Abatia Cisterciana de la CARTA

TIPĂREȘTE

Articole despre aceasta am vazut ca s-au mai scris, de aceea nu am pretentia ca voi veni cu noutati, ci doar cu cateva ganduri personale. Am trecut de multe ori in drumurile noastre spre Sibiu pe langa indicatorul ce ne indruma spre Abatia de la Carta, dar niciodata nu am ajuns acolo, pana intr-o zi cand in excursie de la scoala ne-am oprit aici, unde am descoperit un loc linistit, ingrijit de un pastor deosebit cu respect pentru oameni si traditii.

Abatia Cisterciana sau atat cat a mai ramas din ea este un loc frumos cu o poveste ce incepe demult si rezista peste timp bucurandu-ne sufletul si incantandu-ne privirea: zidul vechi de la intrare aminteste de simplitatea celor care au construit-o (calugarii cistercieni, un ordin extrem de auster ai carui membrii nu aveau voie sa foloseasca focul pentru a se incalzi, iar timpul si-l petreceau in mare parte in post si rugaciune) in stil gotic, dar cu amprenta lor specifica ce se observa in interiorul manastirii (ferestrele lobate- amanunt aflat de la d-nul prof. de istorie).

Trecand de intrare patrundem intr-o curte micuta si bine ingrijita in care de afla cateva morminte ridicate in cinstea unor ostasi germani cazuti in primul razboi mondial, vegheati de statuia lui Roland, un cavaler german despre care legenda spune ca a luptat importiva necrediinciosilor; de asemnea in curte se mai afla cateva obiecte vechi a caror poveste o putem afla de la pastorul comunitatii.

Mergand pe aleia pietruita ajungem la intrarea in manastire, unde preotul ne deschide usa spunandu-ne vechea vorba a calugarilor de atunci: „Porta aperto, cor magis” (Poarta e deschisa, inima si mai mult) si... o descoperim: inalta, alba cu un altar frumos, cu bancute si carti pentru enoriasi, pentru ca aici inca se tin slujbe.

Pentru ca nu este incalzita slujbele se muta in anotimpul rece in casa parohiala. Putem admira si o orga veche facuta de un mester din Sibiu si una ceva mai noua care la care se mai poate canta. Am ascultat si cateva povesti despre istoria bisericii si importanta ei pentru comunitate; aici se adunau satenii cand erau atacati de turci, usa joasa si ingusta de la intrarea in biserica avea ca scop protejarea femeilor din sat de acestia. Barbatii puternici stateau in apropierea intrarii si cei ce reuseau sa intre erau loviti cu palosul si ucisi, iar fetele si femeile aflate mai in fata reuseau sa fie astfel salvate.

O alta istorie draguta, dar trista in acelasi timp este cea a amvonului bisericii: cel vechi din lemn pictat se afla depozitat intr-o anexa fiind inlocuit de fostul preot cu unul mai simplu si cu mai putine trepte, pe motiv ca celalalt avea o inclinatie prea mare si era dificil de urcat, preotul fiind in varsta si destul de corpolent. Aceasta schimbare a afectat si vechea strana a bisericii, care a fost taiata pentru a se putea monta amvonul, fapt ce arata ca uneori primeaza confortul personal si nu pastrarea trecutului. Intrarea la Abatie este 5 lei si daca nu este deschisa se poate suna la numerele de telefon afisate la poarta si pastorul vine cu cheia si explicatiile sale presarate cu glume.

Revenind in curte am urcat in turnul din curte pentru a ne delecta cu privelistea satului Carta intr-o zi de toamna si am plecat apoi mai departe cu promisiunea ca voi reveni si-n alt anotimp, pentru ca tare mi-a placut locul si linistea de aici.

---

VIZUALIZĂRI: 1414 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI