Natură și spiritualitate: Mănăstirea Râmeț

TIPĂREȘTE

Nu multe mănăstiri de la noi se pot lăuda cu o asemenea vechime și totodată o așezare atât de frumoasă.

O singură cale de acces există către Râmeț: DJ 750C, ușor sinuos, îngust și peticit pe alocuri la momentul vizitei noastre, ce pornește din centrul orașului Teiuș. Pe parcursul celor 18 km de-a lungul cărora râul Geoagiu și-a croit drum prin Munții Trascăului, săpându-și valea, verdele crud al pădurilor, micile parcele cultivate cu porumb și pajiștile cocoțate pe culmi te însoțesc, creându-ți o stare de bine și liniște sufletească, în pregătirea întâlnirii spirituale cu mănăstirea.

În drum se străbat două sate: Stremț și Geoagiu de Sus. Primul merită explorat pentru Biserica reformată, datând (ca biserică inițial ortodoxă) din secolul al XIV-lea, ca și pentru ruinele cetății medievale a Diodului, ctitorie a lui Iancu de Hunedoara. În afara acestor localități, de-a lungul șoselei apar din loc în loc case de vacanță frumoase sau pensiuni, cea mai cunoscută fiind probabil purtătoarea numelui mănăstirii. Pentru a ajunge la clădirile ridicate pe partea dreaptă a drumului pe direcția Teiuș-Râmeț, proprietarii au fost nevoiți să-și construiască poduri sau podețe peste râul Geoagiu.

Ajungem în parcarea de dimensiuni generoase și trecem prin poarta mânăstirii, pe sub clopotniță, lăsând în spate un mic pod peste apa ce curge zglobiu din munți. În dreapta se află magazinul cu obiecte bisericești, în care vom intra la finalul vizitei pentru a cumpăra câteva cruciulițe și două icoane. Deocamdată însă ne lăsăm vrăjiți de frumusețea pereților de calcar ai Văii Mogoșului care străjuiesc curtea mănăstirii, de parfumul tufelor de flori ce mărginesc aleile pietruite, de iarba proaspăt cosită pe peluză, de ordinea și curățenia desăvârșite ce domnesc. Un lucru mă frapează: numărul mare al chiliilor, dispuse pe terasele agățate parcă de munte, către care urcă trepte de piatră. Aveam să aflu că mănăstirea de maici adăpostește aproape 100 de viețuitoare.

În incintă sunt două biserici. Cea veche poartă următoarele hramuri: Izvorul Tămăduirii, Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Nicolae, iar cea nouă – Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Ne îndreptăm mai întâi la dreapta spre cea considerată „Grădina Raiului din Apuseniˮ sau „Catedrala Munțilorˮ, una dintre primele biserici transilvane. Prima sa atestare documentară datează din 1377, potrivit unei inscripții în limba slavonă descoperită în 1966. Tradiția spune că a fost ridicată de călugării Ghenadie şi Romulus în anul 1375 pentru a-i găzdui pe pustnicii (eremiții) trăitori în peşterile din împrejurimi. De altfel, Nicolae Iorga a explicat toponimul Râmeţ ca derivând din cuvântul „eremitˮ. Unele cercetări au dus la concluzia că biserica fusese însă înălțată pe o vatră monahală încă și mai veche, din jurul anului 1214.

În timp, biserica a fost ocrotită de Matei Corvin, de Radu Vodă, proprietar al moșiei de la Stremț, ca și de Mihai Viteazul, care a refăcut-o parțial. Ca puternic centru ortodox, a fost în 1762 ținta tunurilor generalului Bukow în cadrul campaniei de forțare a românilor pentru a trece la catolicism ordonată de împărăteasa Maria Tereza. Reconstruită, a fost din nou distrusă în 1785 în semn de represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan.

În 1826 așezământul monahal e transformat în biserică, redevenind mănăstire în 1932 iar în 1955 mănăstire de maici. 5 ani mai târziu mănăstirea e desființată, dar după opt ani maicile revin la mănăstire în calitate de „lucrătoare la secția de covoareˮ a cooperației din Aiud. În 1982 mănăstirea este autorizată din nou să funcționeze și începe construcția bisericii noi. Între timp e renovată stareția, sunt construite chiliile și trapeza și e amenajat muzeul, care cuprinde o colecție de carte veche, icoane pe lemn și pe sticlă, obiecte etnografice și de cult.

Biserica veche a fost construită din piatră și are formă de navă dreptunghiulară, cu boltă și tindă, deasupra căreia se înalță turnul. În interior se păstrează fragmente din mai multe straturi de pictură, primul datând din jurul anului 1300 iar al doilea din 1310. Al treilea strat a fost realizat, conform inscripției de pe o coloană, în anul 1377 de meșterul Mihu de la Crișul Alb și e considerat ca fiind de mare valoare artistică. Următoarele straturi sunt din anii 1450,1600,1741 (în stil post-brâncovenesc) și 1809.

O istorie zbuciumată învăluie acest lăcaș. Din păcate, la ora la care am ajuns noi biserica și muzeul erau închise și n-am putut intra decât în pridvor, unde sunt expuse pietre de pe Muntele Sinai și de la Golgota, precum și fragmente de ceramică, mozaicuri și vase romane descoperite în zonă. Oricum însă, fotografiatul este interzis atât în muzeu, cât și în interiorul ambelor biserici.

Dând ocol bisericii vechi am găsit o placă gravată din a cărei inscripție am aflat că în 1988 sfântul lăcaș a fost înălțat cu 2,08 m pentru a fi salvat de la degradarea datorată infiltrării apei.

Biserica nouă, de inspirație bizantină, este în formă de cruce, a fost ridicată din piatră între anii 1982-1986 și are dimensiuni monumentale. Zidurile exterioare sunt împărțite de un brâu în două registre, cel inferior fiind decorat cu firide înalte iar cel superior cu ocnițe pictate cu portrete de sfinți. Din pridvorul deschis, susținut de coloane, se pătrunde în pridvorul închis, pronaos, naos și altar.

Pictura bisericii noi respectă canoanele bizantine și a fost executată între 1988-1991 de către Grigore Popescu-Muscel, cunoscut specialist în artă monumentală și restaurator, a cărui măiestrie am putut să o apreciez de curând la Biserica din Borzești ctitorită de Ștefan cel Mare. Maestrul a realizat lucrări de restaurare și conservare și la Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Curtea de Argeș și Biserica Sfântul Atanasie de la Niculițel și este autorul picturilor din mai multe biserici noi: Sfânta Treime din comuna Baciu, județul Cluj, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfinții Martiri Brâncoveni din Nürenberg sau Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Lainici din județul Gorj.

Catapeteasma, stranele și mobilerul au fost sculptate în lemn de un alt artist cunoscut, Remus Dragomir, în timp ce icoanele, din lemn de tei și poleite cu foiță de aur, au fost pictate tot de Grigore Popescu-Muscel.

Ne-am rugat și am aprins lumânări pentru sănătatea, bunăstarea și fericirea noastră, a familiei, prietenilor și cunoscuților. Am admirat din nou proporțiile armonioase ale ambelor lăcașuri de cult, chiliile măicuțelor, minunat îngrijite, curtea plină de trandafiri roșii și stâncile care stau de strajă de secole mănăstirii, încadrând, la mică distanță, Cheile Râmețului.

Vă îndemn să nu ocoliți în peregrinările voastre acest loc de mare evlavie, încărcat de istorie și așezat într-un cadru natural de o extraordinară frumusețe. Și închei cu vorbele rostite de episcopul de Alba Iulia Emilian Birdaș în iunie 1982, la sfințirea pietrei de temelie a noii biserici: „Cele două biserici de la Râmeț vor grăi peste ani și veacuri de credința poporului român născut creștin, despre iubirea de neam și glie strămoșească a fiilor lor, de unitatea tuturor în duhul dragostei creștine”.

Principala sursă de documentare: crestinortodox.ro/biseric ... avel-68069.html.

---

VIZUALIZĂRI: 2026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI