniol roșu.

Chiar dacă atunci când am făcut rezervarea am fost dezamăgită că nu am găsit liberă o cameră de lux, care să aibă pat cu baldachin, mi-a trecut imediat pentru că și în patul din camera dublă m-am simțit ca o prințesă din povești, așa cum le percepeam eu văzând poze sau filme cu paturile acelea mari, cu multe perne, de pe vremuri.

Singurele lucruri care te aduc puțin cu picioarele pe pământ și te fac să nu uiți în ce epocă trăiești sunt televizorul LCD, un uscător de păr găsit în dulap și internetul wireless (care a funcționat foarte bine), necesare totuși la o pensiune de 4 stele.

După ce am inspectat camera și am suspinat continuu din cauza emoției de a fi în așa loc plin de farmec, a urmat baia, a cărei ușă se afla într-o parte a camerei. Nu a fost nici o surpriză deja să vedem că incursiunea în epoca medievală continuă, am fi fost neplăcut surprinși să găsim aici o baie modernă. Baia nu este foarte mare, dar este frumos amenajată, bateriile de la chiuvetă și de la duș au un aspect de epocă, prosoapele albe au marginile brodate, iar hârtia igienică este pusă pe un suport din fier forjat. Din nou mare, mare atenție la detalii, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, astfel încât te simți într-o poveste de la început până la sfârșit.

Dimineața micul dejun era la ora 9, când se deschidea cafeneaua, așa că până atunci am avut timp să inspectez și frumoasele terase ale pensiunii. Prima terasă este cea amenajată lângă cafenea și este acoperită practic de verdeață și de viță de vie. Strugurii negri, deja copți la început de septembrie, care atârnau deasupra mea și florile frumoase care se aflau peste tot dădeau un farmec deosebit terasei, care este o adevărată oază de verdeață în zilele călduroase de vară. Frumos amenajată, cu multe obiecte de decor care îi creau o poveste, terasa are câteva mese din fier forjat și din ratan.

Cea de-a doua terasă, cea pe care am ales să luăm micul dejun, este amplasată de cealaltă parte a străduței înguste și are mai multe mese decât prima. Având în spate un perete înalt de piatră acoperit de iederă, înconjurată de un gard făcut din bârne de lemn, în partea de sus a cărora se află felinare, plină de verdeață și de flori colorate, terasa are în mijloc un bar frumos amenajat, iar de o parte și de alta a acestuia se află mesele din fier forjat, fiecare dintre acestea având pe ea o vază cu flori multicolore.

Puțin înainte de ora deschiderii a venit aceeași domnișoară pe care am întâlnit-o cu o zi înainte, la fel de drăguță și de veselă și ne-a adus meniurile, pentru a comanda micul dejun. Erau câteva variante prestabilite dintre care alegeai ceea ce doreai, cafeaua nefiind inclusă în nici unul dintre acestea. Am comandat întâi cafelele, soțul meu expreso și eu capucino vienez (asta pentru că până la acea oră băusem deja cafeaua pe care mi-am pregătit-o în cameră) și ambele au fost delicioase.

După ce ne-am hotărât ce vrem să mâncăm ne-a fost luată comanda, iar mâncarea a venit repede. Deși inițial mi s-a părut cam scump micul dejun și am ezitat să îl iau, acum mă felicitam că am făcut-o. Totul a fost gustos, porțiile foarte mari, nici nu am reușit să mâncăm tot. Am avut omletă cu de toate, ouă ochiuri cu cașcaval, două castronașe cu ciuperci cu maioneză și zacuscă, dulceață și miere, servite cu pâine proaspătă și pufoasă. Iar faptul că am mâncat de dimineață pe terasa aceea minunată, într-o zi însorită de la începutul toamnei, în zumzetul turiștilor (în foarte mare parte străini) care se plimbau fascinați pe stradă a făcut toți banii. Nu mai spun că deși am fost primii pe terasă în câteva minute după ora deschiderii aceasta s-a umplut aproape în totalitate, pentru că mulți dintre cei care treceau acolo rătăcind pe străduțele cetății se opreau pentru a bea o cafea sau pentru a lua micul dejun, atrași de frumusețea ei.

Să stau la Casa Cositorarului a fost pentru mine o experiență pe care nu o voi uita niciodată și pe care o recomand oricui, măcar o dată în viață. Este un loc magic, romantic, un loc de poveste, în care simți că te întorci în timp, în vremuri pe care le cunoști doar din cărți sau filme. Să te trezești dimineața în acea cameră superbă, să privești pe geam și să constați că te afli într-o cetate medievală, să ieși din pensiune și să fii înconjurat de verdeață și de multe flori frumoase, să simți cum acel frumos oraș se trezește o dată cu tine și să fii martor la modul în care începe să se anime și să prindă viață, este ceva ce îți umple sufletul de bucurie.

Singurul și marele meu regret este că am rezervat doar o noapte și aș fi prelungit cu drag șederea acolo dacă nu aș fi avut altceva programat în ziua următoare. Iar Sighișoara este un oraș absolut superb, care are multe, foarte multe de oferit. Am avut norocul să îl avem alături pe @Andox, un prieten drag căruia îi mulțumim, care a fost o adevărată gazdă și ne-a stat alături tot timpul cât am fost acolo, care ne-a plimbat prin locuri cunoscute și mai puțin cunoscute ale orașului, ne-a ajutat să descoperim farmecul Sighișoarei și ne-a dus la cele mai frumoase terase și restaurante din zonă. Deși la început părea că avem timp destul pentru un oraș nu prea mare, chiar dacă doar frigul instalat după ora 12 noaptea ne-a făcut să părăsim străzile orașului (sau terasele acestuia, mai bine zis :) ), totuși acesta s-a dovedit insuficient. Dar ne vom reîntoarce pentru că Sighișoara are și va avea mereu un loc special în inima mea. :)

---

VIZUALIZĂRI: 2118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI