Turism de-o zi și de-un plin de motorină: Lepșa - Brașov - Siriu - Mărășești

TIPĂREȘTE

Am revenit acasă, după vreo trei zile în care - am fost plecat la un curs de pregătire profesională. Nu mă certați, am pretenția să fiu din ce în ce mai bine pregătit profesional pentru ca, în clipa în care voi ieși la pensie, ăștia de-mi dau salariul să regrete amarnic! Bine, până la pensie mai am cîteva (zeci) de cursuri de dezvoltare profesională de urmat.

Chiar am fost și-un pic supărat pe voi, pentru că m-ați abandonat, nu m-ați mai citit și m-ați lăsat să mă prăbușesc în clasamentul anului 2014, de pe locul 42 tocmai pe locul 43!!! Bine, vă iert, cu condiția să mă votați, masiv, pentru postarea de v-o ofer! :)

În cele ce urmează vreau să vă ofer o variantă de traseu, de făcut într-o zi: Mărășești - Bârsești - Lepșa - Tg. Secuiesc - Brașov - Siriu - Buzău - Mărășești.

Boon, până încep să vă spun ce și cum, deschid Vibe FM (Damian Lazarus, dacă vreți să mă verificați) și -mi pregătesc fotografiile de-o să vi le expun.

Excursia asta am făcut-o în ziua de 31.08.2014 și pun mâna-n foc pentru ceea ce vă descriu!

Traseul în sine nu costă mult, pe mine, care am mașină pe motorină, m-a ajuns vreo 40 de litri de motorină, vreun milion de lei, din ăia vechi, recte, un prânz pentru două persoane, o înghețată, alte-alea, nimic spectaculos.

Zic așa: plecăm dimineața din Mărășești, cap compas Lepșa. În mod normal nu faci mai mult de o oră, o oră și-un pic, în care ”pic”-ul e până într-un sfert de oră.

Stop, v-am mințit, pe la Bârsești m-am oprit. De ce, uitați aici:

Legenda Babei Vrancioaia:

”De mult, pe timpul lui Stefan cel Mare, pe cand Tara Romaneasca si Moldova aveau fiecare domnitorii lor, a avut loc pe pamantul Moldovei o lupta mare intre armata lui Stefan si cea a turcilor.

Atunci, fiecare dintre frati si-a intemeiat la poalele muntilor sate care le poarta numele si astazi: Bodesti, Spiresti, Negrilesti, Barsesti, Spulber, Paulesti si Nistoresti. ”

Boon, acuma, după ce o să citiți această legendă, o să vă dați seama de ce noi, vrâncenii, suntem fudui, nevoie-mare! Ce, Doamne iartă-mă, noi l-am ajutat pe Fane să-i dilească pe turci. Faza cu moștenirea dată fiecăruia dintre feciorii Babei Vrâncioaia dăinuiește până astăzi. Pe dealul de la ieșirea din Bârsești, spre Tulnici ,există un loc, numit ”La trei brazi” unde se presupune că Ștefan cel Mare a împărțit cei șapte munți ai Vrancei celor șapte feciori ai Babei Vrâncioaia. Fiindcă sunt bun la suflet, o să vă arăt fotografii cu locul respectiv. Adevărul este că, sus, pe dealul Bârseștiului, este o panoramă de excepție, de unde se văd chiar toți munții Vrancei. Drumul este asfaltat ca-n palmă, nu se pierde mai mult de 30-45 de minute ca să vezi acel loc. Aici, sus, este un monument, cu o cruce, ridicată -n 1904 și o căbănuță, se spune, ridicată pe temelia unei foste bisericuțe.

Nu vă așteptați la ceva ultra spectaculos, cu excepția panoramei ireale privind munții Vrancei. Eu cred că merită efortul, dar, așa după cum v-am spus, sunt mânat de-un patriotism local, enervant pentru voi! Mă iertați, da?

Boon, după momentul Bârsești, mergem, mai deprate, spre Lepșa și, apoi, Greșu - Tg. Secuiesc- Brașov.

Drumul este alert, serpentine, peisajul este foarte frumos.

Bine, pe ultima porțiune, dintre Greșu și Ojdula și, mai deprate, spre Tg. Secuiesc, ultimii 6 km sunt de drum forestier... nu e chiar ideal dar este bun, nu rupi mașina! Vă promit!

Drumul ăsta se face relativ ușor, atâta doar că te oprești, fără să vrei, și faci poze cu minunea de peisaj de-o vezi. Nu mă laud, vă pun și poze, ca să vedeți!

După ce ajungi în Tg. Secuiesc, te mai liniștești, peisajul se cumințește... podiș, în afara lanurilor de cartofi nu prea ai ce să vezi, încolo, spre Brașov.

Brașov.

Pentru mine Brașovul este și va rămâne unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, ba, chiar din lume!

Este un oraș prea mare pentru ca voi să nu-l fi vizitat, are atâtea de oferit!!!

Noi ne-am mulțumit cu veșnica vizită în Piața Sfatului și pe străduțele adiacente. Este un oraș elegant, cu stil! Magazinele, terasele, au ceva, je ne sais quoi, mult peste București sau alte orașe.

Căscăm gura preț de vreo trei ore, după care, plini de avânt, urcăm la Poiană. Stop la punctul de unde se vede Brașovul, poze cât încape!

Continuăm spre Râșnov, vrem să vedem Peștera Valea Cetății. Ne facem temele, ne uităm pe internet și aflăm că:

”Peştera Valea Cetatii este localizată pe povârnişul vestic al Masivului Postăvaru, în bazinul Ţării Bârsei, la 3,5 km distanţă de Râşnov, la 1,5 km distanţă de Cetatea Râşnov şi la o altitudine de 790 m (intrarea principală). Peştera face parte din aria naturală protejată Peştera Valea Cetăţii, care a fost desemnată arie naturală protejată pentru protecţia şi conservarea elementelor naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de fenomene carstice (Peştera Valea Cetatii, stâncăriile şi lapiezurile din Poiana Dracului), arborii seculari, flora, pierderile de apă în ponorul Fundăţica.

Accesul cu bicicleta şi pe jos se poate face din parcarea amenajată, urmând drumul sau poteca de acces amenajată în lungul văii Fundata sau pe traseele turistice sau tematice dinspre Poiana Braşov, Cetatea Râşnov-Valea Cetăţii, Bisericuţa Păgânilor. Cazarea cea mai apropiată este la Pensiunea Valea Cetăţii, situata la iesirea din Rasnov spre Poiana Brasov la numai un kilometru de pestera”.

Ajungem la locul respectiv. Parcăm, spre bucuria Fordului meu în parcarea suficient de mare din poala culmii pe care trebuie s-o urcăm. Plecăm, pe jos, spre Peșteră. Drum pieptiș, din fericire de numai 15 minute. După vreo 8 minute mă gândesc să sun la 112, am urcat atât de pieptiș că, gata, e caz de targă! Nu mă așez pe nici una din băncile înșirate pe traseu, pe motiv de acid lactic în exces. În fine, ajung sus, la intrarea în peșteră, m-am hotărât, o să mor altă dată! .

Ne tragem sufletul, ne recăpătăm suflarea. De lângă intrarea în peșteră doritorii pot folosi tiroliana, culmea, că să se întoarcă spre vale!!! . Nu fac parte din ăia de ni-i dor să zburăm prin aer, pe motive de n-am pantaloni de schimb în caz de udare excesivă.

Mă muțumesc să plătesc biletul de intrare în peșteră, 15 lei de fiecare persoană dornică să vadă măruntaiele Terrei. Mă număr, eu cu nevastă-mea și țin minte cifra ”2” ca să știu câte persoane suntem.

La intrarea în peșteră aflăm că este realtiv nou descoperită, prin 1949, și că, abia după 1990 au scos, din galerii, pământul care împiedica vizitarea ei. Sunt recunoscător și faptului că, în interiorul peșterii, sunt, constant, între 9 și 11 grade. Celsius. Nu de alta, transpirasem, datorită urcuşului, precum câinele la injecţie!

Peștera, în sine, nu este foarte spectaculoasă. Facem poze dar, normal, nu se declanșează blitz-ul telefonului (clar, tre' să-mi schimb I-phone-ul 4, de-l posed) așa că pozele ies mai mult ca într-un film de Hitchcock, se ghicesc imaginile ce presupun că ascund cine știe ce pericole. La un moment dat, ghidul ne explică faptul că acea sala are o acustică perfectă, motiv pentru care, săptămânal, câte 4 instrumentiști din Orchestra de la Brașov țin concerte acolo. Bravo-n cheptul lor!

Ba, mai mult, nenea ghidul vrea să ne explice ce se vede-n peșteră când nu se aprinde lumina. Ne cere acordul pentru a stinge lunima și toți ni-l dăm. Se stinge lumina și, ce credeți că se vede? Ei bine, e beznă ca-n nucă, dar nu mă surprinde asta, mă așteptam să fie așa! Mă uit, impropriu spus, să nu se ia cineva de nevastă-mea, pentru mine singura ființă mai frumoasă decât județul Vrancea, beznă fiind. Hai, nu faceți glume!

Ghidul ne întreabă dacă avem întrebări (ce fromulare ciudată, nu?). Străbat un moment poetic şi mă mănâncă-n c..., pardon, sunt curios să aflu de ce peştera se cheama' Peştera Valea Cetăţii? " Mă aşteptam la vreo poveste cu prinţese, turci şi alte alea... canci, răspunsul este extrem de prozaic, se cheamă aşa pentru că este pe strada ''Valea Cetăţii''. Sanchi, balamaua, mi s-a rupt paftaua!!!

Bine, ideea este că peştera este de vizitat, dar nu trebuie să rupeţi munţii pentru aşa ceva, decât doar dacă vă-ncântă reducerea de 10 % care se face vizitatorilor peșterii la Pensiunea nu mai ştiu care...

Plecăm de aici ca să vedem Cheile Râşnoavei. Tot internetul ne zice:

”Cheile Rasnoavei reprezinta un cadru natural perfect pentru practicarea sporturilor montane si a activitatilor de agrement, beneficiind de amenajari si dotari specifice, acces facil, locatii turistice de cazare in imediata vecinatate.

Din varful Postavaru (1799 m) catre vest-sud-vest coboara o creasta din stanca alba calcaroasa. Creasta sfarseste abrupt in Cheile Rasnoavei (Rasnovului) si apare pe cea mai noua harta turistica sub numele de Muchia Cheii. In impresionantul perete din Cheile Rasnoavei (malul drept), s-au stabilit mai multe trasee alpine. '

Drumul este bunicel, chiar dacă e numai din piatră. Atâta doar că, pe la jumatea distanței, ne prinde o ploaie, cu adevărat de munte. Rupe, nu alta, spre disperarea unui pluton de soldați ai bravei Armate Române, care se instruiește, de zor, cu privire la adăpostirea de ploaie! Noi ajungem la un popas, facem niște poze și ne întoarcem. Nevastă-mea, văzând soldații, oftează, motiv pentru mine să-mi sug burta și să-mi umflu pectoralii. Nu obțin nimic altceva decât că mă înroșesc la față: ca să-mi sug burta mi-am ținut răsuflarea și acuma-s în criză de aer! :)

Revenim la Brașov. Nu mai intrăm în Real sau alte super market-uri ci, țin, țavă, spre ieșirea din Brașov către Bacău.

Normal că, la un moment dat văd o ieșire din șosea spre Buzău și, drăcușorul, de umărul stâng, mă împinge să merg spre Prejmer și, apoi, mai departe Întorsura Buzăului - Siriu și acasă.

Pentru cei care n-ați fost pe aicea, păcatul este al vostru! Drumul e ultrafrumos. Merg încet, printre altele și pentru că soției i se face rău printre serpentine. Acuma mă răzbun pentru plutonul ăla de soldați!

Mă rog, fiindcă e vorba de iubirea vieții mele, renunț să mai fiu parșiv, atac serpentinele mult mai ușor. Ajungem, așa cum și trebuia, la viaductul de la Stânca Teherău. Unii spun că viaductul a fost contruit pe la 1224, de către teutoni, care, tot ei l-au dărâmat, ca să scape de invazia cumanilor. Nu poci ca să vă spui dacă e adevărat, uitați-vă și voi pe net!

Peisajul este atât de frumos că-ți ia aerul! Bine, dacă te uiți, peste balustradă, în jos, oricum rămâi fără aer. Lacul din față este superb. Fac poze, înnebunit, și nu aș mai pleca de acolo! Vi le arăt, uite-acuma!

Până la urmă, plecăm spre Siriu. În fața barajului, pe șosea, înaintea noastră, cad câteva pietricele... cu două astfel de pietricele umpli o basculantă de 4 tone.

Emoție profundă, dar, dat fiind traficul, renunț să leșin și continui să conduc. Ne oprim, câteva sute de metri mai jos, deasupra barajului. Normal, poze, la liber!

Ulterior, la două zile după ce am trecut pe acolo, a avut loc o alunecare de teren care a închis circulația pe la Siriu.

După câtva timp, ne îndurăm să lăsăm peisajul ăla superb și plecăm spre casă.

După atâta măreție a naturii, restul drumului nu prea mai reprezintă mare lucru. Plus că drumul intră-n câmpie și, ușor-ușor, ajungem la Buzău și, mai departe, acasă.

Câmpia ne învăluie, e ultima zi de august, vara lui 2014 s-a cam dus! Melancoliile nu-și au locul, vine toamna și iarna! Turism se poate face pe orice anotimp, nu-i așa?

---

VIZUALIZĂRI: 1646 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI