ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.12.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

La Cisnădie – în „Elveția transilvană”

TIPĂREȘTE

Orașul Sibiu și județul patronat de acest municipiu au atras permanent mii de turiști prin arhitectura clădirilor, oamenii locului, peisajele încântătoare, tradiții vechi, obiective istorice și culturale importante, lăcașe religioase aparținând diverselor culte. Am vizitat Sibiul și împrejurimile sale de multe ori și de fiecare dată am descoperit locuri noi, obiective interesante și oameni frumoși. O zonă interesantă, din toate punctele de vedere, este cea a localităților Cisnădioara (Michelsberg) și Cisnădie (Heltau) .

Un traseu pitoresc de acces spre cele două localități menționate, pornind din orașul Sibiu, îl constituie DJ 106A care ajunge la Rășinari. Șoseaua trece pe lângă marele Parc natural Dumbrava Sibiului (unde se află Grădina Zoologică și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra”), fiind însoțită (încă) de linia de tramvai extraurbană ce merge la Rășinari (închisă acum – ce păcat!). După Muzeul Satului din Dumbravă se desprinde DJ 106D ce ne conduce printr-o pădure spre Cisnădioara. Cu ceva ani în urmă am fost cazat în clădirile taberei școlare de la Cisnădioara, de unde în fiecare dimineață ne delectam cu imaginea bisericii de pe deal și cu sunetul melodiei de la ceasul situat în turnul bisericii din sat. De altfel, în Cisnădioara principalul obiectiv turistic este bazilica romanică „Sf. Mihail”, cea mai veche din Transilvania (atestată în secolul al XII-lea). Continuând pe drumul județean, printre dealuri înverzite, livezi și pante line, urmând cursul râului Cisnădie ne apropiem de orașul Cisnădie. La intrare în oraș a fost deschis un parc, Măgura, după care urmează blocurile (cu regim redus de înălțime). Artera principală care străbate orașul este Strada Măgurii, mărginită de blocuri, case și mai multe biserici. La un moment dat ne dăm seama că am intrat în zona veche săsească – frontul de case e continuu, porți mari rotunde, ferestre cu obloane, acoperișuri de țiglă. Vedem pe margine indicatorul de „Centru vechi” iar după o curbă apare turnul maiestos al bisericii evanghelice. Depășim un mic parc în care se află un monument străjuit de două tunuri și căutăm un loc de parcare. Sunt amenajate câteva astfel de locuri lângă zidurile bisericii fortificate ori după Primărie, pe marginea străzii Măgurii sunt marcate locuri de parcare.

De unde denumirea din titlu? Cisnădie, în ungurește Nagy-Disznod este așezată într-o vale minunată, pe care ai putea-o numi Elveția transilvană, fiind înconjurată de pășuni frumoase și de pajiști împrejmuite de păduri. Această așezare fericită și plăcută face ca localitatea, aflată la două ore de drum de Sibiu, să fie vizitată de mulți oameni, mai ales în timpul verii, datorită numeroaselor livezi de cireși. uneori, prieteni ai naturii și botaniști vizitează Götzenberg, în alt de 2 594 de picioare, care se ridică nu departe de casa parohială din Cisnădie... Locuitorii din Cisnădie se ocupă cu horticultură, mai ales cu livezile de cireși, apoi de fabricarea țesăturilor din lână, atât de intens, încât uită de cultivarea ogoarelor, fiind de aceea nevoiți să își cumpere partea cea mai mare a alimentelor la târgurile săptămânale din Sibiu... Biserica de aici este frumoasă și luminoasă. Ea are o galerie nouă, vrednică de a fi văzută, o orgă bună, numărându-se printre lăcașurile divine mai mari din Transilvania. Turnul este de forma celui de la Sibiu, fiind doar ceva mai scund..... M-a surprins faptul să întâlnesc la Cisnădie atâția oameni frumoși și bine-făcuți... – scria topograful austriac Joseph Adalbert Krickel în jurnalul său de călătorie din 1828.

Biserica evanghelică din Cisnădie. Principalul obiectiv turistic aflat în centrul vechi al orașului se dovedește a fi această biserică fortificată. Am vizitat de două ori acest monument și am avut de fiecare dată norocul să găsesc poarta deschisă; în 2010 am putut chiar să urcăm în turn – în 2015 acesta era încuiat. După ce treci de primul rând de ziduri te oprești în fața unei cămăruțe unde se plătește o taxă de acces. În mica curte dintre cele două rânduri de ziduri se află locuința crâsnicului (paracliser), spații pentru expoziții, un corp de clădire ce asigura la un moment dat locuri de cazare dar și toaleta. Accesul în cea de-a doua curte se face deschizând o masivă ușă de metal ce are un mâner personificat, ciudat. În mijlocul incintei fortificate se află biserica evanghelică cu hramul „Sfânta Walpurga” (un personaj religios necunoscut la noi – crestinortodox.ro/sfinti/ ... rga-144756.html). La început bazilică romanică este transformată apoi în stil gotic impresionând prin masivitatea și înălțimea turnului central. Transformările efectuate de-a lungul timpului au vizat fortificarea cât mai completă a acestui lăcaș de cult în vederea protejării locuitorilor sași împotriva atacurilor de orice fel. Pe turnul ce are circa 60 m înălțime a fost instalat în 1795 primul paratrăznet din Transilvania. În biserică se află o machetă a fortificațiilor ce ne permite să avem o imagine de ansamblu a întregului complex. Interiorul este destul de simplu, altarul principal este de dimensiuni reduse având ca element central statuia Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe. În anul 2010 am urcat în turnul central, care găzduia în camerele intermediare o frumoasă expoziție de ceasuri țărănești din secolul al XIX-lea. De la înălțime se deschid priveliști deosebite spre Munții Cibinului și spre biserica fortificată din Cisnădioara. Biserica din Cisnădie a deținut numeroase obiecte religioase vechi din metale prețioase realizate de meșteri aurari cunoscuți, adevărate capodopere ale artei transilvane – pe pereții laterali ai bisericii sunt expuse afișe cu aceste piese. Comuna bisericească Cisnădie, lângă Sibiu, e în stăpânirea unor scule bisericești vestite, care au fost expuse și admirate la diferite exposiții. Arta argintarilor a fost vestită în veacul al XVII-lea prin operele ei – se specifică într-o lucrare din 1919 despre sași, prefațată de Nicolae Iorga. Ieșim în curtea interioară, urcăm în galeria acoperită de strajă de pe ziduri și facem un tur – în această galerie se mai organizează expoziții de fotografii.

Expoziția muzeală „Istoricul industriei textile” - Cisnădie. Situat în spatele bisericii fortificate, pe strada Apărării, și semnalizat prin indicatoare turistice acest mic muzeu ilustrează în câteva camere evoluția industriei textile pe aceste meleaguri. Din păcate, l-am găsit închis de fiecare dată când am dorit să îl vizităm. În Cisnădie a rămas doar amintirea fabricii de covoare „Victoria” care nu mai funcționează din 2011 (un milion de metri pătrați de covoare se țeseau în 1989 la Cisnădie). Istoria industriei textile e veche în acest oraș săsesc: În Cisnădie există 300 postăvari; aici trecerea de la industria mică la ateliere de fabrici mijlocii se face în măsură îmbucurătoare, aplicându-se mașini moderne mânate cu motori electrici. Asociațiunea postăvarilor din Cisnădie și-a păstrat afacerile de export în Galiția... Școala specială de țesut din Cisnădie dezvoltă o activitate binecuvântată asupra acestei comune; din ea ies tot mai mulți tineri, cari după studii speciale în străinătate devin un răzim puternic pentru desvoltarea industriei, dându-i direcțiune nouă în multe privințe – scria „Revista economică” din Sibiu în 1899. Interesante sunt și informațiile despre admiterea la școla textilă din oraș, prima din România de acest tip, înființată în 1888. Școala textilă din Cisnădie. Înscrierile la școala textilă din Cisnădie, jud. Sibiu, s-au început la 10 crt. Scopul acestei școale, al cărei curs e de 3 ani, este de a forma sistematic prin instrucție teoretică și practică măestrii destoinici în industria de tors, țesut și fabricat lână. Școala este instalată și aranjată cât se poate mai modern, cu atelierele următoare: a) spălătorie de lână, b) atelier de tors, c) atelier de țesut, d) apretură. Se vor primi elevi care au cel puțin 14 ani și pregătirea celor 6 clase elementare ori 4 clase medii; primind totodată un stipendiu pentru susținerea lor. Cererile pentru primire însoțite de un extras de botez, un certificat școlar, atestat de paupertate și atestat medical și se vor adresa resortului Cultelor și instrucțiunii publice la Sibiu – scria aceeași „Revista economică” în 1919. Acum nu mai există nimic!

Diverse. Pașii ne poartă împrejurul zidurilor bisericii evanghelice; după clădirea Muzeului găsim piața agroalimentară și în continuare, în parcarea amenajată sub ziduri întâlnim vânzători de cereale, hrană pentru animale și mici vietăți de curte (găini, pui, iepuri). După plimbarea circulară în jurul bisericii-cetate ajungem din nou în fața Primăriei, unde s-a amenajat recent scuarul din față (fântână arteziană, un ceas stradal); am observat că zona centrală (străzi, trotuare) a fost pietruită cu piatră cubică. Ne-am continuat plimbarea pe strada principală privind vitrinele micilor magazine aflate la parterul tuturor clădirilor vechi din zonă. Centrul vechi e plin de flori (pe stâlpi, în vase speciale pe trotuar, în scuarul Primăriei) și de tăblițe cu îndemnuri ecologice amplasate pe stâlpii de iluminat (ex. „Protejați natura, nu o poluați”).

E plăcut să te plimbi câteva zeci de minute prin acest centru urban cu specific săsesc. Arhitectura e plăcută ochiului, florile domină peisajul, aglomerație de persoane ori autoturisme nu ai să găsești. Vă îndemn să mergeți pe traseul Cisnădie-Cisnădioara-Sibiu, este o experiență plăcută.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 10.12.15 14:05:12
Validat / Publicat: 10.12.15 16:19:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂRGINIMEA SIBIULUI.

VIZUALIZĂRI: 3884 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Curtea bisericii fortificate din Cisnădie.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[10.12.15 14:23:00]
»

@webmaster - Bună ziua. Cred că rubrica aceasta trebuie „spartă” în două secțiuni: Cisnădie și Cisnădioara. Ultimul articol se referă la orașul Cisnădie. Mulțumesc.

webmasterX
[10.12.15 16:18:06]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Cisnădie, MĂRGINIMEA SIBIULUI" (deja existentă pe sait)

Dan&Ema
[10.12.15 16:56:53]
»

Locuri foarte frumoase pe unde am umblat si noi. Articolul tau este ca intotdeauna documentat ca al unui specialist, care sint sigur ca esti. Asa sopteste continutul articolelor tale. Felicitari!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Cisnădie & Cisnădioara:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.11744213104248 sec
    ecranul dvs: 1 x 1