Intalnire 'de gradul trei' dupa traversarea Pietrei Mici

TIPĂREȘTE

Dupa ce am completat harta traseelor marcate din creasta nordica a venit randul traversarii Pietrei Mici, o formatiune muntoasa separata de creasta principala a Craiului. Voi incepe insa acest al cincilea review (legat de aceasta destinatie) in acelasi mod in care l-am incheiat pe precedentul.

Indiferent de situatie nu poti multumi pe toata lumea de aceea sunt convins ca si in acest caz (ma refer la AFA) exista unii care nici macar nu baga in seama astfel de review-uri, exista cei ce se plictisesc citindu-le dar sunt si persoane carora le face placere sa parcurga aceste descrieri. Dar de ce atatea pentru o singura destinatie? Pentru ca merita sa scrii despre aceste bogatii, merita sa incerci sa le faci cunoscute si celor care doar au auzit sau poate nici macar nu stiu de ele, pentru ca fiecare traseu are frumusetea proprie la fel cum, la randul lui, fiecare munte are farmecul sau aparte. De-a lungul timpului, in drumetiile noastre am intalnit foarte multi straini care afirmau ca au venit in Romania doar cu un singur scop: sa cutreiere muntii nostri. Au fost cazuri cand unii din ei chiar erau mirati ca intalnisera prea putini romani. Iar cand un strain iti spune ca noi romanii nici nu ne dam seama ce munti minunati sunt la noi si ca nu stim sa pretuim ceea ce avem, nu prea mai stii ce sa ii raspunzi. Intr-adevar, avem atatea frumuseti langa noi incat e pacat sa nu le bagam in seama. De aceea tot scriu despre ele, de aceea ofer cat mai multe detalii si imagini surprinse pe fiecare traseu in parte. Iar daca dupa lecturarea acestor randuri si vizualizarea fotografiilor postate va exista chiar si o singura persoana care sa se hotarasca sa plece la drum, atunci consider ca mi-am indeplinit scopul, acela de a transmite mai departe ceea ce, la randul meu, am descoperit.

Nu ma feresc sa recunosc faptul ca desi m-am nascut si am crescut in zona de munte, pana acum cativa ani nu am stiut ce inseamna acesta cu adevarat. Nu stiam nici macar ca exista marcaje turistice sau harti cu trasee marcate. Insa intamplarea a facut sa fiu alaturi de un grup de colegi care la un moment dat s-au hotarat sa plece la o plimbare prin natura. De atunci am vazut muntele altfel, mi-am dat seama cat de frumos este si ce mult am pierdut ca nu l-am aflat mai devreme. Poate va intrebati de ce am inceput cu aceasta poveste? Ei bine, coincidenta sau nu, traversarea Pietrei Mici a fost si va ramane pentru mine un reper important si de neuitat deoarece a constituit prima mea drumetie pe crestele montane. Si iata ca pana la urma a venit randul sa scriu cate ceva si despre acest traseu. Nu stiu cum se face ca nici prezenta drumetie nu va fi usor de uitat deoarece, asa cum scrie si in titlu, am avut parte de o intalnire deosebita. Dar veti vedea la timpul potrivit despre ce a fost vorba si sper sa va placa imaginile surprinse caci nu poti vedea in fiecare zi asa ceva.

Deoarece drumetia noastra a durat doua zile iar inprima zi am strabatut unul din traseele deja prezentate, am sa consider punct de plecare cabana Curmatura (mai multe detalii despre cabana puteti afla de aici - vezi impresii), acolo unde am petrecut noaptea.

Din curtea cabanei am urmarit mai intai poteca marcata cu banda galbena (BG), ce face legatura cu orasul Zarnesti (vezi descrierea completa a acestui traseu aici - vezi impresii). Chiar daca la inceput marcajul este mai rar, poteca este lata, evidenta, aproape fara diferente de nivel. Dupa ce se trece de Salvamont (in dreapta) si pe “deasupra” intinsei Poieni de Mijloc, incep sa apara mici suisuri si coborasuri iar BG apare foarte des, pe trunchiurile copacilor (in prima parte era pe stalpi de metal). Dupa 20 de minute de la plecare am iesit in poiana Zanoaga, unde am intalnit (dupa aproximativ 100 de metri) o sageata informativa cu detalii despre traseul nostru.

Lasand BG si orientandu-ne brusc spre stanga, ghidati de aceasta data de punct albastru (PA), am inceput sa urcam prin poiana. In aceasta portiune marcajul este rar si greu de observat insa distanta pana la limita superioara a poienii nu este mare, noi strabatand-o un maxim 10 minute. Odata intrati in padure, PA a devenit foarte vizibil si usor de urmarit. Timp de aproximativ 50 de minute am avut de-a face cu un urcus continuu si accentuat, pe o carare ce se inscria, cand pieptis pe fata muntelui cand serpuind in mici serpentine prin padurea destul de ravasita. Parasirea zonei impadurite a coincis cu iesirea pe platoul Pietrei Mici, la mica distanta dreapta fata de monumentul ridicat in cinstea eroilor neamului. Actuala cruce metalica are peste 10 metri inaltime si cred ca a fost ridicata (daca imi aduc bine aminte) prin anul 2004, pana atunci locul fiind marcat de doua cruci din lemn, mult mai mici si care exista si in ziua de azi. Dupa un scurt popas in care am putut face cu privirea un frumos tur de orizont, admirand imprejurimile in toata splendoarea lor, a trebuit sa mergem mai departe.

Plecati de la cruce ne-am strecurat, intr-o coborare usoara, printre jnepeni, in scurt timp trecand prin mica poiana a Pietrei Mici, de unde am inceput sa urcam printr-o portiune impadurita, in aproape un sfert de ora de la plecare aflandu-ne la cea mai mare altitudine din aceasta formatiune muntoasa -1816 metri. Din acest loc decorul s-a schimbat complet, devenind mult mai spectaculos dar si ceva mai greu de abordat. Pentru inceput poteca tine linia de creasta, avand in dreapta “marea” de jnepenis de pe fata nordica a muntelui, dupa care incepe sa coboare abrupt prin pasaje inguste, dominate de piatra. Dupa scurt timp am parasit culmea ingusta abatandu-ne spre stanga, intr-o coborare a unei fete stancoase, unde pentru siguranta a fost montat un cablu metalic. Dupa depasirea unui alt pasaj mai dificil (un horn destul de lung si foarte ingust) poteca a devenit mai “blanda”, coborand domol printre stanci si palcuri de arbusti. Dupa aceste momente de respiro, ne-am confruntat cu un alt jgheab stancos, foarte abrupt si greu de coborat, fapt ce i-a determinat pe salvamontisti sa monteze si aici un cablu metalic. Dupa acest ultim pasaj expus coborarea a continuat tot prin lumea stancilor, pe o poteca dominata de pietre instabile. Dupa circa o ora, socotita de la plecarea de langa monument, am lasat in spate grohotisurile revarsate din abruptul muntelui in poiana de la baza peretilor stancosi si dupa traversarea unei scurte fasii de padure am poposit in saua Crapaturii, punct de intersectie (semnalizat corespunzator) a mai multe trasee marcate. Astfel aveam trei posibilitati: la stanga –inapoi la cabana, inainte –spre creasta principala si la dreapta –spre Zarnesti, pe valea strajuita de turnul denumit Acul Crapaturii. Ne-am respectat planurile si am ales ultima varianta, schimband totodata PA cu BG.

Parasind saua am inceput sa coboram prin padure, pe poteca nu foarte inclinata datorita serpentinelor. Dupa doar 10 minute am ajuns in dreptul limitei superioare a peretilor ce marginesc valea Crapaturii. Privind mai atent, la circa 100 de metri mai jos, am zarit doua capre negre. Nu mai vazuseram de ceva vreme asa ca ne-am apropiat incet, pentru a nu le speria. Pana la urma am constatat ca era vorba despre un grup mult mai numeros. Ne-am oprit sa facem cateva fotografii (foto 26-29) dar partea frumoasa tocmai urma sa vina. Vazand-le ca, gasind cate ceva de mancare, au inceput usor sa urce spre noi, am hotarat sa ramanem pe loc, sa vedem ce se intampla. Va spun ca am tot umblat pe carari de munte insa credeti-ma ca niciodata nu am avut ocazia de a admira un grup de capre negre de la mai putin de 10 metri distanta si fara vreun “obstacol” care sa ne desparta. Pur si simplu nu ne venea sa credem ca sunt atat de aproape. Nu stiu, poate unii ar considera ca nu e nimic deosebit insa pentru noi a fost o intalnire fascinanta deoarece nu in fiecare zi avem ocazia sa vedem asa ceva. Din pacate, desi am mai fi stat, stiam ca autobuzele nu isi fac programul dupa al nostru asa ca am fost obligati sa ne continuam drumul, aruncand inca o privire inapoi, spre “reginele inaltimilor” ce in cateva clipe se catarasera pe un brau lateral.

A urmat o coborare accentuata, mai intai prin grohotisurile revarsate pe centrul vaii, apoi pe la baza stancilor de pe latura stanga, printr-un talveg bolovanos, ravasit de-a lungul timpului de avalanse. Trebuie sa mai mentionez ca treptat, odata cu scaderea altitudinii, valea se largeste iar numarul copacilor incepe sa creasca. Dupa o ora de coborare (socotita din sa, dar fara a lua in considerare si pauza) am lasat in urma peretii stancosi ce delimiteaza valea si timp de inca 15 minute ne-am continuat drumetia prin padure, prin locuri mai prietenoase, in ultima parte insotindu-ne si izvorul Crapaturii. Imediat dupa ce am iesit din padure ne-am orientat spre dreapta, parasind firul vaii, incadrandu-ne pe o poteca (marcata atat ce obisnuita BG cat si cu BA) ce ne-a purtat prin poienile de la poalele muntelui, capatand treptat aspectul de drum de caruta. Dupa 40 de minute socotite din gura vaii Crapaturii, traseul nostru a luat sfarsit, in punctul in care s-a intersectat cu drumul Zarnesti-Plaiul Foii (la circa 10 minute de centrul orasului Zarnesti).

Aici se incheie aceasta descriere si odata cu ea cred ca se va incheia si sezonul de drumetii montane din acest an. Crestele deja sunt acoperite de zapada si au devenit inaccesibile pentru noi. Sunt multumit insa ca am reusit sa imi duc la indeplinire obiectivul de a acoperi toate traseele din zona nordica a Pietrei Craiului. E drept ca mi-as fi dorit sa am ocazia de a descrie si toate traseele din Bucegi insa ele raman in planurile de viitor. Deocamdata, pe timpul iernii, o sa mai ramanem si “la sol”, sa mai vizitam si pe aici cate ceva. Si de cate ori va fi cazul, voi impartasi cu toti cei de aici impresiile despre locurile pe unde am umblat.

---

VIZUALIZĂRI: 2759 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI