Descopera Cheile Rametului toamna

TIPĂREȘTE

Valea Rametului, toamna

Pornim dimineata devreme, e racoare, se vede c-a trecut demult Sfanta Maria, da! , e-o toamna gri, ba chiar e si putina bruma, o sa ploua imi zice jumatatea stanga din mine, cea intunecata si pesimista si ma ia deja cu greata numai la gandul ca va fi un week-end ratat. Noroc ca mai am inca o jumatate, optimista si vesela, care-mi face cu ochiul, “Hai, nu te mai vaicari atata, fii barbat! ”

"Toamna gri, tomna gri, nu puteai sa nu mai vii? "

Dar cum e obiceiul pe la noi, cand dimineata e urat, la prinz e frumos, iar seara totul devine chiar superb! Vai ce schimbatoare e si vremea asta! Precum si dispozitia mea sufleteasca de astazi, care este direct proportionala cu aparitia soarelui care s-a ascuns deasupra unui nor mare cat tot cerul, doar ca sa-mi faca mie in ciuda. Norii ne urmaresc pana la Turda, apoi, deodata, pe la Alba Iulia, soarele "rasare" de-a binelea. Am impresia ca de-aici ii si vine numele orasului de “Alba”, pentru ca pe-aici cerul cenusiu se deschide dintr-o data. Intram in tinutul pur al Muntilor Apuseni. Lipsit de noxe, smog si alergeni.

De fapt ce vina are el soarele? El e mereu acolo sus, doar norii se mai baga pe sub el, uneori. Oare cum pot trai unele popoare nordice fara soare aproape o jumatate de an? Isi imbraca peretii in oglinzi si isi aseaza becuri pe la fiecare colt de camera? Lipesc oare postere cu palmieri din Tahiti sau Borneo ce-si balangane frunzele verzi si late deasupra unei mari mai albastre decat cel mai albastru cer din lume? Cer pe care-l intalnesti doar in 3 locuri de pe mapamond, acolo in insule, in Provence si in Transilvania.

Incepe preumblarea prin munti, suntem "mai ceva" decat Calistrat Hogas!

La 34 km de Alba-Iulia şi 18 Km de Teius, apare mai intai manastirea Ramet, situata chiar la intrarea in Cheile Rametului in muntii Trascaului. Ajungem in fata unuia din cele mai vechi asezaminte calugaresti din Transilvania. Pana si marele nostru erudit si poliglot om politic, Nicolae Iorga a fost impresionat de vechimea si simplitatea ei, de salbaticia locurilor greu accesibile ce se ascund in spatele manastirii.

Dupa ce-am cerut binecuvantarea necesara intrarii in niste chei inundate, unde daca nu faci zilnic cel putin o ora de "sala" n-ai ce cauta, iata-ne incaltand bocancii de munte si pornind in necunoscut.

E un necunoscut invaluit in paleta culorilor unei toamne tarzii, calcam ca intr-un vis pe covoare de frunze moarte iar gandurile mele zboara departe, departe…

O pestera situata nu departe de intrarea in chei ne arata ca in aceasta vale nu suntem singuri. Ursul brun, coboara adesea pana aici, iarna mai ales, aici unde e apa de baut si o asezare omeneasca de unde se mai poate scormoni in groapa de gunoi sau fura din curtea omului cate un vitel.

Apa Rametului e limpede ca un gand de copil nou nascut.

La nastere cu totii suntem egali si buni, apoi ne mai stricam un pic sau devenim chiar rai, ce pacat ca nu putem ramane mereu cu sufletul copilariei in noi.

Valea te incanta, are toate ingredientele ce fac placere ochiului. Valea e alunecoasa, atentie! pe frunzele umede, te poti usor duce la vale.

Valea e umbroasa, cu exceptia a 5-6 ore din jurul pranzului, trebuie sa ajungeti acolo cand soarele e chiar deasupra vaii, caci atunci cand el s-a ascuns dupa una din creste, intunericul se lasa repede, iti sufla in ceafa si tu trebuia s-o parasesti repede.

Dar cu toate acestea, valea e fabuloasa!

Nu e usor s-o admiri, pentru ca jumatate din ea o parcurgi lipit de stanca, stai cu spatele spre ea, intorcandu-ti doar uneori capul. Un sistem ingenios de pitoane infipte in malurile stancoase, manere metalice de care trebuie sa te prinzi sau sa le calci cu grije, te scutesc de revenirea prematura acasa.

Sau, poate ai cu tine o barca pneumatica si forta in brate ca sa vaslesti in amonte, contra curentului!

Oricum, orele zilnice de la sala de forta te vor rasplati din plin, pentru ca peisajul e mirific. Poate ca vara nu e atat de frumos ca acum cand maroniul frunzelor si verdele restant al bolovanilor acoperiti cu muschi, te incanta, te lasa mut de uimire iar apoi te linisteste...

De-abia daca pot face cateva fotografii…dac-as fi pictor n-as gasi nici un loc unde sa-mi asez sevaletul. Dar, exact cand exclam ”Vai, ce frumos e pe-aici! ", Dana aluneca si cade in fund, razand, noroc ca pe covorul moale de frunze sub care se afla si un strat gros de noroi, e-o placeresa cazi. “Da, e groaznic de fumos pe-aici", zice ea, glumind. Ajungem la un pod de piatra ce nu s-a daramat si ma gandesc cu groaza ca daca vine apa mare, ne-a luat cu totul! Aici in vale, daca da primavara sau toamna o ploaie torentiala in amonte, chiar daca jos unde te afli tu e soare, ”laharul” te ia cu mirificul peisaj din jurul tau cu tot!

De-aceea e bine pentru cei ce doresc a face o incursiune pana la podul de piatra din Cheile Rametului, loc unde pitoanele de sprijin se termina si fac loc unui univers rezervat doar temerarilor special echipati, sa intre mai intai, cale de-o clipa in manastirea de la gura cheilor si sa spuna in gand o mica rugaciune. Sau sa aprinda cateva lumanari, asa precum e obiceiul pe la noi. S-ar putea sa ajute...

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 4555 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI