Bucegi, (de pe Bangaleasa la Omu) unde canta linistea

TIPĂREȘTE

Salutare prieteni!

Dupa trairile zbuciumate intre dragoste si ura de pe creasta Pietrei Craiului, revin sa va povestesc despre o iubire plina de calm si maretie, Bucegi! De cate ori ma voi gandi la Bucegi, imi va aparea o umbra de zambet mutumit.

Am ajuns intr-o luni seara si ne-am cazat la Vila Casa de piatra de pe valea Bangaleasa din Moeciu de sus, urmand ca a doua zi de dimineata sa o luam la pas spre varful Omu.

Pe la 9 seara, ca niste ,,montaniarzi desavarsiti ce suntem" ne apucam sa pregatim rucsacii si cand colo, soc si groaza ca la OTV, constatam ca ne-am uitat acasa jumate din echipament (bluze, tricouri, sosete, etc). Dupa vreo 5 minute in care am aruncat vina unul pe altul, eu si sotul meu am hotarat sa ne urcam in masina si sa dam fuga la un magazin cu specific sportiv care stiam noi ca trebuie sa se inchida la 10. Am ajuns la 10 fara 5 minute, numai ca sa constatam ca se inchisese la 9,30, dupa care am dat fuga la un supermarket care stiam ca se inchide la 11 dar care culmea avea inventar si se inchisese la 8, asa ca a doua zi de dimineata a trebuit sa o luam de la capat cu magazinele si astfel s-a dus de rapa buna noastra intentie sa plecam de buna dimineata. Patania asta face parte din seria ,,nu faceti ca noi".

Traseul propriuzis l-am inceput la ora 11 cand am parcat masina langa podul resortului Mistral si am luat-o pe drumul forestier vreo 15 minute dupa care in stanga am trecut o punte din lemn peste parau si am inceput sa urcam pe triunghi rosu prin padure. Dupa vreo trei sferturi de ora prin padure am ajuns la un luminis cu indicatoare spre cabana Padina si vf. Omu, iar de acolo inca vreun sfert de ora pana ca cabana de vanatoare din poiana Gutanu. Va spun drept, cand am ajuns aici am rasuflat usurata ca scapasem de padure, nu de alta dar jos in drumul forestier citisem eu ceva despre urs si nu ca mi-ar fi frica de urs, noooo, imi era sa nu se sperie ursul si sa uite toate sfaturile citite de el pe internet despre cum trebuie sa se poarte daca da nas in nas cu turistii si s-o ia mai frate la vale, mancand pamantul cu turistii pe urmele lui!

Lasand gluma la o parte, din punctul acesta de traseu am inceput sa facem ochii mari, atat de mari incat sa putem cuprinde tot ce incepea sa ni se descopere incetul cu incetul ca sa ne ramana adanc imprimat in memorie si-n suflet.

De la cabana de vanatoare am mai facut vreo 10 minute, cred, pana la indicatorul care despartea traseul spre vf. Omu de cel spre cabana Padina, care pana atunci fusesera comune. De acolo am inceput incet, incet sa urcam prin poiana, ghidandu-ne dupa marcajele ce le vedeai la fiecare pas fie pe pietre mai mari sau mai mici fie pe stalpi (la cate marcaje sunt mi se pare imposibil sa te ratacesti pe acel traseu). La vreo jumatate de ora de cabana de vanatoare va apare in cale un izvoras cu apa limpede de unde e bine sa va refaceti proviziile de apa consumate pentru ca pana pe valea Ialomitei (la care trebuie sa va abateti din traseu) nu mai gasiti apa. Pana acolo fusese liniste, o liniste atat de dulce care-ti canta numai prin fosnetul brazilor, talangile vacilor si ciripitul pasarilor, incat am crezut ca suntem numai noi pe munte. As! La un moment dat prin paduricea dinaintea stancariei incepem sa auzim vuiet de turma bipeda! La cata galagie faceau trebuia sa fi fost o turma intreaga si ma rugam ,,Doamne da sa coboare, Doamne da sa coboare", deja ma imaginam cu turma in fata mea si linistea spulberata. Huh, am avut noroc, coborau! Culmea, ca nu erau decat 4 dar faceau galagie mai ceva ca la gradinita. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt vreo morocanoasa care nu iubeste oamenii, dar pe munte imi place linistea. Eu si sotul suntem atat de silentiosi pe munte incat ne intelegem din priviri.

Lasand asta la o parte, singura portiune un pic mai dificila a fost stancaria pe care am traversat-o ca sa ajungem in saua Batrana, in rest traseul are un urcus bland de care se pot apropia si incepatorii. In total de jos pana la refugiul din saua Batrana am facut 3 ore jumate. La refugiu am intalnit un domn care ne-a dat ceva explicatii, care cred ca avea vreo 70 de ani si caruia ii tremurau mainile dar in ochii lui am vazut ca iubea muntele cu toata fiinta lui. Sa nu va spun ca pana la Batrana am mai facut o gramada de poze cu Piatra Craiului de care nu ma mai saturam ca incepuse sa ma arda in piept de dor.

De la refugiu am traversat o mare de jnepenis, o padure in miniatura in care mi-am inchipuit ca un copil ca sunt un urias ce-o traverseaza, dupa care am apucat pe bucata de traseu careia am inteles ca-i zice ,,Drumul Granicerului".

De-acolo incolo, daca ai inima deschisa poti auzi muntele cum iti sopteste o poezie cu versuri luate din vuietul vantului, din stancile falnice sau din bujorii si clopoteii de munte. Daca as fi putut mi-as fi ridicat inima in vant sa fluiere vantul in ea o doina de dor si dragoste.

De la refugiul din saua Batrana si pana la Vf. Omu am mai facut 2,3 ore fara sa ne grabim. Am ajuns pe la ora 5,3 si dupa ce ne-am pus burta la cale am inceput sa facem poze si sa ne uitam cu harta in mana, sa identificam muntii din jur. Multi din cei prezenti la cabana isi lasau bagajele si dadeau fuga sa se traga in chipuri cu varful cu crucea spunand ca acela e varful Omu. Oameni buni, acela nu e varful Omu, e varful Bucura! Varful Omu e cel cu cabana din dotare, cabana Omu.

Noaptea am petrecut-o la cabana (experienta terifianta pe care o voi descrie la locul potrivit) iar a doua zi ar fi trebuit sa o luam spre Caraiman, Babele Sfinxul, Jepii mici si mari, cabana Padina, Saua strunga si inapoi pe valea Bangaleasa unde lasasem masina. Din pacate la 5 dimineata ne-au sunat parintii ca l-a luat salvarea pe baietelul nostru asa ca la 6 dimineata am inceput sa alergam pe munte in jos pe acelasi traseu pe unde am urcat, si daca la urcare am facut 6 ore, la coborare am facut doar 3.

Facand abstractie de sfarsitul brusc al aventurii noastre si de peturile pe care le lasa unii in urma lor de m-au facut sa-mi urce tensionul la 20 cu 15, am ramas in suflet cu bucuria unor amintiri de neuitat.

Va indemn sa luati si voi Bucegiul la pas si sa-l iubiti!

-

PS: explicatiile pozelor le-am facut cu harta in mana si din informatiile de pe internet, daca gresesc nu ma supar sa fiu corectata

---

VIZUALIZĂRI: 2343 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI