Mănăstirea Stânișoara - un loc uitat de lume si o oază de liniște

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Stânișoara - un loc uitat de lume si o oază de liniște. De pe centura de ocolire a Călimăneștiului undeva pe dreapta pe sensul de mers Rm. Vâlcea-Sibiu se ajunge la Păușa și apoi după ce lași în urmă nenumăratele pensiuni ce s-au construit acolo în ultimul timp începe urcușul pe Valea Păușei în total vreo 6 Km de drum forestier. În primii 2-3 Km la orice colțișor al pârâului pe o parte și pe alta găsești mașini parcate și grătare încinse cu fripturi și mici. Drumul este destul de rău, rar mergi cu viteza a doua…. Peisajul nu se compară cu cel de pe drumul care urcă la Vf. Cozia (vezi impresii) …. drumul se unduiește între versanții abrupți acoperiți de pădure tânără de fagi și valea stâncoasă a pârâului. După vreo 5Km de urcuș lin, urmează o pantă abruptă cu o parcare (daca o putem numi așa) pe marginea dreaptă. O să zăriți mașini parcate acolo și celor care nu vor să-și forțeze mașinile le-aș recomanda călduros să le lase acolo.

Urmează o curbă în loc în rampă plină de denivelări și plină de pietriș și nisip (umplutură) care solicită serios mașina. Noi am fost împreună cu părinții care aveau o mașină mai micuță. Mașina nostră a urcat destul de greoi, mai ales că rampa continuă abrupt până în vârful de unde se vede în vale mănăstirea. Am oprit acolo sus și am așteptat minute bune până au urcat și ei și din încă trei mașini care erau în spatele nostru doar una singură a reușit să vină după noi.

Peisajul care se dezvăluie ochilor te face să uiți de tot și de toate. Timpul se oprește în loc și parcă nici inima nu mai bate. O liniște desăvârșită de parcă numai tu ești viu acolo printre vârfurile semețe ale munților în spatele mănăstirii și livezile călugărilor de cealaltă parte. Ne lăsăm încet la vale cu tot cu mașinile pe un drum pavat de călugări și ajungem în sfârșit la Mănăstirea Stânișoara.

Ne întâmpină la intrare pe peretele mănăstirii un afiș cu întreaga Valea Oltului, mănăstirile din zonă, Vârful Cozia și traseele montane dintre ele. Lângă am zărit mai mititel un afiș cu Vindem telemea de vacă cu 15 lei/Kg . Mănăstirea este destul de mică, înconjurată de chiliile călugărilor unele mai vechi, iar altele mai noi. Ceea ce mi-a atras atenția încă de la început au fost cele două icoane din mozaic de la intrarea în mănăstire și apoi vitraliile frumos colorate din interior.

Mănăstirea datează de prin secolele 14-15 fiind cunoscută atunci sub denumirea de Nucet, apoi prin secolul 18 turcii au ajuns acolo și i-au dat foc, după care printre ruine s-au adăpostit păstori din zonă, de unde și denumirea de Stânișoara. După cum ne informează și pisania bisericii piatra de temelie a fost pusă în 1904 și s-a sfințit pe 23.04.1909 în cinstea regelui Carol I.

După vreo jumătate de oră de reculegere am plecat pe jos pe drumul pavat care urcă încetișor deasupra mănăstirii. Acolo în vârf am văzut grajduri, un măgăruș și multe, multe vaci … atunci mi-am dat seama ce era cu afișul Vindem telemea. Până să urcăm în mașini am făcut poze cu Vârful Cozia și releul (traseu de parcurs pe jos în aprox. 3 ore și jumătate).

Deși drumul până acolo sus la mănăstire este anevoios pot să afirm cu mândrie: am fost acolo!

---

VIZUALIZĂRI: 2709 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI