Relaxare si plimbare la Rimetea (sau ce mai poti face intr-un sejur la Rimetea)

TIPĂREȘTE

Despre conditiile de cazare de la pensiunea aleasa de noi pentru petrecerea Pastelui, anul trecut, am scris in review-ul “Rimetea –Locul unde soarele rasare de 2 ori”, cu ceva timp in urma. Am amintit ce e drept, “in fuga” si ce mai poti face pe langa papica si somnic pe acolo. As vrea totusi sa detaliez un pic despre posibilitatile de petrecere a timpului liber prin localitate si prin imprejurimi.

Pentru a ajunge in Rimetea, sunt mai multe variante:

Venind dinspre Alba-Iulia, se merge spre Turda, prin Teius pana la Aiud, de unde se face stanga spre localitatea Livezile, trecand prin Valisoara, cu frumoasele Chei ale Valisoarei (sau Cheile Aiudului) si Coltesti se ajunge la Rimetea dupa cam 24km, pe un drum asfaltat acceptabil.

Se poate ajunge si dinspre Turda, pe la Buru si apoi stanga spre Rimetea, cam 26 km sau dinspre Campeni trecand prin Salciua de Jos ia la Buru se vireaza dreapta spre Rimetea (73km). Orice cale de acces ai alege drumurile sunt cam la fel.

Rimetea, sau Torocko in maghiara, este o localitate in jud. Alba, in Depresiunea Trascaului, si este dominata de Masivul Piatra Secuiului (1128m) care este un masiv calcaros, plesuv și alungit, imparțit in doua de o „rapa” prin care se strecoara de fapt si poteca marcata pe care se ajunge sus, pe culme.

Aici exista multe posibilitati de cazare, dezvoltandu-se foarte bine agro-turismul. Cred ca la un total de vreo 260 de case cam 30-40 sunt pensiuni agro-turistice.

Rimetea are o istorie foarte interesanta, fiind un vechi centru minier. Populatia comunei are radacini austriece (din zona Eisenwürzel), maghiare şi germane, datorita celor are au venit la lucru la minele din jur, bogate în fier, aur, argint şi cupru. Atunci Rimetea a cunoscut si perioada cea mai infloritoare, apoi odata cu epuizarea resurselor si inchiderea minelor, incet, incet a inceput sa decada.

In jurul anilor 1870 dupa un incendiu devastator in care au ars cam toate casele s-au construit cunoscutele case albe cu ferestre verzi, caracteristice satului, care au fost frumos intretinute de-a lungul timpului.

Rimetea a care a fost distinsă în anul 1999 cu premiul „Europa Nostra” de către Comisia Europeană pentru conservarea patrimoniului cultural şi architectonic si este propusa pentru calitatea de monument UNESCO. Un număr de 170 de case au emblema "Europa Nostra”.

Interesant este ca fiecare proprietar primeşte anual cateva mii de forinţi din partea municipalitatii din Budapesta pentru a pastra arhitectura initiala a acestor case inclusiv culoarea alba si pentru a le intretine. Cred ca acest sat este unul din putinele locuri din tara unde nu ai voie sa construiesti si sa darami dupa bunul plac.

Ajungand in Rimetea ai senzatia ca timpul a incremenit in loc si esti undeva cu cateva sute de ani in urma.

Parca toata localitatea este un muzeu in aer liber. Plimbandu-te prin localitate, asa cu am facut si noi, ai ocazia ca pe langa frumoasele si emblematicele case vopsite in alb, sa vezi si cea mai veche casa din sat, de pe Strada Noua, construita pe la 1668 (era inchisa poarta cu lacat cand am dorit sa o vizitam), De acolo, imediat pe langa casa, pe o strada/ulita foarte ingusta pavata cu piatra cubica, practic o poteca stramta, inghesuita, dreapta, care se strecoara printre case si curti se poate cobori direct in centrul satului langa caminul cultural.

In centrul se afla Biserica Unitariana (Teza fundamentala a religiei unitariene este credinta intr un Dumnezeu unic şi indivizibil. Iisus Hristos este considerat om, nu şi Dumnezeu, deci nu este admisă dogma Sfintei Treimi), dar si Biserica Ortodoxa construita destul de recent.

Tot in centrul satului se afla si faimosul “vaior” –vechiul izvor al satului care se varsa succesiv in mai multe bazine, folosit si ca sursa de apa potabila, pentru adapatul animalelor şi spalatul covoarelor, dar a avut si rol de rezerva de apa pentru preintampina un alt incendiu dezastruos cum a afost cel din 1870. Initial construit din lemn, in perioada 1890-1910, apoi bazinele fiind betonate cum sunt in ziua de azi.

Pe unele porti se mai vad placute infatisand diversele obiecte (scara, galeata, topor, butoi, lopata etc.) cu care respectiva gospodarie contribuia in caz de incendiu. Intr-una din zile chair ne-am plimbat pe majoritatea strazilor pentru a identifica cat mai multe tipuri de asemenea obiecte pe porti.

In centrul satului se gasesc si doua mici carciumioare, care poarta amprenta locului. Cel putin una dintre ele este foarte populara, turistii fiind atrasi atat de arhitectura ei, fiind amenajata, rustic, la demisolul propriei case, in acele pivnite cu tavan, semi-rotund, in arc de cerc, cu intrare direct din strada cum au mai toate casele din sat, dar si de Szabolcs, proprietarul ei, care este o enciclopedie, care nu oboseste să povesteasca despre istoria si legendele locului si nu numai, avand si o voce calda placuta, tot ai sta sa-l asculti.

Exista tot in centrul localitatii si o rulota, tip bucatarie, de unde-ti poti procura delicioasele langosi dar si diferite alte preparate, vreo 3-4 magazine cu diferite obiecte de artizanat, ceramica si nu numai, diferite suveniruri, dar si produse bio.

Tot acolo exista si un mic muzeu organizat intr-o veche remiza de pompieri care avea si un turn de veghe, unde se gasesc diferite utilaje si echipamente specifice pompierilor. Acest muzeu cred ca a cunoscut si zile mult mai bune, el arantand la acel moment mai mult a deposit, prafuit pe unde nu a mai dat nimeni de mult. Interseant este ca dorind sa-l vizitez, sa intru practic in acea remiza, am intrebat la chioscul unde se vindeau siropuri si dulceturi, doamna de acolo indrumandu-ma sa ma apropii de remiza si undeva, deasupra usii, sub streasina, la vedere, voi gasi o cheie mare, cu care voi deschide acea usa, urmand apoi, dup ace plec, sa o inched sis a o agat la loc.

Pe mai toate portile am gasit afise, cu produse de vanzare (gemuri, siropuri, dulceturi, palinca, etc). Asta ce am reusit sa pricep eu cu ajutorul lui “google translate” fiind toate scrise numai in maghiara.

Tot in sat se poate vizita si Muzeul etnografic deschis in 1952. Aici puteti admira: mobila pictata, unelte de minerit si ustensile casnice, frumoase porturi populare traditionale, cusaturi si broderii foarte frumoase. Custodele muzeului este o femeie atat de placuta, care cunoaste atat de bine istoria locului incat este realmente o placere sa o asculti povestind despre cele expuse in muzeu. Se mai poate vizita Muzeul particular Geley Anna dar si Muzeul particular Ida Néni.

Tot in sat se gaseste si o veche moara de apa, care functioneaza si acum veche de peste 200 de ani, de pe la 1752.

Cimitirul vechi cu morminte din sec. XVI, ai nobililor Thorockay, reprezinta, el in sine un muzeu in aer liber. Caracteristice locului sunt mormintele de familie sapate in stanca, ca niste intrari de mina, unice in Romania, folosite din generatie in generatie.

Bineinteles ca pentru cei carora le place drumetia, trebuie neaparat urcat si pe Piatra Secuiului, de unde se deschide o panorama extraordinara asupra intregii depresiuni. Sus, varful este marcat prin doua borne de beton, care le gasesti vopsite cand in culorile drapelului maghiar cand in culorile drapelului romanesc, functie de cine a trecut pe acolo si a dorit sa se exprime “ original”. Se face cam 1h30” pana sus, dar merita.

Apoi se poate vizita cetatea de la Coltesti care a apartinut familiei Thorockay, din satul vecin care apartine de comuna Rimetea, . Exista varianta de deplasare cu masina pe sosea (cam 5km) sau asa cum am adoptat noi printr-o drumetie pe versantul opus Pietrii Secuiului, spre Piatra Ordas, si intoarcere prin Coltesti si apoi pe sosea agale spre Rimetea.

Se mai pot face drumetii la fostele guri de mina din apropiere, dar cu exceptia marcajului pana la Piatra Secuiului, celelalte trasee turistice sunt slab marcate, nefiind refacute. Noi am plecat pe traseul respectiv care la inceput era destul de bine marcat, dar odata ce am parasit satul si am intrat in padure am cam inceput sa bajbaim dupa el, noroc ca ne-am mai intalnit vu un grup de cehi, care mergeau si ei in aceeasi directive, iar cand pierdeam marcajul, ne rasfiram, ei fiind 4 si noi 2, pana il gaseam si apoi ne anuntam si continuam impreuna. Si tot asa pana la un moment dat cand a trabuit sa ne despartim noi facand stanga spre Coltesti iar ei spre Salciua.

Rimetea este destinaţia ideală pentru cei ce iubesc zborul cu parapanta, aici organizandu-se in fiecare an concursuri dar si zboruri de agrement.

Cu masina te poti deplasa usor, atat pana la Turda, la salina si in Cheile Turzii, fiind doar 25 de km, dar si pana la Salciua de jos, pana la pesterile din zona Huda lui Papara si Poarta Zmeilor.

O vacanta aici, chiar te relaxeaza.

Si nu in ultimul rand, merita precizat, chair daca preponderent satul este locuit in proportie, cred ca de 80% de populatie de etnie maghiara, oamenii sunt deosebit de primitori, nu exista probleme de comunicare, sa nu te poti intelege cu localnicii.

---

VIZUALIZĂRI: 9707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI