Un altfel de weekend: ”Canionul 7 scări”

TIPĂREȘTE

Doi alpinişti, unul pesimist și al doilea optimist, cad într-o prăpastie.

- Uitați-vă la mineee, zboooooor!

Băi, este destul de greu să scriu despre Canionul 7 scări!

În primul și-n primul rând din cauză că au scris alții despre acest loc și au făcut-o tare bine, de au primit și ”MG pentru această destinație ” sau punctaje de crezi că se face referire la numărul de locuri de pe stadionul ”Maracana”, ăla de poate găzdui 200.000 de martori!

Iar eu, eu ce să mai scriu?! Nici despre Vrancea n-am reușit exclusivitatea, din cauza lui Crazy Mouse și a altora ca el care nu hălăduiesc și ei, ca tot omu', prin județul lor, nu, ei vin direct în Vrancea, să mă faulteze la mine-n casă! :D

Cu toate astea am curajul inconștientului curaj dat, în mare parte, de duștile repetate de limoncello, rețetă proprie, pe care mi le-am administrat ceva mai devreme, pentru că, iată, după cum vă spuneam, îți trebuie curaj și ca să o apuci pe o cărare bătută!

Eu am fost la Canion în weekendul de tocmai ce-am trecut de el. Am ajuns la Timișul de Jos, unde am fost cazați la o pensiune de o să vă spun despre ea, că merită!

De când făcusem rezervarea, eu am făcut-o, m-am uitat să văd cu ce le umplu timpul celorlalți de aveau să vie cu mine.Obiective turistice, mă refer, că, altcumva, de mâncat și de băut...

Am văzut că se spunea ceva despre ”Canionul 7 scări”, unde traseul era relativ ușor și despre ”Grota de gheață” unde gradul de dificultate era mai mărișor. În capul meu mic dar în care creierul stă lejer, s-a înfiripat o idee: ce-ar fi să-i duc pe ăștia, la canion?

Deci, a doua zi după ce am ajuns, ne-am făcut planul de atac spre canion. Bine, n-a fost atât de simplu, parte din cei care erau cu mine sunt așa, mai statici, le place mai mult să dea pase cu portarul , nu prea aleargă pe teren. După ce au aflat că nu se ajunge cu mașina, gata, mai că i-am pierdut pe toți! Buei, m-a luat cu disperare, dar am afirmat că eu sunt de acord să fac ce face grupul, dar numai după ce ne întoarcem de la canion!

Ce mai tura - vura, i-am convins și, astfel pe la ora 10,30 din dimineață, am plecat spre locul unde geografii sau localnicii spun că s-ar afla acest canion. Ca să vină ușor, i-am luat cu mașinile, dar, după 3 minute am ajuns în fața unei frumoase și stabile bariere unde-a trebuit să devenim pedeștri. Dumnezeu mi-e martor că bine-am făcut, am avut parte de o zi superbă și de un peisaj la fel, pe care, din goana mașinii, poate nu-l apreciezi la justa valoare.

După ce cobori, de la barieră până la canion ar mai fi de mers undeva, la vreo oră, o oră și-un pic, în cazul nostru, care am mers cu pas de plimbare, cât să poată fetele noastre să bârfească pe-ndelete!

Nu-i vorbă, în timpul ăsta m-am uitat la natură și am făcut poze. Drumul este ușor, efort mediu, se merge pe lângă un pârâiaș, care am înțeles că se numește Șipoaia, care este atât de limpede, de nu-ți vine să crezi?!

Din locul din care drumul forestier se sfârșește, se continuă drumul pe o potecă de pădure. Poteca este bine amenajată și, mai ales, marcată cu ”bandă galbenă”, spre preîntâmpinarea rătăcelii eventualilor turiști zăpăciți de frumusețile naturii.

De asemenea, ești înștiințat că mai ai de depănat din piciorușe preț de vreo treij'de minute ca s-ajungi la canion.

De remarcat este curățenia traseului, ceea ce denotă că românii au conștiința frumosului, sau că, cei ce îngrijesc traseul, se preocupă real. Oricum, bravo lor, și unora și celorlalți!

Cum toate lucrurile au și un sfârșit, așa și cu drumul spre canion! Se termină și ajungi la cabana de unde se merge spre canionul 7 scări. Nu înainte de a plăti biletul de acces, 10 lei pentru cei cu barbă sură și 5 lei pentru cei cu caș la gură. Noi ne-am încadrat la 10 lei.

Făcut o mică haltă, pauză de beut bere, moderat, pentru unii dintre noi, apă ”milenară”, pentru alții. De aici se desface drumul spre trasee diferite sau, pentru cei de vor să-ncerce, coborâri cu tiroliana. Cum mersul la înălțime, atârnat de-un fir, fie el și din oțel, nu este chiar o aspirație personală, am trecut cu vederea peste această posibilitate, mai ales că, pe un afiș, cei de administrau tiroliana, spuneau că trebuie să ai o anume înălțime și greutate ca să lași accelerația gravitațională să se joace cu tine. La mine nu era atât problemă de înălțime...

Demn, mi-am continuat drumul spre canionul propriu-zis și, la 3 minute, am ajuns!

Ce-am găsit aicea? În primul și-n primul rând, un grup de copii, vreo 20 la număr, veniți în excursie, cu clasa. Aspectul ăsta are și plusuri, copiii vor să-și cunoască țara, dar și un mare neajuns: stai mult după ei, ca să urce, fiecare, scările.

Mă rog, copiii au plecat înaintea noastră, apoi am intrat noi în canion, nu înainte ca, un nene tare binevoitor, să ne mâzgălească brățările-bilet de le luasem de la cabană. Omu' și-a mai răcit gura cu noi explicându-ne reguli minimale de siguranță menite să ne scoață din canion la fel de sănătoși ca atunci când am intrat și indicându-ne și itinerarul de întoarcere. Cât omul a vorbit eu m-am uitat și am văzut că pe un versant al canionului se făceau și escalade, corzile fiind deja întinse. Ptiu, ptiu, ptiu, afar'de mine! dar, trebuie să recunosc că zona este tare bine folosită pentru turism. Bravo lor, încă o dată!

”Canionul 7 scări” este, cred că v-ați dat seama, o mare săpătură-n stâncă, făcută de pârâiașul ăla, frumos, din vale, Șipoaia. Acesta, în curgerea lui spre aval, formează cascade după cascade, ce se prăvălesc prin crăpătura din stânca foarte înaltă, de la înălțimi diferite. Ei, ca s-ajungi la acele înălțimi, trebuie să urci, treptat, cele 7 scări. Concret, traversezi canionul invers decât cum curge apa.

Scările sunt metalice, una dintre ele fiind destul de înaltă, ceva de vreo 14 metri, dar, totuși, o urcă ușor copiii. E cam ca atuncea când, mic fiind, urcam pe scara de lemn ca să mă ascund în podul plin de fân uscat al mătuși-mii, ca să-nvăț să fumez! Da, am fost bătut de mititel, dar, nu cu cruzime, ci doar ca să primesc educație!

Oameni buni, canionul este foarte frumos! Am făcut poze, la greu, o să vi le-arăt iar voi să faceți bine și să le apreciați, că chiar arată locuri deosebite!

Cei cca 160 de metri ai canionului și diferența de nivel de 58 de metri, după spusele ăluia de mi-a mâzgălit brățara-bilet de la intrare, se străbat în vreo 30 de minute. Noi am fost cumva forțați, pentru că, din spate, vin, mereu, alte și alte persoane și nu prea este loc să te lași depășit. Abia la ieșirea din canion, după ce locul se lărgește, te poți opri din mers și să stai să admiri, pe-ndelete, peisajul!

Așa după cum fusesem instruiți, am folosit pentru întoarcere un alt traseu, cel marcat cu bulină roșie și, în circa 30 de minute am ajuns, iarăși, la cabana de plecare spre canion, de unde nu ne-am mai luat bilete. Bere, da!

Drumul la întoarcere l-am făcut prin același drum pe unde venisem dar, sunt indicatoare care-ți arată și alte posibilități, după cum ești dotat cu curaj și cunoștințe despre drumeții pe munte.

Acuma, după ce mi-ați citit review-ul, și o să-mi vedeți pozele o să-nțelegeți și voi de ce mi-a plăcut atât de mult locul ăsta. Atât de mult încât, cu tot riscul, am scris și eu despre el. Chiar dacă nu atât de frumos ca cei care-au obținut ”MG” și punctaje cât locurile de pe stadionul ”Maracana”!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI