ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2013
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 07.08.13
    STATUS: SILVER
    DATE SEJUR
    AUG-2013
    DURATA: 3 nopți
    team-building
    170 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    70.00%
    Satisfăcător
    CAZARE [camere etc]:
    50.00%
    Nici nemulțumit, nici mulțumit
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    50.00%
    Nici nemulțumit, nici mulțumit
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    72.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 6 MIN

    Si piperul e negru, dar mananca Voda cu el la masa...

    TIPĂREȘTE

    Revin dupa cum am promis cu impresii noi despre Puflene Resort, dupa un eveniment tip “team-building” in weekend-ul trecut. Marturisesc ca revin cu oaresice teama si cu un simt al raspunderii spre cote maxime, cel mai probabil trezit din amorteala de ecourile la articolul anterior. M-am gandit serios daca sunt eu in masura sa ma joc cu mecanisme asa de puternice cum este “social media” si daca nu cumva “obiectivitatea” in astfel de situatii este doar o utopie. Mi-au venit in minte si vorbele unui “batran” referitoare la calomnie: zice…cand il vorbesti pe un om de rau, ii anulezi acestuia sansa de a fi iubit de ceilalti. Daca se intampla asa si cu Puflene…Resort? :)

    Cateva precizari incepatoare:

    - sunt tulceanca la origini, drept urmare impresiile sunt puternic influentate de un orgoliu al “bastinasului” :), care isi doreste aproape visceral ca orasul / judetul lui sa fie cel mai curat, cel mai vizitat, cel mai frumos; de aici poate si spiritul critic mult mai ascutit – constructiv de altfel!

    - vorbesc in calitate de turist plimbaret, cu ceva exigente formate deja si cu o dorinta acuta de a fi si noi, romanii, in “carti”; n-am multe cunostinte despre ce inseamna lumea “horeca” in Romania, drept urmare nu pot decat sa-mi exprim cateva pareri neavizate;

    - cateodata mai vorbesc si in calitate de “cumparator” – deci termeni precum Customer Satisfaction, SLA, T&Cs nu sunt neaparat snobisme, ci un inceput de deformare profesionala :)

    Cum a fost, intr-un cuvant? Mai bine! Si aici 50% din merite merg si catre agentia noastra care a intermediat evenimentul.

    Voi enumera succint aspectele pozitive care tin strict de Puflene&Co:

    - totul a functionat conform programului, fara intarzieri, fara surprize;

    - au fost foarte flexibili si cooperanti cu modificarile noastre de ultima ora (nr. de persoane, nr. de barcute, ora de sosire, etc.);

    - personal suficient si foarte prompt la debarasare (cateodata prea prompt), mult mai amabil decat la prima experienta (diferenta o faceau cele cateva zeci de mii de dolari platiti in plus :))

    - camerele bine pregatite, prosoapele si lenjeria impecabile, perna pufoasa, somn bun.

    - domeniul bine intretinut (de ex., am vazut personal care taia salciile – frumoasele salcii – la linie, gazonul era in permanenta udat – cateodata si aleea adiacenta, );

    - multe locuri amenajate cu “tema”, pe care nu le-am vazut / explorat acum o luna; de ex., un labirint cu bancute unde te puteai retrage cu o carte, departe de galagie, un mini-ponton printre salcii, o capeluta foarte frumos pictata in care te puteai reculege;

    - apusul, linistea, cerul instelat, luna, frappe-ul :)

    - terasele la camere generoase - locul perfect pt a-ti verifica un email :)

    - si a propos de asta…wi-fi-ul peste tot;

    - accesul liber la toate facilitatile, n-am avut niciodata sentimentul de “opa! n-am ce cauta aici”;

    - dom' Puflene insusi am inteles ca s-a asigurat in cateva randuri ca totul decurge bine (nu, nu l-am vazut mutand scaune, dar l-am surprins dezlegand paramele la barcute spre ex.);

    - iar Doamne – Doamne a alungat toti tantarii – sau au fost inghititi de tarantule; no kidding, chiar ne-am putut bucura de fiecare moment fara sa bem Autan; poate au apelat la insecticide intr-un final.

    Minusuri:

    - scurgerea la bai – o problema generala (vila, apartament, camera); se pare ca ceva din proiectare a fost gresit, pentru ca pur si simplu nu facea fata si baia era in permanenta inundata;

    - plasele la geamuri / balcoane – la fel de inexistente (da, am o obsesie…). Ba chiar am primit o recomadare de la o camerista (cu bune intentii de altfel), aceea de a nu lasa ceva deschis, ca sa nu ne umplem de insecte;

    - mirosul de igrasie din camere si de pe holurile cladirii principale – care, suprapus peste recomandarea de la punctul anterior, a facut sederea in interior destul de neplacuta;

    - sentimentul general de “cald / rece”: vorbeam la capitolul plusuri de salciile taiate la dunga, iar la doi metri distanta erau abandonate niste peturi (aici discutia se poate extinde catre bunul simt al turistului, etc. etc., insa aici vorbim de prioritatile personalului si de lista lor de task-uri);

    - a propos de punctul anterior, mancarea: ne delectam la pranz cu o ciorba buna, iar seara cu una proasta. Sau cu acelasi fel de mancare. Nu sunt printre cei mai pretentiosi consumatori, ma pot multumi si cu o salata, insa ma intriga fantastic de mult un lucru care e prost / neglijent facut, cand poate sa fie bun;

    - in aceeasi ordine de idei, lipsa unui standard de calitate: am avut mai mult confort si mai mult spatiu (!!) intr-o camera de 250 ron decat in vila de 450 ron; mai mult, intre doua camere la acelasi pret existau diferente de metri patrati sau dimensiuni ale paturilor. Imbratisez, din principiu, diversitatea, dar aici cred ca a fost vorba doar de un proiect nu foarte bine gandit;

    - pe cat de atent si prompt era personalul la servirea mesei, pe atat de inexistent era in jurul piscinei (debarasarea masutelor, aranjarea sezlongurilor, intretinerea pernelor de pe sezlonguri – care, atunci cand existau, erau ori esuate pe un colt de sejlong, ori prea murdare pentru a putea fi utilizate)

    - in nou, discrepante majore in acelasi metru patrat: un jacuzzi spumos, curat si mai mereu liber, langa un perete plin de mucegai:(sau: o domnisoara foarte harnica, ce stergea constiincios geamurile pe interior, dar nu lua panzele de paianjen (unul mic mic s-a cuibarit la mine in geanta, pana in Bucuresti :) not funny!) – poate nu scria la “procedura”; sau: un ghid plin de povesti pescaresti intr-o barcuta, si unul care a vorbit toata plimbarea la telefon, in cealalta barcuta.

    Concluzii?

    Ca sa inchid bucla…m-as intoarce la orgoliul bastinasului si la intrebarea care imi suna mai mereu in cap: “de ce sa nu fie si la noi frumos??” Unde e greseala? Cine e vinovatul? E o vina colectiva, la nivel de natie? O combinatie intre lipsa de educatie a turistului, indolenta angajatului prost platit, ospitalitatea romaneasca existenta doar la nivel de mit…? Nu am reusit sa ma edific nici dupa aceasta experienta. Am vorbit si cu cei din agentie care au vazut multe. Au invocat salariile mici din industrie si tentatia permanenta a occidentului, am mai vorbit si despre caracterul relativ sezonier al unui job in domeniu si in speta, la aceasta locatie, etc. etc. Si cred ca se mai pot scrie inca sute de review-uri si ecouri, fara sa putem trage o concluzie unanima.

    Cert e ca potentialul locului este enorm, initiativa si dorinta de a face ceva frumos este, resursele vor veni probabil pe masura ce vor veni si clientii. Pare destul de clar ca fonduri pentru investitii suplimentare nu mai exista deocamdata si orice cheltuieli de intretinere / reparatii vor fi posibile doar in masura in care business-ul va merge. Un mic cerc vicios, la o prima vedere… Mai mult, nu cred ca, la cat de mare este desfasurarea de forte de acolo, targetul sa fie altul decat corporatiile – respectiv evenimentele gen team-building. Asadar, pentru turistii mai sensibili, care cauta…paradisul pierdut (aviz eu :) ), recomandarea mea este ori sa evite weekend-urile, ori sa aiba grija sa-si aleaga o camera fara vedere (si auz) la piscina. Am zis o camera – nu o vila – aceasta fiind singura varianta cred eu rezonabila la capitolul calitate – pret. Si singura pe care as recomanda-o prietenilor. Deocamdata :)


    [fb]
    ---
    Trimis de matia* in 27.08.13 21:23:35
    Validat / Publicat: 27.08.13 22:36:38

    VIZUALIZĂRI: 3185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (matia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9000 PMA (din 10 voturi)

    ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [28.08.13 11:10:21]
    »

    @matia: Pentru puterea de a reveni şi a încerca să faci puţină lumină în controversatul subiect pe care l-ai pus pe tapet, felicitări!

    Am analizat atent notele acordate şi am remarcat că doar cadrul natural este apreciat la aceleaşi cote. Firesc, nu se putea schimba prea mult într-un timp atât de scurt. Dacă serviciile, cazarea şi bucătăria au fost mai bine apreciate de astă dată, este poate meritul gazdelor evenimentului tip "team-building" la care ai avut şansa să participi, dar distracţia? A fost mai distractiv şi mai relaxant un eveniment tip "team-building" decât o ieşire cu familia?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    corin z
    [28.08.13 13:21:59]
    »

    @matia: pentru ca ai facut referire la comentariile mele ma simt obligat sa raspund:

    apreciez ca impresiile tale s-au schimbat in mai bine acum dar, ma intreb retoric, oare de ce? chiar crezi ca o locatie, in intregul ei, poate sa treaca de la o luna la alta de la "foarte nemultumit" la "bine"? eu imi exprim convingerea ca NU!

    si de aici as trage alta concluzie: ca au mare interes in organizarea acestor team building uri, de unde ies bani frumosi, si ca ne lasa pe noi, 2-3 turisti, in plata "Domnului", cum ne o fi, ne o fi, ce mancam, bem, ce pareri ne facem nu mai conteaza pentru 300-400 euro un weekend.

    Eu mi am postat impresiile de turist si diferenta dintre prima ta apreciere si cea postata de mine este foarte mica.

    Atunci vin cu o propunere pentru patron pe care o consider si rezonabila: INCHIDETI, domnule patron, pentru turistii de rand si fiti gazda numai companiilor mari care organizeaza team buildinguri. Si atunci toata lumea va fi multumita!

    matia*AUTOR REVIEW
    [28.08.13 13:31:08]
    »

    @Marius70: concluziile iti apartin, in niciun caz nu asta este mesajul promovat (scurgerea de la baie e chiar primul mare minus mentionat de mine, nu-ti inteleg remarca).

    Mi-ar placea sa cred ca sunt o persoana ce cheltuieste la fel de responsabil si are aceleasi exigente ridicate si atunci cand e vorba de banul meu, si cand e vorba de cel al firmei.

    Mi-ar mai placea sa ne rezumam la comentarii / pareri despre locatie, si nu la persoane (n-am scris cu intentia de a induiosa pe careva).

    Polemica de dragul polemicii nu fac, insa o sa imi permit sa atrag atentia asupra asteptarilor diferite cu care am abordat cele doua evenimente, si poate o sa faca mai mult sens: in primul caz m-am asteptat sa gasesc liniste si relaxare intr-un colt de rai, in timp ce in cel de-al doilea basii erau cap de lista.

    In plus, greul interactiunii cu personalul de acolo a fost preluat de agentia noastra de evenimente, iar noi ne-am bucurat doar de "efectele" acelei interactiuni (un exemplu cat se poate de concret: agentia a facut receptia fiecarei camere inainte de sosirea noastra si s-a asigurat ca totul e la dunga; n-a putut sa repare scurgerile si nici sa schimbe mirosul insa...).

    Doua contexte total diferite, ziceam, care m-au facut sa cred ca prioritatea Puflene Resort nu va fi niciodata turistul ratacit pe acolo pt o seara-doua (ca in primul caz), ci grupul de 170 de persoane care le-a umplut contul cu zeci de mii de dolarei.

    matia*AUTOR REVIEW
    [28.08.13 13:42:30]
    »

    @iulianic: multam si confirm, greul a fost dus de agentia intermediara si ei au fost cei care au facut ca lucrurile sa mearga.

    Am lucrat prin ei cele mai mici detalii - de ex., stiam exact cate tipuri de omleta vor fi la micul dejun. NU a fost vorba de pachetul standard si in niciun caz nu ma astept sa am acelasi "tratament" ca "simplu turist". Sad but true.

    Evenimentul tip "team-building" e prin definitie distractiv si relaxant, cred, iar faptul ca s-a intamplat intr-un cadru natural inedit a fost un plus.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    matia*AUTOR REVIEW
    [28.08.13 14:06:40]
    »

    @corin z: cred ca ai pus punctul pe "i".

    Nu s-a schimbat locatia, diferenta a facut-o agentia intermeriara si banul gramada.

    Sunt convinsa ca experientele celorlalti 2-3 turisti ratacititi pe langa team-building-ul nostru au fost tare triste. Noi eram in centrul atentie acolo. Si am vazut oameni mutati de la mese pentru ca, bietii de ei, s-au asezat pe locurile... noastre, cele rezervate cu meticulozitate de sus-numita agentie.

    Propunerea ta, desi usor malitioasa, s-ar putea sa fie chiar solutia problemei...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    corin z
    [28.08.13 15:25:24]
    »

    @matia: acum imi este totul foarte clar: nu s-a schimbat nimic, meritul a fost al agentiei si al banilor care i-au intrat in buzunar acestui patron.

    Cu atat mai mult sunt foarte dezgustat de astfel de metode ce se mai practica astazi in romania. Deci daca imi intra banul gramada atunci fac putin efort, daca nu lasa-i sa latre pe prosti ca poate mai nimeresc vreun team building si nu mai am nevoie de ei... oameni si gandiri

    Admin
    [06.09.13 12:27:22]
    »

    Cele două ecouri scrise mai sus de "Marius70" au fost șterse la solicitarea lui. - puteau fi oricum apreciate ca "generatoare de fale", fiind deci contrare Regulamentului.

    Nu am șters și ecoul de răspuns al autaarei - el conține informații apreciate ca posibil utile sau foarte utile celorlalți cititori.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    corin z, iulianic, Marius70, matia*
    Alte impresii din această RUBRICĂPuflene Resort:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050822973251343 sec
    ecranul dvs: 1 x 1