Norocul nostru s-a numit... Verona!

TIPĂREȘTE

Ce ţi-e şi cu turismul românesc, dom'le! Îţi lasă impresia că a crescut într-un an cât alţii-n zece. Românii au dat buzna la munte, cu căţel, cu purcel, cu grătarul şi sacul de cărbuni în portbagaj, cu lada frigorifică încărcată la maxim, poate şi căldura insuportabilă i-a scos din amorţeală, cert este că în ultimele trei săptămâni cel puţin prin locurile pe unde am fost eu aglomeraţia a fost de nedescris, expresia ,,bară la bară'' devenind deja banală.

Pentru minivacanţa de ,,Sf. Maria'' nu aveam nimic programat, chiar dacă eu eram în concediu, soţia mea era la datorie, nu se întrevedea nicio speranţă... până miercuri, când aflu că o colegă i-a propus un schimb de tură, adică să intre joi noaptea în locul acesteia, iar vineri şi sâmbătă să fie liberă, urmând să meargă la muncă duminică de noapte. Am dat semnalul de atac, căutând cazare, poate găseam şi noi ceva liber. Da' de unde! Am sunat peste tot, la pensiuni cunoscute dar şi la altele de care nu auzisem până atunci, în total 42, peste tot am primit acelaşi răspuns, nu sunt locuri. Îmi cam pierdusem speranţa, însă eu sunt mai optimist de felul meu, aşa că am făcut o ultimă încercare, sunând la Vila Verona din Rucăr. Ultima încercare, dar cu noroc! Rezervarea făcută de un grup fusese anulată cu o zi în urmă, aşa că aveau locuri, iar noi am optat pentru o cameră dublă matrimonială, două nopţi. Odată lăsată grija rezervării, ne-am făcut bagajul, iar vineri dimineaţa am pornit la drum. Am parcurs fără probleme drumul către Rucăr, deşi era aglomerat, cu toate că de la intrarea în comuna Dragoslavele am stat ceva timp la câteva semafoare deoarece se execută lucrări de asfaltare la DN 73. După ce am traversat comuna Rucăr, în direcţia Dâmbovicioara, de la indicatorul care arată că am ieşit din localitate am mai mers circa 1,5 km. şi am virat stânga, pe o străduţă îngustă şi pietruită, am parcurs încă 150 metri şi am ajuns la destinaţie. Vila este amplasată în extravilanul localităţii, practic în cel mai înalt punct al Rucărului, la extremitatea sudică a Parcului Naţional Piatra Craiului, în locul numit de localnici Posada, de la Pasul Posada, situat între Rucăr şi Podul Dâmboviţei. Din faţa pensiunii pot fi admirate peisaje de vis, precum şi o panoramă superbă a comunei Rucăr.

Ne-a întâmpinat doamna G., proprietarul pensiunii, scuzându-se că nu ne poate caza, aveau un grup care încă nu plecase când am ajuns noi. Am aşteptat răbdători cam o oră, apoi ne-am luat în primire camera nr. 5. Locaţia arată splendid, este altceva faţă de pensiunile în care am fost eu până acum, are o arhitectură aparte, atrăgătoare, lumina inundă cu generozitate spaţiul interior, ceea ce vezi nu are cum să nu-ţi placă. Livingul este imens, aici sunt două mese cu câte zece locuri fiecare, dar şi un spaţiu de relaxare cu canapele şi fotolii din piele, cu televizor LCD cu diagonală mare şi sistem audio performant. În stânga livingului este bucătăria, spaţioasă, prevăzută cu două combine frigorifice, aragaz, seturi de oale, tigăi, pahare, tacâmuri, şi tot ce mai este necesar pentru prepararea hranei, pensiunea neavând regim de masă. La exterior copiii pot zburda pe spaţiul verde imens din faţa pensiunii, iar în stânga acesteia adulţii pot face un grătar în foişorul foarte bine amenajat. Pe terasa pensiunii poţi sta la o cafea sau o bere rece, admirând peisaje de vis.

Capacitatea de cazare a pensiunii constă în douăsprezece camere duble, din care una se află la parter, lângă living, cu baie proprie, patru la etajul unu, toate cu baie, din acestea două având balcon, şi şapte la etajul doi, dintre acestea cinci cu baie proprie şi două cu baie comună, toate având balcon. Noi am ales camera 5, lipsa balconului fiind compensată de peisajele pe care le puteam admira de la fereastră. Camera este destul de mare, frumos aranjată, cu două ferestre, din care una în formă octogonală, cu tv LCD pe perete, cu semnal wireless foarte bun. Un minus, din păcate, îl dau pentru baie, aceasta având spaţiu mic, fără cabină de duş, dacă făceai un duş apa se strângea din abundenţă, trebuia să aştepţi ceva timp să se scurgă iar gresia să se usuce. De curăţenie nu spun, exemplară, totul pus la locul lui, ordine desăvârşită. La parterul clădirii, într-o cameră din faţa leagănului, gazdele au amenajat un mic muzeu, cu diverse obiecte de artă populară sau de uz casnic folosite de locuitorii din zona Rucărului.

Parcarea din dreapta pensiunii este acceptabilă ca mărime, şase-şapte maşini având loc fără probleme.

Proprietarii vilei locuiesc în altă zonă a comunei, dar zilnic am discutat cu aceştia, şi nu pot să mă plâng, au fost deschişi la dialog, dispuşi să ne ajute cu orice aveam nevoie, sunt oameni simpli, dar care ştiu cum să-şi trateze oaspeţii. Referitor la cazare, tot de la dumnealor am aflat că rezervările se fac preponderent grupurilor, dar dacă un grup ocupă şapte camere din cele douăsprezece, evident că se poate discuta şi despre rezervări individuale.

Posibilităţile de recreere sunt multiple, cei care vin aici având la îndemână numeroase trasee montane, diferite ca durată şi dificultate, Mausoleul de la Mateiaş şi Mănăstirea Nămăieşti sunt cam la 20-25 km. distanţă, se pot efectua drumeţii la Dâmbovicioara, Fundata şi Moeciu, unde pot fi admirate peisaje uluitoare, precum şi vizitarea Castelului Bran, cât o mai fi deschis, se zvoneşte că proprietarii vor să-l scoată din circuitul turistic.

Cam acestea ar fi de zis despre Vila Verona, o locaţie găsită cu mult noroc, dar unde noi ne-am simţit bine, amplasamentul acesteia o face unică în zonă, peisajele sunt incredibil de frumoase, o recomand cu plăcere.

Vacanţe frumoase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 3499 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI