O țară cu locuri minunate - partea a III-a

TIPĂREȘTE

A sosit și ziua când aveam să ajungem la unul din cele mai mari obiective de pe lista noastră cu locuri de văzut în acest an din România. Cheile Bicazului.

Plecând din Vatra Dornei și dorind să ajungem, la un moment dat, în Delta Dunării, am ales pentru cea de a noua zi a călătoriei noastre să mergem până la Băile Tușnad, unde să înnoptăm.

Pentru asta am ales următoarea rută: Vatra Dornei - Crucea - Bicaz - Cheile Bicazului - Lacul Roșu - Gheorgheni - Miercurea Ciuc - Băile Tușnad. 275 km.

Riscul, atunci când alegi să faci într-o zi mulți kilometri și să te bucuri de toate locurile frumoase pe care țara noastră ți le scoate în față la tot pasul, este că niciodată timpul nu îți va ajunge. Așa că de fiecare dată a trebuit să facem compromisuri și să renunțăm la unele locuri pentru altele pentru a putea totuși ca seara să fim la cazarea pe care am rezervat-o din timp. Ăsta e și motivul pentru care nu pot să insist pe fiecare loc pe care l-am văzut și doar despre unele pe care am avut mai mult timp să le vizităm am să scriu niște articole separate.

Dimineața când am plecat din Vatra Dornei am cumpărat niște plăcinte de la o mică brutărie care se află chiar în lateralul Hotelului Belvedere unde am fost cazați, iar când am ajuns în satele pitorești din jurul Lacului Bicaz am scos scaunele pliante din portbagaj, ne-am așezat la umbra unor brazi semeți și am servit cel mai autentic mic dejun cu plăcinte bucovinene.

Drumul național 17 B, de la Vatra Dornei la Bicaz, nu e chiar așa de bun, mare parte din el este din ciment și e foarte peticit și cu gropi, dar chiar de ar fi cel mai bun drum din lume tot încet îți vine să mergi pe acolo, pentru că valea râului Bistrița care te însoțește tot drumul, dealurile pline de conifere, vacile care pasc în depărtare și par niște ciuperci crescute pe pajiștile înverzite, nu te lasă să treci fără să le admiri. Și nu poți să nu observi oameni locului care stau parcă într-un echilibru precar și cosesc iarba crescută pe dealurile abrupte din jurul caselor. Iar despre casele din aceste locuri pot să spun că sunt emblema oamenilor gospodari de aici, pentru că nu mă așteptam ca într-o zonă așa îndepărtată față de orașe și de locuri de muncă, să găsim niște case așa de mari și de frumoase.

Lacul Bicaz l-am admirat mai mult din mașină și în afară de oprirea pe care am făcut-o ca să mâncăm plăcintele, am mai oprit doar la barajul lacului. Aici am făcut poze și am cumpărat niște suveniruri de la chioșcurile amplasate acolo.

De la Bicaz am luat-o spre Cheile Bicazului.

Drumul este bun.

Cheile Bicazului sunt așa cum ne așteptam să fie, adică spectaculoase. Am reușit să găsim locuri unde să parcăm în mai multe zone ale cheilor și ne-am plimbat pe marginea șoselei de-a lungul a câtorva porțiuni din ele. Păcat că nu este spațiu pentru a face niște trotuare pentru pietoni, așa trebuie să fi foarte atent, atât ca pieton cât și ca șofer. Am trecut în revistă și aici chioșcurile cu suveniruri, amplasate unele dintre ele chiar sub stânci, am cumpărat câte ceva și am admirat restul cheilor din mașină, pe când ne îndreptam spre următoarea atracție turistică din zonă, Lacul Roșu.

Pentru a vedea Lacul Roșu am oprit undeva pe la mijlocul acestuia într-o parcare neasfaltată, unde un puști ne-a taxat cu 2,5 lei pentru parcare. De acolo am coborât la lac, ne-am plimbat puțin pe malul acestuia, am cules niște zmeură, ne-am relaxat puțin pe o bancă și am plecat mai departe. Nu vreau să fiu răutăcios și nici să provoc polemici, dar nu ne-a impresionat Lacul Roșu. În afară de cioatele de lemn ieșite din apă, care îi dau unicitate, restul e ca la orișice lac. Poate nu am avut noi destul timp să îl descoperim, așa că îmi cer scuze dacă părerea mea supără pe cineva.

Mergând spre Gheorgheni ne-am dat seama că e timpul să oprim undeva să luăm prânzul, așa că am oprit undeva înainte să ajungem în Gheorgheni pe partea dreaptă, la Erdelyi Gonduzo Panzio.

Pensiunea se află în natură și are un aranjament rustic, atât în interiorul restaurantului cât și afară. Sincer nu am știut unde suntem pentru că pe clădirea pensiunii nu scrie decât pensiune și restaurant. Nu și numele acesteia. Eu am mâncat un papricaș de pui cu găluște iar soția un păstrăv cu mămăliguță. Mâncarea a fost foarte bună dar cam puțină pentru niște oameni flămânzi și cam scumpă. Dar ambientul te face să uiți toate astea și să te bucuri de ce vezi în jur.

De aici, cu părere de rău, nu am mai putut să oprim până la Băile Tușnad, pentru că era cam târziu și mai vroiam să vedem și stațiunea când ajungem acolo. Am văzut doar din mașină Gheorgheni-ul și Miercurea Ciuc și chiar am regretat că nu avem timp să le vedem mai bine. Dar nu e totul pierdut, mai ajungem noi pe acolo.

Am ajuns în Băile Tușnad seara pe la 19.30 și nu am avut mult timp să îl vizităm, dar ce am apucat să vedem ne-a convins că, doar pentru stațiune, nu a-m mai reveni acolo prea curând.

Când am ajuns, administratorul Pensiunii Panorama Elcomex, unde am stat o noapte, ne-a întrebat dacă am mai fost în zonă și când a aflat că nu, ne-a făcut precizarea că acolo umblă și ursul pe străzi și să fim atenți. Nu am luat prea în serios vorbele lui dar când am văzut aproape de centrul stațiunii o ditamai balegă de urs, m-am prins că nu glumea. Chiar și pe copacii din vecinătatea izvoarelor minerale am văzut anunțuri de acest gen.

Am coborât până la Lacul Ciucaș pe care l-am găsit într-un hal fără de hal, cu pontoane prăbușite și cu garduri pe care trebuie să ai grijă cum te sprijini pentru că sunt împânzite cu fire cu curent electric. De altfel peste tot am regăsit aceste fire cu curent pentru a se proteja de urși. Dar cred că mai bine administrația stațiunii s-ar îngriji de curățenie, pentru că urcând de la lac spre șoseaua principală, pe scările care trec prin acea mică pădurice, am găsit o mizerie de nedescris și nici nu mă mir că urși vin în stațiune pentru că peste tot erau aruncate resturi de porumb fiert și chiar resturi de mâncare erau lăsate pe lângă scările acelea din piatră. Nu știu dacă înadins sau din nesimțire.

Băile termale de lângă lac sunt printre cele mai scumpe băi termale pe care le-am întâlnit și la ce oferă, prețul de 80 lei /zi ni s-a părut chiar nesimțit.

Știu că mai este Turnul Apor, că se poate ajunge la Lacul Sf. Ana de aici, că poate mai sunt multe lucruri frumoase de văzut sau de făcut aici, dar ce am apucat noi să vedem din stațiune ne-a lăsat un gust amar.

„Avem o țară frumoasă, păcat că e locuită”.

Cu speranța că mă vor ierta cei care nu sunt în asentiment cu mine, închei aici această a noua zi a călătoriei noastre.

---

VIZUALIZĂRI: 623 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI