Mănăstirea Pissiota – un colț grecesc/italienesc în preajma Bucureștiului

TIPĂREȘTE

Împrejurimile Bucureștiului, cu salba sa de lacuri și bălți, precum și fragmentele rămase din întinșii Codri ai Vlăsiei, oferă locuitorilor stresați ai Capitalei momente de liniște, de relaxare și odihnă. Distanțe mici ne despart de obiective importante, unele cu un impact deosebit asupra istoriei și culturii românești. Se poate face o incursiune la centura de forturi (cele mai accesibile fortificații din „cetatea Bucureștiului” sunt bateria de la ieșire pe Autostrada Soarelui și fortul Chitila), despre cel de la Jilava am scris pe AmFostAcolo (vezi impresii). Foarte accesibile sunt mănăstirile Căldărușani (vezi impresii), Snagov, Balamuci-Sitaru, Samurcășești (vezi impresii), Țigănești și Bălteni (vezi impresii). O serie de palate îmbogățesc zestrea culturală a României, fie că este vorba de Mogoșoaia, Potlogi ori Știrbey.

Pentru a îmbina utilul (rodarea cumnatului ca nou posesor de carnet de conducere) cu plăcutul (vizitarea unor monumente istorice) am plecat într-o zi de sfârșit de săptămână spre două obiective despre care doar citisem câteva lucruri: Biserica Rebegești și Mănăstirea Pissiota.

Am ieșit din Bucureștiul deja încins de căldură prin cartierul Bucureștii Noi (unde parcă nu se mai termină lucrările), spre Mogoșoaia, pe DN 1A. Palatul și parcul Mogoșoaia sunt foarte accesibile bucureștenilor, fiind situate imediat după sensul giratoriu cu centura Capitalei. Este o zonă de agrement foarte căutată: parcul umbros, lacul cu sporturile nautice, locurile de joacă pentru copii, zona de grătare, restaurantul de la Palat, expozițiile din Palat, etc. Destinția noastră era însă mai departe, intrăm în Buftea și trecem de indicatoarele către Palatul Știrbey și Studiourile MediaPro-Buftea (descrise de @abancor aici vezi impresii). La ieșirea din Buftea, intrăm în localitatea Mânăstirea unde facem stânga pe un drum secundar. Case frumoase și grădini pline de flori se perindă pe ambele părți ale drumului.

Șoseaua taie în două Lacul Buftea pe un dig, iar pe un promontoriu se înalță primul obiectiv vizat: Biserica Rebegești. În curte ne întâmpină un monument de piatră ce are imaginea bisericii schițată și un text:

Rebegești. În anul1934. Aici la Rebegești și în același loc s-a ridicat în întregime cu 3,5 metri vechea biserică ca să nu fie înecată de apele lacului cel nou înfăptuit pentru săvârșirea asanării lacurilor Colentinei din București. Această deosebită lucrare s-a făcut din inițiativa și prin concepția Uzinelor Comunale București. Pe spatele monumentului alt text: Au lucrat de la Uzinele Comunale Nicolae Caranfil Director General, D. Pavel Director Technic U. C. B. și întreprinzătorii Tiberiu Eremia și Emil Prager.

Pe scurt a fost vorba despre proiectul Uzinelor Comunale București care urmăreau regularizarea alimentării cu apă a Herăstrăului și a altor lacuri din București prin ridicarea unui baraj pe lacul Buftea. Acest fapt ar fi condus la inundarea bisericii Crețuleștilor, monument istoric. Iată cum descrie în 1936 chiar inginerul Nicolae Caranfil în broșura intitulată „Lucrările de asanare a lacurilor din Valea Colentinei” acțiunea de salvare a bisericii din Rebegești:

Atunci, Uzinele Comunale, ca să scape acest monument au propus o soluțiune extreme de interesantă și care credem că este întâia oară pusă în aplicare la noi în țară și în această parte a Europei: ridicarea bisericei cu 4 metri. În întregime această biserică a fost subzidită printr-un cadru de beton. Biserica era și crăpată de sus până jos. … lucrarea a fost executată, foarte repede și fără incidente spre cinstea domniilor lor, întreprinderile Tiberiu Eremia și Ing. Emil Prager. Adaog nu numai că biserica nu s-a crăpat, dar s-au închis și crăpăturile vechi; pentru că ea găsindu-se ca pe o tavă, era foarte simplu de ridicat această tavă din o parte sau alta, presele hidraulice forțând crăpăturile să se închidă. I s-a făcut apoi un nou acoperiș și astăzi biserica se află în marginea lacului, reprezentând o podoabă în plus, în marginea acestui lac, executat de Uzinele Comunale București.

O lucrare de excepție, executată cu profesionalism și rapiditate – martorii de hârtie lipiți pe crăpături pentru verificări se pot vedea și astăzi în biserică.

Construită în 1669 de marele logofăt Radu Crețulescu și de fratele său Pădure, biserica fostei mănăstiri Rebegești constituie un model de tranziție între arhitectura epocii lui Matei Basarab și stilul brâncovenesc. La exterior biserica văruită într-un alb strălucitor ne relevă un decor simplu, împărțit în două registre printr-un brâu median de șiruri de dinți de ferăstrău. Registrele sunt ornamentate cu decupaje false și alte șiruri de dinți de ferăstrău sub acoperiș. Ferestrele înalte și înguste sunt decorate cu frumoase ancadramente de piatră terminate în acoladă. Deasupra ușii de la intrare, încadrată într-un chenar de piatră, este situată pisania cu litere chirilice.

Am intrat în lăcașul de cult ce are hramul „Sf. Nicolae” și am admirat pictura veche, destul de afumată de lumânări, dar frumoasă. Catapeteasma este de zid, iar grosimea mare a pereților o observăm la ferestre. Am văzut mai multe icoane vechi, deosebite. Împărțirea este clasică: pronaos și naos (despărțiți de stâlpi masivi de zidărie) și altar. În pronaos sunt zugrăviți ctitorii împreună cu familiile lor, precum și macheta bisericii ctitorite. Se impun măsuri urgente de restaurare a picturii.

Am plecat de la Biserica „Sf. Nicolae Rebegești” după ce am admirat clopotnița din curte și lacul înconjurător. O lucrare fantastică pentru acele vremuri ce a salvat de la pieire un monument istoric. Citim într-o lucrare editată de Muzeul de istorie al Municipiului București, din seria „Probleme edilitare bucureștene”, câteva amănunte tehnice:

Acțiunea propriu-zisă a durat 10 zile și a constat din utilizarea a 48 de prese mecanice, care au acționat concomitent din 18 puncte diferite. Astfel, prin folosirea acestei metode îndrăznețe și originale, monumental, în greutate de 1000 tone, nu a fost demontat, vechile fundații fiind așezate pe o centură de beton armat.

Ne-am întors în DN1A pe alt dig, mai în amonte, unde am văzut și barajul deversor construit tot în anii 30 prin care se alimentează lacul Buftea, ce și-a extins atunci suprafața de la 50 ha la 307 ha. După ce am trecut podul peste râul Ialomița, în satul Cătunu am făcut dreapta pe un drum județean către localitatea Poienarii Burchii. După un drum impecabil din punct de vedere al calității, printre câmpuri cu porumb și case împodobite cu flori, la margine de șosea observăm silueta roșie a Mănăstirii Pissiota. Ne întâmpină o frumoasă poartă de lemn sculptată cu icoane și denumirea lăcașului sfânt. Suntem fermecați de silueta zveltă a bisericii din cărămidă roșie, cu turlă pătrată prevăzută cu ceas. Este un monument mai aparte, mai deosebit. Ctitorul mănăstirii a fost inginerul Nicolae Pissiota, grec la origine. Absolvent al Școlii de Drumuri și Poduri din Paris, vine în România și își deschide o firmă de construcții (printre altele contribuie la ridicarea Atelierelor Grivița și alte lucrări importante legate de infrastructura feroviară) și strânge avere. Între 1928-1929 ctitorește acest locaș de cult pe o moșie achiziționată de la generalul Paul Angelescu, împreună cu locuințele necesare slujitorilor schitului nou înființat. Arhitectul Ioan Giurgea dă construcției tenta italienească a Renașterii, dar și elemente bizantine clasice. Ctitorul nu a precupețit nici un efort financiar pentru înzestrarea mănăstirii: marmură de Carrara pentru pardoseli, lemn de cireș și trandafir din Grecia pentru catapeteasmă, mobilier sculptat de Gheorghe Dima și pictură executată de Costin Petrescu. Rezultatul e însă deosebit de frumos.

La orele amiezii era liniște deplină în curtea Mănăstirii Pissiota. Din când în când câte un pelerin se oprea preț de 15 minute în biserica maiestoasă. Din pridvor urci câteva trepte, treci pe sub ochii ctitorilor pictați pe perete și pătrunzi în incinta sfântă, luminată puternic pin intermediul ferestrelor generoase. Iconostasul sculptat ne atrage privirile, la fel icoanele împărătești îmbrăcate în metal. Un candelabru mare este ancorat în fața altarului.

În curte găsim câteva băncuțe la umbră pentru a admira incinta mănăstirii. Multe flori ne înveselesc, șirul de chilii vechi, renovate dau farmec lăcașului. O frumoasă placă cu text de pe peretele corpului de case ne oferă date despre istoria mănăstirii. Clopotnița, muzeul mănăstirii (era închis), pangarul și agheazmatarul erau reunite într-o clădire tot de cărămidă roșie, în ton cu biserica. Mi-a plăcut mult atmosfera acestei frumoase mănăstiri, ctitorite de un grec, în stil italian, pe pământ românesc.

Ne-am întors acasă încântați de obiectivele interesante ce se află împrăștiate în jurul Bucureștiului. Ele îți pot oferi un week-end relaxant și instructiv.

---

VIZUALIZĂRI: 3501 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI