GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am prins o zi superba pe creasta Pietrei Craiului. Niciun fir de ceata, niciun nor de ploaie pe cerul albastru, doar o adiere usoara de vant care a fost bine venita caci canicula care a cuprins tara se simtea si aici desi in multe locuri creasta depaseste 2000m altitudine.
Asemenea zile sunt rare pe munte unde vremea e schimbatoare, de aceea tura asta am mai incercat-o de cateva ori si nu a iesit decat partial. Acum fara nicio planificare am plecat sambata seara la Zarnesti unde ne-am cazat pentru a fi la prima ora la baza traseului.
Am plecat la ora 7:15 de la Fantana lui Botorog de unde ne-am facut aprovizionarea cu apa doar cat sa ne ajunga pana la cabana Curmatura caci acolo este alt izvor. Mergem pe traseul banda galbena prin padure si urcam sustinut o ora pana in poiana Zanoaga la altitudinea de 1314m unde avem primele privelisti cu creasta Pietrei Craiului. Am mai facut acest traseu asa ca nu ne oprim in poiana dar si pentru ca aici este o stana si nu vrem sa ne simta cainii. Dupa stana in dreapta porneste traseul spre varful Pietrei Mici (1816m). Traseul nostru intra din nou in padure dar acum este lin, cu poteci marginite de brazi si flori. Dupa 40 de minute ajugem la cabana Curmatura la altitudinea de 1470m unde facem un popas pentru masa si aprovizionarea cu apa caci in creasta nu avem nicio sursa de apa. Terasa cabanei este plina de turisti veniti cu cortul si de cei cazati in cabana. Mereu mi-a placut privelistea de pe terasa cabanei cu padurea verde de brazi din care rasare creasta alba de calcare a Pietrei Craiului.
De la Curmatura pornesc trei trasee spre creasta Pietrei Craiului:
- triunghi albastru – prin Padinile Frumoase la vf. Ascutit
- banda albastra – in saua Padina Inchisa
- punct rosu marcajul de creasta spre vf. Turnu prin Saua Crapaturii
Noi alegem ultima varianta pentru ca vrem sa facem prima treime a crestei de la nord la sud desi este mai greu dar foarte frumos. In ghidul Pietrei Craiului creasta este impartita in creasta nordica si creasta sudica dar pentru a fi mai usor de parcurs tot aici este impartita in trei etape:
1 - Cabana Curmatura - vf. Turnu - vf. Ascutit
2 - vf. Ascutit - vf. La Om - Saua Grindului
3 - Saua Grindului – Saua Funduri
Traseul spre saua Crapaturii este o urcare abrupta dar scurta, 20 de minute. Aici este un punct de belvedere numit ‘La balcon ‘ spre valea Crapaturii care desparte muntii Piatra Mica de Piatra Craiului. De multe ori, in dreapta, pe stancile din Piatra Mica poti vedea capre negre. De aici traseul nostru continua la stanga pe marcaj punct rosu, marcaj de creasta, mai intai prin padure apoi dam de grohotis. Incepe catararea, intai ne cataram pe o stanca de 4-5m apoi pe un jgheab cu grohotis care are cabluri de o parte si de alta. Continuam sa urcam stancile de calcalcar imbracate cu jnepeni pana ajungem in varful Turnu ajutandu-ne de cabluri si prize naturale bune atat pentru picioare cat si pentru maini. Inainte de varf am intalnit pe dreapta marcajul cruce alabastra ce vine din Padina Hotarului. Ajunsi in varful Turnu la 1923m suntem intampinati de crestele albe dantelate de calcar impletite cu verdele jnepenilor, ce sa vad pana departe in zare datorita zilei senine de care avem parte, cat si de privelistea spre valea Barsei. Dupa o pauza de hidratare si ceva dulce pornim pe creasta ingusta catarand si descatarand, ocolim vf. Padina Inchisa prin stanga si ajungem in saua Padinei Inchise (1935m) unde intalnim traseul banda albastra ce vine din partea stanga dinspre cabana Curmatura si coboara spre refugiul Diana pe brana Caprelor. Continuam traseul de creasta urcand pe varful Padina Popii (2018m) unde mai gasim cateva tufe de smirdar inflorit. Pauza de belvedere, in dreapta abruptul vestic al Pietrei Craiului.
Coborand varful Padina Popii continuam pe linia de creasta ingusta spre varful Ascutit pana unde mai avem de catarat si descatarat. Parca suntem niste furnici pe dintii unui fierastrau, suntem cand sus cand jos. Ultima urcare spre varful ascutit se face pe o poteca lata iar dantelele albe de calcar sunt inlocuite cu verdele jnepenilor si rozul ultimilor flori de smirdar. Suntem pe varful Ascutit la 2150m altitudine. O pauza bine meritata dupa adrenalina si oboseala acumulata dar si bucuria de a fi acolo sus, de a privi atatea frumuseti, stari pe care nu le poti exprima in cuvinte sau cel putin eu nu pot.
Coborarea de la vf. Ascutit la cabana Curmatura se face pe traseu triunghi albastru. Pana la limita padurii se coboara sustinut pe grohotis apoi traseul prin padure este usor. Pana la cacabana Curmatura am facut 2ore si din nou pauza pe terasa cabanei caci nu puteam trece asa fara a admira de aici creasta pe care tocmai am parcurs-o. Pana la Fantana lui Botorog inca o ora si jumatate. Exact 10 ore de la plecarea de diminata din acest loc. Solicitant dar a meritat. Il recomandat celor cu conditie fizica buna si celor ce au mai facut trasee montane. Celorlalti traseul pana la cabana Curmatura si inapoi, un traseu foarte frumos mai ales din Poiana Zanoaga in sus.
Carari frumoase tuturor.
Trimis de Lumis66 in 25.07.11 22:36:47
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lumis66); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmaster
Te rog sa adaugi melodia
www.trilulilu.ro/georgedanielc/efd93cf4b16a7e
Multumesc.
Admirabilă escaladă, admirabil efort, admirabile fotografii, admirabil review! Felicitări pentru practicarea unui gen de turism care nu stă la îndemâna oricui, pentru că presupune un efort fizic deosebit.
Am văzut că traseul este marcat (cerc alb cu bulină roșie în P07); este și asigurat cu coardă, măcar pe unele porțiuni? Întreb asta nu pentru mine (adio puteri!), ci pentru fiul meu căruia-i surâde acest traseu pentru el și prietenii lui.
Multumesc @Admin, @Alina Morar, @mariana. olaru
@mariana. olaru
Traseul are marcaj punct rosu si este asigurat cu cablu in locurile expuse. Intr-un singur loc lipsea o bucata de cablu dar cu atentie se trece mai ales ca fiind asa dantelat gasesti prize de sprijin. Acolo unde este de catarat si nu se impune cablu trebuie sa urmaresti marcajul (punct rosu) caci cel putin teoretic marcajul ar trebui sa fie pus pe locurile de priza.
La noi exista 12 tipuri de marcaje formate din imbinarea semnelor: cruce, banda, punct si triunghi cu trei culori rosu, galben si albastru, toate fiind aplicate pe fond alb pentru a fi cat mai vizibile.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 1 Decembrie pe Vârful La Om — scris în 05.12.21 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Drumetie in Muntii Piatra Craiului – Cheile Pisicii, La Table, Refugiul Grind — scris în 06.11.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Marea Ciorângeală sau spre Vârful Ascuțit prin Brâul Ciorânga Mare — scris în 11.10.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Pe Drumul lui Deubel (La Lanțuri) - un vis implinit — scris în 03.09.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Traseu ușor printr-o zonă deosebită — scris în 27.08.20 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 După Craiul și haiducii din legendă, pe marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului — scris în 22.07.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Magura (BV) – la picior, nu cu masina — scris în 10.07.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ