ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.11.2011
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 30.01.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2009
DURATA: 3 zile
prieteni
10 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Retezat - Clipe hoinare de neuitat - I -

Ilustrație video-muzicală
Secunda.... - Mircea Baniciu
TIPĂREȘTE

- Partea I -

Traseu: Ohaba de sub Piatra – Cirnic – Cabana Pietrele

Marcaj: Banda Albastra

Durata: 5-5 ¼ ore

Caracateristici: Lungimea traseului este de aprox. 30 km accesibilili tot timpul anului. Primii 24 de km (Ohaba de Sub Piatra – Cirnic) se pot face cu masina personala sau cu transport local). De la Cirnic intram in perimetrul Parcului National Retezat. Este interzis accesul auto. De aici, pana la Cabana Pietrele avem de mers aprox 1h – 1h ¼, urmarind marcajul banda albastra.

---------------------------------------------------

Retezat – Tinutul cu ochi albastri. Tinutul cu 80 de lacuri si tauri in care azurul cerului isi clateste nuantele. O lume in care poti atinge efemerul norilor, printr-o simpla mangaiere. Trebuie doar sa ajungi pe unul din cele 20 de varfuri de peste 2000m altitudine. Aici, relieful de tip glaciar cu văi, lacuri şi circuri glaciare imbratiseaza zone de calcare in care pesterile, cheile si avenele dau o nota de aparte locului.

Retezat – Un tinut in care omul isi face mai putin simtita prezenta decat in alte locuri, fapt ce permite celor 1190 de speci de plante (> 1/3 din speciile existente in Romania) sa creasca in voie fara amentintari de ordin antropic. Din aceste 1190 de specii, 90 sunt specii de plante endemice, ce nu se mai pot gasi in niciun alt loc.

Ridicand privirea spre varfurile semete ale Retezatului, putem tresari cand imaginea ne este furata de una din cele 185 de specii de pasari care traeisc in acest masiv. Si-ntr-un final, in umbrisul padurii, lupii isi descopera firescul cotidian; dincolo de tufele de zmeuris se-ascund ursii mormaitori, iar sus, spre imparatia crestelor caprele negre isi impart teritorul cu simpaticele marmote si vulpi hotomane…

Acesta este Parcul National Retezat, una din minunile naturale ale lumii …

------------------------------------------

August 2009. A venit vremea ca noi sa descoperim fiecare colt din acest taram care pana acum ne-a incantat privirea doar din poze sau din reportajele pe care le urmaream cu atata interes. Era timpul sa lasam in urma aceste imagini si sa vedem prin ochii nostri farmecul Retezatului.

Astfel ca... dupa ore bune de mers cu trenul… coboram in zorii unei zile insorite in Gara Ohaba de Sub Piatra.

De-aici, ne va lua un transportator local cu care stabilisem toate detaliile din ‘nainte. Acesta ne va lasa la Pensiunea Cirnic. Astfel, am scurtat distanta de 24 km pe care i-am fi parcurs pe jos, pierzand astfel foarte mult timp.

Iata-ne ajunsi la Cirnic (1000m alt.), locul unei foste asezari forestiere si colonii muncitoresti pentru Santierul T. C. H. de la captarea raului Nucsoara. Astazi, o pensiune de unde ne mai putem aproviziona, sau caza… dupa preferinte.

Insa noi, ne pregatim de drum, ne echipam cu cele necesare, mai furam o clipa fotografica si…suntem gata de plecare.

Din acest punct ne orientam dupa marcajul dunga albastra, pe un drum pietruit, urcand usor in serpentine pe Muntele Gatul Lolaii. Serpentinele pot fi taiate si prin padure, existand mici scurtaturi ce intersecteaza drumul principal in mai multe puncte. Dupa circa 20 de minutele de la plecarea din Cirnic, pe partea stanga a drumului, (la marginea padurii) se poate observa un indicator care ne conduce, in coborare, circa 5 minutele, la Cascada Lolaia. Coborarea este abrupta desfasurandu-se printr-o padure umbroasa de fag.

Dupa cateva cadre de neuitat cu inspumata Lolaia, ne intoarcem pe cararea pe care am coborat-o initial, pana la iesirea in drumul principal. De aici, privirile ne-au fost furate de micile minuni purtand culori pe care le zaream fie pe ramuri de brazi, fie ascunse dupa umbrele trunchilor batrani, fie printre stanci. Mici detalii care pot colora starea oricui, asemeni zambetelor pline de farmec. Dar unele…pe cat de colorate, pe atat de otravitoare si periculoase.

Dupa circa 4 km de la Cirnic drumul nostru se ingusteaza, ajungand astfel in cea mai frumoasa parte a acestui sector. In stanga noastra, in directia de mers, Nucsoara isi canta susurul involburat, udand stancile colorate intr-un rosu nefiresc. Iar noi ne continuam drumul ascultand povestile susurate prin mici cascade de clipe.

Pana si momentele de popas isi aveau vraja lor. Respiram un aer curat, de munte… ne imbatam privirile cu peisaje unice ascultand trilurile pasarilor ascunse printre ramuri; practic, ne incarcam cu enegrie, cu energia naturii; Si astfel, meregam mai departe condusi de farmecul Retezatului.

Dupa aproximativ 50 minute de la Cirnic, ne aflam pe marginea paraului Pietrele, depasind confluenta acestuia cu paraul Valea Rea. Ambele, dau nastere raului Nucsoara.

Si astfel, atenti la fiecare detaliu pe care natura ni l-a facut cadou, am ajuns intr-o poiana de-un verde crud, aproape de cabana Pietrele. Aici putem citi, pe panouri informative, detalii importante despre frumusetea mediului Parcului National Retezat si cum trebuie acesta protejat. Alaturi de acestea, indicatoarele turistice ne ofera posibilitati variate de a ne continua traseul spre crestele Retezatului.

Iata-ne ajunsi la altitudinea de 1480 m, in fata Cabanei Pietrele.

Odata cu noi, se pare ca au ajuns si norii care nu au venit neinsotiti. Vantul rece isi face si el simtita prezenta. Apoi stropii reci si mari apar si ei. Si nu par deloc prietenosi. Tunetele asigura fondul sonor. Acum, parca natura s-a intors impotriva noastra. Aceste detalii capricioase ne complica foarte mult ideea traseului pe care doream sa-l continuam. Venisem pregatiti cu corturile, pentru a campa in inima Retezatului, pe malul celui mai mare lac glaciar din Romania – Lacul Bucura. Din acest punct, pana la Bucura, mai aveam de parcurs circa 5-6 ore, traseu de creasta…solicitant. Iar timpul, si mai ales vremea… nu tinau deloc cu noi. E timpul pentru sfaturi.

In rest… stropi mari, reci… lacrimi de Retezat...

- SFARSITUL PARTII 1 -

Continuare partea a doua: aici


[fb]
---
Trimis de private_rayen in 28.11.11 22:50:39
Validat / Publicat: 29.11.11 06:40:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL RETEZAT-GODEANU.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (private_rayen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster0
[28.11.11 23:04:02]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[28.11.11 23:42:00]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

piti
[29.11.11 08:45:48]
»

Foarte frumoase poze asa cum ne-ai obisnuit. Doua precizari doar:

- cabana Pietrele (cabana mare) a ars in februarie 2007; se observa azi doar fundatia de beton;

- traseul de la Carnic la Pietrele este 2 ore minim cu toate scurtaturile pe care le stiu, mai ales cu rucsac sanatos cum vad ca ati avut si voi.

In speranta ca nu te-a deranjat interventia mea, iti doresc carari insorite.

adryana
[29.11.11 09:18:04]
»

ce frumoasa melodie, ce frumoase fotografii... felicitari! cu mult drag un vot.

Cristian_h*
[29.11.11 15:53:09]
»

Retezatul este muntele meu de suflet si zic eu... cel mai frumos vazut de mine in Romania (singurul masiv muntos in care nu am fost este Fagarasul) ! Citind aceste randuri, m-au napadit amintirile, in fiecare vara pe perioada stundentiei am venit aici, ajungeam la Ohaba de Sub Piatra cu trenul si apoi ne rugam in gand sa treaca vre-un tractor cu remorca sau un camion de la exploatarea forestiera sa ne ia si pe noi pana la Cirnic, de doua ori am mers pe jos. Pe atunci (84/89) treceau foarte putine masini pe acest drum, o data a plouat non stop, dar parca conta, stiam ca la cabana ne asteapta ceaiul cu rom si multa multa veselie. Ultimul traseu care l-am facut a fost in vara lui 1989, Ohaba-Cabana Pietrele- Lacul Galesu-Valea Rea-Varful Peleaga-Lacul Bucura-Cabana Buta-Campul lui Neag (5zile) pe atunci aveam un cort cehoslovac (6/7kg) care nu era impermeabil asa ca trebuia sa car si folia de plastic care sa ne apere de ploaie, sticlele de plastic erau o raritate asa ca aveam cu noi sticle normale iar mancarea... conserve de peste ca doar astea se gaseau cu toatea acestea clipele petrecute acolo sus pe munte (nu doar in Retezat) au ramas printre cele mai frumoase! Astept cu interes urmarea!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, piti
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții prin Parcul Național Retezat:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058887958526611 sec
    ecranul dvs: 1 x 1