Hoinarind din nou pe creste

TIPĂREȘTE

La inceputul acestui an mi-am propus, ca paralel cu drumetiile noastre, sa va “fac cunostinta” cu ceea ce multi numesc cel mai frumos munte din Romania, acest lucru insemnand descrierea a cat mai multe trasee (marcate) din acest masiv incluzand si cat mai multe imagini, deseori nu cu peisaje, ci mai degraba cu diverse portiuni ale traseului descris, pentru a putea deslusi mai bine despre ce este vorba. Bineinteles ca drumetiile noastre au fost mult mai multe, insa nu m-am apucat de scris decat dupa cele in care am mers pe carari neprezentate anterior. Si cum anul acesta a fost unul in care nu prea am avut posibilitatea de a pleca foarte departe de casa, am avut ocazia de a fi suficient de “plimbareti” incat sa cunoastem (sau in multe cazuri doar sa revedem) toate traseele din creasta nordica. E drept, mai exista inca doua poteci marcate pe care noi le stim dar pe care rareori le folosim, deoarece ele sunt doar de legatura, evitand inaltimile stancoase ale muntelui, asa ca aceste doua carari vor ramane in anonimat. Si daca tot am adus vorba de creasta nordica, ma vad obligat sa vin si cu ceva detalii despre structura masivului. Acesta se imparte in trei formatiuni muntoase -Piatra Mica, Piatra Craiului si Pietricica, aceasta din urma prezentand un interes minim, fiind eclipsata de celelalte doua. La randul ei, Piatra Craiului (sau Craiul) este impartita in creasta nordica si cea sudica. Cele mai multe dintre traseele turistice se gasesc in cea nordica, iar odata cu cele prezentate in acest review pot spune ca am completat harta acestora.

Ca de obicei, punctul de plecare l-a constituit centrul orasului Zarnesti, de unde ghidati de o sageata informativa, am plecat spre zona Plaiul Foii. Drumul forestier ce face legatura intre cabana cu acelsi nume si oras se inscrie de-a lungul vaii Barsa Mare si este dominat pe toata lungimea lui de abruptul vestic al Craiului. Desi am abordat de mai multe ori acest drum, absolut de fiecare data ne-am confruntat cu aceeasi problema, si anume cainii de stana foarte agresivi si numerosi in acelasi timp. Din fericire, de aceasta data am scapat de mersul pe jos, economisind si destul timp.

Intrarea in traseul marcat cu triunghi galben (TG) este localizata la aproximativ 12 kilometri de Zarnesti (deci inainte de Plaiul Foii) unde un alt drum se desprinde in stanga. Urmandu-l, in scurt timp am traversat o vale -Padina lui Raie si am ajuns apoi in poiana Padina Popii, o pasune destul de intinsa, ce ofera o frumoasa expunere a calcarelor vestice. Mai departe am urmat o poteca ce traverseaza poiana urcand pana la limita ei superioara, de unde se intra in padure. Desi in poiana de abia am zarit un singur marcaj (pe un copac, in dreapta potecii), odata intrati in padure TG a devenit vizibil si usor de urmarit. Am continuat sa urcam paralel cu firul apei de pe Valea Ursilor si dupa 35-40 de minute de la plecare, am trecut pe partea dreapta a vaii. Acest loc trebuie sa-l mentionez deoarece aici a trebuit sa ne aprovizionam cu apa stiind ca urmeaza o perioada lunga in care nu vom mai intalni nici o alta sursa. Daca pana la traversarea izvorului drumul nu a fost foarte greu, mai departe decorul s-a schimbat, urmand un urcus continuu si accentuat, foarte solicitant, printr-o padure extrem de salbatica brazdata din loc in loc de bolovani. Acest pasaj despre care as putea spune ca este poate cea mai abrupta zona impadurita (marcata) a acestui munte, se sfarseste in poiana Curmatura Prapastiilor (1510 metri), punct de intalnire a mai multor trasee (doua dintre ele facand legatura cu cel de creasta). Astfel, dupa aproximativ doua ore socotite de la drumul de Plaiul Foii, am poposit la refugiul Diana, amplasat in poiana mai sus mentionata.

Cateva detalii despre refugiu, despre o alta varianta de a ajunge din Zarnesti pana aici precum si despre una din potecile ce fac legatura cu creasta (pe Brana Caprelor) puteti afla de aici vezi impresii

Asa cum am spus, de la Diana aveam doua posibilitati de a ajunge in creasta, ambele poteci debutand cu ocolirea Turnului Mic al Dianei, una prin dreapta iar cealalta prin stanga. Noi am ales varianta din dreapta si anume cea marcata cu triunghi albastru (TA) si care avea sa ne conduca prin valea Padina Popii. Am plecat la drum insa, nici nu am apucat sa ne dezmortim, urmare a pauzei de la refugiu, ca am si facut... pauza!... De masa! Doar nu puteam sa ocolim roadele naturii, asa ca ne-am continuat drumul doar dupa o portie sanatoasa de zmeura. Revenind la traseu, prima parte se strabate prin padure intr-un urcus moderat. Am depasit portiunea superioara a Vaii Ursilor si in 10-15 minute de la plecare, am ajuns la baza unor pereti de stanca (Turnul Galben al Dianei urmat apoi de Turnul Mare) unde a trebuit sa ne orientam spre dreapta pe la baza acestora. Dupa ce am traversat un mic grohotis apoi o scurta zona de padure, am iesit pe partea dreapta a vaii Padina Popii. Din acest punct, pe care l-am atins dupa aproximativ 20 de minute de la refugiu, am putut admira valea in toata splendoarea ei. Dar tot aici ne-am confruntat cu cel mai dificil pasaj, trebuind sa depasim Umarul din Padina Popii, o muchie pietroasa pe care am traversat-o cu ajutorul a doua cabluri metalice (unul la urcare, altul la coborare).

Dupa depasirea, prin urcus ceva mai accentuat, a unei fasii impadurite, am iesit langa Peretele Mare. A urmat o portiune lunga si solicitanta datorita diferentei de nivel si mai ales a grohotisurilor care nu ne-au dat pace absolut deloc, in ascensiunea pe la baza peretelui. In ultima parte, pentru a ocoli arcul de cerc ce il formeaza peretii stancosi, ne-am orientat spre dreapta. Dar urcusul nu se terminase. Pana in Strunga Izvorului, urma o jumatate de ora de gafait serios, in timpul “cuceririi” unui culoar lung, ingust, foarte abrupt si dominat de pietrele pravalite de-a lungul timpului. Intr-un final, dupa aproape doua ore socotite din Curmatura Prapastiilor, ne-am tras putin sufletul in strunga de care aminteam mai devreme. Dupa inca 15 minute de urcat, dar prin locuri mai blande, dominate de jnepenis, eram in creasta pe varful Padina Popii (1970 metri), cel de-al treilea varf al Craiului, in ordinea amplasarii de la nord la sud.

Odata cu atingerea varfului, marcajul ce ne-a insotit pana aici a luat sfarsit, pana la urmatorul punct de reper urmand a fi calauziti de “ghidul” traseului de creasta, adica punctul rosu (PR). In aceasta portiune, poteca a fost mult mai usor de abordat, supunandu-ne la usoare si scurte urcusuri si coborasuri, lasandu-se cand pe fata vestica cand pe cea estica, depasind alternativ zone stancoase sau inierbate, razbind printre pilcuri de jnepeni. De remarcat ar fi un singur pasaj expus pe care l-am coborat cu mare atentie, ajutati fiind si de un cablu metalic. Ultima parte a echivalat cu o panta ceva mai accentuata ce a luat sfarsit pe varful Ascutit (2150m). La o distanta foarte mica de varf se afla si un refugiu cunoscut sub denumirea Karl Lehmann, acesta fiind identic cu refugiu Diana dar mult mai deteriorat. Din pacate, de multe ori, cel ce le foloseste un refugiu nu il intereseaza sau nu constientizeaza faptul ca exista posibilitatea de a nu mai avea unde sa se adaposteasca in viitor si asta doar datorita propriului comportament.

Dupa cele 50 de minute necesare parcurgerii distantei dintre cele doua varfuri, respectiv dupa un binemeritat popas, ne-am pregatit din nou de drum si respectand indicatiile unei sageti informative, am schimbat directia spre stanga parasind linia crestei. Astfel, ghidati din nou de TA, ne-am indreptat spre cabana Curmatura prin Padinile Frumoase. Mai intai, timp de un sfert de ora am coborat pe o culme inierbata abrupta unde poteca era acoperita de pietre instabile. Capatul acestui pasaj ne-a condus deasupra unui jgheab abrupt, unde pentru siguranta turistilor, salvamontistii au montat un cablu metalic. Ne-am confruntat apoi cu zona stapanita de grohotisurile atat de frecvente in acest masiv. Mai trecusera 20 de minute cand am crezut ca urmeaza sa intram in padure. Defapt era doar o fasie de cativa copaci, poteca urmand sa traverseze o poiana ca mai apoi sa se afunde in desisul padurii insa nu inainte de a traversa pravalisurile de pietre a trei valcele paralele si foarte apropiate unul de celalalt. Serpuind printre radacinile arborilor, am intalnit cateva trepte amenajate apoi dupa ce am traversat si un fir de apa, am ajuns la un drum forestier. Trecuse o ora si un sfert de cand am parasit creasta. Urmand acest drum forestier, insotiti de aceasta data de TA, TG si triunghi rosu (TG), dupa inca 10 minute am ajuns la cabana Curmatura (vezi impresii) unde pe terasa ca de obicei, Sira (o “catelusa” Saint Bernard), astepta bucuroasa turistii dornici sa o alinte iar in cabana 'nea Vasile (cabanierul) era pregatit sa ne serveasca o ciorba calda.

De la cabana Curmatura ne-am indreptat spre Zarnesti, insa deoarece am abordat cele doua posibilitati de coborare in precedentele postari, am sa consider cabana ca punct final al acestei descrieri. Initial am vrut sa pun cap la cap doua drumetii si sa o leg pe cea prezenta de cea in care am traversat Piatra Mica, insa pentru a nu lungi prea mult aceste randuri, m-am razgandit, astfel inchei acest al patrulea review despre Piatra Craiului. Poate unora le-a facut placere sa calatoreasca virtual alaturi de noi, poate altii s-au plictisit citind atatea povestiri sau, pur si simplu le-au ignorat, poate unii se intreaba “De ce atatea? ”. Raspunsul este simplu: pentru ca merita. Merita sa scrii si sa faci cunoscuti acesti munti, aceste locuri minunate. Sunt convins ca sunt multi cei care nici macar nu au auzit de ele, dar care poate pana la urma se vor hotara sa incerce sa descopere personal frumusetile muntelui. Nu trebuie decat vointa si sa respecte cateva reguli esentiale: sa nu plece la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurga, sa nu se abata in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, sa fie foarte atenti. Muntele ii va primi cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu le ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 2436 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI