Unii oameni caută locuri frumoase. Alţii fac locurile frumoase.

TIPĂREȘTE

Titlul acestui review nu-mi aparţine, e un citat care îmi place foarte mult, al unui celebru muzician indian, Inayat Khan, care de-a lungul vieţii sale a cutreierat lumea în lung şi-n lat, propăvăduind credinţa, iubirea şi adevărul, având milioane de adepţi în întreaga lume.

Astăzi vom discuta despre un loc cu adevărat frumos, situat la poalele muntelui, în superba zonă a Mărginimii Sibiului, un loc creat de oameni harnici şi inimoşi, dedicat celor care doresc să vadă, să asculte şi să se bucure de momentele frumoase din viaţa lor, doar atât.

După plecarea de la Hotel Popasul Regelui, ne-am continuat drumul pe Transalpina, iar în comuna Şugag, mai exact în satul Dobra, am virat la dreapta, pe DJ 106E, continuând spre Jina. Mare atenţie la circulaţia pe acest drum, aflat la limita dintre judeţele Alba şi Sibiu, pe multe porţiuni carosabilul este acoperit cu piatră şi pământ căzut de pe versanţi, observând însă că mai harnice sunt autorităţile din Sibiu, care au curăţat imediat partea lor de drum.

Am traversat oraşul Sălişte, şi imediat am ajuns în Sibiel, un sătuc cu puţin peste 300 de familii, iar de la podul peste râul Sibiel am virat la dreapta, pe Str. Râului, am mers încă 800-900 m, oprindu-ne la nr. 197 A, la pensiunea Mioritica, unde aveam rezervare pentru următoarele 2 nopţi.

Parcarea din faţa pensiunii este destul de strâmtă, cu câteva locuri, strada e îngustă, dacă sunt mai multe maşini eşti nevoit să faci câteva manevre în plus pentru a putea parca.

Odată intrat în curte însă, situaţia se schimbă total, te întâmpină o privelişte superbă, grădina este traversată de apele năvalnice ale râului Sibiel, ai impresia că te afli într-o veritabilă grădină botanică, sunt multe flori din diferite specii, multe foişoare, unele ascunse privirilor curioase, poţi sta liniştit într-unul cât e ziua de mare, ascultând susurul râului, nu te vede nimeni, nici nu e nevoie să mai pleci din pensiune, aici relaxarea e garantată.

În curtea pensiunii se găseşte o masă de ping-pong, dar şi un mic muzeu al comunismului, cu multe exponate din Epoca de Aur, lucrări ale unor lideri comunişti, multe obiecte din domeniul şcolar de dinainte de 1989.

De cazare aproape că nici nu m-am mai interesat, l-am auzit pe proprietar când îi spunea unei doamne că pensiunea are 12 camere, duble şi triple, situate în trei imobile, în aceeaşi curte. Noi am stat în clădirea dinspre râu, am avut o cameră triplă la etaj, că doar triple mai aveau la momentul rezervării, spaţioasă, curată, tv lcd şi mai multe cărţi în caz că ne apuca dorul de literatură... :) Deşi la început parcă ne deranja un pic, uşor-uşor ne-am obişnuit însă cu zgomotul apei, iar noaptea lăsam geamul deschis, dormeam ca pruncii! Ca modalitate de a lua masa, pensiunea oferă doar micul dejun, cina putând fi oferită doar la solicitarea unui număr de cel puţin 10 persoane, dar mulţi turişti erau acolo cu mâncarea lor. Micul dejun a fost ok, diversificat, însă predominau produsele de supermarket, mă aşteptam să văd mai multe produse locale, aşa cum am văzut pe la alte pensiuni din zonă. Legat de masă, un aspect care nu mi-a plăcut a fost faptul că bucătăria pensiunii era folosită şi de proprietari şi de turişti, dacă doreai să intri şi să iei ceva mai tot timpul te întâmpina un miros puternic de prăjeală, cei cu mâncarea lor intrau acolo dimineaţa pentru a-şi pregăti micul dejun, practic se călcau pe picioare cu proprietarii, dar am observat că în curte, undeva mai în spate se lucrează la o bucătărie numai pentru turişti. De reţinut că în Sibiel există un singur magazin alimentar, situat în centrul localităţii, lângă pod, şi acela destul de slab aprovizionat, ca opţiuni aveţi doar magazine din Sălişte sau Orlat, cele mai apropiate localităţi.

Pentru petrecerea timpului liber, pe lângă varianta de a sta în pensiune, există posibilitatea vizitării Muzeului de icoane pe sticlă ,,Zosim Oancea'', situat la o distanţă destul de mică de pensiune, aproximativ un kilometru, cu o colecţie de peste 600 de icoane, precum şi alte exponate, puţine muzee de acest gen din Europa lăudându-se cu aşa ceva.

Noi nu ne-am mulţumit să stăm doar la pensiune, am plecat la Bâlea-Lac, chiar dacă până acolo aveam de mers cam 110 km., şi ştiţi cum se spune, când te mănâncă-n fund ca pe maimuţă te duci oriunde, la Bâlea-Lac era o aglomeraţie îngrozitoare, am aşteptat aproape o oră ca să putem intra în parcare, dar să vedeţi ce era când am plecat! Eu coboram, iar şirul celor care aşteptau să urce era de cel puţin 2 km., mi se făcuse milă de ei sărăcuţii, ceasul arăta ora 16.45! Proprietarii pensiunii, oameni în vârstă, au fost ospitalieri, deschişi dialogului, ne-au oferit din partea casei ţuică şi cafea, dar din păcate în multe momente păreau depăşiţi de situaţie, pensiunea are o suprafaţă destul de mare, o grădină superbă care trebuie permanent îngrijită, este mult de muncă şi n-am văzut pe altcineva care să-i ajute. Oricum, pentru ceea ce au făcut acolo de-a lungul a două decenii, merită toată aprecierea.

La final doar atât aş mai avea de adăugat, că am fost într-un loc de vis, ne-am simţit minunat, e un loc pe care îl recomand cu drag.

Vacanţe frumoase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 2339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI