Mănăstirea Vărbila – renașterea ansamblului medieval

TIPĂREȘTE

La 1915 istoricul Virgil Drăghiceanu scria: Și ca istoric și ca interes artistic, cred că schitul Vărbila trebuie pus sub ocrotirea legii de conservare a monumentelor istorice. Iată că la peste 100 de ani de la această propunere monumentul istoric de pe Valea Cricovului a cunoscut o restaurare totală, mănăstirea recăpătându-și aspectul de altădată. Puternica cetate mănăstirească, ascunsă în pădurile seculare, este deschisă acum vizitatorilor oferind interesante clipe de istorie, artă și arhitectură.

Localizare. Ansamblul monahal este situat în localitatea Vărbila, comuna Iordăcheanu, județul Prahova, la doar 8 km distanță de centrul orașului Urlați și la 20 km depărtare de municipiul Ploiești. Din ambele direcții accesul se efectuează urmând drumul județean 102E. Zidurile mănăstirii sunt vizibile din șosea, lăcașul fiind poziționat în apropierea școlii generale din sat.

Acces. Inclusă într-un program de restaurare cu fonduri nerambursabile, mănăstirea Vărbila poate fi acum vizitată în calitate de monument istoric de valoare națională (categoria A), proiectul incluzând o componentă de valorificare și promovare turistică. Accesul este gratuit în perioada de sustenabilitatea a proiectului. Programul de vizitare este zilnic între orele 09.00-17.00, cu o pauză de masă în intervalul orar 12.00 și 13.00. Pe poartă este afișat numărul de telefon al muzeografului angajat aici.

Scurte repere istorice. Satul Vărbila, nume slav ce înseamnă „salcie” (datorită acestor specii iubitoare de apă existente pe gârla din mijlocul acestor păduri), este atestat documentar în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Biserica schitului înființat pe ocinile Vărbilei a fost ctitorită de marele spătar Dragomir, banul Thoma și al doilea vistier Cracea la 1532. Documente emise de cancelaria domnească îi fac pe istorici să presupună că lăcașul bisericesc a fost ridicat cu cel puțin 20 de ani mai devreme. Biserica și acareturile zidite de „meșterul Ștefan” au fost refăcute de boierul Pană Filipescu în prima jumătate a veacului al XVII-lea (vezi articolul dedicat Conacului „Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg – vezi impresii) și întreținute de urmașii săi. Închinat mănăstirii Mărgineni, aflată sub conducerea Muntelui Sinai, schitul Vărbila este condus de egumeni greci. Părintele egumen Paisie reface între 1803-1805 ansamblul: … și au zidit-o și zugrăvit, și o împodobit-o cum se vede, și pre afară, curtea, cu zid, cu poartă, cu case... După 1863 când se emite Legea secularizării averilor mănăstirești, biserica schitului Vărbila devine biserică de mir.

Schitul Vărbila este prezentat pe scurt și de istoricul Nicolae Iorga în ghidul turistico-istoric publicat în 1928 în limba franceză: „Guide Historique de la Roumanie”.

În octombrie 1600 domnul Mihai Viteazul se afla în apropierea Bucovului în așteptarea încleștării cu armatele poloneze și a ajutorului promis de generalul Basta. Cu acest prilej se presupune că Mihai Vodă a venit să se roage în biserica schitului Vărbila.

Proiectul cu fonduri europene desfășurat între anii 2008-2013 a conduc către renașterea acestui ansamblu mănăstiresc, urmând ca în perioada următoare lăcașul de cult să își reia activitatea spirituală prin reînființarea mănăstirii și aducerea de călugări.

Vizita la fosta Mănăstire Vărbila

Cu aproape 10 ani în urmă am vizitat pentru prima dată acest loc, moment în care abia demaraseră lucrările de restaurare, pictorii lucrau în biserică iar din clădirea fostei Stăreții se zăreau doar pivnițele boltite. Chiar și atunci am fost lăsați să vedem pictura bisericii, printre schele, și pietrele tombale din podea. Anul trecut am făcut o scurtă incursiune de relaxare în zonă pentru a ne bucura de natură și aer curat; am poposit deasupra satului, la marginea pădurii, prilej de a face câteva fotografii de la înălțime. La sfârșitul lunii aprilie 2018 am revenit pentru a vedea concret rezultatele restaurării din ultimii ani.

Am parcat în fața ansamblului mănăstiresc, într-un spațiu asfaltat, suficient pentru mai multe autovehicule. Am traversat podul de lemn peste gârla ce străbate așezarea și ne-am pomenit în fața frumosului turn clopotniță, înconjurat de un foișor de lemn pe toate laturile. Nu se cunoaște exact data construirii acestui turn care are și rol de a facilita accesul în cetatea mănăstirească, dar se presupune că este ridicat la jumătatea secolului al XVII-lea, probabil în timpul refacerii ansamblului de către boierii Filipești (alte păreri înclină spre construirea turnului la începutul veacului al XIX-lea). Zidul înconjurător, sprijinit cu mici contraforți, datează tot din epoca Filipeștilor, fiind restaurat/reconstruit de mai multe ori.

Silueta albă a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” se înalță în centrul incintei fortificate și impresionează prin masivitate și arhitectură.

Biserica de căpetenie a fost înălțată după datinile moldovenești, ... și a rămas încă înaltă și îngustă: fereștile samănă prin tăietura liniilor cu acelea din Moldova, dar, sus, aceste linii se mlădie încovoindu-se, iar jos cadrul se oprește înainte de sfârșitul deschizăturii, printr-o întrerupere cochetă. Ușa e însă fără păreche: două linii curbe care se taie în ogivă străbat o întrețesare de linii drepte care formează pătrate mărunte: pentru varietate s-a făcut câte o scobitură în fiecare din pătratele acestea - scrie Nicolae Iorga în volumul „România cum era până la 1918”.

Istoricul a descifrat inscripțiile prezente la mănăstire și a scris despre restaurarea starețului grec: Un egumen grec a dres cum l-a tăiat capul, zvârlind pietrele de ctitorie pe o scară nouă, înaltă, potrivind un pridvor de zidărie proastă, peste care se înalță un cerdac de priveală pentru sfinția sa... . Într-adevăr, elementul care distinge biserica este „cerdacul” sau „cula” care se află deasupra pridvorului. Foișorul sprijinit pe stâlpi de lemn este un bun loc de supraveghere a împrejurimilor sau de meditație.

Pătrundem în lăcaș pe sub frumosul ancadrament de piatră descris și de Nicolae Iorga și ascultăm explicațiile scurte ale doamnei muzeograf. Pictura actuală datează de la 1802-1805 (frescă, culori de apă și emulsie de ou), pe alocuri păstrându-se și straturi ceva mai vechi. Aspectul de pictură rurală naivă este pigmentat de elemente care te conduc cu gândul la Renașterea italiană. Ctitorii sunt reprezentați pe peretele vestic; aici apare domnitorul Radu Paisie (a cărui legătură cu lăcașul nu are nici o explicație) în costum oriental, dar și egumenul grec Paisie Sinaitul. Pictura interioară și catapeteasma au fost restaurate în urma proiectului desfășurat la Vărbila. În pereții bisericii sunt prinse și câteva cărămizi care se pun la căpătâiul călugărilor trecuți în lumea Drepților, iar în podea se păstrează lespezile de mormânt ale unor boieri.

Am fost apoi invitați în clădirea Stăreției, reîntregită volumetric pe baza fotografiilor de epocă, a amprentei rămase la sol și a ruinelor pivnițelor. În fotografia din 1901 se observă starea de degradare a Stăreției, comunitatea agricolă (majoritatea rromi eliberați de pe moșia mănăstirii) fiind săracă și neputând îngriji ansamblul mănăstiresc a cărui lăcaș devenise biserică de mir. La etaj este încropit un mic muzeu care a adunat obiecte care au legătură cu satul și mănăstirea. Vechi icoane împărătești, ușile centrale ale iconostasului, sfeșnice imense pentru lumânări, cărți bisericești, obiecte de cult, veșminte preoțești, hărți, reproduceri după documente și fotografii constituie exponate în unica sală a muzeului.

Am vizitat și partea de clădire unde se vor afla chiliile călugărilor (camere simple dotate cu un minim necesar) și bucătăria. Apoi am coborât în pivnițele Stăreției, loc unde s-a amenajat un lapidarium. Sunt impresionante bolțile de cărămidă, aerisirile triunghiulare, grosimea structurilor de cărămidă. În interiorul pivniței sunt amplasate vechile pisanii de piatră, cruci de piatră și mai multe panouri cu fotografii din timpul restaurării.

Ne-am mai plimbat puțin prin curte, am admirat biserica și clădirile noi care se încadrează armonios în arhitectura complexului, bustul de bronz a lui MihaiViteazul (autor: George Dumitru), structura turnului clopotniță (care seamănă izbitor cu turnul de poartă de la Conacul Bellu din Urlați).

Recomand o vizită la ansamblul monahal medieval de la Vărbila pentru o oră de liniște, relaxare, cunoaștere a trecutului. După ce se va reînființa mănăstirea presupun că va fi mai greu de plimbat peste tot și de făcut fotografii. În zonă mai puteți vizita Conacul Bellu de la Urlați, Mănăstirea Jercălăi (vezi impresii), Muzeul „Crama 1777” din Valea Călugărească (vezi impresii) sau Biserica Dintr-o Piatră din Năeni (vezi impresii).

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1127 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI