Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa si frumuseţea lui sălbatică

TIPĂREȘTE

Parcul National Cheile Nerei-Beusnita se afla in judetul Caras-Severin, in sudul Muntilor Aninei. Este o arie naturala protejata de lege si cuprinde mai multe obiective turistice, unul mai tentant ca altul. Ideal este sa le bifezi pe toate dar lucrul acesta se face in limita timpului pus la dispozitie. Demult mi-am dorit sa ajung aici si mi-a fost destul de usor sa-mi conving prietenii sa plecam din Timisoara si sa luam o gura buna de aer curat. Am fost 10 tineri dornici de aventura, de facut drumetii si de ramas cu gura cascata in fata lucrarii de atata timp a naturii.

Eu nu am mai fost niciodata cu cortul, dar sunt deschisa la noi provocari si nu am putut sa fiu singura care se opune ideii de campare. Aveam doua optiuni: Camping Valea Beiului si Camping Cantonul Damian. Mi-a ajuns la suflet mai mult Camping-ul Valea Beiului si am facut repede traseul: Timisoara-Sag-Jebel-Voiteg-Deta-Denta-Moravita-Jamu Mare-Gradinari-Greoni-Oravita-Racasdia-Ciuchici-Potoc-Camping Valea Beiului. Am facut aproximativ 2 ore pana acolo, drumul acceptabil, suntem obisnuiti cu soselele noastre asa ca nu mai are rost sa ne tot plangem. Din Potoc am urmarit indicatoarele spre intrarea in parc pana am ajuns la pod unde este o intersectie. Spre campingul nostru la stanga sau la dreapta spre Cantonul Damian. A urmat un drum forestier ingust, am facut 30 min pana la camping. Am mers incet pe Valea Beiului ca sa putem observa raul care curgea usor, marginit de paduri. Era mai dificil doar cand venea din sens opus o alta masina, dar ne-am descurcat, am intalnit oameni faini acolo care iti multumeau cand dadeai cu spatele sa aibe ei loc sa treaca. Inaintand in linistea padurii am observat o placuta pe care scria CASCADA LA VAIOAGA, dar indicatorul l-am observat dupa ce am auzit caderea ei puternica de apa. Am oprit repede sa o vedem chiar daca aproape se intuneca. Noi am mers de vineri seara, urmand sa ne intoarcem duminica seara. Se coboara usor spre cascada, e putin abrupt dar in 2 min esti acolo. Mi-a placut enorm, e prima cascada pe care am vazut-o. Are doua trepte. Prima treapta e mai lata si cade in suvoaie groase de apa, puternice, culminand intr-o superba suvita de apa care mie mi-a amintit de un voal de mireasa. Cade intr-o oaza mica de apa, foarte limpede,incadrata perfect in inima padurii, in verdeata nesfarsita. Este cumva parca rupta din realitate, e mareata si ma simteam atat de mica in fata ei. In zilele care au urmat si am avut traseu pe acolo, am coborat mereu la ea, sa vedem daca inca e acolo la fel de superba sau cumva ni s-a parut doar.

Dupa cascada am mai mers vreo 10 min si am ajuns la CAMPINGUL VALEA BEIULUI, care mi s-a parut foarte dragut, foarte verde si curat.Exista si doua toalete.Se plateste 10 lei/cort/noapte. E si o pastravarie langa, se poate servi peste si alte preparate acolo dar in pastravaria propriu zisa nu am reusit sa intram, era interzis. Campingul e ingradit de un gardulet de lemn, e mare si are in mijloc un foisor de lemn in care am mancat intr-o seara, sunt acolo 2 mese lungi cu 2 banci.Foarte practic mai ales daca incepe sa ploua. In dreapta campingul curge indraznet Beiul, a carei apa limpede si rece se poate folosi in caz ca ramai fara apa, sau pentru spalat vase. De asemenea a fost frigiderul perfect pentru ca ne-a racit toate bauturile puse cu grija in plase si ancorate de pietre. Corturile le-am montat chiar pe marginea raului, trebuiau coborate cateva trepte pana la apa pentru ca erau si copaci si vroiam sa avem si umbra. Dar au fost si oameni care au ales sa se campeze in miloc sau in stanga langa gard, fiecare dupa preferinte. Pentru noi a fost locul perfect acolo. Intradevar ca e lumea gazelor in zona aceea,sunt tot felul de insecte,tantari,gamboaze dar e normal la ce vegetatie bogata domneste in parc.Dimineata ne trezeau pasarelele, foarte matinale de altfel si seara adormeam cu susurul Beiului.

Ne-am dorit neaparat sa ajungem la LACUL DRACULUI asa ca sambata dimineata ne-am luat rucsacul in spate cu mancare si apa si am pornit la drum. Se poate ajunge pe Cheile Nerei, urmand cursul apei (16 ore dus-intors, imposbil de realizat intr-o zi) sau pe traseul care l-am ales noi, mai pentru incepatori: SASCA MONTANA-CHEILE SUSAREI-CASCADA SUSARA-LACUL DRACULUI (8 ore dus-intors), marcaj cruce albastra. Am mers cu masinile din camping inapoi la pod, la intersectie si de acolo tot prin Potoc spre Sasca Montana. SASCA MONTANA e un sat de munte dragut, are o sosea lunga pe marginile careia gasesti mai tot ce vrei, e de asemenea si cel mai bun loc de cazare in caz ca vrei sa stai cu cortul. Multe pensiuni cochete, dragute si magazine. Inaintand pe sosea se ajunge in capatul satului unde am vazut un indicator spre Cascada Susara. Am tras aer in piept si am luat-o usor pe o poteca prin padure, pe cursul RAULUI SUSARA, usor ca dificultate, relaxant, am observat indeaproape cheile sale si am inaintat urmarind marcajele, care vreau sa spun ca erau multe si nu ai cum sa te ratacesti. Dupa aproximativ 40 min am ajuns la CASCADA SUSARA, o alta frumoasa cadere de apa, mai inalta decat La Vaioaga, mi s-a parut gratioasa desi diferita de cealalta. Inconjurata de stanci, acoperite de muschi verde,ea cade in doua trepte usor detasate una de cealalta, mai degraba pare inodata la mijloc.Te poti catera pana la mijloc ei si baietii au reusit sa ajunga acolo. Oaza de apa de la baza ei era transparenta, se puteau observa pietre de toate marimile. Am observat o multime de fluturasi pe rocile de langa cascada, ceea ce a dat un farmec aparte privelistii.

De la cascada a inceput ''greul'' traseului. Dupa aproximativ 10 min de acolo am avut de urcat un podis impadurit abrupt, dificil si obositor. Era o carare ingusta, nu aveai multe puncte de sprijin si iti era frica sa nu aluneci, dar cumva ne-am descurcat desi a trebuit sa urcam o ora. Ne-am mai oprit atarnati de vreun copac sa ne odihnim sau sa ii asteptam pe cei care urcau mai greu. In sfarsit am dat de un drum forestier care ne-a scos la o sosea carosabila.Era soseau satului Carbunari. Acolo,conform marcajului cruce albastra am luat-o spre stanga tot pe un drum forestier lat, carosabil, relaxant.Dar am avut noroc sa ne ia o caruta cu un batranel care mergea la cosit si am ajuns in 15 min.Ajunsi la Poiana Logori,am cotit la stanga, tot prin padure inca o ora, bucurosi ca nu mai avem de urcat si ca e doar drum forestier. In scurt timp ni s-au sters zambetele de pe fata cand am vazut unde ducea traseul. Eram sus pe munte si trebuia coborat 30 min pana la lac, si stiind ca Nera se afla langa el ne-am imaginat cat de jos trebuie sa coboram. Daca podisul acela a fost foarte greu de urcat,aceasta ultima parte de traseu ne-a nenorocit. Era o carare foarte ingusta, nu intra decat o persoana, copaci si plante si in stanga si in dreapta, foarte abrupta, aproape verticala si culmea mai era si inclinata.Aveam toti cate un toiag gasit prin padure in care ne sprijineam sa putem cobora, erau si niste bolovani in care ne opream din cand in cand sau cate un copac in mijlocul cararii de care ne mai sprijineam. Dupa 30 min de chin am ajuns la Lacul Dracului, care se afla intr-o grota care il protejeaza, e ca o perla pretioasa intr-o scoica. De pe carare am ajuns cumva deasupra lui, care ne oferea un unghi perfect de observare. Te pierdeai in albastrul sau intens si in apa limpede care te imbia la baie. Cativa baieti s-au aventurat si au intrat in el dar nu au rezistat mult. Mi s-a parut fascinant lacul, cu sclipirile sale si cu razele soarelui, ce-i drept,rare,care il strapungeau. Nu mi-a parut rau nici o clipa ca am depus atata efort pentru a ajunge sa il vad pentru ca e intradevar un loc minunat in tinutul Caras-Severin-ului,unic. Mi-a amintit de superba Piscina a Sirenelor Giola din Thassos, singura diferenta fiind culorea ei verde smarald in comparatie cu albastrul imperial al Lacului Dracului.

Nera curge lin pe langa lac, cu verdeata multa in jur, e atat de odihnitoare imaginea ei incat te poarta in visare. Se poate face si camping langa lac, dar nu e un loc mare, nu intra multe corturi. Drumul inapoi pe traseu a fost si mai greu. Daca atunci cand am venit ne-am chinuit sa coboram panta aceea, acum trebuia nu sa o urcam,ci mai degraba sa ne cataram pe ea. Inima mai sa imi sara din piept, era si o caldura obositoare.Traseul inapoi dureaza 4 ore. Eu am descris traseul din punctul meu de vedere, fiind prima drumetie adevarata din viata mea, probabil unor experimentati nu li s-ar parea asa dificil ca noua.

Mai exista o varianta mai simpla de a ajunge la lac, pe care am aflat-o ulterior, dar nu mai poti vedea pe traseu Cascada Susara si Cheile Susarei si e pacat. Se poate merge cu masina din Sasca Montana pana in Carbunari, pe soseaua la care am ajuns si noi din padure si continua pe drumul forestier inca 20 min urmand de acolo sa faci doar o ora jumatate pana la lac. Si cine nu tine la masina lui poate continua chiar mai mult pentru ca drumul e rau dar se poate merge incet pana la locul unde trebuie sa cobori la lac. Adica mai pe scurt se poate merge cu masina din Sasca pana la jumatate de ora de lac, care e si partea cea mai grea de traseu. Dar daca alegeti traseul acesta, nu ratati din Sasca Montana si Cascada Susara pentru ca se ajunge usor dupa 40 min de mers prin padure.

Am ajuns intr-un final in camping, am mancat si am cazut lati pe saltele,incercand sa facem abstractie de nunta care se tinea dupa pastravarie, la un local, sau dupa rau, nu stiu unde putea fi localul pentru ca nu se vedea niciunde dar se auzea ca si cum ar fi fost in camping. Lautarii au cantat pana dimineata. Nu ma gandeam ca in inima padurii poate sa ne deranjeze o muzica pe care nu o agreez deloc dar am adormit repede pentru ca eram obositi.

Dimineata am hotarat sa mergem la LACUL OCHIUL BEIULUI si CASCADELE BEUSNITEI, avand in vedere cat erau de aproape de camping, le-am lasat pentru ultima zi. Cararea care duce parca intr-un basm se afla langa pastravarie, in stanga. Langa marcajul banda galbena scrie ca se face o ora pana la lac dar noi am ajuns in 30 de min fara sa ne grabim de loc. Traseul banda galbena incepe de la intersectia de la Podul Beiului pe drumul forestier, care se poate parcurge si pe jos si cu masina, care ajunge la pastravarie dar noi aflandu-ne deja acolo, am avut mai putin de mers. Mie mi s-a parut cea mai frumoasa parte a parcului, cea mai frumoasa plimbare posibila, pe Valea Beiului, doar noi si padurea, linistea si salbaticia locului. Copacii era lasati pana in apa, isi intindeau domol crengile atingand luciul apei, altii, mai semeti stateau mandrii cu crengile in sus, racorindu-si doar radacinile in apa rece. Este ingust raul, dar curge repede si te duce la un lac natural carstic in forma de cuva, a carei magie te poarta intr-o stare de contemplare. Ochiul Beiului are cea mai frumoasa culoare de turqouis pe care o poate avea un lac in Romania. Este alimentat de un izvor subteran si din acest motiv nu ingheata iarna. Imi imaginez cum poate arata o pata de apa limpede ca cerul pe albul infinit al zapezii si imi doresc sa vad aceasta imagine odata. Copacii verzi se oglindesc in apa lui si imaginea sacra a lor poate fii tulburata doar de caderea unei frunze in apa. Fundul lacului te ameteste cand il privesti, am vazut si pestisori inotand in el, printre plantele de pe fundul sau, Lacul este atat de frumos incat ai vrea sa fii o fiinta supranaturala, sa te scufunzi si sa ii aflii povestea.

O placuta spre Cascada Beusnita iti arata ca mai ai inca o jumatate de ora ca sa ajungi si sa o admiri. Dar pana sa ajungi la regina cascadelor, intalnesti printesele ei, mini-cascadele Beusnitei, altele mai cuminti, altele mai indraznete, toate insa te cuceresc si iti bucura ochii. O frumusete neatinsa ti se iveste, o apa clara de rau de munte care sapa nencetat pe drumul ei. Traseul deviaza putin intr-o poienita parca dintr-un film cu hobbiti, cu iarba inalta si copaci singuratici si cu munti impaduriti in jurul ei. Presimti ca urmeaza ceva si mai fabulos desi crezi ca ai vazut deja prea mult. Raceala si apa Cascadei Beusnitei te ademeneste si cand ajungi in fata maretiei ei iti sta inima in loc. Te iau emotiile la intalnirea cu ea, care te asteapta mereu in acelasi loc sa iti sopteasca povesti. Am gasit-o putin trista, cu firisoare timide de apa care se scurgeau pe multele ei fatete acoperite de muschi verde, deasupra grotelor sale, dar o vom gasi primavara mai voioasa, cu un debit mare de apa, cu un puternic suvoi care iti arata cat e de puternica de fapt. De undeva de sus, mici fire de apa se prelingeau usor alunecand pana jos,fosforescente in razele soarelui,peste pietrele mari de la baza ei, pe care am urcat si noi sa o privim mai indeaproape. Dar nu ne-am multumit cu atat si am observat o carare in stanga ei, pe care am urcat voiosi desi era abrupta. Sus, langa cascada am observat ca mai are o treapta superba, unde apa curgea mai din abundenta dar nu reusea sa ajunga cu aceeasi intensitate si in partea cealalta. Am coborat pe poteca inapoi, am facut multe poze, si am lasat-o cu regret in urma dar ea ne-a zambit si ne-a promis ca ne mai asteapta sa o vedem in plina forta.

Am vrut sa ajungem si pe Cheile Nerei. Chiar inainte sa plecam ne-am dorit sa ne plimbam macar cateva ore sa le observam. De la Campingul Valea Bei am pornit cu masina si cu bagajele stranse spre intersectie urmand sa mergem cu masina pana la Cantonul Damian si de acolo pe jos pe chei, insa nu am stiut ca nu se putea merge cu masina pe drumul acela, foarte rau de altfel. Totusi l-am intrebat pe domnul responsabil cu biletele de intrare in parc (5 lei/pers) care se afla la intersectie pe pod, sperand ca se poate totusi ajunge asa, dar ne-a sfatuit sa o luam pe jos daca vrem,spunand ca e imposibil cu masina. Dar traseul doar pana la Canton era de o ora jumatate, plus ce mai faceai pe chei, si inapoi la fel pana la masina, era deja dupa-masa, si incepuse si furtuna. Nu am mai mers din pacate, a doua zi mergeam toti la servici, si mi-a parut rau ca nu am vazut si Nera in toata splendoarea.Ramane sa ne intoarcem, sa vedem si alte locuri frumoase din parc.

Atat am reusit sa vedem din tot ce ofera Parcul National Cheile Nerei-Beusnita, locul acesta protejat de munti, cu lacuri, cascade si rauri in fata carora putem doar sa ne inclinam...

---

VIZUALIZĂRI: 10563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI