Cascadele Boiului … în cuibar rotind de ape

TIPĂREȘTE

Pentru că suntem din Oradea și pentru că ne este jale că locuim atât de aproape de Apuseni și că, iată, ne ducem progeniturile pe alte meleaguri decât cele natale, într-o sâmbătă i-am hrănit, îmbrăcat, încălțat, împachetat în scăunelele din mașină și am plecat la Lorău-Bratca, la Cascadele Boiului. Pentru noi, ca megieși, este o excursie de o zi, pentru care, ca ardeleni ce suntem, ne-a luat o vară să o punem în aplicare.

Dacă vreți să faceți din excursia la cascadă o aventură, vă sfătuiesc să lăsați mașina în satul Lorău, unde trebuie să treceți cu autoturismul din dotare prin apele unui pârâiaș al cărui nume nu îl știu. De acolo până la cascade nu sunt mai mult de 2 km, care se pot face ușor pe jos, pe un drum forestier. Dacă însă v-ați hotărât să luați și cortul, trebuie să ajungeți acolo cel târziu pe la 10 dimineața, ca să vă ocupați o poieniță (camparea este liberă, primul venit fiind și primul servit), deci mergeți cu mașina până unde vi se pare că locul „de mas” este cel mai potrivit gusturilor dvs. Sunt și căsuțe de închiriat, din acelea de lemn, cu două paturi în interior, cu grătar și toaletă afară.

Numele, Cascadele Boiului, mie îmi sugerează sulemeneala feminină, boitul, iar etimonul se justifică prin diversitatea de culori pe care o reflectă apele cascadei/ cascadelor în funcție de anotimpuri.

Drumul este foarte civilizat, cascadele fiind accesibile oricui, de la țânculeț de 2 ani la tanti în baston. Sunt și bine semnalizate prin indicatoare care te însoțesc de-a stânga și de-a dreapta pârâului, niște panouri mari, cu hărți, care fac practic inutile însemnele roșii de pe copaci. Dacă este vreme bună, vă sfătuiesc să mergeți direct prin albie: este mai distractiv. Adulții pot sări peste pietre, iar copiii nu se supără dacă se fac leoarcă. Pe de altă parte, pe drum veți întâlni un izvor cu apă potabilă delicioasă, cu o cană-„n vârf de băț” care vă invită pașnic să vă serviți.

Nu vă imaginați o cădere spectaculoasă, veți avea în față o Cenușăreasă a speciei, un exemplar din șirul de cascade presărate prin mult vechii de Apuseni, vorba lui Nichita. Tot așa și cu Cascadele Boiului, la vederea cărora piticuța mea mi-a declarat că „s-a spart” de atâta frumusețe și despre care mi-a spus că seamănă cu un tort cu două etaje din care curge un șuvoi de suc delicios. Așa și este: sunt două căderi de apă, una mai înaltă (cred că are cam 7 m) și una mică, la baza cărora băltesc niște lacuri limpezi cu pereți de stânci, care la nivelul inferior sunt atât de bine îmbinate de zici că sunt opera unui arhitect local. Acest aspect le face să semene cu niște terme naturale, sau cu eminescienele cuibare rotind de ape. De departe, arată chiar ca un tort .

După ce ne-am bălăcit, vrând-nevrând, în apa micilor bazine, ne-am încumetat să urcăm domol, ardelenește, până pe muchia celei mai înalte cascade, să admirăm peisajul. Aici, vă atragem atenția asupra unor detalii tehnice: 1. vă trebuie papuci de cățărat serioși (noi i-am înlocuit rapid pe cei de apă ai omuleților cu ghetele pe gleznă); 2. recomandăm și un baston personalizat – adecvat înălțimii, greutății și vârstei fiecăruia; 3. de fapt, nu urcatul pune probleme, acesta fiind foarte ușor, pe o potecă bătătorită, ci coborâtul printre copaci spre cascadă, de vreo 200 de m. Poteca descrie un semicerc ce urcă pieziș până deasupra cascadei și apoi coboară. La coborâre, oricât de sinuos încerci să o faci, pașii alunecă pe stratul gros de frunze uscate și trebuie să te ții de copaci ca să nu te dai pe derdeluș, la propriu. Noi ne-am ținut în lanț, cu copiii în mijloc, pasându-i pe rând de la unul la altul și pot să afirm că a fost mai greu decât la Vânturătoarea. Ca să nu mai menționăm faptul că, o dată ajunși la destinație, locul era „ocupat” de un grup de adolescenți hiperactivi, care ne-au intimidat piticii (de obicei inflexibili) și i-au făcut să vrea înapoi la baza cascadelor. Urcatul până la poteca sigură și comodă a fost în patru labe din partea copiilor, care s-au descurcat chiar foarte bine la deplasarea patrupedă, spre ușurarea noastră.

Sfat de localnic: nu vă temeți să împrumutați drumuri comunale în locul mult-practicatului drum național Cluj-Huedin-Ciucea-Oradea. Ar fi păcat. Noi am venit pe direcția Vadu-Crișului-Țețchea-Poșoloaca-Tileagd și nu am regretat. Disnpre Cluj, este simplu: intrați spre Bratca din Borod.

---

VIZUALIZĂRI: 956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI