ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.04.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
MAR-2012
DURATA: 1 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Sfântu Gheorghe. Un pic din savoarea Ţinutului Secuiesc

TIPĂREȘTE

Aceasta este partea a doua a descrierii modului în care ne-am petrecut ziua de sâmbătă, 10 martie, de la întâlnirea AFA 2012. Prima parte se găseşte aici:(vezi impresii)

Părăsind Hărmanul, ne-am îndreptat spre Sfântu Gheorghe, municipiul reşedinţă a judeţului Covasna, aflat la ceva mai mult de 20 km şi unde am ajuns în mai puţin de jumătate de oră. Ne-am oprit chiar în centrul oraşului, pe latura estică a parcului central, Erzsébet park în maghiară, parcul Elisabeta în română. În legătură cu numele parcului, există două versiuni. Una din ele spune că el vine de la Regina Elisabeta a României (ro.wikipedia.org/wiki/Eli ... beta_de_Neuwied), cealaltă susţine că este, de fapt, vorba de Elisabeta, împărăteasa Austriei şi regina Ungariei, celebra Sisi (ro.wikipedia.org/wiki/Eli ... 3teasa_Austriei). Oricum, este un parc frumos, indiferent de unde i se trage numele. Eu personal nu am găsit suficiente informaţii pentru a decide de partea cui este adevărul.

Între timp se făcuse cald, era o zi senină şi mulţi locuitori ai oraşului ieşiseră la plimbare, mai ales cei cu copii. Asta mi-a plăcut, pentru că mi-a dat senzaţia că Sfântu Gheorghe este un oraş tânăr. Şi, lucru surprinzător, deşi trei sferturi din populaţia oraşului aparţine minorităţii maghiare (adică aici sunt majoritari), vorba românească se auzea într-o proporţie cel puţin egală cu cea ungurească.

Primul loc unde ne-am oprit a fost la Catedrala Ortodoxă Română, aflată chiar lângă locul unde parcasem maşina. Un pic ascunsă în spatele unor clădiri, catedrala se înalţă dintre acestea, reuşind cu greu să iasă din „înghesuială”.

Construită în stil brâncovenesc, la exterior nu impresionează decât prin dimensiuni. Interiorul este însă cu adevărat impresionant, atât prin dimensiuni, cât mai ales prin picturile care acoperă practic toată suprafaţa pereţilor. Spun „impresionant”, dar asta nu neapărat în sens pozitiv, pentru că, după gustul meu, pictura încarcă excesiv pereţii şi este puţin prea stridentă prin colorit.

Intrarea nu se face, cum ar fi normal, printr-unul dintre cele trei masive portaluri, de pe laturile de sud, vest şi nord, ci pe o uşiţă modestă, din dreapta intrării principale, de pe latura vestică. Cel puţin aşa era când am vizitat noi catedrala, poate că la evenimente mai importante se deschid şi celelalte intrări. Am pătruns mai întâi într-o încăpere şi ea cu pereţii prea încărcaţi de picturi, unde se află un magazin bisericesc. Aici, o femeie parcă plictisită (mult prea devreme) de viaţă, abia a catadicsit să scoată două vorbe. S-a mai înviorat când am cumpărat o broşură de prezentare a catedralei.

Am pătruns apoi în catedrală şi imediat ne-a izbit un miros greu, de fum de lumânări din ceară proastă, care făcea aerul aproape irespirabil. Slujba tocmai se încheiase şi cineva dădea de zor cu aspiratorul, ridicând un nor subţire de praf, ce filtra lumina strecurată prin ferestre.

Senzaţia de supraîncărcare cu picturi a pereţilor s-a accentuat parcă, atunci când, examinându-le mai de-aproape, am constatat că starea lor nu era prea bună, semn că vopselele folosite nu au fost de prea bună calitate, sau meşterul zugrav nu s-a priceput prea bine în a le prepara şi depune pe suport.

Am ieşit destul de precipitat din catedrală, simţind o acută nevoie de aer proaspăt. Făcând observaţia că picturile nu se simt prea bine, femeia de la magazinul bisericesc ne spune că din păcate nu sunt bani pentru întreţinerea ei, pentru că banii adunaţi se strâng pentru repararea acoperişului, prin care plouă.

Din broşura cumpărată, am aflat şi câte ceva despre istoria catedralei.

Astfel, piatra de temelie s-a pus în septembrie 1939, „merite deosebite [... ] le-au avut protopopul Aurel Nistor şi rezidentul regal al Ţinutului Bucegi, profesorul universitar Gheorghe Alexianu”. În privinţa meritelor celui din urmă, am mari îndoieli, având în vedere că el îşi avea reşedinţa la Bucureşti. Oricum, autorii textului din care am citat au omis să treacă în dreptul numelui lui Alexianu, pe lângă calităţile de rezident regal şi profesor universitar, pe cea de criminal de război (ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Alexianu).

Construcţia a fost întreruptă după Dictatul de la Viena (ro.wikipedia.org/wiki/Dic ... tul_de_la_Viena), iar în timpul războiului, autorităţile militare maghiare au organizat la subsolul catedralei un adăpost antiaerian. După război, la revenirea teritoriilor în cadrul României, acesta a fost folosit ca depozit de legume şi fructe, iar ruinele catedralei neterminate au fost lăsate în paragină. Din 1972, a reînceput construcţia catedralei, aceasta fiind finalizată în 1983. Catedrala, cu o suprafaţă de 900 mp, 45 m înălţime şi cu o capacitate de 2000 de persoane, poartă hramul Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Mare Mucenic Gheorghe (acesta fiind, de altfel, patronul oraşului).

Locul folosit altădată drept depozit a devenit între timp, din 1993, locul unde a fost amenajat

Muzeul Spiritualităţii Româneşti, din păcate nevizitabil la data vizitei noastre. Aici sunt expuse vechi icoane pe lemn şi sticlă, o colecţie de carte bisericească veche, obiecte liturgice şi diferite documente istorice. Din 1994, odată cu înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei, biserica a devenit catedrală episcopală.

Am plecat de aici cu sentimente amestecate. Venind de la Prejmer şi Hărman, nu m-am împiedicat să fac comparaţia dintre cele două monumente istorice, datând de peste cinci secole şi Catedrala Ortodoxă Română din Sfântu Gheorghe, construcţie terminată acum nici 30 de ani, dar prin acoperişul căreia plouă!

Între catedrală şi strada Kós Károly, de pe latura estică a parcului Elisabeta, se află o casă monument istoric şi de arhitectură. Este Casa cu arcade (Labashaz) , datând de la 1820 şi în care au stat, înainte de execuţie, în 1854, revoluţionarii de la 1848 Jozsef Varadi şi Francisc Bartalis. În această clădire îşi avea sediul regimentul de husari care asigura serviciul de grăniceri. În prezent, aici se află Arhivele Statului.

Peste drum, intrăm în parcul Elisabeta. Acesta are o formă dreptunghiulară alungită, cu laturile mari orientate aproximativ pe direcţia nord-sud. În capătul sudic al parcului se află Biserica Romano-Catolică "Sfântul Iosif", pe care, din păcate, nu am vizitat-o, din lipsă de timp. Am intrat în parc pe la mijlocul acestuia, de pe strada Gróf Mikó Imre, perpendiculară pe latura estică a acestuia. Chiar în dreptul străzii, în parc se află statuia reprezentându-l pe cel care a dat numele străzii: Gróf Mikó Imre (ro.wikipedia.org/wiki/Imre_Mik%C3%B3). Contele Mikó Imre, personalitate de seamă a vieţii politice transilvănene din secolul al XIX-lea, a fost Guvernator General al Transilvaniei (1848,1860-1861), şi ministrul Transporturilor şi Lucrărilor Publice al Ungariei între 1867 şi 1870.

Chiar în mijlocul parcului se află un mic lac, peste care se arcuieşte un pod din fier forjat. Puţin mai la nord, un obelisc se înalţă semeţ spre cer, dar semnificaţia acestuia ne-a rămas ascunsă şi nu am reuşit să aflu nici acum ce reprezintă. În schimb, spre capătul nordic al parcului se află un obelisc mai scurt, cunoscut sub numele de Obeliscul cu lei, care reprezintă monumentul în memoria revoluţionarilor de la 1848. Care dintre aceştia, români, sau maghiari, nu se ştie, pentru că inscripţia - cam ştearsă şi greu lizibilă - este vagă: În amintirea luptei pentru libertate. Sau poate monumentul este ridicat şi în amintirea revoluţionarilor români şi a celor maghiari, chiar dacă s-au bătut zdravăn unii cu alţii... deh, fiecare cu revoluţia lui. Dar ce mai contează după mai bine de 150 de ani?!

Latura de vest a parcului este delimitată de un taluz înalt de vreo doi metri, de-a lungul căruia se întinde strada Gábor Áron. Din dreptul Obeliscului cu lei, o alee, continuată cu mai multe trepte ne conduce spre Biblioteca Judeţeană Bod Peter, aflată într-o clădire galbenă, cu etaj, construită, aşa cum scrie pe o placă de pe faţadă, de către grănicerii secui în 1832. În această clădire, conducătorii locali ai revoluţiei de la 1848-1849 au hotărât declanşarea rezistenţei armate împotriva Imperiului austriac. Unul dintre aceştia a fost ofiţerul de artilerie Gábor Áron (ro.wikipedia.org/wiki/%C3 ... 1ron_G%C3%A1bor), căzut pe câmpul de luptă în 1849, în bătălia contra armatelor ţariste, venite în sprijinul celor austriece. În aceeaşi clădire se află şi Centrul de Coordonare Culturală al Republicii Ungare, motiv pentru care, alături de tricolorul românesc şi steagul albastru al Uniunii Europene, pe clădire este arborat şi steagul roşu-alb-verde al Ungariei.

La câteva zeci de metri mai la nord, strada trece printre două pieţe. Cea dinspre vest este Piaţa Mihai Viteazul, pe latura de vest a căruia se află nelipsita Casă de Cultură a Sindicatelor, ajunsă în prezent în stare de faliment. În mijlocul pieţei se găseşte un ansamblu statuar, reprezentându-l pe Mihai Viteazul călare, având alături, dar nu călare, ci pe jos, vreo cinci personaje care, după aspect, cred că se vor a reprezenta nişte secui. În sfârşit, nu am aflat mai nimic despre acest grup statuar amplasat aici în 1982, decât că a constituit şi constituie încă motiv de dispută interetnică (reală, sau fabricată, cine ştie?).

La recomandarea lui Dragoş (vezi impresii), hotărâsem să mergem să mâncăm de prânz la restaurantul Pivniţa Sfântu Gheorghe (Szentgyörgy Pince) (szentgyorgypince.ro), pe scurt, Pivniţa, cum îi spun localnicii.

Ştiam că restaurantul este undeva lângă Piaţa Mihai Viteazul, dar nu foarte exact, aşa că am preferat să întrebăm. L-am abordat pe primul trecător întâlnit, un domn între două vârste, ieşit la plimbare cu căţelul, ungur, după accent, care, cu un zâmbet cu subînţeles, ne-a răspuns amabil, arătându-ne un gang de pe latura sudică a pieţei.

Am intrat prin acel gang şi, chiar în faţa noastră, am văzut firma restaurantului şi intrarea acestuia.

De fapt, este vorba de intrarea la terasă, de unde, coborând pe o scară îngustă, se ajunge în restaurant. Era ora prânzului şi ne era o foame "de lup". Ne-a întâmpinat o chelneriţă amabilă, care ne-a condus la o masă de patru persoane şi ne-a adus meniul. O muzică plăcută, în surdină, anima atmosfera. Iniţial, restaurantul era gol, dar la plecarea noastră, am constatat că s-a umplut destul de mult.

Spaţiul nu este foarte mare, este chiar o pivniţă autentică. Veniserăm, fireşte, să mâncăm ceva specific bucătăriei secuieşti. Eu am ales o supă de fasole Jókai, alături de care mi s-a adus o farfurioară cu ceapă roşie şi un gulaş secuiesc cu carne de vită, iar soţia mea o supă de perişoare şi un papricaş cu carne de vită. joana_ro, din câte îmi aduc aminte, a comandat la fel ca mine, dar nu mai sunt sigur, dacă greşesc, poate să mă corecteze. Doamnele s-au încălzit cu o ţuică (aşa îi spunea în meniu, dar de fapt era o palincă foarte bună), iar eu m-am delectat cu o bere fără alcool. Pentru desert nu am mai avut loc, aşa că am renunţat la el. Consumaţia mea şi a soţiei a costat 64 de lei şi am plătit cu cardul (cu excepţia pourboire-ului, pe care l-am dat cash).

Am mulţumit gazdelor, care ne-au mai poftit să le trecem pragul şi altă dată şi am revenit în Paţa Mihai Viteazul. De aici, am trecut strada Gábor Áron şi am intrat în Piaţa Libertăţii (Szabadság ter) , situată pe latura de nord a Parcului Elisabeta. De fapt, numele de Piaţa Libertăţii este dat şi străzilor de pe laturile de nord, est şi sud ale Parcului Elisabeta. Piaţa propriu-zisă nu impresionează cu nimic, dar pe latura de nord a sa se află două clădiri importante. Cea din stânga, dinspre strada Gábor Áron, este sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean. Lipită de aceasta, se află o clădire mai veche, fost sediu al tribunalului, actualmente sediul Galeriei de Artă "Gyárfás Jenő", secţie a Muzeului Naţional Secuiesc. Muzeul propriu-zis se găseşte undeva la sud de Parcul Elisabeta şi, din păcate, nu am avut timp să-l vizităm şi nici Galeria de Artă.

Lăsasem maşina pe latura de est a Pacului Elisabeta, undeva în dreptul Teatrul Andrei Mureşanu şi Tamási Áron, a cărui clădire este lipită de cea a Colegiului Székely Mikó. Ne-am urcat în maşină şi ne-am îndreptat spre ultimul obiectiv al plimbării noastre. Mai întâi am intrat pe strada Gróf Mikó Imre, la capătul căreia, acolo unde se întâlneşte cu strada 1 Decembrie 1918, se află Piaţa Sfântu Gheorghe. Aici, conform unui proiect al Primăriei (al cărei sediu se află în apropiere) trebuia să fie amplasată o replică a statuii Sfântului Gheorghe din Praga, ce urma să fie executată de un grup de studenţi ai Facultăţii de Arte din Budapesta. Începuse şi strângerea de fonduri, dar, nu ştiu din ce motive (poate este doar o amânare), în locul statuii cu pricina, acum este amplasată aici o lucrare desprinsă parcă din desenele animate, deoarece reprezintă un om călărind un dinozaur. Nu am îndrăznit să presupun că aceasta ar putea fi o interpretare modernă, futuristă, a scenei uciderii balaurului de către Sfântul Gheorghe :))

Ne-am îndreptat apoi spre nordul oraşului, pe strada Cetăţii. La numărul 1, cocoţată pe un deal, se găseşte Biserica Reformată Fortificată. Iniţial catolică, apoi luterană, unitariană şi, din prima parte a secolului al XVII-lea, calvină, biserica este singura construcţie a oraşului, păstrată din perioada medievală. Deşi nu este, precum bisericile fortificate săseşti de la Prejmer şi Hărman, înscrisă pe lista patrimoniului universal UNESCO, văzută din exterior nu pare cu nimic mai prejos decât acestea. Spun din exterior, pentru că, din păcate, nu am putut intra decât până la zidul de apărare, incinta propriu-zisă fiind închisă. Ca urmare, nu pot spune prea multe, doar că se putea constata faptul că erau spre sfârşit ample lucrări de restaurare, faptul că acestea nu erau încă terminate fiind probabil motivul pentru care biserica fortificată nu era deschisă spre vizitare. Oricum, ne-am putut face o idee. Alături se găseşte şi cimitirul reformat, în care se pătrunde printr-o frumoasă poartă secuiască.

Cei care doresc să ajungă la acest obiectiv, pot utiliza următoarele coordonate GPS: 45°52'23"N 25°47'9"E

Puţin dezamăgiţi pentru că am găsit biserica închisă, ne-am urcat în maşină şi ne-am îndreptat spre Tărlungeni, de data asta pe DJ103B, ca să ajungem la timp pentru a participa la festivitatea de premiere a membrilor comunităţii AFA.

Şi să nu uit, joana_ro, mulţumim pentru companie, ne-a făcut plăcere să ne plimbăm împreună! :) Mulţumim şi lui Dragos, pentru pontul despre restaurantul Pivniţa!


[fb]
---
Trimis de Costi in 13.04.12 19:13:58
Validat / Publicat: 14.04.12 06:14:29
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9545 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P33 Poarta săsească spre cimitirul reformat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster0 [13.04.12 21:09:25] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

neimportant [14.04.12 07:28:47] »

Vasta descriere dom' profesor. Citind randurile scrise, am reparcurs itinerariul covasnean. Timpul de v-ar fi dat un mic ragaz, sunt sigur ca n-ati fi pierdut ocazia unei vizite la Arcus (sau Arkos cum ii spun romanii vorbitori de limba maghiara). Erau doar 4-5 km pana la Castelul baronului Szentkereszty situat in aceasta comuna limitrofa municipiului Sf. Gheorghe. Inimoasa noastra krondia are un review despre acest obiectiv, "asezonat" bineinteles cu fotografii relevante.

biancuta [16.04.12 00:02:19] »

Pentru a nu se promova lucruri neadevarate, tin sa aduc cateva observatii dar si cateva completari la acest articol:

parcului central, Erzsébet park în maghiară, parcul Elisabeta în română. În legătură cu numele parcului, există două versiuni

Nu stiu unde ai gasit aceste doua versiuni, eu personal nu am gasit asa ceva. Exista o singura versiune: aceasta denumire a fost data doar de primarul actual care a schimbat numele strazilor din oras si pana la acea data nu a avut niciodata acel nume.

Acest parc s-a conturat in perioada interbelica, incepand cu anii 1923-1924, transformand piata de alimente si animale de atunci in parc destinat relaxarii, iar parcul s-a numit “Regina Maria – Regina Romaniei”. Printre arborii din parc a fost plantat si un pom denumit simbolic “pom al unirii”, in amintirea Unirii de la 1918. Acest parc este un parc istoric, datand de multi ani, el a avut numele Reginei Maria si nu a avut pana in anii trecuti numele de Elisabeta. Numele Elisabeta se doreste a aminti de „Regina Elisabeta - Regina Ungariei şi imparateasa Austriei”, iar edilul local dorea sa instaleze si o statuie a acestei printese - Sissi, dupa cum spun ziarele locale.

Aceasta denumire a iscat numeroase controverse. Despre acest parc se poate citi scrisoarea deschisa adresata edilului din partea celor care s-au opus acestei denumiri, unde sunt si schite si alte amanunte legate de acest parc. forumharghitacovasna.ro/a ... %20Gheorghe.pdf

In legatura cu grupul statuar Mihai Viteazul, spui ca

Mihai Viteazul călare, având alături, (...) cinci personaje care, după aspect, cred că se vor a reprezenta nişte secui.

Intr-adevar, acele personaje reprezinta niste secui, Mihai Viteazul in luptele sale a fost sustinut de secui. Este bine cunoscut ca el a avut in armata sa si capitani secui care l-au ajutat in luptele sale impotriva otomanilor dar si impotriva nobilimii maghiare: Gheorghe Mako, Ioan Tamasfalvi, Stefan Haraly si Stefan Domos, mercenarul Moise Secuiul, etc. cultura.inmures.ro/legatu ... irgu-mures.html

Despre Catedrala Ortodoxa se pot citi aici alte amanunte : catedrala-sfantugheorghe.ro/catedrala

Costi [16.04.12 10:35:08] »

@biancuta

Nu ştiu de unde ai tras concluzia că promovez lucruri neadevărate, eu tocmai că am precizat fatul că, nedispunând de date suficiente, mă abţin să mă pronunţ.

Spui că:

... Nu stiu unde ai gasit aceste doua versiuni, eu personal nu am gasit asa ceva.

Uite de aici: covasnamedia.ro/beta/?p=6041, de unde citez:

Mai exact, să fie consemnată contribuţia primarilor oraşului din perioada interbelică la amenajarea parcului, să menţioneze că pe lângă arborii plantaţi în memoria Reginei Elisabeta aici a fost plantat şi un „pom al Unirii“, în amintirea Unirii de la 1918, să excludă referirea la amplasarea drapelului Ungariei şi redenumirea parcului „Regina Elisabeta – Regina României Mari“ şi nu „Regina Elisabeta – Regina Ungariei şi Împărăteasa Austriei”, denumire pe care parcul nu ar fi avut-o niciodată...

Dacă au greşit cei de la Observatorul de Covasna, nu e vina mea.

În orice caz, link-ul pe care ni l-ai dat, spre Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna mi-a permis să-mi lămuresc două lucruri. Primul, cu privire la semnificaţia obeliscului mare: e clar, aşa cum aveam o vagă bănuială, el reprezintă "monumentul ostaşului sovietic". Al doilea: obeliscul cu lei, aşa cum iarăşi aveam o vagă bănuială, ţinând cont şi de vechimea acestuia, este un monument în memoria revoluţionarilor maghiari de la 1848. Asta mai înseamnă şi că placa cu inscripţia în română În amintirea luptei pentru libertate nu este cea originală.

Eu am încercat să nu fac referiri la eventuale fricţiuni interetnice, dar iată că, prin intervenţia ta le-ai adus în discuţie.

Dacă tot le-ai adus, aş vrea să fac o simplă observaţie. La intrarea în judeţul Covasna, sau la ieşirea de aici, este imposibil să nu remarci un lucru: în judeţul Braşov, drumurile sunt asfaltate de curând şi în stare foarte bună, în timp ce acelea din Covasna sunt în stare proastă, neasfaltate de multă vreme. Şi asta nu este nicidecum o dovadă de lipsă de spirit gospodăresc a localnicilor, pentru că drumurile se află în administraţia şi întreţinerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

Am constatat această stare de lucruri şi cu privire la Harghita, cu alte ocazii, de exemplu, venind dinspre Bicaz.

Pentru mine, chiar şi atât şi este suficient să mă gândesc că, poate, or fi având şi secuii dreptate să ceară autonomie, măcar aşa, dacă vor avea în continuare drumuri proaste, să ştim că ei sunt de vină!

biancuta [16.04.12 23:03:47] »

@Costi,

eu nu am spus ca precizarea respectiva ar fi vina ta, eu spuneam ca nu sunt doua variante in legatura cu numele parcului ci numai una: cea referitoare la Regina Ungariei si Imparateasa Austriei - Sissi. In plus, am adus anumite completari legate de numele parcului inainte de a purta numele actual.

Nu inteleg insa de ce aceste precizari inseamna "frictiuni interetnice", pur si simplu am expus niste fapte. Daca am spus ca inainte purta nume romanesc pentru tine inseamna conflict? Toate astea fac parte din istoria unui loc (a unui parc in acest caz). Ce e rau in faptul ca le-am mentionat? Informatiile le-am gasit in acea scrisoare.

De altfel in articolul mentionat de tine (cel din covasnamedia.ro), se mentioneaza ca este vorba de o scrisoare deschisa, dar ziarista care a relatat stirea a gresit numele reginei.

Ai lasat impresia ca esti o persoana care se documenteaza temeinic si din acest motiv ma mir ca nu te-ai dus mai departe sa afli mai exact, direct de la sursa informatiile, mai ales ca articolul are in antet: "inexact". In fine...

Referitor la drumurile din localitati si fondurile alocate, este un domeniu despre care nu cunosc amanunte. Dar ceea ce stiu este ca drumurile cad in sarcina Consiliului Judetean, care se ocupa de drumuri in functie de proiect / devize de lucrari si de banii alocati. Importante sunt si prioritatile. Eu nu cred ca fonduri nu s-au primit, (probabil nu in totalitate, dar nimeni nu primeste cat cere) ci poate ca prioritatile au fost altele: culturale, de divertisment, turistice, etc. Cu siguranta cei care locuiesc acolo stiu ce s-a facut pentru ei si ce nu, cert este ca toate se fac pe rand iar ordinea e stabilita de catre cei care conduc judetul. Dar asta sa o lasam celor in cauza... eu nu cunosc ce e acolo si ce nu.

Imi pare rau daca ai inteles gresit cele mentionate de mine, am spus ca aduc completari pentru a nu se promova altceva decat ceea ce este si nu am facut acuze la adresa ta. Era vorba de informatie.

O seara buna iti doresc!

webmaster [10.07.13 22:25:18] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin Sf. Gheorghe (CV)" (nou-creată, între timp, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, Costi, neimportant
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Sfântu Gheorghe și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077665090560913 sec
    ecranul dvs: 1 x 1