Turul Romaniei [1] - Bucovina / Am vrut sa ne vedem tara... cat se poate. Si...

TIPĂREȘTE

…sacii de dormit… sunt.

…masa plianta… este, scaune pliante... sunt, patura… este, felinar… este, trusa de prim ajutor… este, spirt solid… este, brichete… sunt…. mamiiii, unde este lanterna mare? Aha… lasa, am gasit-o. deci, lanterna mare, lanterna mica, incarcatoare (de toate neamurile si de toate felurile), trepied, sapun lichid, toporisca, cutit de vanatoare, hartie igienica, lanseta mica echipata, trusa voblere si muste, servetele umede, sapca alba, sapca mozaic, manta de ploaie, bluza de vant, treining, adidasi buni, adidasi de omorat, bocanci, jambiere, bete pentru urcat pe munte, umbrele, fes, manusi, manusi fara degete, ochelari de soare (2 perechi), dopuri pentru urechi, baterii si acumulatori pentru aparatele de fotografiat, aparatele de fotografiat, camera de filmat, cafea, ness, zahar cubic, pahare de plastic, cani de inox, farfurii de inox, tacamuri, castron de inox (stiu, e greu dar poti face in el si supa si salata), detergent biodegradabil, bureti, carpe de tot felul, sare, piper, usturoi si ceapa (obligatoriu), fata de masa…aia veche … cred ca e ultimul ei drum… asa… jurnalul de drum, pixuri, creioane, harta Romaniei, harta judetelor Neamt, Suceava, Bistrita-Nasaud, Maramures, Satu-Mare, … bai… dar nu am atatea harti… lasa ca ma descurc cu ce am… harta Romaniei…pe traseu mai vad eu. Bubule, unde sunt sacii de gunoi, stii ca nu plec fara ei. I-ai pus deja? Unde? In rucsacul gri? Mamaaa, si eu am pus peste ei toate alea. Pfuaaa… imbracate, dezbracate.

OK… acte personale, actele masinii, wow… scobitorile… cardurile, ceva bani cash, tigari… multe tigari… alte brichete, seminte, guma de mestecat, telefoanele, busola si binoclul, lupa mare, lupa mica, medicamente... de cap, de burta de greturi, de orice, alcool sanitar, pansamente, leucoplast. Cum de ce mai iau trusa de scule? Intotdeauna am luat-o… unde o bag? Gasesc eu… masina cara. Ai facut sandvisurile? Daa, am luat CD-urile … si pe ala cu Chris de Burgh.

Mai departe… hanorace cate doua de fiecare, lenjeria, tricourile uzate (le aruncam pe masura ce le purtam), pulovere (nu se stie ce vreme ne asteapta… ca daca ne luam dupa astia de la meteo…), papuci de casa… aaaaa… da, luam si din astia. Trusa de igiena personala. Ce? Nu, nu ma mai barbieresc… ma fac haiduc. Si tu haiduca mea… am ceva emotii. De ce? Pai … am mai plecat in concediu dar doua saptamani pe drum… niciodata. Insa abia astept… parca sunt un copil ce trebuie sa plece in expeditie… ma rog, nu e mare diferenta.

Mmm, ce cafea buna ai facut… aaa... sa nu uitam laptele pentru cafea.

…oi fi uitat ceva? Mai mult ca sigur insa vom constata asta cand ajungem pe la Vatra Dornei... sper... sa fie cat mai departe… sa nu ma mai intorc... Iti dai seama…mergem prin Romania… nu stii niciodata ce te asteapta.

La cat plecam? Cum adica? La 6… normal… noapte buuuna!

…mami… cat e ceasu’?

…3… de ce nu dormi?

…. mami…

…huh…

... am bagat benzina?

...

... ’neata… huuuh... am visat toata noaptea numai trenuri… si suierau de mama focului... mami... hai, desteptarea. Avem de mers…

…îhîm…

Cred ca vom avea vreme frumoasa…uite ce senin este cerul… ce? ... nu, nu am deschis geamul… încă… dar dacă mai stai mult în pat cred că-l voi deschide. Daaa?? Bineeee… ia uite ce face tata… aaaaa, stai nu arunca…

…cred ca ati inteles ca mi-a fost pusa in pericol integritatea corporala prin aruncarea de catre soata mea cu un obiect contondent în directia capului … tot al meu… binenteles. Am reusit insa un lucru mare… am dat-o jos din pat. Schimbul de amabilitati matinale fiind incheiat, ne-am baut cafeluta cu biscuite inchipuindu-ne ca suntem pe terasa unei cafenele pariziene. Nu va inchipuiti ce frumos poate fi sa bei cafeaua impreuna cu iubita, privind in acelasi timp cum rasare soarele. Trebuie sa incercati senzatia… am ramas cu ochii pironiti in monitor… ce-ar fi sa continui sa scriu? Cineva ma intreba acum ceva timp „nenea George… când ne povesteşti? ”… uite ca a venit si momentul sa va povestesc.

Am sa sar peste drumul Bucuresti – Iasi, nu ca nu ar fi interesant... poate chiar nu a fost nimic excitant… acelasi drum de asfalt, pe vremea aceea inca bun, un trafic ametitor plin de vitezomani juvenili si utilaje uitate de timp pe acostament, gospodari ce-si intind la porti mesele pline cu ceea ce au in plus prin curti sperand sa faca un ban fara prea mult efort, radare mai mult sau mai putin ascunse, animale lasate de capul lor si copii ce pleaca la scoala.

Pupaturi, pupaturi…. s-aveti grija de voi, de catel, de papagal si de casa… o lacrima de mama in coltul ochiului stearsa discret si… am plecat. Dupa o scurta halta la Iasi, am plecat spre Piatra Neamt, punctul Zero al expeditiei noastre.

Piatra Neamt – Borsa

Lasam in urma Pietricica privind in zare… Ceahlaul se ridica in fata noastra smechereste, atragandu-ne cu forta unui magnet urias, nevazut.

Ne asternem la drum, putin mirati de forfoteala de pe trotuare. Ce-o fi cu oamenii astia…n-au somn… aaaa, stai putin ca azi e marti… doar noi suntem in concediu.

Trecem pe langa manastirea Bistrita si in scurt timp poposim pe malul lacului Batca Doamnei... apa scazuta scotea la iveala fundul malos semanat cu gunoaie…unde vom ajunge oare? Am facut cateva poze si am plecat mai departe.

Manastirea Bisericani, ascunsa in spatele unor serpentine proaspat asfaltate, ne mai duce aminte ca suntem oameni… si efemeri.

Din fuga calului admiram casutele din Pangarati… atat cat se poate… drumul te imbie sa calci pedala iar daca mai arunci si ochii aiurea sigur te prinde un radar … acolo e zona lor, Pangarati – Tarcau – Bicaz. Deci… atentie!

… trecem Bistrita de cateva ori… o ditamai casa, semana cu o fosta pensiune, arsa din temelii… lumea spune ca era mana „prietenilor”… nu avea nici asigurare. In Bicaz mai cumparam cateva baterii… sa fie… si urcam spre baraj. Verdele crud al primaverii contrasteaza cumva cu gri-ul murdar al gigantului de beton armat.

Stateam la baza lui incercand sa realizam cam ce munte de apa sta pe partea cealalta… ni se face pielea de gaina si bagam material. Ma repet insa… avem de mers si mai bine sa mananc o friptura linistit decat sa nu vad pe unde calc.

Traversam barajul fara sa ne mai miram de tonele de peturi adunate la marginea lacului, peturi pe care (nu stiu de ce) nu le aduna nimeni… cred ca fac parte din farmecul locului. Lumea face poze in prostie imortalizand gunoaiele… nu spun care gunoaie ca s-ar putea sa supar pe careva.

Drumul spre Potoci urca lin… ici si acolo mai vezi si asfalt iesind printre gropi… noroc cu peisajul de-a dreptul extraordinar. Peste lac Ocolasul Mare pare un batranel suparat pe indiferenta oamenilor care... pe unde trec lasa urme.

Stiu, nu spun o noutate dar nu cred ca am facut un kilometru indiferent pe unde am mers, fara sa vad gunoaie… incepand de la chistoacele fumegande aruncate pe geamul masinii, continuand cu resturile de mancare, peturi, ambalaje de toate felurile... de mancare gen Mc, detergenti, masline… navete de plastic, cutii de carton, cutii de bere, cola, etc…, moloz, tocuri de usi, capace de wc, veselă de unică folosinţă, carcase de masini incendiate, hartii… milioane de hartii, folosite sau nu, cauciucuri, piese auto, sticle goale si multe, multe altele…

Oprim in apropiere de Hangu. In vale se vede Izvorul Alb, locul de campare al nemtenilor in week-end-uri, unde se ajunge dupa ce parcurgi 14 km de drum forestier marginit de tufe de mure, prin mijlocul padurii salbatice, pe langa peretele de pe care se prabusesc in permanenta bucati de stanca. Chiar daca nu ajungi la Izvorul Alb, macar mergi pana la Cotul Boului…sa admiri culoarea apei. Mai mult nu mai spun, ca deviez de la subiect. Unde eram…aha... la Hangu. Din nou poze… vezi, acolo am stat cu cortul… lacul era atat de scazut că aveam de mers 500 de metri pana la apă… nu mai aduc aminte de gunoaie…

Ultimii 12 km pana la Poiana Largului i-am parcurs ocolind gropile din asfaltul surpat si admirand culmile pur si simplu defrisate... o tristete morbida ce aduce in discutie apocalipsa… o aduce... insa noi o vom ocoli... deocamdata.

Poiana Largului… viaductul proaspat vopsit, traverseaza ceea ce era odata coada lacului, acum un imens imas. Stanca diavolului a ramas infipta la locul ei…

Cativa nori ne pun pe ganduri… ma rog… macar sa nu ploua. Inghitim soseaua spre Vatra Dornei optimistisi increzatori in norocul nostru ca vremea nu ne va strica planurile. As vrea totusi sa inoptam la Borsa... daca se strica vremea… nu se stie…

In Farcasa am avut pentru cateva clipe sentimentul ca suntem in tintul uitat de timp. Nu am facut poze si acum regret... casele razletite pe pasunile intinse, ireal de verzi, pareau ca isi arunca una celeilalte capitele de fan de anul trecut. Asfaltul curge pe sub noi. Facem o halta de pit stop, pis stop, papa stop si o repriza de pescuit in apele foarte tulburi si extrem de repezi ale Bistritei.

Nu am reusit sa prind decat un sandwich cu sunca si cascaval, ceapa verde, un snitel si cateva guri de apa. Dupa cateva miscari de balet menite sa ne dezmorteasca, putin rusinati de faptul ca am intrerupt o partida de amor inflacarat dintre doua soparle, am plecat la drum. Am trecut prin Brosteni nu fara a ne suci gaturile uitandu-ne dupa caprele Irinucai... nu era nici una, ba chiar nu am vazut nici un fel de umblatoare. Incercand sa imortalizam momentul, am fost impresionati de indaratnicia cu care un grup „statuar” format dintr-un batran si un pusti, incercau sa prinda ceva... nu sunt sigur insa, ce... peste sau gunoi? Omniprezentul gunoi, semn al prezentei umane isi face datoria si aici, la cativa kilometri de intrarea in Parcul National Rodnei.

Iesind din Brosteni, am avut impresia ca am gresit drumul. Dupa un studiu scurt al hartii, ne-am dat seama (nu fara regrete) ca eram pe drumul cel bun. De ce cu regrete? Pentru ca drumul arata ca dupa bombardament. Practic, norocul nostru a constat in nfaptul ca existau indicatoare ce-si faceu datoria... ”ATENTIE, DRUM CU DENIVELARI!!! ” La intrarea in localitatea Cojoci, am avut un sentiment ciudat... cum... chiar azi, chiar acum, chiar aici, chiar noi... sa devenim cetateni europeni???

Bucuria insa a fost de scurta durata... a invatat ca nu intotdeauna indicatoarele au dreptate. Deci... intram intr-o localitate europeana, nu? Trebuie sa circulam cu 50 km/h, nu? OK... Ok pe naiba... puteai merge cu 50 km/h doar daca te tineau balamalele si iti asumai o seama de riscuri. Pe o distanta de 55 km nu se putea circula decat cu maxim 20 km/h. Un carosabil mai prost nu am vazut decat pe... DN2D (Tg Secuiesc – Focsani)... ala de se chinuie acum sa-l asfalteze dar s-au oprit ca au dat de... mormoloci.

La Rusca am scapat... nu stiu cum am intrat dintr-o data in Tara Minunilor, chiar daca nu aratam noi chiar ca Alice... Dupa o scurta escala la Vatra Dornei, am pingelit-o spre Borsa.

Aveam de parcurs 85 de km si nu stiam ce ne asteapta. Trecand prin Carlibaba, ne-am simtit dintr-o data „insotiti”... aveam bodygarzi si de orsicare... pe stanga ne facea cu ochiul Obcina Mestecanisului iar pe dreapta, Suhardul, cu Omu’ lui de 1932 m. Tot isi dadeau coate si ne faceau cu ochiul... copii, voi vedeti ce va asteapta? Si ne faceau semn sa privim in fata... ne astepta varful INEU din masivul Rodnei cu ai lui 2279 m si zapada aferenta.

Drumul s-a dovedit asa si asa... si bun si mai rau, oricum macar puteam sa-i mai dau si „ a cincea”. Ceea ce ne-a ajutat sa mai uitam de belele, a fost inca si inca o data... peisajul de basm. De ce ne-a dat oare Dumnezeu un pamant atat de frumos daca nu suntem in stare sa avem grija de el?

O piatra sarita in parbriz ne-a cam adus cu picioarele pe pamant. Am intrat in Parcul National Rodnei, mai pe furis mai din intamplare... nimic nu te avertiza ca intri intr-un parc national. Dupa o gramada de serpentine, am ajuns in pasul Prislop

In varf, la 1416 m, am avut din nou amar in gura... vedeti poza asta? Ei bine, in spatele meu, inttr-o prapastie (la propriu) erau cred, peste o tona de gunoaie, adunate de pe platou, de pe langa cabana, lasate de turisti... nu va pot explica in cuvinte ce am simtit...

Ne-am pozat langa obeliscul pe care... nu se mai vede nimic din ceea ce scria odinioara, nevopsit, neintretinut... vai capu’lui... si am plecat in graba... se lasa seara... nu am avut cum sa nu oprim langa un camp plin de branduse de munte... ceva Dumnezeiesc. Nu ne-am putut apropia insa... maidanezii montani erau prin zona. Ne-am multumit cu ceva pozici si am fugit... mai prin zapada. mai prin noroaie... cert este ca am fugit.

Mai avem 21 de km pana la Borsa.

Dai gaz si multe viteze... am ajuns in sfarsit la Borsa pe la ora 20... dupa ce am orbecait sa gasim o cazare (asa plecam noi... dormim unde nimerim), am luat o cafea calduta si am cazut pe ganduri, rememorand aventurile zilei. O scanteiere scurta ne-a facut sa tresarim... apunea soarele la Borsa...

... pe curand.

---

nota webmaster: puteti citit continuarea in episodul 2

---

VIZUALIZĂRI: 3321 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI